Autor: Jonathon van Maren
Traducere: Radu și Oana Capan
Sursa: Stream.org, 19 mai 2020
Istoricul Tom Holland este cunoscut în primul rând ca un narator al lumii antice. Astfel, cea mai nouă carte a sa, „Dominion: How the Christian Revolution Remade the World” („Dominația: cum a influențat revoluția creștină lumea”), a venit ca o surpriză din mai multe motive. În primul rând, Tom Holland nu este creștin. În al doilea rând, cartea sa este una dintre cele mai ambițioase apărări a creștinismului din punct de vedere istoric, într-o foarte lungă perioadă de timp.
Studiind lumea antică, scrie Holland, și-a dat seama de ceva. Pur și simplu, anticii erau cruzi, iar valorile lor îi erau complet străine. Spartanii ucideau în mod obișnuit copiii „imperfecți”. Trupurile sclavilor erau tratate ca niște mijloace de satisfacere a plăcerilor fizice ale celor cu putere. Infanticidul era ceva obișnuit. Săracii și infirmii nu aveau drepturi.
Cum am ajuns de acolo aici? Datorită creștinismului, scrie Holland. Creștinismul a revoluționat sexualitatea și căsătoria, cerând ca bărbații să se controleze și interzicând toate formele de viol. Creștinismul a limitat relațiile sexuale la cadrul monogamiei. (Este ironic, observă Holland, că aceste idei sunt acum tocmai motivele pentru care este ridiculizat creștinismul.) Creștinismul a înălțat femeile. Pe scurt, creștinismul a transformat complet lumea.
De fapt, Holland subliniază că, fără creștinism, lumea occidentală nu ar exista. Chiar și pretențiile luptătorilor pentru dreptate socială care disprețuiesc credința strămoșilor lor se sprijină pe fundamentul valorilor iudeo-creștine. Cei care aduc argumente bazate pe iubire, toleranță și compasiune împrumută argumente ce sunt la bază creștine. Dacă Occidentul nu ar fi devenit creștin, scrie Holland, „nimeni nu s-ar fi trezit”.
Ampla carte a lui Holland care apără sistemul de credințe pe care elitele îl disprețuiesc a atras, deloc surprinzător, unele critici. A fost atacată de ateul militant și proeminentul filozof A. C. Grayling cu întrebarea: „Creștinismul a fost cel care ne-a dat valorile noastre umane?” Grayling a căutat să respingă tezele lui Holland, rezultatul fiind mai mult patetic decât filozofic. Holland, pe de altă parte, a devenit mai pasionat în apărarea sa adusă creștinismului. Dacă civilizația occidentală este acvariul, a afirmat el, atunci apa o constituie creștinismul. De fapt, chiar criticile celor care condamnă creștinismul pentru diverse pretinse nedreptăți își au rădăcinile în preceptele creștine.
Apărarea înflăcărată a creștinismului făcută de Holland este fascinantă deoarece pare să facă parte dintr-o tendință actuală. Pe măsură ce Occidentul devine categoric post-creștin, mulți adepți ai secularismului își dau brusc seama că creștinismul se poate să fi fost mai valoros decât credeau ei. În timp ce mulți – inclusiv Holland – nu reușesc încă să creadă că creștinismul este adevărat, încep să creadă că creștinismul ar putea fi necesar.
Douglas Murray, scriitor și editorialist conservator, este și el ateu. În ultimii ani, însă, a început să avertizeze că declinul creștinismului este un fenomen periculos. Societatea are acum în față trei opțiuni. Prima, spune Murray, este să respingem ideea că orice viață umană este prețioasă. „Alta este să lucrăm frenetic pentru a impune o versiune ateistă a sanctității individului.” Și dacă aceasta nu funcționează? „Atunci nu mai este decât o singură direcție de urmat. Și anume întoarcerea la credință, indiferent că ne place sau nu.”
Murray se referă uneori la sine ca fiind „un ateu creștin”. Vorbind cu Esther O’Reilly în podcastul „Unbelievable” („De necrezut”), Murray a lăudat „ideile morale revoluționare” ale creștinismului. El i-a spus gazdei sale că, în timp ce vizita Marea Galileei, nu a putut scăpa de senzația că „ceva s-a întâmplat aici”. Și a recunoscut că, cu cât ateii studiază mai mult moralitatea, „cu atât trebuie să acceptăm mai mult că […] sfințenia vieții umane este o noțiune iudeo-creștină care s-ar putea foarte lesne să nu supraviețuiască [dispariției] civilizației iudeo-creștine”. Vorbind în emisiunea lui Darren Grimes luna trecută, în 19 aprilie 2020, el a fost chiar mai direct: „Mi se pare că are prea puțin sens o viață petrecută vorbind despre Partidul Laburist și nu despre Dumnezeu”.
Fenomenul ateilor care laudă creștinismul pare să crească. Au apus zilele în care Christopher Hitchens (un bun prieten al lui Murray) și confrații săi seculari criticau cu duritate „otrava” religiei. Chiar și Richard Dawkins a recunoscut acum că creștinismul ar putea fi preferabil alternativelor. El cerea cândva distrugerea creștinismului – acum spune invidios că are efecte bune asupra societății.
Apoi este Jordan Peterson. Celebrul psiholog refuză să spună dacă crede sau nu în Dumnezeu. Sau cel puțin refuză să spună ce înțelege el prin Dumnezeu, sau prin Cristos, sau prin credință. Peterson încearcă facă o sinteză între Scriptură și Jung și Darwin, iar rezultatul este, după cum e de așteptat, denaturat. Însă Peterson știe că fără creștinism, cruzimea fără margini este inevitabilă. El vorbește ca un calvinist secular. Crede că omul este într-o stare de depravare, dar încă nu a înțeles răscumpărarea.
Charles Murray, sociolog american, este agnostic. Cu toate acestea, mi-a spus într-un interviu că consideră că republica americană nu va supraviețui fără o renaștere a creștinismului. „Nu poți avea o societate liberă, cu o constituție” precum cea americană „decât dacă încerci să guvernezi un popor religios”, a observat el. Regretatul sir Roger Scruton s-a îndreptat și el înapoi spre Biserică. S-a luptat cu multe dintre adevărurile creștine. Dar totuși a ajuns să creadă că creștinismul este necesar. În timp ce avea îndoielile sale, cânta la orgă în biserica anglicană din localitatea sa, în timpul slujbelor de duminică. Poate practica, a spus cândva, l-ar putea ajuta. Nu era sigur că ar putea să creadă totul. Dar dorea să o facă.
Acești oameni sunt creștinii regelui Agripa. Regele Agripa i-a spus apostolului Paul: „Încă puțin și mă convingeai să mă fac creștin”. Ei aproape cred. Cred că creștinismul este bun. Unii cred că este necesar. Așa cum formula Murray: „cred în credință”. Dar nu pot (încă) să ajungă să creadă că este literalmente adevărat – că Isus Cristos chiar a înviat din morți.
Aceste lupte ciudate transmit și un avertisment Occidentului. Fără creștinism, ne îndreptăm spre un întuneric adânc și impenetrabil. Creștinismul ne-a dat drepturile omului. Ne-a dat protejarea celor slabi. Compasiunea înrădăcinată în porunca iubirii. Iertarea dușmanilor. A revoluționat lumea. Acum suntem în curs de a anula această revoluție. De fapt, o înlocuim cu revoluția sexuală. Ar trebui să ne uităm bine la ceea ce distrugem înainte de a merge mai departe. Ar trebui să ne întrebăm de ce au fost înălțate garduri înainte de a le dărâma. Ar trebui să îi ascultăm pe ateii care ne spun agitați că creștinismul este necesar. Și ar trebui să luptăm pentru a ne asigura că cultura noastră post-creștină este din nou una pre-creștină.