Către tineri, despre castitate

Autor: Conferinţa Episcopală Canadiană
Traducere: Renata Oana

Scrisoare pastorală către tineri despre castitate
a Comisiei Episcopale pentru Doctrină
a Conferinţei Episcopilor Catolici din Canada

A trăi o viaţă în castitate este o călătorie neîntreruptă, pentru care este nevoie de călăuzire şi încurajare. Pentru a-i ajuta pe tinerii catolici în această călătorie provocatoare, Comisia Episcopală pentru Doctrină a Conferinţei Episcopilor Catolici din Canada doreşte să îşi arate solidaritatea cu aceştia prin câteva cuvinte de călăuzire şi susţinere.

Introducere

Fascinaţia faţă de sex este la fel de veche ca şi omenirea, având o importanţă vitală pentru noi toţi. În mod deloc surprinzător, trăim într-o lume care acordă o atenţie sporită sexualităţii umane. Fiind însă înconjuraţi de atâtea glasuri şi opinii despre sex, adesea modul în care ar trebui să folosim acest dar preţios ne este neclar. Din fericire, înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu ne luminează calea. Prin învăţătura Sfintei Scripturi şi a Bisericii avem călăuze sigure care ne învaţă cum să ne trăim sexualitatea cu bucurie şi respect faţă de planul de iubire al lui Dumnezeu.

Credinţa noastră ia în serios cu multă bucurie misterul Întrupării: Fiul lui Dumnezeu a luat trup de om pentru mântuirea noastră. Trupul lui Isus biciuit, răstignit pe cruce şi înviat din morţi pentru noi ne transmite faptul că Dumnezeu foloseşte trupul uman pentru a face prezentă în lume iubirea Lui. Trupul este calea noastră spre mântuire şi de aceea, modul în care îl tratăm este foarte important.

Biblia însăşi pune bazele în această privinţă prin faptul că ne spune cum să ne trăim sexualitatea în lumina demnităţii noastre umane care izvorăşte din faptul că Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Lui (cf. Geneză 1,27). Încă de la începutul creaţiei, Dumnezeu ne-a oferit mai multe limbaje de comunicare. Pe lângă darul vorbirii, ne-a oferit şi corpul. Acest corp se exprimă prin gesturi care reprezintă în sine un limbaj. Aşa cum cuvintele noastre dezvăluie cine suntem noi, şi limbajul corporal face acelaşi lucru. Domnul doreşte ca noi să vorbim în mod corespunzător acest „limbaj sexual” deoarece aceasta este calea pentru a ne trăi cu bucurie sexualitatea.

Această trăire corespunzătoare a limbajului sexual al trupurilor noastre este numită „castitate” de Biserică. În zilele noastre, castitatea este asociată în mod eronat cu „a fi de modă veche”, cu frica de pasiune sau cu inhibiţia sexuală. În realitate, însă, ea este mult mai mult decât simpla absenţă a relaţiilor sexuale. Castitatea presupune de asemenea puritatea minţii şi a trupului. Dacă noi nu ne străduim să construim o inimă curată sau o minte curată, acţiunile trupului nostru vor reflecta acest fapt. Dacă nu ne controlăm dorinţele sau pasiunile, nu suntem demni de încredere nici în lucruri mari, nici în lucruri mici. Vom rămâne sclavii pasiunilor noastre şi slabi în duh. Dacă nu putem să spunem „nu”, atunci când vom spune „da” nu va avea nicio valoare. Cu cât acceptăm mai mult castitatea şi facem din ea modul nostru de viaţă, cu atât mai mult oamenii din jurul nostru vor simţi că Duhul Sfânt sălăşluieşte în noi.

Trupurile noastre: temple ale Duhului Sfânt

Apostolul Paul le scria creştinilor din Corint: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1Corinteni 6,19-20). În momentul în care am devenit creştini, prin Botez, Duhul Sfânt a venit să locuiască în trupurile noastre. Ce adevăr minunat! Dacă trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, ce demnitate mare avem! Iar oamenii ar trebui să îl poată găsi pe Dumnezeu prin intermediul nostru! Ne respectăm trupurile ca atare?

Sexualitatea este un dar de la Dumnezeu şi o componentă fundamentală a ceea ce ne face oameni. Fiecare dintre noi este chemat să recunoască acest dar, precum şi pe Cel care ni l-a dăruit. Atunci când acest dar este folosit aşa cum doreşte Tatăl, îi dăm slavă şi construim Împărăţia Lui. Atunci când ne trăim sexualitatea în mod corect, conform stării de viaţă pe care o avem, ceilalţi îl vor putea găsi pe Dumnezeu prin intermediul nostru.

Trăirea castităţii în zilele noastre

Sexualitatea şi viaţa noastră spirituală sunt strâns legate între ele. Persoana castă îşi integrează sexualitatea în personalitate, exprimându-şi astfel unitatea interioară ca fiinţă trupească şi spirituală. Persoana castă are capacitatea de a interacţiona cu ceilalţi într-un mod realmente uman, reflectând starea de viaţă pe care o are: necăsătorit, căsătorit sau celibatar consacrat.

Trăirea virtuţii castităţii înseamnă a ne pune dorinţa noastră de plăcere sexuală sub călăuzirea raţiunii şi a credinţei. Ea reprezintă una dintre pietrele de temelie ale templului trupului nostru, un stâlp necesar al trăirii corecte. Ea duce la integritatea şi unitatea indivizilor, a cuplurilor căsătorite şi a societăţii. Virtutea castităţii presupune integrarea în viaţa noastră a capacităţii de a trăi şi de a iubi puse în noi. Această integrare asigură unitatea persoanei şi se opune oricărui comportament care ar distorsiona-o. Persoanele caste nu tolerează o viaţă dublă şi nici duplicitatea „limbajului” lor corporal. Eşecul în a trăi o viaţă castă duce la o existenţă egocentrică ce ne face orbi la nevoile, bucuriile şi frumuseţea lumii din jurul nostru.

A trăi castitatea nu este un lucru uşor în lumea saturată de sex a culturii occidentale contemporane. Este imposibil mergi într-un mall, să porneşti calculatorul sau televizorul, să arunci o privire la o reclamă sau să cauţi o carte într-o librărie şi să nu fii bombardat de imagini sexuale de orice fel. Pornografia nu a fost nicicând mai răspândită, atingând proporţii aproape epidemice. Ea denigrează exprimarea sexuală autentică şi încurajează masturbarea, intimitatea sexuală în afara căsătoriei şi separarea sensului dătător de viaţă de cel dătător de dragoste al relaţiilor sexuale.

Provocarea de a trăi în castitate în aceste condiţii este foarte dificilă pentru fiecare dintre noi: necăsătoriţi, căsătoriţi sau persoane consacrate. Lumea din jurul nostru promovează idei distorsionate despre trupurile noastre şi relaţiile pe care le avem, idei care îi pot face pe oameni să îşi piardă echilibrul şi să lase opiniile distructive despre sexualitate să primeze. Dacă dorim să rămânem fideli promisiunilor noastre baptismale şi să ne împotrivim ispitelor trebuie să dezvoltăm strategii care să ne ajute să trăim în sfinţenie şi libertate.

Castitatea pentru persoanele singure

Pentru persoanele care nu sunt căsătorite, castitatea presupune abstinenţă, deoarece planul lui Dumnezeu este ca sexul să aparţină căsătoriei. Atunci când două persoane se întâlnesc, a fi caste le permite să se concentreze asupra la ceea ce este important şi să evite să se „folosească” unul pe celălalt. Ei pot descoperi împreună ce înseamnă dragostea adevărată şi pot învăţa să îşi exprime sentimentele în mod matur. Castitatea scoate în evidenţă iubirea reciprocă dintr-un cuplu şi spune „voi avea răbdare şi voi fi curat şi te voi respecta”, ceea ce înseamnă păstrarea exprimării sexuale a dragostei exclusiv pentru soţ/soţie.

Atunci când un cuplu nu este cast, înţelegerea de către cei doi a iubirii poate fi redusă la nivelul fizic al relaţiei lor. Astfel, capacitatea lor de a trece mai departe înspre căsătorie este redusă, punând în pericol relaţia lor. Şi persoanele care simt atracţie faţă de cei de acelaşi sex sunt chemate la castitate. Şi ele pot creşte în sfinţenia creştină printr-o viaţă de autocontrol, rugăciune şi primire a Sacramentelor.

Castitatea persoanelor căsătorite

Sexualitatea devine cu adevărat umană atunci când este integrată în relaţia totală dintre două persoane, în dăruirea reciprocă totală şi pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie. Papa Ioan Paul al II-lea scria: „Numai bărbatul cast şi femeia castă sunt capabili de iubire adevărată”. Aceasta înseamnă că şi persoanele căsătorite sunt chemate să fie caste pentru a se putea iubi cu adevărat una pe cealaltă.

Persoanele căsătorite care trăiesc în mod cast pot avea o viaţă sexuală vibrantă. În relaţia dintre un bărbat şi o femeie, castitatea îi ajută să se iubească ca şi persoane şi nu să se transforme reciproc în obiecte de plăcere sau satisfacere. În ciuda celor sugerate de mass-media şi Hollywood, valoarea actului sexual nu stă în distracţie sau în satisfacţia fizică. Orice plăcere fizică trebuie să conducă la exprimarea supremă a iubirii dintre soţ şi soţie, la dăruirea de sine totală şi reciprocă. Actul sexual în căsătorie poate fi atât de intim încât devine o experienţă emoţională, intelectuală, fizică şi spirituală. El întăreşte şi completează legătura căsătoriei. Tocmai de aceea, actul sexual trebuie să aibă un sens unitiv şi procreativ, şi de aceea unele tipuri de activităţi sexuale nu sunt caste. Chiar dacă plăcerea este prezentă, unele acte reprezintă o utilizare eronată a sexului, atunci când nu corespund intenţiilor lui Dumnezeu.

Fecioria şi celibatul consacrate

Dumnezeu îi cheamă pe unii bărbaţi şi pe unele femei din Biserică la o viaţă de castitate consacrată pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Această carismă presupune renunţarea la căsătorie şi are scopul de a uni mult mai direct o persoană cu Dumnezeu. Imitând exemplul lui Isus şi al Mamei Sale, fecioria consacrată este un dar divin pentru „aceia cărora le-a fost dat” (Matei 19,11). În mod similar, preoţii din Biserica de rit latin fac o promisiune de celibat înainte de hirotonirea ca diaconi.

Chiar şi cei chemaţi la o viaţă de feciorie sau celibat consacrat trebuie să lupte pentru a fi caşti în gândire, în atitudini şi în acţiuni. Castitatea are menirea de a crea un „spaţiu” care eliberează inima omului pentru a putea să ardă de iubire pentru Dumnezeu şi pentru întreaga omenire. Dacă decizia de celibat nu este integrată bine în ansamblul vieţii unei persoane, ea poate însă duce la egocentrism. Viaţa consacrată şi de celibat reprezintă un „da” spus iubirii, care trebuie trăit cu pasiune şi entuziasm de către cei chemaţi.

Cultivarea şi redobândirea castităţii în viaţa personală

Catolicii sunt chemaţi să fie pentru ceilalţi exemple de trăire a unei vieţi caste. Preţuind darul care este trupul nostru şi ajutându-i pe ceilalţi să se respecte cu-adevărat pe ei înşişi, îi arătăm lui Dumnezeu cât de mult Îl iubim. Orice tânăr care doreşte să fie cast sau să redobândească un stil de viaţă cast poate să îşi ia crucea şi să îl urmeze pe Isus. El a promis că va fi întotdeauna alături de noi, să ne ajute. Domnul nu ne părăseşte niciodată, dar noi trebuie să fim deschişi pentru a-i primi ajutorul.

Isus ne cere să ne rugăm mereu. Rugăciunea este necesară oricui încearcă să trăiască virtutea castităţii. Unirea noastră cu Cristos într-o legătură continuă de rugăciune este singura modalitate de a reuşi. Rugăciunea include totul, de la exclamaţia simplă dar profundă „Ajută-mă, Isuse” până la rugăciuni mai formale precum Rozariul sau invocarea Mariei, Mama noastră, a sfinţilor şi a fericiţilor, pentru a ne ajuta prin mijlocirea lor.

Sacramentele Reconcilierii şi Euharistiei ne ajută în călătoria noastră pentru a trăi o viaţă în castitate. Dacă comitem un păcat de necurăţie singuri sau împreună cu o altă persoană, prin Sacramentul Reconcilierii primim iertarea lui Dumnezeu şi iubirea Lui îndurătoare. Tot ce trebuie să facem este să ne apropiem de tronul milostivirii Sale cu sincere păreri de rău, în Spovadă, şi suntem asiguraţi că toate păcatele noastre sunt iertate. Este pentru noi un nou început, plin de speranţă. Euharistia este apogeul credinţei noastre, deoarece prin acest Sacrament intrăm într-o uniune intimă cu Isus Cristos primindu-i sângele, trupul, duhul şi divinitatea în Sfânta Împărtăşanie. Trupul Lui hrăneşte şi sfinţeşte trupurile noastre.

Ce anume cere de la noi castitatea?

Castitatea exprimă respect pentru persoane şi capacitatea lor de a se dărui. Ea ne asigură că suntem iubiţi pentru ceea ce suntem şi că îi iubim pe ceilalţi pentru ceea ce sunt ei şi nu doar pentru plăcerea pe care pot să ne-o ofere. Într-o cultură în care lucrurile trebuie obţinute imediat, castitatea ne învaţă să avem răbdare. Dorim activitate sexuală chiar acum sau dorim ceva mai mult, chiar dacă va dura mai mult timp până să obţinem acest lucru? A trăi în castitate înseamnă să nu cedăm presiunii ce poate veni de la prietenii care cred că implicarea în activitatea sexuală defineşte masculinitatea sau feminitatea.

Prejudecata împotriva castităţii din zilele noastre este în mod special îngrijorătoare din cauza viziunii asupra sexualităţii pe care o implică: aceea că „ne cuplăm” între noi pentru plăcere. Nu numai că este o ofensă adusă demnităţii persoanei care este folosită, ci şi cel care foloseşte devine dependent de practici care dăunează fizic, emoţional şi psihologic. În plus, în ciuda prevalenţei sale, efectele de subjugare şi dependenţă ale pornografiei, mai ales pe Internet, nu pot fi minimizate sau trecute cu vederea.

Pentru a trăi o viaţă în castitatea este nevoie de disciplină constantă, de stabilire a priorităţilor în inimile noastre: trebuie să îl punem pe Dumnezeu pe primul loc, şi toate celelalte să vină după. A trăi în castitate înseamnă a trăi conform planului pentru care Dumnezeu ne-a creat. Eforturile de a ne controla impulsurile sexuale pot fi mari, chiar dureroase. Dar controlarea lor îi conduce treptat pe bărbaţi şi pe femei la maturitate sexuală, aducându-le pacea interioară.

Castitatea este o provocare constantă

A trăi astăzi o viaţă castă înseamnă a merge împotriva curentului! Suntem chemaţi să îl urmăm pe Isus, să fim nonconformişti. Dacă dorim să găsim liniştea şi bucuria, trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu. El ne-a creat după chipul Său şi dacă trăim conform poruncilor Sale, vom fi fericiţi. Desigur, Isus nu ne-a spus că va fi uşor. De fapt, ne-a spus: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34).

Castitatea este o provocare – dar nu este imposibilă. Putem să ne înconjurăm de prieteni care doresc şi ei să trăiască o viaţă castă: oameni care ne vor susţine pe drumul nostru. Putem să ne îmbrăcăm decent, recunoscând că suntem creaţi cu toţii după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi că trupurile noastre sunt sfinte. Putem să ne alegem cu înţelepciune distracţiile, căutând ceea ce înalţă spiritul uman şi exprimă adevărul, frumuseţea şi bunătatea. Dar şi mai important, putem să trăim uniunea noastră cu Cristos primind cu regularitate Sacramentele, în particular Sacramentul Reconcilierii.

Obişnuinţa de a ne mărturisi nu numai păcatele de necurăţie, ci şi de a discuta despre ispitele noastre cu un îndrumător spiritual ne poate ajuta să ne purificăm minţile şi inimile. Putem învăţa astfel umilinţa de care avem nevoie pentru a ne accepta slăbiciunile, dar şi să dobândim în acelaşi timp putere de la Dumnezeu pentru a creşte în castitate.