Autor: Paul Thigpen
Traducere: Antonia Iulia Dejeu
Sursa: The Catholic Answer, ian-feb 2009
Ajung animalele în rai?
O cititoare a The Catholic Answers a pus o întrebare familiară: Ce ar trebui să le spunem copiilor atunci când animalul lor favorit moare şi ei ne întreabă dacă animalele au suflete şi merg în rai? Ea a relatat că unii părinţi s-au supărat atunci când le-a spus copiilor lor (elevi din clasa ei) că răspunsul la ambele întrebări este nu.
Răspunsul la prima întrebare – animalele au suflet? – depinde, desigur, de modul în care definim „sufletul”. Scriitorii antici şi medievali, atât păgâni cât şi creştini, foloseau de multe ori termeni pe care îi traducem prin „suflet” (psyche în greacă, în latină anima) pentru a se referi, în general, la acea parte a unei fiinţe (vii) care o diferenţiază de lucrurile neînsufleţite (lipsite de viaţă). Cu alte cuvinte, „sufletul” era pur şi simplu „principiul de viaţă” al unei fiinţe vii. În unele texte biblice din Vechiul Testament anumiţi termeni ebraici par să fie folosiţi în mod similar. De exemplu, expresia nephesh chayah (literal, „suflet viu”) se poate referi atât la fiinţele umane (a se vedea Geneza 2,7) cât şi la animale (Geneza 1,30). Ruach, termenul ebraic pentru „spirit” (şi pentru „respiraţie”, ca indicator de viaţă), este, de asemenea, aplicat la oameni şi la animale în Eclesiastul 3,21. (Este tradus fie ca „spirit”, fie ca „suflare de viaţă”.)
Dacă ne gândim la „suflet” în acest mod general, atunci şi plantele şi animalele au ceea ce ar putea fi numit un „suflet”, pur şi simplu pentru că sunt vii. Astfel, anticii au vorbit despre animale ca având „suflete sensibile”, şi despre plante ca având „suflete vegetative”. Fără îndoială, sună ciudat pentru urechile noastre moderne. Ce ciudat să ne gândim că tufa de rozmarin din grădină ar avea, într-un anumit sens, un „suflet” – deşi, slavă Domnului, „sufletul” ar pleca în momentul în care a fost tăiată şi uscată pentru a fi folosită la spaghete!
Sufletul uman unic
Cu toate acestea, este important să reţinem că, chiar dacă folosim termenul „suflet” cum au făcut-o anticii, trebuie să ţinem cont (aşa cum au făcut şi ei), de faptul că sufletele plantelor, ale animalelor şi sufletele omeneşti sunt de tipuri total diferite. „Sufletul vegetativ” al plantei (principiul său vital) îi permite să se reproducă şi să asimileze hrană pentru creştere. Acest lucru o stâncă, de exemplu, nu îl poate face. Animalele pot face acest lucru, plus altele. Sufletele lor „sensibile” le permit să se deplaseze, să simtă şi să răspundă la stimuli externi, şi (unora dintre ele) să aibă funcţii mentale rudimentare, cum ar fi învăţarea şi chiar comunicarea.
Chiar şi aşa, sufletul omului este unic. Dintre toate creaturile pământeşti, numai oamenii sunt făcuţi după chipul lui Dumnezeu (vezi Geneză 1,26-27). Sufletul lor este de fapt un spirit nemuritor, pe deplin raţional, capabil sa raţioneze şi să comunice la nivel înalt, cu posibilitatea de a alege binele sau răul, cu o voinţă liberă. Între creaturile terestre, numai oamenii sunt cu adevărat capabili să iubească, în sensul deplin al cuvântului: să dorească cel mai mare bine pentru celălalt. Oamenii îl pot cunoaşte şi iubi pe Dumnezeu şi pot intra în prietenia cu El într-un mod în care nici o altă creatură pământească nu poate.
Prin harul sfinţitor, sufletul uman este capabil de viziunea beatifică în cer – adică, poate intra pe deplin în unirea cu Dumnezeu astfel încât să îl vadă şi să îl cunoască aşa cum este El. Poate că cititoarea noastră ar fi trebuit să spună ceva de genul acesta elevilor: animalele au „suflete”, în sensul că sunt vii, nu sunt doar obiecte cum ar fi pietrele sau scaunele. De aceea ne plac atât de mult! Dar sufletele lor nu sunt la fel cu sufletele oamenilor. Sufletul uman este ceva mult mai înalt şi mai mare, şi acest lucru face posibil pentru om să aibă o prietenie profundă cu Dumnezeu, într-un mod în care nici o altă creatură nu poate.
Animalele merg în rai?
Să vedem a doua întrebare: oare animalele merg în rai? Unii oameni consideră episodul biblic în care Ilie e luat la cer de „un car de foc şi cai de foc” drept o dovadă că animalele pot merge în rai (vezi 2Regi 2,11-12). Dar nu se pot trage concluzii clare cu privire la problema noastră pornind de la acest pasaj. Având în vedere că fiinţele umane pot intra în comuniune cu Dumnezeu într-un mod care nu este accesibil animalelor, viaţa în ceruri ar fi un privilegiu pe care animalele nu îl împărtăşesc cu noi. Scriptura pare că tace însă în această chestiune, şi Biserica nu s-a pronunţat.
Înainte de a spune copiilor că numai oamenii merg la cer, trebuie să ne amintim că şi mari gânditori creştini, cum ar fi CS Lewis (1898-1963), au dezbătut această problemă şi au lăsat deschisă orice posibilitate. Sf. Toma de Aquino (c. 1225-1274), învăţa că „sufletele” animalelor nu pot, prin natura lor, supravieţui morţii. Spre deosebire de sufletele oamenilor, a spus el, sunt supuse dispariţiei când se separă de corpurile lor. Chiar şi aşa, rămâne posibilitatea ca Dumnezeu să aleagă să ferească cel puţin anumite „suflete” de animale de la pieire după moarte, acordându-le un privilegiu dincolo de capacitatea lor naturală.
În orice caz, ştim că, din moment ce animalele nu pot avea harul sfinţitor în sufletele lor, ele nu pot primi viziunea beatifică. Aşadar, dacă unele animale ar ajunge în rai într-un mod oarecare, nu ar fi pentru acelaşi motiv pentru care merg oamenii în rai. Ce alte motivaţii ar mai putea fi? S-ar putea ca Dumnezeu să permită animalelor pe care le-am iubit pe pământ să ia parte într-un fel la viaţa noastră cerească, ca parte din fericirea noastră veşnică. În fapt, de vreme ce Dumnezeu însuşi se bucură de toate creaturile bune pe care le-a făcut, probabil ar da animalelor un fel de viaţă în cer pentru propria Lui plăcere şi slavă.
După cum a subliniat Lewis, chiar şi în această viaţă uneori animalele noastre devin o parte importantă din viaţa noastră, aproape o extensie a noastră. Asocierea lor cu noi le ridică la un tip mai înalt de viaţă decât ar fi avut pe cont propriu. (Studii recente asupra comportamentului canin par să sprijine ştiinţific această idee.) „În acest fel,” a concluzionat Lewis, „mi se pare posibil ca anumite animale să aibă nemurirea nu în sine, ci în nemurirea stăpânilor lor”. Ar putea fi acesta un aspect al reînnoirii finale a întregii creaţii despre care vorbeşte Scriptura? Sf. Pavel ne spune că şi celelalte creaturi au suferit consecinţele păcatului uman. Însă prin răscumpărarea de către Cristos a rasei umane, „creaţia însăşi” va fi „eliberată de robia stricăciunii în libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu” (vezi Romani 8,20-22).
Putem cel puţin să afirmăm că tot ceea ce am iubit pe acest pământ ne-a făcut ceea ce suntem. Aşadar, efectele acestor iubiri asupra noastră, inclusiv amintirile noastre cele mai de preţ despre ele, vor trăi într-un anumit sens în noi pentru totdeauna. În orice caz, poate că cel mai bine este să le permitem copiilor să lase deschisă această întrebare. Poate cel mai bun răspuns ar fi să afirmăm că dacă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ei ajung în rai, îşi vor duce animalelor lor îndrăgite cu ei, în inimile lor. Îi putem asigura, de asemenea, pe copii de faptul că Dumnezeu iubeşte fiecare creatură pe care o face, că El iubeşte animalele lor de companie chiar mai mult decât o fac ei înşişi, şi că atunci când animalele lor îndrăgite mor, i le putem încredinţa Lui.
Ţânţarii merg în iad?
Poate că ar trebui să încheiem cu o notă finală încurajatoare: având în vedere că creaturile inferioare nu sunt responsabile moral pentru comportamentul lor pe pământ, ele nu pot merita o răsplată, dar nici nu pot merita o pedeapsă. Aşadar ele nu pot suferi în iad. Unul dintre cititorii lui Lewis glumea odată pe tema speculaţiilor sale că cel puţin unor animale s-ar putea să li se permită o existenţă cerească. Zeflemistul dorea să ştie: „Unde ai pune toţi ţânţarii?” Imperturbabil, Lewis a răspuns ironic că, „în cel mai rău caz, un rai pentru ţânţari şi un iad pentru bărbaţi ar putea fi o combinaţie foarte convenabilă.”
Iubesc animalele si natuta foarte mult. Am mai multa incredere intr-un animal decat in oameni. Cei mai multi oameni fac rau deliberat, chiar cu placere, pe cand animalul face rau omului instinctiv (aparare, foame etc). Copii si animalele se aseamana mult: numai la acestia vezi acea bucurie sincera atunci cand vi acasa obosit de la munca. Te iubesc neconditionat (… la copii e valabil pana cresc putin mai mari, atunci intervine din pacate partea materiala). Multi oameni m-au dezamagit si sigur ma vor dezamagi si pe viitor, dar de catre un animal nu am fost pana acum niciodata dezamagita. Poate ca oamenii se nasc buni, dar din pacate cu trecerea timpului ne inraim. Pacat ca suntem asa… cica suntem asemanarea lui Dumnezeu…
Cred ca Dumnezeu a creeat totul pentru existenta si nu pentru moarte.
Nici animalele, nici plantele si nici restul naturii, nu merg in Rai. Intreaga natura a fost creata pentru om, pentru folosul si bucuria lui aici pe Pamant. In Rai totul este diferit: „Ceea ce ochiul omului nu a vazut si urechea lui nu a auzit”. Aceasta nu imseamna sa nu iubim animalele, plantele, intreaga natura, ci DIMPOTRIVA sa le iubim, sa le ocrotim, sa ni le amintim cand un animal, o planta, un munte, o zona frumoasa, dispar! Sunt creatia lui Dumnezeu si sunt minunate, dar AICI.
In Fac.9:5 Dumnezeu zice ca va cere de la orice fiara sangele de om pe care acel animal l-a varsat. Deci sufletul acelei fiare trebuie sa fie prezent in Rai la judecata, altfel cum ar putea da socoteala? Cu atat mai mult cred ca vor fi in Rai sufletele animalutelor noastre de companie, mai alesale catelusilor, caci si pe pamant cainele a ocupat un loc aparte, cainele iar nu alt animal i-a insotit pe ingerul Rafael si pe Tobie in calatorie.
Un Rai numai cu oamenii?! Ar fi un loc extrem de plictisitor! Un om de spirit a spus: Daca intr-adevar cainii nu merg in rai, atunci, dupa ce mor, as vrea sa merg acolo unde merg ei. Subscriu.
In rai nu vom avea nevoie de animale. Ele traiesc prin grija noastra si avem aceasta raspundere sa le protejam si sa le iubim. Si vom da socoteala daca nu am avut grija de munca lui Dumnezeu. Ele au sufletul LUI.
Din cate am inteles, raiul este doar pentru oameni si nu pentru animale. In rai, as putea spune, este alta „dimensiune”, adica noi nu ne mai bucuram ca si pe pamant de lucrurile materiale, ci de pacea interioara si de bucuria pe care o avem. Si in legatura cu ce a zis Angelina, chiar daca este un adevar sec si dureros, cred ca dupa moarte cainii, de exemplu, nu merg in alt loc decat „in pamant”.
Cred ca sufletele animalelor dragi care s-au dus printrre stele, la un moment dat se vor intalni cu sufletele stapanilor lor si vor fi impreuna vesnic.
Din cate mi-am dat seama, de cand iti iei un animalutz de companie si pana ce el moare devine o parte din tine… Iti simte mirosul, te apara si iti transmite inapoi dragostea pe care i-o oferi, de aceea mi-as dori sa ma intalnesc in viata vesnica cu toate animalutele pe care le am iubit… Doar Dumnezeu inseamna iubire nu? Dar bineinteles ca nu vom sti nimic pana ce nu vom ajunge in acea dimensiune. In concluzie traim si iubim viata cu tot ce are ea, fara sa o mai complicam atat! :)
Ieri, 17 dec 2014, am pierdut cea mai buna prietena. Pe Leutza. O catelusa in varsta de 10 ani. Am avut parte de 10 ani plini de bucurie, de fidelitate, de intelegere, de respect din partea acestei minutate fiinte. Daca as sti ca ne intalnim, prefer sa mor sa mor sa-i fiu alaturi, sa ne protejam… Din pacate … cand ajung acasa nu are cine sa vina inaintea mea sa ma intampine in fata portii. Rasplata pe care o primea? Se urca pe scara de la intrarea din fata unde primea o mangaiere… Leutza, mi-e dor de tine! Esti una dintre fiintele care-mi raman in inima pentru totdeauna.
Am o intreaga gasca de catelusi si de pisicute care SPER sa ne intalnim. Pe Olivia, pe sora ei Consuela, pe mama lor Miki, pe Bobitza, pe Mitzica, pe Matei, Mimilinele, adica trei pisicute care purtau acelas nume sa fie mai usor cand le strigam. Sa nu uit de Monica si de toti catelusii si pisicutele care nu aveau un nume. Dumnezeu Sa va ocroteasca! Sper ca Bunul Dumnezeu sa-si schimbe parerea despre animalutele de care ne-am atasat, sa ne intalnim… Doamne Ajuta!
Pe 8 ianuarie 2015 mi-a murit cea mai draga finta, catelul meu Pufi, avea 14 ani si 8 luni. Sufar enorm si nu cred ca nu ma voi intalni cu el in lumea cealalalta. Dumnezeu este iubire, toate fiintele sunt creatia lui si va asigur ca au suflet, uneori mai nobil ca multi oameni. Nu este deosebire intre sufletul animalului si al omului – spune asta si Biblia, indiferent de cum este interpretata de anumiti clerici care si ei bijbaie in intuneric. Va asigur ca nici un creator nu va distruge propia creatie si aici ma refer la Dumnezeu. Cititi din Ecleziastul 3-19.
Sper si astept clipa in care voi fi in lumea cealalalta si ma voi revedea cu printul si ingerul meu pazitor Pufi. Daca si biblia minte inseamna ca totul in jur este o mare minciuna, voi trai cu aceasta speranta de revedere tot restul zilelor mele.
Eu cred ca animalele noastre care s-au stins ne vor astepta la portile Raiului. Depinde de noi daca le vom intalni. Hai sa nu ii facem sa astepte degeaba.
Ieri, 2.03.2015, la ora 15 am acceptat eutanasierea catelusei noastre, Yana; cancer – inoperabil. Am stat langa ea, pana la sfarsit. Nu stiu daca e un pacat, dar ni s-a parut un pacat prea mare sa o las sa se chinuie – nu merita acest lucru. Atata dragoste neconditionata ne-a oferit, aproape 9 ani, ca acum ne doare. Nu vreau sa cred ca nu e intr-un loc al cateilor unde sa se intalneasca cu Valter si sincera sa fiu vreau sa cred ca ne vom intalni cu ei cand va veni vremea.
Ieri, 21 noiembrie 2015, am vazut cum un catelus pe nume Pipo a murit sub ochii mei calcat de masina in curte. Am fost la tara sa le duc celor trei catelusi (pipo, roni si negruta) mancarica, pastilute contra viermisori, m-am jucat cu ei si apoi cand ne pregateam de plecare, Pipo s-a ascuns sub masina varului meu si a fost calcat. Il voi avea pe constiinta cat voi trai, simt ca puteam sa fac mai mult dar nici prin gand nu mi-a trecut ca nu va iesi de acolo. Dumnezeu sa il ocroteasca! Sa traim cu gandul ca toate animalutele se duc ca si oamenii la Dumnezeu. De ce sa nu ajunga si sufletelele lor in RAI, cand aici pe pamant au fost loiali si iubitori fata de oameni.
Asta este unul din motivele pentru care am devenit pagan, sufletul animalelor NU este inferior noua!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Dumnezeu este i u b i r e!
Si animalele iubesc, se iubesc intre ele si isi iubesc stapanii cu o mare intensitate si daruire.. deseori. Exemplele sunt foarte multe la diferite specii.
Asa cum noi, oamenii speram in viata de dupa moartea fizica… si animalele pot sa se bucure dupa moartea fizica de o supravietuire a spiritului lor nobil…
Eu cred si simt ca tot ce este frumos , nobil, va ramane u n d e va…oricum, nu se va nimici ,ci va exista , poate, sub o alta forma care sa -i perpetueze si amplifice valoarea…Dumnezeu are planurile sale intotdeauna cu fiecare creatie a SA.
E v v i v a …!
Dar noi oamenii mergem în ceruri ???
Sigur că da , dar vom fi acolo sus fără plante și fără animale , sigur că nu!!!
Și eu am multe animale dragi și chiar am plâns pentru că am crezut că ele nu vin cu mine dar apoi am plâns de fericire când am aflat că poate merg și ele sus, in rai. Oricum, iubiți-le acum, cat sunteți siguri.
Toate plantele și animalele au fost create pentru a fi de folos omului, dar numai omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Domnul Isus Cristos a venit în lume pentru a elibera omul de sub blestemul morții. Așa că…