Topul celor zece personalităţi ale anului 2012 (I)

Autor: Inside the Vatican
Traducere: Radu şi Oana Capan
Sursa: Inside the Vatican

În fiecare an, la „Inside the Vatican”, alegem 10 oameni din lumea întreagă, care simţim că sunt demni de laudă pentru curajul lor, pentru statornicia în ciuda dificultăţilor, pentru fidelitatea faţă de Biserică şi faţă de credinţă, pentru sfinţenia lor. Anul acesta am decis să ne concentrăm mai mult decât de obicei asupra Sfântului Scaun şi a conducerii Bisericii din Roma şi din alte locuri, deoarece 2012 ni s-a părut un „annus horribilis” („an al ororilor”) pentru Biserică, însăşi conducerea centrală a Bisericii fiind zguduită de scurgerile de documente private – aşa numitul „Vatileaks”. În centru a fost Papa Benedict al XVI-lea, trădat de propriul valet.

Adevăratul „om al anului” nu este în lista Topul celor zece personalităţi ale anului 2012. Este însuşi Papa Benedict al XVI-lea. Cuvintele sale elocvente, curajul de a spune adevărul în timpul acestui an dificil, ne-au inspirat. Unii spun, pe bună dreptate, că ar fi trebuit să fie „omul anului”, pentru că a ieşit cu bine din tot scandalul, pentru că în continuare predică într-un mod extraordinar de eficient şi de profund, pentru cei care au „urechi de auzit”, pentru că a terminat a treia sa carte despre Isus, pentru că a numit Cardinali tineri şi energici din toată lumea, pentru că a călătorit în Mexic, Cuba şi Liban, pentru lansarea Anului Credinţei…

Nici un Papă nu a fost însă inclus în Topul personalităţilor, deoarece, într-un anumit sens, ar fi evident să fie, pentru că Papa este inevitabil în centrul luptei pentru credinţă. Aşa am făcut în anii Papei Ioan Paul al II-lea, precum şi în cei opt ani de pontificat ai Papei Benedict al XVI-lea. Anul trecut însă, Papa Benedict al XVI-lea a suferit lovituri grave – mai ales prin trădarea încrederii de către chiar valetul său. Nu este vorba doar de durerea produsă Papei: a fost ameninţată stabilitatea guvernării Bisericii universale, căci ce Episcop nu s-a gândit de două ori înainte să comunice cu Roma, ştiind că ceea ce trimite ar putea să ajungă în presa din lumea întreagă?

Scandalul „Vatileaks” a zguduit Barca lui Petru în 2012 până acolo încât părea a provoca găuri care să ducă la scufundarea ei. Acum furtuna a trecut, iar Papa a reparat daunele provocate. A început să predice cu mai mare forţă despre marile probleme cu care se confruntă omenirea în orice timp, dar mai ales în aceste vremuri. Pentru conducerea Bisericii în vreme de criză, pentru programul încărcat pe care şi-l menţine şi care ar obosi orice om de vârsta sa, pentru predicarea Evangheliei „cu timp şi fără timp”, Sfântul Părinte este alegerea noastră pentru Personalitatea anului 2012. Dar nu este singura personalitate ce luptă ca Biserica să îşi menţină cursul, care predică, face fapte de milostenie, dă mărturie despre Cristos. Sunt mulţi alţii, iar noi am ales zece dintre ei.

În China, Episcopul de Shanghai este un om de un curaj enorm şi o fidelitate extraordinară faţă de Roma, în ciuda opresiunilor de acolo. Este vorba de Episcopul Thaddeus Ma Daqin. În Roma, există un Cardinal spaniol, un teolog aflat atât de mult în linie cu gândirea Papei Benedict al XVI-lea încât este numit „micul Ratzinger” (şi este mai mic decât Papa), care a ieşit acum în faţă pentru a apăra vechea Liturghie. Este Cardinalul Antonio Cañizares. Şi tot în Roma există o persoană în care Papa are mai multă încredere decât în oricine altcineva, cineva cu care se roagă zilnic Rozariul şi cu care lucrează de dimineaţa şi până seara: secretarul său personal, acum prefect al Casei Pontificale, Arhiepiscopul Georg Gänswein.

În Orientul Mijlociu, unde comunitatea creştină este supusă la atât de mari presiuni, un Cardinal din Liban se face vocea Papei pentru cauza creştinilor din regiune. Este liderul străvechii Biserici Maronite, o Biserică de rit răsăritean, reprezentând astfel şi universalitatea Bisericii. Este Patriarhul Bechara Boutros Rai. În Africa, un nou Cardinal, din Nigeria, luptă zi de zi împotriva presiunilor militanţilor islamici. Este un făcător de pace, căutând căi de promovare a dialogului şi a înţelegerii. Acest curajos om este Cardinalul John Olorunfemi Onaiyekan. În Asia, mai exact în Pakistan, o femeie a fost închisă trei ani pentru nişte acuze false de blasfemie. Această „prizonieră a credinţei” este mamă a cinci copii. O cheamă Asia Bibi.

În SUA, nici o voce din trecut nu a fost mai proeminentă decât cea a Cardinalului Arhiepiscop de New York, care luptă cu încălcările libertății religioase, pe care le promovează guvernul american. Este Cardinalul Timothy Dolan. În Europa, un lider al Bisericii din Franţa construieşte o coaliţie pentru apărarea valorilor tradiţionale, o coaliţie neaşteptată, ţinând cont de natura seculară a Franţei. Este Cardinalul André Vingt-Trois, Arhiepiscop de Paris. În toată lumea mame şi taţi se sacrifică zilnic pentru copiii lor, dar o femeie din Spania şi-a sacrificat viaţa până la capăt: a ales să nu facă chimioterapie, pentru a-şi trata cancerul descoperit pe când era gravidă, şi a murit pentru ca în schimb copilul ei să trăiască. Numele ei este Barbara Castro Garcia.

În fine, mai este unul dintre asistenţii cheie ai Cardinalului Ratzinger, din anii când conducea Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, un om care, sub comanda Papei, a condus cu curaj „purificarea Bisericii”, conducând cazurile de abuzuri sexuale comise de preoţi. Acest om curajos este Episcopul Charles Scicluna de Malta.

* * *

1. Episcopul Charles Scicluna

Prietenii şi familia vorbesc despre căldura sa, despre munca grea pe care o face şi despre dedicarea sa pentru dreptate, despre umorul său şi despre sentimentul de siguranţă pe care îl inspiră. Colegii şi profesorii săi spun că este cineva care ştie să fie disponibil pentru alţii şi îi respectă pe toţi. Aproape toţi vorbesc despre el cu dragoste şi admiraţie pentru curajul, loialitatea, fidelitatea şi munca sa. Este recent consacratul Episcop auxiliar de Malta, Excelenţa Sa Charles J. Scicluna, în vârstă de 53 de ani, una dintre figurile cheie ale efortului Bisericii din ultimul deceniu de auto-purificare, după dorinţa Papei Benedict al XVI-lea. Scicluna şi-a aniversat 25 de ani de preoţie în iulie 2011, şi zece ani de promotor al justiţiei în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei (CDC) în octombrie 2012. S-a întors apoi în ţara sa, Malta, pentru fi consacrat Episcop la 24 noiembrie anul trecut. În zilele de după consacrare, deşi părăsise Roma şi funcţia din Vatican, a fost numit judecător în CDC; va fi consultant, alături de cei peste 20 de Cardinali şi Episcopi care judecă abuzurile care ajung la CDC.

Părinţii săi, Emanuel şi Maria Carmela (născută Falzon), au trăit ca să îşi vadă cel mai mare dintre cei patru copii ajungând Episcop. Charles Jude Scicluna s-a născut în Toronto, Canada, la 15 mai 1959. În anul următor, familia Scicluna s-a mutat în Malta, unde a urmat şcoala şi a crescut într-o familie numeroasă. Scicluna a mers la Colegiul Sf. Eduard din Cottonera, Malta, iar apoi a urmat dreptul la Universitatea din Malta, începând din 1976; a absolvit ca doctor în drept în 1984. După ce şi-a încheiat studiile seminariale şi a obţinut licenţa în teologie pastorală, a fost hirotonit preot de Arhiepiscopul de Malta, Mons. Joseph Mercieca, la 11 iulie 1986.

Scicluna a fost trimis să studieze dreptul canonic la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, luându-şi doctoratul cu specializarea în jurisprudenţă în 1991, după care s-a întors în Malta. În 1995 a fost chemat la Vatican pentru a lucra în Tribunalul Suprem al Signaturii Apostolice, ca promotor substitut al dreptăţii. În 1996 a fost numit postulator pentru cauza de beatificare şi de canonizare a Sf. George Preca (Dun Gorg Preca), cunoscut ca „al doilea Apostol al Maltei”. A trăit între 1880 şi 1962, fondând Societatea Doctrinei Creştine, un grup de cateheţi laici, fiind canonizat de Papa Benedict al XVI-lea la 3 iunie 2007.

Scicluna este cunoscut internaţional pentru activitatea sa de condamnare a celor mai grave delicte comise de preoţi. Munca sa a dus la scoaterea din preoţie a sute de preoţi cu delicte grave la activ, printre care şi defunctul Marcial Maciel, fondatorul Legionarilor lui Cristos. Pe lângă responsabilităţile sale pastorale, a ţinut cursuri, a scris şi a slujit cu fidelitate Biserica. A fost apărător al legăturii şi promotor al dreptăţii în Tribunalul Mitropolitan din Malta şi profesor de teologie pastorală şi de drept canonic, precum şi vice-rector al Seminarului major din Arhidieceza de acolo.

În 2010, Scicluna a redactat schiţa pentru normele universale pentru extinderea limitelor în raportarea abuzurilor, respectiv pentru extinderea listei de delicte, incluzându-se de exemplu şi deţinerea de materiale pornografice cu minori. Tot în 2010 a condus un serviciu de rugăciune pentru ispăşirea greşelilor comise de preoţi. La celebrarea din Bazilica San Pietro, el a afirmat cu curaj adevăruri dure privitoare la cei ce s-au folosit eronat de preoţie: „Cât de multe sunt păcatele Bisericii venite din aroganţă, din ambiţie necontrolată, din tiranie şi din nedreptatea făcută de cei ce au profitat de avantajele slujirii lor pentru a progresa în carieră, pentru a se da mari sau din cine ştie de motive inutile şi mizerabile!”

Concentrarea sa deosebită, loialitatea faţă de prieteni şi adeziunea neclintită faţă de dreptul bisericesc au devenit trăsăturile sale caracteristice. Colegii săi de la CDC au venit în număr mare la consacrarea episcopală din Malta, din 24 noiembrie anul trecut. Mons. John Kennedy a fost unul dintre aceştia. El a lucrat alături de Mons. Scicluna timp de zece ani şi a declarat: „Îţi oferea atenţia lui totală, făcând abstracţie de muntele de documente din faţa lui sau de problemele din lumea întreagă cu care se confrunta. […] Dădea 100% fiecărei persoane, în fiecare ocazie, în fiecare zi.” Şi munţii de hârtii au fost provocarea sa cotidiană timp de zece ani, cât a fost promotor al dreptăţii, o funcţie ce exista dar nu fusese funcţională până la numirea sa în 2002.

În 2006, când era deja inundat cu cazuri de abuzuri sexuale din lumea întreagă, un curier din SUA i-a dat câteva sute de pagini de mărturii; le-a acceptat cu umor, cerându-le celor care au realizat dosarul să aibă răbdare şi să „salveze copacii” o vreme, ca el să ajungă să parcurgă cu atenţie tot ceea ce i s-a dat. Într-o notă de felicitare primită de Scicluna de la Paul Lennon, fondator al Regain Network şi fost preot membru al Legionarilor lui Cristos, citim: „Vă doresc pace şi tărie, acum când aţi primit o nouă funcţie. Nu voi uita niciodată modul atent şi respectuos, dar ferm şi profesional, în care m-aţi tratat […] în New York, în aprilie 2005. Vă port în rugăciunile mele.” Scicluna i-a răspuns imediat: „Dragă Paul, să mergem cu umilinţă pe căile Domnului, care are planurile Sale pentru fiecare dintre noi şi care îi va asculta mereu pe cei care suferă. Sunt foarte bucuros să fiu înapoi între conaţionalii mei, cărora le-am promis viaţa mea. Ştiu că aceasta doreşte Domnul de la păstorii de suflete. […] Fiecare Episcop este chemat să împărtăşească preocuparea Sfântului Părinte pentru victimele nedreptăţilor şi abuzurilor. Într-adevăr, episcopatul este un titlu sacramental pentru această grijă şi cooperare. M-am mutat acum din cartierul general pe linia frontului. Lupta împotriva păcatelor şi a delictelor continuă cu adevărat. Non praevalebunt.”

Înainte să ia cuvântul în cadrul unei conferinţe organizate de Vatican pe tema abuzurilor sexuale, intitulată „Spre vindecare şi înnoire”, desfăşurată în februarie 2012 la Universitatea Pontificală Gregoriana, Scicluna a cerut din nou rugăciuni de la prietenii săi, iar unul dintre ei i-a trimis un mesaj în care îi spunea să îşi amintească imnul despre platoşa Sf. Patrick. Scicluna i-a scris înapoi: „Mulţumesc pentru inspirata rugăciune”. În ziua următoare, 8 februarie, i-a şocat pe cei 140 de reprezentanţi din partea Conferinţelor Episcopale din lumea întreagă şi din partea a 30 de ordine călugăreşti când a comparat muşamalizarea eclezială a abuzurilor sexuale cu codul mafiei de păstrare a tăcerii, omertà. Un astfel de cuvânt nu mai fusese folosit până atunci în acest context. El a continuat: „Învăţătura Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea că adevărul stă la baza dreptăţii explică de ce o cultură a tăcerii sau ‘omertà’ este în sine greşită şi nedreaptă. Alţi duşmani ai adevărului sunt negarea intenţionată a faptelor cunoscute şi preocuparea greşită potrivit căreia renumele instituţiei ar trebui oarecum să se bucure de prioritate absolută, în detrimentul dezvăluirilor”.

Toţi cei care au acceptat să privească spre Adevăr au duşmani. Cei care nu îl iubesc pe Scicluna pot fi între cei pe care el i-a mustrat în interviul său „Cuvinte de foc”, acordat în 23 august 2010 unui reporter de la FOX news, Greg Burke, acum consultant în probleme de comunicaţii al Vaticanului. Scicluna, referindu-se la Isus Cristos, a spus: „El a avut cuvinte de foc împotriva oamenilor care i-ar scandaliza pe cei mici. Şi dacă aderăm la cuvintele Lui şi suntem loiali învăţăturii Lui, suntem pe calea cea bună; nu suntem singuri. [În abuzuri] există o încredere sacră care a fost violată. Preotul este hirotonit pentru a fi o icoană, o imagine, o imagine vie a lui Isus Cristos. El este un alt Cristos la altar, atunci când predică. Acum, când comite abuzuri, el distruge acea icoană. Imaginea pentru care a fost hirotonit nu mai există acolo. Devine o bătaie de joc la adresa vocaţiei sale. Este o mare tragedie pentru el însuşi, pentru victimă, pentru Biserică. Şi trebuie să privim în faţă Adevărul, chiar dacă nu este uşor. Adevărul ne va face liberi. Nu există vreo altă cale de a ieşi din această situaţie decât confruntarea cu adevărul din această problemă”.

Scicluna priveşte la Sf. George Preca, primul sfânt al Maltei, ca la călăuza sa pentru smerenie şi sfinţenie preoţească. Paul Cardona, care a studiat şi el viaţa Sf. George Preca, susţine că sfântul maltez este un model pentru Scicluna. „La fel [ca Sf. George], şi el (Scicluna) îi ascultă pe toţi, şi nu face nici o deosebire de roluri, vârstă sau statut. Fără să vrei, trebuie să îl iubeşti”. Cardona a adăugat că Scicluna ar putea fi descris în acelaşi fel în care Sf. George Preca vorbea despre Sf. Paul: mic de statură dar mare în spirit.

Într-adevăr, chiar şi mandatul oficial din partea Sfântului Scaun, care a fost citit în co-Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Valletta, Malta, în ziua consacrării episcopale a Mons. Scicluna, începe cu o notă clară de afecţiune sinceră, dincolo de limbajul oficial: „Benedict Episcop, Servitorul Servitorilor lui Dumnezeu, iubitului nostru fiu, Charles Jude Scicluna… care, înzestrat cum sunteţi cu daruri preţioase ale minţii şi inimii şi fiind expert, între alţii, în problemele eclesiale, aşa cum ştim foarte bine, aţi lucrat în mod lăudabil pe lângă Scaunul Apostolic al lui Petru în cadrul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei… Fiţi sigur, iubite fiu, că, urmând exemplul de sfinţenie al Sf. Paul şi al Sf. George Preca… puteţi fi un slujitor demn al lui Cristos, care este ‘Credincios şi Vrednic de crezare’ (Apocalips 19,11)”.

Îl cinstim pe Episcopul Scicluna şi ne amintim lucrarea sa bună în timp ce el merge mai departe „Fidelis et Verax” – cuvintele motoului său episcopal: „Credincios şi Vrednic de crezare”.

(vom cunoaşte în următoarele numere celelalte personalităţi din top, care au prezentări mai scurte)