Sfântul Anton de Padova

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Liviu Bălăşcuţi
Sursa: Actualitatea creştină, iunie 2004

Sf. Anton de Padova

Sf. Anton de Padova

Sfântul Anton s-a născut în capitala Portugaliei, Lisabona, la 15 august 1195, într-o familie nobilă. Tatăl său se numea Martin de Buglion, iar mama, Maria-Tereza Treveira. La botez a primit numele Ferdinando, adică „cel ce luptă pentru pace”, dar şi-a schimbat numele când a intrat în Ordinul Franciscan, spunându-şi Anton. Îi plăcea rugăciunea şi petrecea mult timp în casa Domnului, închinându-se cu credinţă şi slujind preoţilor la altar.

Prima minune

Odată, voind să alunge o ispită de neîncredere în Dumnezeu, cu care diavolul îl necăjea, pe când se ruga la altarul Maicii Domnului, a făcut o cruce cu degetul pe scara de marmură. Ispita a dispărut, însă crucea a rămas întipărită, ca şi cum ar fi fost pe o ceară moale. Cu această minune începe seria biruinţelor asupra diavolului. La vârsta de 15 ani intră în mănăstirea canonicilor regulari ai Sfântului Augustin, la Lisabona (pentru 2 ani) şi mai apoi la Coimbra. În scurt timp, a reuşit să acumuleze o vastă cultură teologică şi, după nouă ani, a primit hirotonirea preoţească.

Furtuna misterioasă

În anul 1920 se hotărăşte să părăsească ordinul augustinienilor pentru a deveni frate franciscan. Pleacă în Maroc pentru a predica Evanghelia, cu dorinţa de a deveni martir, dar la scurt timp se îmbolnăveşte. Se hotărăşte să se întoarcă acasă în Portugalia, dar o furtună misterioasă îndreaptă nava în care se afla spre ţărmurile Siciliei (Italia).

„Ciocan al ereticilor”

Era în 1222, la o sfinţire de preoţi din Forli, unde, deoarece nu avea cine să predice, i s-a cerut lui să facă acest lucru. Atunci s-a văzut câtă putere de convingere avea în cuvânt. Minunile cu care însoţea adesea cuvântul mântuirii, zguduiau adânc sufletele şi le duceau la îndreptarea adevărată. Spre exemplu, când oraşul Rimini era în stăpânirea ereticilor valdensi şi locuitorii nu voiau să se întoarcă pe calea cea bună, Sfântul Anton, văzându-i atât de îndărătnici, a mers pe malul mării şi a chemat peştii să-l asculte şi aceştia au venit. Pentru a convinge pe ereticul Bonvillo că în Sfânta Euharistie se află cu adevărat Trupul şi Sângele lui Isus Cristos, Sfântul Anton a făcut ca un asin să lase la o parte nutreţul şi să cadă în genunchi în faţa Sfintei Împărtăşanii. Ereticul şi tovarăşii săi s-au convertit.

Papa Grigore al IX-lea, auzindu-l predicând l-a numit: „Arca Testamentului”. Puterea cu care predica pentru a-i întoarce pe cei păcătoşi la calea credinţei şi a-i lumina pe cei rătăciţi i-au întărit faima de „ciocan al ereticilor”. Oraşele şi satele îl ascultau uimite şi zguduite de minunile pe care le făcea, dar oraşul în care avea să stea mai mult a fost Padova. Sfântului i-a plăcut acest oraş pentru că a ascultat de cuvântul său şi s-a întors la Dumnezeu, numărul sufletelor câştigate fiind nespus de mare. Predica zilnic în Postul Mare credincioşilor din Padova şi-i spovedea pe toţi cei care îi cereau acest lucru. Sfântul Anton a străbătut toată provincia, în lung şi-n lat. Printre minunile pe care le-a făcut în acest timp se pomenesc următoarele: a pus la loc piciorul pe care şi-l tăiase un tânăr din căinţă că-şi lovise tatăl; a făcut să dispară de pe hârtie păcatele scrise de o femeie, pentru a-i arăta că Dumnezeu i le iertase; iar într-o noapte, pe când era găzduit în casa unui om, i s-a arătat pruncul Isus.

Este cu neputinţă a povesti toate minunile săvârşite de Dumnezeu spre a proslăvi pe acest ales al său. Minunile lui sunt atât de dese şi de neîntrerupte, încât, puse împreună, alcătuiesc o minune care nu s-ar putea sfârşi. În 1231, se retrage în conventul din Camposanpiero, lângă Padova, pentru a se îngriji de sănătate şi pentru a se odihni. Aici şi-a construit o chilie mică unde se retrăgea deseori în rugăciune şi meditaţie. Către sfârşitul primăverii, s-a îmbolnăvit grav. Fiind transportat la Padova, într-un car cu boi, a ajuns la Arcella. Aici, la periferia oraşului, „sora moarte” l-a luat la sine în ziua de 13 iunie, la vârsta de 36 de ani. A fost înmormântat la Padova, în bisericuţa Sancta Maria Mater Domini, locul de refugiu spiritual în perioada imensei sale activităţi apostolice.

La 30 mai 1232, faima minunilor obţinute prin mijlocirea fratelui Antonl-a convins pe Papa Grigore al IX-lea să accelereze etapele procesului canonic şi să-l proclame sfânt. Iar în 1946, sfânta Biserică l-a proclamat, pentru strălucirea doctrinei sale, Doctor al Bisericii Universale.

Posted in Personalităţi and tagged .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *