Respingerea „Cazului Dismas”

Autor: Jim Blackburn
Traducere: Adela Maria
Sursa: This Rock, martie 2012

Biserica Catolică ne învaţă că Sacramentul Botezului este necesar: „Botezul constituie naşterea la viaţa nouă în Cristos. Potrivit voinţei Domnului, el este necesar pentru mântuire ca şi Biserica însăşi, în care Botezul ne introduce” (Catehismul Bisericii Catolice, 1277). De aceea Biserica botează copiii nou-născuţi: „Cu atât mai stăruitor este apelul Bisericii de a nu-i împiedica pe prunci să vină la Cristos prin darul Sfântului Botez” (CBC 1261).

De asemenea, Biserica ne învaţă că unii dintre cei mântuiţi vor merge în purgatoriu înainte de a intra pe porţile raiului: „Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Biserica numeşte purgator această purificare finală a celor aleşi” (CBC 1030-1031).

Mulţi necatolici cred că au găsit un pasaj biblic ca să combată aceste două doctrine – cu alte cuvinte, două contra-argumente livrate la pachet.

Mântuirea tâlharului cel bun

Evanghelia după Luca conţine detalii importante despre evenimentul de pe Golgota: „Împreună cu El mai erau duşi doi răufăcători ca să fie ucişi. Când au ajuns la locul numit Craniul, l-au răstignit pe El şi pe răufăcători, unul la dreapta şi altul la stânga. Atunci Isus a spus: ‘Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac’. Apoi, ca să împartă hainele Lui, au tras la sorţi. Poporul stătea şi privea, iar conducătorii îşi băteau joc de El, spunând: ‘Pe alţii i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă El este Cristos al lui Dumnezeu, alesul’. Şi soldaţii îl luau în râs, când se apropiau de El, şi-i aduceau oţet, spunând: ‘Dacă Tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi’. Deasupra Lui era şi o inscripţie: ‘Acesta este regele iudeilor’. Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta, spunând: ‘Oare nu eşti Tu Cristos? Salvează-te pe Tine şi pe noi!’ Dar celălalt, mustrându-l, i-a răspuns: ‘Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeaşi condamnare? Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru faptele noastre; dar El n-a făcut nici un rău’. Şi spunea: ‘Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia Ta!’ Iar el i-a spus: ‘Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!'” (Luca 23,32-43).

Aceasta este tot ce ne spune Biblia despre tâlharul cel bun, dar câteva puncte sunt clare. În primul rând, el este un răufăcător a cărui crucificare pentru faptele sale este justă. În al doilea rând, el este chinuit de remuşcări. În al treilea rând, crede în Isus. Şi în cele din urmă, Isus declară mântuirea sa. Nu avem nicio indicaţie că acest om era discipol al lui Cristos, şi totuşi Isus îl asigură că este mântuit şi chiar îi promite (în cele mai multe traduceri biblice) că va merge în rai chiar în acea zi. Aşadar, continuă provocarea, Botezul nu este necesar pentru mântuire, deoarece nu există nicio indicaţie că tâlharul cel bun ar fi fost botezat. Şi, vor adăuga necatolicii, nu există purgatoriu, pentru că dacă o persoană ar avea nevoie de purificare, cât de mult ar avea nevoie de ea acest criminal, care s-a căit cu doar câteva ore, dacă nu minute, înaintea morţii – şi totuşi el ajuns în rai în aceeaşi zi. Cum pot aşadar doctrinele catolice despre necesitatea Botezului şi existenţa purgatoriului să se împace cu aceste contradicţii?

Necesitatea Botezului

Mai întâi, să analizăm învăţătura Bisericii despre necesitatea Botezului şi cum a putut tâlharul cel bun să obţină mântuirea. Poate fi o surpriză să aflaţi că Biserica Catolică recunoaşte că tâlharul a fost mântuit cu adevărat, şi că tradiţia i-a atribuit numele Sf. Dismas. Cuvântul tradus ca „paradis” (paradeiso în greacă), locul în care va merge Dismas, înseamnă „locuinţa morţilor binecuvântaţi” (A Manual Greek Lexicon of the New Testament, pag. 339). Dacă Dismas fusese botezat sau nu, nu ştim. Scriptura şi alte documente istorice nu conţin această informaţie. Nu ştim nici dacă Isus instituise până în acel moment necesitatea Botezului sacramental.

Scriptura indică trei momente în care Isus ar fi putut institui Botezul. Primul, în cuvintele adresate lui Nicodim: „Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Isus pare să indice aici necesitatea Botezului, dar ar putea să vorbească despre o necesitate în viitor, pentru că Botezul sacramental nu fusese încă instituit. El vorbeşte mai târziu despre o necesitate în viitor atunci când spune: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi” (Ioan 6,53). Deoarece Sacramentul Preasfintei Euharistii nu va fi instituit decât la Cina cea de Taină, cuvintele lui Isus aici nu pot indica o necesitate actuală. La fel, când îi vorbeşte lui Nicodim, nu este clar că Isus ar fi instituit deja Sacramentul Botezului.

Mai încolo, vedem o altă posibilitate: „După acestea, a venit Isus cu discipolii Săi în ţinutul Iudeii, a rămas acolo cu ei şi boteza. Boteza şi Ioan la Ainon, aproape de Salim, pentru că erau multe ape în acel loc, iar oamenii veneau şi erau botezaţi… Aşadar, când Domnul a aflat că fariseii auziseră că Isus făcea mai mulţi discipoli şi boteza mai mulţi decât Ioan – deşi nu Isus însuşi boteza, ci discipolii Lui – a părăsit Iudeea şi s-a dus din nou în Galileea” (Ioan 3,22-23, 4,1-3).

Este larg răspândită înţelegerea că botezurile menţionate în acest pasaj nu erau încă Botezul sacramental al lui Isus. De exemplu, o notă de subsol în „Revised Standard Catholic Edition Bible” identifică aceste botezuri cu „un botez ca acela al lui Ioan. Nu venise încă timpul pentru botezul în Duh„. În mod similar, „A Catholic Commentary on Holy Scripture” spune că „cel mai probabil nu este vorba de acel Botez dătător de Duh, de la 7,39, ci mai degrabă un ritual pregătitor ca acela al lui Ioan”. Observaţi aici referinţa la versetul 7,39 din Evanghelia lui Ioan, care spune: „Căci încă nu venise Duhul, pentru că Isus nu fusese încă glorificat”. Acest verset pare să indice că Botezul sacramental nu va veni decât după Înviere.

A treia posibilă referinţă la instituirea Botezului sacramental se găseşte în cuvintele poruncii date de Isus după Înviere: „Apoi cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Cum l-au văzut, i s-au închinat, dar unii se îndoiau. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: ‘Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi, faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii'” (Matei 28,16-20).

Dacă Sacramentul Botezului nu a fost instituit decât după Înviere, pentru mântuirea lui Dismas el nu era de o necesitate actuală. Nu toţi bibliştii sunt însă de acord cu privire la momentul în care a fost instituit Sacramentul, aşadar dacă acesta era sau nu necesar în momentul răstignirii rămâne o întrebare deschisă, la fel cum rămâne şi întrebarea dacă Dismas era sau nu botezat.

Acestea fiind spuse, unii vor sublinia că cel puţin apostolii par să fi primit Botezul înainte de Cina cea de Taină, din moment ce Botezul este „poarta” către celelalte Sacramente (CBC 1213) şi ei au primit Sacramentele Preoţiei şi Euharistiei în acea seară. Putem argumenta că Isus era liber să administreze Sacramentele în ce ordine dorea, pentru că „Dumnezeu a legat mântuirea de Sacramentul Botezului, dar El însuşi nu este legat de Sacramentele sale” (CBC 1257). Să luăm însă în considerare şi posibilitatea ca Sacramentul să fi fost instituit înainte de răstignire.

Dacă Isus a instituit Botezul înainte de răstignire şi Dismas era botezat, atunci nu există niciun conflict cu doctrina necesităţii Botezului. Dar dacă Dismas nu era botezat, avem aici un conflict? De fapt, nu avem. În timp ce Botezul este un mijloc obişnuit pentru primirea harului baptismal, Biserica afirmă că există alte mijloace extraordinare care sunt suficiente în anumite circumstanţe. Unul dintre acestea este Botezul dorinţei. Catehismul explică: „De vreme ce Cristos a murit pentru toţi, iar chemarea ultimă a omului este în mod efectiv una, şi anume divină, trebuie să susţinem că Duhul Sfânt oferă tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociaţi acestui Mister pascal. Orice om care, deşi nu cunoaşte Evanghelia lui Cristos şi Biserica Lui, caută adevărul şi face voinţa lui Dumnezeu după cum o cunoaşte, poate fi mântuit. Putem presupune că asemenea persoane ar fi dorit explicit Botezul dacă ar fi cunoscut necesitatea lui” (CBC 1260).

S-ar putea aşadar ca Dismas să nu fi avut cunoştinţă de anumite lucruri, dar el a trăit experienţa unei convertiri adevărate pe cruce şi a fost mântuit pentru că şi-ar fi dorit Botezul dacă ar fi ştiut de acesta. Sau poate că nu era ignorant, dar nu avusese încă oportunitatea de a se boteza şi dorinţa lui efectivă a fost suficientă: „Catehumenilor care mor înainte de Botez, dorinţa explicită de a-l primi, unită cu căinţa pentru păcate şi cu iubirea, le asigură mântuirea pe care nu au putut-o dobândi prin Sacrament” (CBC 1259). Oricare ar fi situaţia, cuvintele adresate de Isus lui Dismas pe cruce nu contrazic doctrina necesităţii Botezului aşa cum ne-o expune Biserica Catolică.

Existenţa purgatoriului

Dar purgatoriul? Dacă Isus i-a spus lui Dismas că va fi în rai chiar în acea zi, este doctrina purgatoriului neapărat falsă? Înainte de a ne opri asupra acestei chestiuni, trebuie să înţelegem că nu suntem noi îndreptăţiţi să judecăm necesitatea purificării pentru nicio persoană, inclusiv Dismas. O astfel de judecată îi aparţine doar lui Isus (Ioan 5,22-30) şi se poate ca Dismas să fi murit într-o stare de perfectă sfinţenie mergând direct în rai. Dacă este aşa, atunci purgatoriul este irelevant. Dar dacă a avut nevoie de purificare (cum pare logic când vorbim despre un răufăcător murind pe cruce)? Prima provocare ce se naşte de aici este că Isus i-a spus lui Dismas că va fi în rai astăzi, nemairămânând timp pentru purificare.

De fapt, nu suntem siguri că vorbele lui Isus indicau că Dismas va ajunge în rai în acea zi. Manuscrisele greceşti conţinând cuvintele lui Isus nu au punctuaţie, deci nu ştim sigur unde ar trebui să punem virgulele. Să ne oprim asupra următoarei posibilităţi: „Adevăr îţi spun astăzi, vei fi cu mine în paradis”. Punând virgula după „astăzi”, se schimbă asocierea acelui cuvânt de la momentul în care Dismas ar fi în paradis la momentul în care Isus rosteşte acele cuvinte. Un alt lucru de luat în considerare este acela că „paradis” nu înseamnă „rai”. Aşa cum am explicat mai sus, termenul se referă la locuinţa morţilor binecuvântaţi, dar acela nu era încă raiul, deoarece Isus nu deschisese încă porţile lui. Petru ne spune că după moartea Sa, Isus „a venit şi a predicat sufletelor care erau în închisoare” (1Petru 3,19). Catehismul explică: „Cristos mort s-a coborât cu sufletul unit cu Persoana Sa divină în lăcaşul morţilor. El a deschis porţile cerului celor drepţi care îl precedaseră” (CBC 637).

Isus a mers aşadar în locuinţa celor binecuvântaţi să le facă cunoscută Vestea cea Bună şi să deschidă porţile raiului pentru ei. Acolo a spus Isus că va fi cu Dismas în acea zi. Astfel, purificarea putea fi făcută înainte ca Dismas să intre în viziunea beatifică. O ultimă notă care ar putea fi argumentul cel mai puternic împotriva acestei contestări a purgatoriului este aceea că Biserica nu are o învăţătură asupra duratei în timp a purificării; o astfel de curăţare s-ar putea petrece „într-o clipire din ochi” (1Corinteni 15,52). Chiar dacă am accepta deci că Isus a intenţionat să spună că Dismas va merge în rai chiar în acea zi, purgatoriul rămâne o posibilitate.

Caz respins

În final, nu este clar dacă Sacramentul Botezului şi necesitatea lui au fost instituite de Isus înainte de răstignire. Chiar dacă ar fi fost aşa, nu ştim sigur dacă Dismas fusese deja botezat. Oricare ar fi cazul, este evident că el a trecut printr-o convertire, deci se pare că ar fi avut o dorinţă implicită sau explicită pentru Botez, care ar fi fost suficientă dacă Botezul ar fi fost o necesitate. Şi dacă purgatoriul este un pas necesar în drumul spre rai, învăţătura Bisericii lasă loc şi pentru acesta.