Autor: Justin Bass
Traducere: Edictum Dei
Sursa: TheGospelCoalition.org, 15 mai 2020
Pe măsură ce credința creștină începe să se estompeze în Europa și în America, mulți lideri din Vest încă visează în stil creștin. De ce?
Filosoful francez Luc Ferry a scris în 2011 o carte excelentă, numită „Scurtă istorie a gândirii” (engl. „A Brief History of Thought”). El împarte istoria curentelor de gândire în trei: filosofia greacă, cea creștină și umanismul secular. Chiar dacă Ferry este ateu și își încheie cartea cu o aprobare tacită a umanismului secular, e clar că privește cu uimire creștinismul și promisiunile acestuia. În ceea ce privește creștinismul, Ferry își dorește ca acesta să fie adevărat: „Dacă promisiunile pe care mi Le-a făcut Cristos sunt adevărate și dacă providența divină se ocupă de mine în mod individual – umil, de altfel, înseamnă că nemurirea va fi, de asemenea, personală. În cazul acesta, moartea însăși este învinsă și nu mai naște în mine nici măcar cele mai mici frici… Găsesc propunerea creștinismului infinit mai tentantă – doar că eu nu cred în ea. Însă dacă ar fi adevărată, cu siguranță aș îmbrățișa-o.”
Ferry este moștenitorul intelectual al Iluminismului. Asemănător unei flori tăiate, culturile europeană și franceză, în general, au fost smulse de secole din rădăcinile lor creștine. Ferry a luat contact cu marile afirmații ale lui Cristos și ale marilor gânditori ai tradiției creștine – de la Augustine la Aquinas și până la Roger Scruton – nu în Biserică, ci în studiile sale universitare specializate. El descrie creștinismul în cartea sa, „A brief history of Thought”, ca pe ceva pierdut demult și redescoperit, ca pe o comoară ascunsă adânc în solul Europei și, de asemenea, descrie și promisiunile inimaginabile, care par prea simple și prea bune pentru a fi adevărate. Și Ferry nu e singurul.
O redescoperire a rădăcinilor creștine vestice i-a condus spre creștinism, începând cu 11 septembrie 2001, pe mulți intelectuali – dintr-o gamă largă de discipline, pentru împlinirea speranțelor și viselor lor. În cele mai multe dintre cazuri, întoarcerea lor la creștinism nu s-a făcut în timpul școlii duminicale sau în interiorul bisericii. A fost rezultatul unei cercetări riguroase și imersiunii în arta, muzica, literatura și istoria culturii vestice.
Pentru a da câteva exemple:
1. Autorul canadian Malcolm Gladwell, în timp ce făcea cercetarea pentru cartea sa „David și Goliat”, s-a rededicat credinței sale creștine atunci când a realizat că lipsea „ceva incredibil de puternic și frumos în credința în care el a crescut”.
2. Omul de știință american Francis Collins, care a condus Proiectul de Genom Uman (engl. „Human Genome Project”) și este în prezent directorul Institutului Național de Sănătate, s-a convertit din ateism la creștinism datorită argumentelor prezentate de C.S. Lewis în cartea „Creștinismul redus la esență” (engl. „Mere Christianity”).
3. Pentru sociologul Rodney Stark, a fost studiul său riguros al istoriei creștinismului timpuriu.
4. Andrew Klavan, un evreu secular convertit la 49 ani, atribuie întoarcerea sa la creștinism citirii clasicilor literaturii vestice.
5. Autorul A.N. Wilson a spus că și-a reînnoit credința sa în „Înviere, care este cheia supremă a ceea ce suntem”.
Chiar mai recent, această redescoperire a ceea ce este bun, adevărat și frumos în creștinism i-a făcut pe încă și mai mulți intelectuali să apere fundațiile vestice ale credinței, deși nu practicau creștinismul. De exemplu, istoricul britanic Tom Holland argumentează cu îndrăzneală în acest sens, în cartea sa excepțională, „Dominația: cum a influențat revoluția creștină lumea” (engl. „Dominion: How the Christian Revolution Remade the World”). Holland a spus recent, referitor la călătoria sa de credință: „Bănuiesc că, în acest moment, sunt în proces de a-mi dori să fac pasul decisiv în credință, asemănător cu cineva aflat pe trambulina de la piscină, gata de a sări… dar eu sunt cel de pe trambulină”.
Jurnalistul britanic Douglas Murray scrie în „Nebunia mulțimilor” (engl. „The Madness of Crowds”): „Indiferent ce le-ar lipsi, marile povestiri din trecut au dat măcar sens vieții. Întrebarea despre care exact este scopul nostru – altul decât de a ne îmbogăți fiecare cum putem și de a ne distra în orice mod posibil – urma să își găsească răspunsul în ceva.”
Murray a diagnosticat mai bine decât oricine altcineva din Vest criza sensului vieții. El îi compară pe vestici cu căderea lui Icar. În mitologia greacă, lui Icar i-au fost date aripi și ceară de către tatăl său, Dedal, pentru a scăpa de pe insula Creta. Dedal și-a avertizat fiul să nu zboare prea aproape de soare, dar Icar l-a ignorat. Bineînțeles, aripile sale s-au topit și el s-a înecat în mare. Murray argumentează că, asemenea lui Icar, vesticii au abandonat învățăturile și avertizările tatălui (creștinismul), au urmat tot felul de false ideologii (nazism, fascism, comunism) și au căzut. Doar în această reimaginare, deși rănit, bătut, cu aripile topite… omul modern e încă în viață. Murray vede o nouă religie umplând golul în Europa și America în identitățile politice și naționalismul tribal, plin de dogmele sale, de blasfemii și de porunci.
Alți intelectuali, precum Steven Pinker, Sam Harris and Yuval Noah Harari, au subliniat că știința și avansul tehnologic sunt cea mai bună speranță a viitorului. Ei văd religia ca pe o relicvă a trecutului, cu puțin sau fără folos în secolul 21. Speranța este că inteligența artificială (AI – artificial intelligence) va introduce lumea într-o utopie științifică, unde aproape toate bolile și suferința sunt eradicate, fericirea este atinsă în final și oamenii sunt amortali (termenul folosit de Harari), trăind pe termen nedefinit.
Atât Ray Kurzweil, cât și Bill Maris de la Google, cred că vor „rezolva moartea” în curând. Maris a spus într-un interviu din 2015: „Dacă mă întrebi astăzi dacă e posibil să trăim până la 500 de ani, răspunsul e: da.” Și Harari a scris în cartea sa, Homo Deus: „Dat fiind dosarul nostru din trecut și valorile noastre actuale, următoarele ținte ale umanității e foarte posibil să fie imortalitatea, fericirea și divinitatea… De acum, scopul nostru va fi de a îmbunătăți oamenii în a fi zei.”
Cu toții am mai auzit promisiuni similare și înainte: „Dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” (Geneza 3:5) și „Haidem să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume.” (Geneza 11:4). Așa precum Icar, aceste false utopii se sfârșesc întotdeauna cu o cădere.
Foamea nestăpânită a celor din Vest pentru sens, scop și speranță pot fi văzute și în fenomenul Jordan Peterson. Profesor de psihologie la Universitatea din Toronto, Peterson are pe YouTube 16 conferințe despre Geneză, fiecare de aproximativ două ore și jumătate, fiecare cu milioane de vizualizări. Peterson spune în deschiderea primei sale conferințe: „Biblia are multe, multe regate supraviețuitoare. Această Carte este mai durabilă decât piatra, decât castelele, mai durabilă decât un imperiu.” Într-un interviu cu Joe Rogan, Peterson spune că cel mai bun răspuns pe care l-a găsit pentru suferința existentă în viață este: „Ridică-ți crucea și urcă dealul!” El face des referire la Isus ca la arhetipul Răscumpărătorului, transmițătorul de cultură și eroul divin.
Peterson îndrumă cultura înapoi spre povestirile biblice și spre exemplul lui Isus și suferința Sa. Dave Rubin a spus recent, referindu-se la podcast-ul lui Justin Brierley – „Unbelievable?” (ro. „De necrezut?”), că a trecut de la ateism la teism ca urmare a influenței lui Peterson. Totuși, mesajul lui Peterson este incomplet. El arată spre Biblie doar pentru adevărul metaforic și psihologic. El arată spre Cristos și spre cruce, dar doar ca arhetipul eroului și răscumpărătorului mitologic. Peterson însuși admite că este încă în călătorie spre Dumnezeu și adevăr. Atunci când a fost întrebat dacă Isus chiar a înviat din morți, Peterson a replicat: „Am nevoie să mă gândesc încă trei ani înainte de a mă aventura să răspund mai mult decât am făcut-o deja.” Cine știe? În curând, s-ar putea ca el să aibă o lungă discuție nocturnă cu Dyson și Tolkien și, ca Lewis, să descopere creștinismul ca fiind „Mitul adevărat” – singurul mit cu rădăcini în evenimente istorice.
Pentru ca povestea creștină să fie psihologic adevărată, trebuie ca, mai întâi, să fie adevărată din punct de vedere istoric. Pentru ca Cristos să fie arhetipul nostru răscumpărător și erou, El trebuie cu adevărat să își fi vărsat sângele pe crucea romană și să fi înviat din morți în acea dimineață de Paște. Așa cum a scris intelectualul britanic G.K. Chesterton: „Creștinismul împlinește căutarea mitologică după romantism, fiind el însuși o poveste și căutarea psihologică după adevăr, fiind el însuși o poveste adevărată… Creștinismul este personificarea divină a viselor noastre.”
Tot ce și-a dorit Ferry a fost adevărat, este adevărat – dacă Isus a înviat din morți și este Domnul întregii lumi. Biserica are acel „ceva” de care Murray știe că Icar cel căzut are nevoie pentru a reînvia sensul, iertarea și speranța în această lume. Acest „ceva” este Cristos. În El, noi găsim viața – viața din abundență, în care fiecare moment este plin de sens și scop. Cristos oferă iertare nelimitată prin moartea Sa, în locul nostru. Toată vina noastră, tot păcatul nostru sunt spălate prin sângele Său. Nu e de mirare că strămoșul lui Ferry, Blaise Pascal, i-a provocat pe creștini să „îi facă pe oamenii buni (bărbați și femei) să își dorească să fie adevărat creștinismul. Și apoi, să îl dovedească adevărat.” (Cugetări 12) Acei ce redescoperă comoara creștinismului, demult ascunsă în solul vestic, deja și-au dorit ca acesta să fie adevărat. Ei nu visează vise Hindu sau islamice și, în niciun caz, vise Mormon sau Scientologice. Aceștia visează vise creștine.
Urmașii lui Cristos trebuie să se angajeze cu smerenie în această conversație. Să mergem spre Icar cel căzut cu dragoste și compasiune, înarmați cu adevărul și puterea lui Cristos cel înviat. „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți și Cristos te va lumina.” (Efeseni 5:14)
Să îi anunțăm că visele devin realitate.