Căsătoriile mixte cu sau fără Liturghie?

Autor: Edward McNamara
Traducere: pr. Mihai Pătrașcu
Sursa: Zenit, 25 iulie 2016 (via Ercis)

În obişnuita sa rubrică de liturgie, părintele Edward McNamara LC, profesor de liturgie şi decan de teologie la Ateneul PontificalRegina Apostolorum din Roma, răspunde unui cititor din India.

Liturghia poate fi celebrată în cursul unei căsătorii mixte? Dacă nu, poate fi celebrată o Liturghie de mulţumire după ritualul căsătoriei? Se pot lua, din Liturghia normală pentru căsătorie, lecturile, rugăciunile prezidenţiale (modificate în aşa fel încât să se omită cuvântul „sacrament”), rugăciunea credincioşilor şi binecuvântarea finală? Sau ar fi mai bine de folosit lecturile zilei? – J.A., Bangalore, India

În Catehismul Bisericii Catolice se citeşte la nr. 1633 şi 1634:

„1633. În numeroase ţări apare destul de frecvent situaţia căsătoriei mixte (între o persoană catolică şi una botezată necatolic). Ea cere o atenţie deosebită din partea soţilor şi a păstorilor. Cazul căsătoriilor cu disparitate de cult (între o persoană catolică şi una nebotezată) cere o circumspecţie şi mai mare”.

„1634. Diferenţa de confesiune între soţi nu constituie un obstacol de netrecut pentru căsătorie, atunci când aceştia reuşesc să pună în comun ceea ce fiecare dintre ei a primit în comunitatea proprie şi să înveţe unul de la celălalt modul în care fiecare îşi trăieşte fidelitatea faţă de Cristos. Însă dificultăţile căsătoriilor mixte nu trebuie nici să fie subestimate. Ele se datorează faptului că separarea dintre creştini încă nu a fost depăşită. Soţii riscă să resimtă drama dezbinării creştinilor chiar în sânul căminului lor. Disparitatea de cult poate cauza dificultăţi şi mai grave. Divergenţele cu privire la credinţă, însăşi concepţia despre căsătorie, dar şi mentalităţile religioase diferite pot constitui o sursă de tensiune în căsnicie, în special, în legătură cu educaţia copiilor. Atunci poate apărea o tentaţie: indiferenţa religioasă”.

Şi dreptul canonic s-a ocupat de această temă în mai multe ocazii:

„Can. 1086 § 1. Este invalidă căsătoria între două persoane, dintre care una a fost botezată în Biserica Catolică, sau a fost primită în sânul ei, iar cealaltă este nebotezată.

§ 2. Să nu se dispenseze de acest impediment dacă nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de can. 1125 şi 1126″.

„Can. 1108 § 1. Sunt valide numai acele căsătorii care sunt încheiate în faţa Ordinariului locului sau a parohului locului, ori în faţa unui preot sau diacon delegat de unul din ei ca să asiste, şi, în plus, în faţa a doi martori, conform dispoziţiilor canoanelor care urmează, rămânând în vigoare excepţiile prevăzute în cann. 144, 1112, § 1, 1116 şi 1127, §§ 1 şi 2.

§ 2. Asistent la căsătorie este numai acela care, fiind prezent, cere manifestarea consimţământului contractanţilor şi o primeşte în numele Bisericii”.

„Can. 1124 Fără permisiunea expresă a autorităţii competente este interzisă căsătoria între două persoane botezate, dintre care a fost botezată în Biserica Catolică, sau a fost primită în sânul ei după Botez, iar cealaltă este înscrisă la o Biserică sau o comunitate ecleziastică ce nu este în comuniune deplină cu Biserica Catolică”.

„Can. 1125 Ordinariul locului poate acorda permisiunea dacă există un motiv just şi raţional; să o acorde numai după ce au fost îndeplinite următoarele condiţii:

1° partea catolică să declare că este gata să evite pericolele de a părăsi credinţa catolică şi să promită cu sinceritate că va face tot ce i stă în putinţă ca toţi copiii să fie botezaţi şi educaţi în Biserica Catolică;

2° cealaltă parte să fie informată la momentul potrivit despre promisiunile ce trebuie să le facă partea catolică, astfel încât să existe certitudinea că ea este cu adevărat conştientă de promisiunea şi de obligaţiile părţii catolice;

3° ambele părţi să fie instruite cu privire la scopurile şi proprietăţile esenţiale ale căsătoriei, care nu trebuie să fie excluse de nici unul din cei doi contractanţi”.

„Can. 1126 Este datoria Conferinţei Episcopilor de a stabili atât modul cum trebuie făcute aceste declaraţii şi promisiuni, care sunt mereu necesare, cât şi modul prin care să se constate despre ele în forul extern, precum şi modul în care să fie informată partea necatolică”.

„Can. 1127 § 1. În ce priveşte forma ce trebuie folosită la căsătoria mixtă, să se respecte dispoziţiile can. 1108; totuşi, dacă partea catolică încheie căsătorie cu o parte necatolică de rit oriental, forma canonică a celebrării trebuie respectată numai pentru liceitate; pentru validitate, însă, e necesară intervenţia slujitorului sacru, respectându se celelalte norme prescrise de drept.

§ 2. Dacă dificultăţi grave împiedică respectarea formei canonice, Ordinariul locului părţii catolice are dreptul de a dispensa de la ea în fiecare caz aparte, după ce totuşi l a consultat pe Ordinariul locului în care se celebrează căsătoria, rămânând necesară, pentru validitate, o anumită formă publică de celebrare; îi revine Conferinţei Episcopilor datoria de a stabili norme după care sus numita dispensă să fie acordată urmându se criterii comune.

§ 3. Este interzis, atât înainte cât şi după celebrarea canonică prevăzută de § 1, de a se săvârşi o altă celebrare religioasă a aceleiaşi căsătorii pentru a da sau a reînnoi consimţământul matrimonial; de asemenea, să nu aibă loc o celebrare religioasă în care asistentul catolic şi slujitorul necatolic, îndeplinind fiecare ritul propriu, să ceară consimţământul părţilor”.

„Can. 1128 Ordinariii locului şi ceilalţi păstori sufleteşti să aibă grijă ca soţului catolic şi copiilor născuţi dintr o căsătorie mixtă să nu le lipsească asistenţa spirituală, necesară pentru îndeplinirea obligaţiilor proprii, şi să i ajute pe soţi să păstreze unitatea vieţii conjugale şi familiale”.

„Can. 1129 Dispoziţiile cann. 1127 şi 1129 trebuie aplicate şi în cazul căsătoriilor cărora li se opune impedimentul de disparitate de cult, despre care vorbeşte can. 1086, § 1”.

Cu privire la celebrarea unei Liturghii de căsătorie putem spune că în circumstanţe normale nu este celebrată. Acest lucru este valabil şi pentru un catolic care se căsătoreşte cu un alt creştin, aşa cum stabileşte Directoriul ecumenic:

„159. Deoarece se pot prezenta probleme referitoare la împărtăşirea euharistică, din cauza prezenţei de martori sau de invitaţi necatolici, o căsătorie mixtă, celebrată după forma catolică, în general are loc în afara liturgiei euharistice. Totuşi, pentru un motiv just, Episcopul diecezan poate permite celebrarea Euharistiei. În acest ultim caz, decizia de a admite sau nu partea necatolică a căsătoriei la împărtăşania euharistică trebuie luată în conformitate cu normele generale existente în materie, atât pentru creştinii orientali cât şi pentru ceilalţi creştini, şi ţinând cont de această situaţie deosebită, adică faptul că primesc sacramentul căsătoriei creştine doi creştini botezaţi”.

„160. Deşi soţii dintr-o căsătorie mixtă au în comun sacramentele botezului şi al căsătoriei, împărtăşirea Euharistiei nu poate să fie decât excepţională şi, în orice caz, trebuie respectate dispoziţiile indicate mai sus, referitoare la admiterea unui creştin necatolic la împărtăşania euharistică şi tot aşa şi cele referitoare la participarea unui catolic la împărtăşania euharistică într-o altă Biserică”.

Prin urmare, ţinând cont de toate acestea, revine episcopului responsabilitatea de a decide cum să se acţioneze în cazul concret şi conferinţei episcopale să stabilească un criteriu comun pentru ţară sau pentru regiune.

Episcopul are autoritatea de a dispensa de forma canonică în cazuri speciale, cu toate că de fapt acest lucru trebuie să se întâmple numai dacă o căsătorie este celebrată într-o ceremonie necreştină. Pe de altă parte, aşa ca pentru creştinii necatolici, episcopul poate autoriza în afară de asta, pentru motive serioase, celebrarea unei Liturghii. Totuşi, de obicei este mai bine de evitat orice dificultate şi să se celebreze aceste căsătorii în afara Liturghiei.

Dacă aceste căsătorii sunt obişnuite, conferinţele episcopale pregătesc de regulă un ritual matrimonial adaptat pentru ocazie. Dacă un asemenea ritual nu există, este folosit obişnuitul ritual al căsătoriei în afara Liturghiei. Din moment ce perechea ştie că se căsătoreşte după ritul creştin, nu este necesar să se modifice rugăciunile specific creştine, omiţând însă, aşa cum sugerează cititorul nostru, cuvântul „sacrament”.

Se pot face alte adaptări în cazul partenerilor necreştini. De exemplu, într-un anumit moment al ritualului fiecare partener invocă Treimea. Un necreştin poate înlocui „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” cu „în numele lui Dumnezeu” sau chiar să omită întreaga invocaţie, deoarece nu influenţează asupra validităţii căsătoriei.

În celebrarea căsătoriei în afara Liturghiei se poate alegere din vasta selecţie oferită de Ritualul Căsătoriei acele lecturi considerate mai potrivite.

Dacă se doreşte şi este posibil, o Liturghie de mulţumire poate să fie celebrată după aceea, cu toate că asta depinde în mare parte de circumstanţe, ca de exemplu întreţinerea între timp a oaspeţilor necatolici. Dacă Liturghia este considerată de mare importanţă pentru familia catolică, oricum rămâne posibilitatea de a cere permisiunea de la episcop pentru tradiţionala Liturghie nupţială, întreprinzând între timp toate etapele necesare pentru a-i informa şi a-i instrui pe necatolici cu privire la crezul şi la practicile catolice, în aşa fel încât să se evite orice tip de inconvenient.

Liturghia de mulţumire care urmează imediat n-ar fi Liturghia rituală, deci ar avea o valoare liturgică mai mică. Prin urmare, folosirea de alte lecturi şi formule depinde de normele obişnuite, în acord cu calendarul liturgic, şi de posibilitatea sau imposibilitatea ca în acea zi să fie permise aceste schimbări.