Ce sunt „evangheliile apocrife”?

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Ariel Álvarez Valdés
Traducere: pr. Mihai Pătrașcu
Sursa: Ce știm despre Biblie?, vol. II, Editura Sapientia

O biografie neautorizată

„Știți că Iosif era văduv și că avea câțiva copii? Știți că Fecioara Maria, în timpul copilăriei sale, nu atingea pământul atunci când mergea? Știți că pruncul Isus făcea minuni pentru a ascunde ștrengăriile sale?” Așa începea publicitatea unei cărți vestite, intitulată Viața secretă a lui Isus. De unde luase autorul aceste date? Nu le inventase el. Doar le-a luat din cărți foarte vechi, numite „Evanghelii apocrife”.

Ce sunt aceste evanghelii? Cuvântul „apocrif”, de obicei, înseamnă „neautentic, fals, contrafăcut”. Totuși, în realitate, derivă de la verbul grecesc apocrypto, care înseamnă „a ascunde, a tăinui”, și creștinii antici îl foloseau pentru a se referi la evangheliile care nu au fost incluse în Biblie, adică la cele care nu erau considerate ca inspirate de Dumnezeu și nu erau admise în Noul Testament.

Au rămas pe dinafară

Cum s-au născut aceste evanghelii? Mai întâi, au fost scrise evangheliile numite oficiale sau „canonice” (după Matei, Marcu, Luca și Ioan). Totuși, acestea din urmă aveau prea multe lacune despre viața lui Isus. Și curiozitatea lumii voia să cunoască mai multe detalii despre Domnul, despre Fecioara Maria, despre apostoli și despre celelalte personaje din Noul Testament. Atunci, pentru a completa tăcerile evangheliilor, au fost compuse aceste scrieri.

Pentru aceasta, evangheliile apocrife nu cuprind toată viața lui Isus, ci perioada copilăriei sale (cu privire la care evangheliile canonice sunt extrem de scurte) și perioada pătimirii, morții și învierii sale (completând-o cu numeroase amănunte). Și survolează pe deasupra vieții sale publice, deoarece aceasta este descrisă mai bine în cele patru evanghelii canonice.

Cu aportul vreunui om mare

În timpul primilor ani ai Bisericii, aceste evanghelii circulau în mod obișnuit printre credincioși și erau citite în mod public în unele comunități. Cu trecerea timpului, s-a interzis citirea lor publică (adică în liturgie), din cauza anecdotelor ridicole și puerile pe care le conțineau. Atunci li s-a dat numele de „apocrife”, în sensul de „interzise, rezervate, nu pentru toți”.

Chiar fiind respinse, aceste cărți au dăinuit de-a lungul secolelor și treizeci și una dintre ele au reușit să supraviețuiască. Unele se păstrează mai mult sau mai puțin complete, altele, numai în fragmente. Toate prezintă ca autor un personaj vestit din antichitate (Evanghelia lui Iacob, Evanghelia lui Petru, Evanghelia lui Toma, Evanghelia Mariei), care, deși nu era sigur, le dădea o autoritate mai mare. Aproape toate apocrifele au fost scrise în greacă și apoi traduse în aramaică, în coptă, în siriacă, în etiopiană și în latină, fapt ce demonstrează succesul enorm de care s-au bucurat în acele timpuri. Ce relatează aceste evanghelii?

Îngerul mesei

Unele încep cu nașterea Mariei care, după cum spun ele, a fost miraculoasă. Mama sa, care se numea Ana, era sterilă. Tatăl său, Ioachim, neliniștit, a rămas în pustiu pentru a posti patruzeci de zile, cerând lui Dumnezeu un fiu. În acel loc i-a apărut un înger și i-a vestit că nu va avea un fiu, ci o fiică, al cărei nume va deveni celebru în toată lumea. După nouă luni, Ana a născut-o pe Maria. Apocrifele subliniază că Maria, de mică, arăta deja o înclinație spre curăție. La vârsta de șase luni, de exemplu, mama sa a voit să o pună pe pământ ca să facă primii pași, dar ea a refuzat. Și, ca să nu atingă niciodată pământul, i-au construit „o estradă specială”, pe unde ea să poată merge.

Atunci când a împlinit trei ani, au dus-o la templul din Ierusalim și a rămas acolo ca să trăiască împreună cu fetele care, zi și noapte, cântau și îl lăudau pe Dumnezeu. Și un înger le aducea de mâncare în fiecare zi. Deși avea doar trei ani, apocrifele spun că vorbea în mod foarte corect, ocupațiile sale manuale era superioare ocupațiilor adulților, interpreta Sfintele Scripturi cu înțelepciune extraordinară și bolnavii pe care îi atingea erau vindecați.

A văzut un porumbel luându-și zborul

Când a împlinit doisprezece ani, marele preot de la templu a voit să o mărite cu un tânăr, dar ea s-a opus, spunând că a făcut vot de feciorie perpetuă. Atunci, a decis să o încredințeze în custodie unui bărbat mai bătrân. I-a adunat, deci, pe toți văduvii din sat și a cerut de la fiecare un baston. Între ei era și Iosif, care avea deja nouăzeci și unu de ani și mai mulți copii din prima sa căsătorie. Marele preot a dus bastoanele pretendenților la templu și i-a cerut lui Dumnezeu un semn pentru a ști pe cine să aleagă. În acel moment, din bastonul lui Iosif, un porumbel și-a luat zborul, și din aceasta s-a înțeles că el era cel ales de Dumnezeu. Astfel, Maria a fost încredințată bătrânului Iosif.

Vizita indiscretă

Într-o zi, Maria a mers la fântâna satului ca să ia apă. Urma să împlinească șaisprezece ani. I-a apărut un înger și ea, înfricoșată, a alergat să se închidă în casă. Totuși, după trei zile, îngerul i-a apărut din nou și i-a vestit că va avea un fiu prin opera Duhului Sfânt. Conform apocrifelor, Iosif se afla în călătorie când s-au întâmplat aceste fapte. Întorcându-se acasă, a găsit-o pe Maria însărcinată. Plângând amar, i-a spus: „Cum ai putut să faci aceasta, tu, care ai crescut în templul lui Dumnezeu și care ai fost hrănită de un înger? Cu ce față merg eu acum, ca să mă prezint în fața preotului care te-a încredințat fecioară în custodia mea?” Maria i-a explicat ce s-a întâmplat, dar el nu a crezut-o. În timpul nopții, îngerul Domnului i-a apărut în vis și i-a confirmat maternitatea divină a Mariei, așa încât Iosif a ajuns să se convingă.

Totuși, Iosif a avut nenorocul de a primi în zilele acelea vizita unui prieten care a observat graviditatea Mariei. Știind angajamentul de celibat pe care l-au luat amândoi, a alergat la marele preot și i-a spus ceea ce a văzut. Astfel, Iosif și Maria au fost duși la templu și acuzați public că au abuzat de căsătoria lor. Ei au negat. Atunci, preotul a decis să-i treacă prin proba apei, care consta în a le da să bea un lichid contaminat (așa cum stabilește Num 5,11-31). Nici unul dintre cei doi nu a pățit nimic și tot poporul, plin de admirație, a adus mulțumire lui Dumnezeu și i-a lăsat să plece.

Mâna carbonizată

Evangheliile apocrife relatează că, la porunca împăratului August de a face un recensământ al tuturor locuitorilor imperiului, Iosif a mers de la Nazaret la Betleem, pentru a fi luat în evidență, ducând-o călare pe un măgar pe Maria, însărcinată în luna a noua. În timp ce parcurgeau drumul, pe lângă Betleem, Mariei i-a apărut un înger și a anunțat-o că a sosit ceasul să nască. Iosif a întrerupt drumul și, în fața disperării de a nu găsi nici o casă, nici un han, unde să o adăpostească, a dus-o într-o peșteră întunecată și a plecat să caute o moașă. În acel moment, o lumină, așa de intensă încât nici un ochi nu putea să o privească, a cuprins peștera și în brațele Mariei a apărut un prunc.

Iosif a sosit mai târziu cu o moașă numită Salomeea. Maria le-a povestit cum a născut și că ea a rămas încă fecioară. Totuși, Salomeea a răspuns: „Nu voi crede niciodată și niciodată, dacă nu introduc degetul meu și nu ating cu mâna”. Maria a lăsat-o să facă acest lucru. Când moașa a scos mâna, a văzut că era carbonizată. Atunci, a început să plângă nemângâiată, însă Maria a lăsat-o să mângâie copilul și, într-o clipă, mâna i s-a vindecat. În peșteră erau un bou și un măgar și, când au văzut pruncul nou-născut, l-au adorat. Apoi, s-au prezentat trei regi sosiți din Răsărit, numiți Gaspar, Melhior și Baltazar, care aduceau daruri pentru prunc.

Minuni care ucid

Pruncul Isus a crescut mare și, tot conform apocrifelor, s-a transformat într-o persoană obraznică, rău-crescut și cu un caracter irascibil. Când avea cinci ani, jucându-se cu nămol, a modelat douăsprezece porumbițe. Tatăl său, Iosif, l-a certat pentru că era sâmbătă și în ziua aceea nu se putea face nici o muncă. Atunci, Isus a bătut din palme, păsările și-au luat zborul și Iosif a fost umilit. Era irascibil și cu prietenii săi din cartier. Odată, un copil i-a stricat jucăriile făcute din nisip și el, indignat, l-a blestemat și l-a transformat într-un copac uscat. În altă zi, în timp ce mergea, un copil care fugea l-a îmbrâncit din greșeală; Isus l-a blestemat și copilul a căzut mort la pământ. Cu o altă ocazie, văzându-i pe copiii din sat care se ascundeau ca să nu se joace cu el, i-a transformat în căprițe. Și atunci când mergea împreună cu ei ca să ia apă, se distra, stricându-le amforele și aruncându-le pe pământ; copiii începeau să plângă și el făcea să apară amfore noi. Ceilalți tați i se plângeau lui Iosif și în diferite ocazii i-au spus că voiau să-l alunge din sat. Sărmanul Iosif nu știa ce să facă și-i cerea Mariei să stea de vorbă cu Isus pentru că de el nu asculta.

Pentru o palmă

Și perioada școlii a fost agitată, conform evangheliilor apocrife. Iosif l-a trimis la școală, ca să învețe primele litere. În prima zi de școală, Isus i-a reproșat învățătorului: „Cum îndrăznești să-i înveți pe alții, dacă tu însuși nu știi nici măcar alfabetul?” În acel moment, a început să-i explice, în prezența celorlalți elevi, simbolismul tainic al fiecărei litere, de asemenea, teoreme complexe și formule complicate. Sărmanul învățător, rușinându-se, l-a trimis acasă. Iosif a luat un învățător mai sever, dar nu a avut o soartă mai bună. Imediat ce învățătorul i-a pus câteva întrebări lui Isus, în timpul lecției, acesta din urmă, la rândul său, a început să-i pună întrebări și mai dificile. Deranjat, învățătorul i-a dat o palmă după ceafă. Însă copilul l-a blestemat și învățătorul a căzut mort la pământ. Aflând ce s-a întâmplat, Iosif i-a cerut Mariei să nu-l mai lase să iasă din casă, deoarece punea în pericol viața celor care îl contraziceau.

Pentru ca mortul să vorbească

Paginile evangheliilor apocrife prezintă multe alte întâmplări extravagante despre Isus. De exemplu, se relatează că mama sa i-a dat o amforă, ca să meargă să o umple cu apă. El s-a împiedicat în timpul drumului și a stricat-o. Atunci, a luat mantia sa, a umplut-o cu apă, și astfel, s-a întors acasă. Maria a rămas uimită și îi mulțumea lui Dumnezeu. Cu altă ocazie, muncind în tâmplăria lui Iosif, a văzut că scândurile unui pat la care lucra erau prea scurte. Copilul, impunând mâinile, a lungit toate lemnele, și astfel, Iosif și-a putut termina lucrarea.

Într-o altă zi, Isus se afla pe o terasă și un copil care se juca împreună cu el a căzut și a murit. Ceilalți au fugit și l-au lăsat singur. Părinții celui mort au dat vina pe Isus. Atunci, el l-a înviat pe copil și a făcut în așa fel ca să declare cine l-a împins. Cu acestea și alte istorii, ridicole, evangheliile apocrife au pretins să umple lacunele din copilăria lui Isus, lăsate de celelalte evanghelii canonice. Citindu-le, înțelegem de ce Biserica nu le-a acceptat niciodată ca inspirate de Dumnezeu.

A ști să le diferențiezi

Fără îndoială, multe dintre aceste episoade au pătruns în memoria oamenilor și au fost acceptate fără probleme, fără a ști originea lor. Poate că unele pot să aibă fundament istoric, ca în cazul numelor părinților Fecioarei Maria (sfântul Ioachim și sfânta Ana), păstrate grație cărților apocrife. Cea mai mare parte dintre faptele pe care le furnizează sunt pură fantezie, chiar dacă mulți creștini le consideră adevărate. Astfel, ideea că Maria a făcut vot de feciorie perpetuă înainte de a se căsători cu Iosif este o invenție a cărților apocrife, pentru a explica fraza Mariei: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat?” (Lc 1,34). Evangheliile canonice nu menționează nici un angajament de feciorie al Mariei în momentul căsătoriei sale.

În același mod, imaginea sfântului Iosif, bătrân și simplu „ocrotitor” al Mariei, pentru care el pare să fie mai degrabă bunic, a fost luată din evangheliile apocrife, așa cum am văzut. În realitate, Iosif trebuia să aibă, în momentul căsătoriei, circa optsprezece ani, ca toți tinerii din acea vreme. Prezentându-l bătrân, apocrifele pretindeau să excludă orice interes din partea sa față de ea, și astfel, să asigure fecioria Mariei. Apocrifele mai afirmă că Iosif era văduv cu mai mulți copii din căsătoria sa precedentă, pentru a explica prezența vestiților „frați” ai lui Isus, menționați în evanghelii. Astfel, aceștia ajungeau să fie fiii lui Iosif, dar nu ai Mariei.

Unele și altele

Multe alte credințe, cum este călătoria Mariei la Betleem călare pe un măgar condus de Iosif (când, cu siguranță, au călătorit cu o caravană aglomerată, așa cum se făcea în acele timpuri), cum este faptul că Fecioara a mers la Betleem când aproape că ajunsese în luna a noua de sarcină și că a avut o naștere problematică (când sfântul Luca ne face să înțelegem că a ajuns la Betleem înainte de a naște), cum este prezența unui bou și a unui măgăruș în peștera ieslei (când, cu siguranță, Iosif a pregătit bine peștera pentru nașterea lui Isus), cum este faptul că magii erau trei, ca și numele lor (când sfântul Matei nu prezintă nici una dintre aceste fapte), că aceștia au sosit cu puțin timp înainte să se nască pruncul (când, conform lui Matei, au ajuns la doi ani după naștere), sunt tot atâtea detalii introduse în tradițiile noastre și al căror izvor este constituit de evangheliile apocrife.

Pentru a reflecta

1. Ce se înțelege în mod obișnuit prin cuvântul „apocrif”? Care este adevărata semnificație a cuvântului, conform studiilor biblice?
2. Cu ce scop au fost scrise evangheliile care apoi se vor numi apocrife? Ce valoare au pentru noi, creștinii?
3. Ce diferență există între figura lui Isus din evangheliile canonice și cea din apocrife?
4. Ce învățături luate din apocrife găsim astăzi înrădăcinate în lumea noastră?

Posted in Biblic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.