Primele şase luni ale pontificatului Papei Francisc

Autor: Sergio Centofanti
Traducere: Oana Capan
Sursa: Radio Vatican

Au trecut şase luni de la alegerea Papei Francisc. Era ziua de 13 martie: la ora 19.06 a fost explozia de bucurie a numeroşilor credincioşi din Piaţa San Pietro la ieşirea fumului alb, şi apoi din nou la apariţia Cardinalului protodiacon Jean-Louis Tauran, la ora 20.12, pentru a anunţa că Biserica Universală avea un nou Pontif. Astfel, la ora 20.26, Papa Francisc saluta de la balconul central al Bazilicii Vaticanului. Despre aceste prime şase luni de pontificat a vorbit într-un interviu pentru Radio Vatican directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi.

– Pr. Lombardi, pentru a folosi metoda Papei Francisc: care sunt principalele trei noutăţi ale acestui pontificat?

– Aş spune că prima noutate este numele, care m-a uimit încă de la început: Francisc, un nume cu siguranţă nou; nici un Papă nu l-a mai luat înainte. Şi, cu numele de Francisc, vine explicaţia lui, dată de Papa însuşi: „săraci, pace, păzirea creaţiei”. Am văzut deja – cel puţin în privinţa săracilor şi a păcii – că acestea sunt cu adevărat caracteristici fundamentale ale acestui pontificat, chiar de extremă actualitate, aşa cum a fost în aceste ultime săptămâni această implicare extrem de curajoasă pentru pacea în Orientul Mijlociu. Apoi, o altă noutate mi se pare a fi sfârşitul eurocentrismului Bisericii, adică faptul că avem un Papă latino-american. Acest lucru se simte într-un sens pozitiv, de lărgire a orizonturilor: l-am observat în mod deosebit în decursul Zilei Mondiale a Tineretului, în care l-am văzut pe Papa pe continentul său de provenienţă şi am învăţat că şi stilul său este pastoral, modul său de a se raporta direct cu lumea, limbajul lui foarte simplu…

Tema atenţiei faţă de sărăcie vine şi ea dintr-un context eclesial foarte bogat, cu o mare tradiţie a sa care acum intră în inima Bisericii cu o putere şi o prezenţă mare. Toţi Papii au fost „universali”, au fost Papi care au avut întreaga lume la inimă, aşadar nu au fost „parţiali”. Însă cred că se observă faptul că alegerea unui Papă care vine de pe un alt continent aduce efectiv ceva specific în stil, în perspectivă, şi este ceva dorit de Biserica Universală, dorit de Cardinali şi noi apreciem acest lucru, ca o îmbogăţire în plus a drumului Bisericii Universale. Apoi, dacă trebuie să spun o a treia caracteristică, mi se pare aceea a misionarităţii. Papa Francisc vorbeşte mult despre o Biserică ne-autoreferenţială, despre o Biserică în misiune, despre o Biserică ce priveşte în afara ei şi la lumea întreagă. Îmi vine în minte frumoasa Scrisoare a Papei Ioan Paul al II-lea de la sfârşitul Jubileului, Duc in altum – Înaintaţi în larg -, adresată Bisericii celui de-al treilea mileniu. Mi se pare că efectiv, cu Papa Francisc, barca Bisericii înaintează cu hotărâre în larg, fără teamă, ba chiar cu bucuria de a putea întâlni misterul lui Dumnezeu în orizonturi noi.

– Papa îi scutură mult pe creştini, uneori chiar cu cuvinte foarte puternice, şi îi apropie mult pe cei îndepărtaţi…

– Da… Să spunem că stilul, limbajul direct al Papei, atitudinea sa, chiar şi noutatea stilului său de viaţă ating în profunzime şi trezesc un mare interes, un mare entuziasm. Eu, însă, cred şi sper că motivul fundamental al acestui interes este profund, este faptul că Papa insistă foarte mult asupra unui Dumnezeu care iubeşte, un Dumnezeu al milostivirii, un Dumnezeu mereu gata să îl ierte pe cel care i se adresează cu umilinţă. Şi cu aceasta, mi se pare că atinge în profunzime omul timpului nostru, despre care ştie cât de des este rănit: este rănit de atâtea experienţe dificile, de atâtea frustrări, de atâtea nedreptăţi, de atâta sărăcie şi marginalizare în lumea de astăzi. Iată, aşadar, acest mod de a vorbi cu atâta eficacitate şi această abilitate de a comunica şi prin cuvinte şi prin gesturi, într-o lume atât de directă, iubirea lui Dumnezeu pentru toţi, şi apropierea, binele uman, blândeţea – este un alt cuvânt care îi place acestui Papă şi care exprimă modul său de a fi. Este ceva ce atinge şi mişcă în profunzime persoanele umane, toate: credincioşi şi aşa-zişi necredincioşi. Deoarece toate persoanele umane sunt iubite de Dumnezeu, sunt cu adevărat persoanele cărora le este adresat acest mare mesaj al iubirii lui Dumnezeu, al iubirii lui Cristos.

– Acest pontificat trezeşte mari aşteptări. La ce trebuie să ne aşteptăm în următoarele luni?

– Ei bine, nu sunt un profet… Ştim, pentru a spune lucruri foarte simple, că în lunile următoare Papa va aborda şi teme care privesc conducerea Bisericii, consultându-se cu colaboratorii săi: atât cu colaboratorii din Curia Romana, cum a făcut deja în zilele trecute, cât şi cu Cardinalii, aşa cum o va face în luna octombrie, cu Cardinalii pe care el i-a ales şi care vin din diferite părţi ale lumii. Sincer, nu aş dori însă să fie supraestimat aspectul aşa-numitelor reforme de structură, care privesc mai mult instituţia. Ceea ce contează este inima reformei perene a vieţii Bisericii, şi în acest sens, Papa Francisc, cu siguranţă, prin exemplul său, prin spiritualitatea sa, prin atitudinea sa de umilinţă şi de apropiere, doreşte să ne apropie de Isus, doreşte să ne facă o Biserică ce păşeşte alături de omenirea de astăzi, în particular alături de omenirea care suferă şi care are mai mare nevoie de manifestarea iubirii lui Dumnezeu. Aşadar, o Biserică pe drum, capabilă să fie solidară, să însoţească omenirea care este pe drum.

La acest lucru, cred eu, putem şi trebuie să ne aşteptăm prin intermediul atâtor semne, atâtor decizii. În aceste ultime săptămâni am avut marea tematică a păcii, a celor care suferă din cauza tensiunilor şi a războaielor, dar putem avea atâtea altele: avem tematica apropierii faţă de refugiaţi, a apropierii de diversele forme de marginalizare, de închisori şi aşa mai departe. Iată: să lăsăm ca Domnul să ne conducă. Papa nu este o persoană care se gândeşte că are în mână proiectul organizator al istoriei. Papa este o persoană care ascultă Spiritul Domnului şi caută să îl urmeze cu docilitate, şi în acest sens ne duce pe un drum care este mereu nou şi despre care noi suntem convinşi că va fi frumos şi plin de speranţă.

– Cum se desfăşoară coexistenţa în Vatican a Papei Francisc cu Papa emerit Benedict al XVI-lea?

– Ah, se desfăşoară foarte bine! Aş spune că suntem cu toţii bucuroşi – începând cu Papa Francisc – de prezenţa Papei emerit în Vatican, cu discreţia lui, cu spiritualitatea lui, cu rugăciunea lui, cu atenţia lui. Este exact ceea ce el ne-a promis, ceea ce a anunţat cu ocazia retragerii sale: că va continua să meargă pe drum împreună cu Biserica, dar mai mult prin rugăciune, prin oferirea propriei vieţi, prin apropierea spirituală, decât prin prezenţa – să spunem aşa – operativă. În acelaşi timp, ştim că există şi un raport personal, extrem de cordial, între Papa Francisc şi predecesorul său; au avut câteva momente simbolice în care am văzut acest raport: atunci când Papa Francisc l-a invitat la o frumoasă ceremonie în Grădinile Vaticanului pentru a inaugura un nou monument, dar şi mai semnificativ atunci când a mers la el înainte de plecarea în Brazilia, pentru a-i cere rugăciunea sa, apropierea sa, susţinerea sa în acel moment atât de important; şi apoi, când l-a reîntâlnit după ce s-a întors, pentru a-i relata frumoasele experienţe din această călătorie, pentru a-i mulţumi pentru apropierea lui în rugăciune. Şi eu am avut odinioară bucuria de a putea fi aproape de Papa Benedict al XVI-lea şi a vedea seninătatea lui, credinţa lui, spiritualitatea lui, amabilitatea lui extraordinară, pe care le-a manifestat atât de mult în timpul pontificatului său şi care continuă să îl caracterizeze, chiar dacă acum în această formă nouă şi mai discretă. Cred că simţim, chiar dacă nu vedem adesea, simţim întotdeauna prezenţa afecţiunii lui, a rugăciunii, a înţelepciunii şi a sfatului lui, care este cu siguranţă şi mereu la dispoziţia şi a succesorului său, oricând i-l cere.

– Cum s-a schimbat munca de purtător de cuvânt al Papei în aceste şase luni?

– Eu am spus întotdeauna că nu sunt atât purtătorul de cuvânt al Sfântului Părinte, cât mai ales directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, care aduce o slujire umilă de a pune la dispoziţie informaţiile, textele şi răspunsurile pentru a înţelege bine ceea ce spune şi face Papa. În mod sincer, mi se pare că în aceste şase luni de pontificat, Papa Francisc a acţionat şi vorbit într-un mod atât de intens încât eu efectiv – din fericire – am putut să fiu în umbră, referitor la faptul că protagonistul, vocea principală pe care credincioşii doresc să o asculte este tocmai aceea a Papei. Aşadar, slujirea continuă să fie aceeaşi: de a ajuta ministerul Papei pentru slujirea poporului lui Dumnezeu, şi aceasta chiar şi într-un timp în care cuvântul Papei este foarte clar, concret, bine primit, gesturile sale sunt foarte intense, foarte frecvente… Să spunem aşa: sunt multe de făcut pentru a-l urma, dar el vorbeşte pentru sine însuşi.