Învăţătura Bisericii Catolice cu privire la Exorcismul Major

Teme: Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 23 februarie 2014.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Eduard Giurgi
Sursa: Actualitatea creştină, februarie 2006

Despre ritul exorcizării

Despre ritul exorcizării

Din cele mai vechi timpuri si până astăzi, exorcismul a fascinat minţile popoarelor din toate culturile. Acest adevăr se probează mai ales atunci când vine vorba de ritualul catolic al exorcizării. Desigur, exemple de ritualuri de exorcizare găsim atât în Sfânta Scriptură (vezi 1 Sam. 16, 14 – 23; Tobia 8, 1 – 3; Mc. 1, 21 – 28; Mt. 12, 22 – 23 etc) cât şi în culturile altor popoare din vechime, cum ar fi cel egiptean, babilonian, şi cel caldeean. Noul ritual al exorcizării, care se intitulează: „De Exorcismis et Supplicationibus Quibusdam,” a fost promulgat de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor pe data de 22 noiembrie 1998. Noul ritual a stârnit foarte mult interes atât în sânul Bisericii Catolice cât şi în afara ei.

Din păcate, această fascinaţie pentru exorcism a fost şi este uneori însoţită de o înţelegere greşită a învăţăturii Bisericii Catolice despre exorcism

Există două extreme care trebuie evitate, şi anume: pe de o parte, tendinţa de a prezenta ritualul exorcizării în termeni de magie sau ritual superstiţios, iar pe de altă parte, refuzul de a recunoaşte eficacitatea exorcismului şi al principiilor teologice care stau la baza ritualului. Iată pentru ce considerăm ca este necesar să vedem care este învăţătura autentică a Bisericii privitoare la exorcism.

Ce este exorcismul? Cine este ministrul exorcizării? Cine dă permisiunea pentru a săvârşi exorcisme? Cine este subiectul exorcizării? Cum putem şti dacă o persoană este posedată? Cine poate beneficia de acest rit? Ce este exorcismul? Răspunsul la această întrebare nu se găseşte în noul ritual al exorcizării şi nici în Codul de Drept Canonic. Totuşi, comentariile asupra canonului 1172 din Codul de Drept Canonic, ca de altfel şi literatura canonică, ce s-a dezvoltat pe această temă, definesc exorcismul în două feluri: în sensul larg al termenului şi în sensul strict al termenului.

În sensul larg al cuvântului, exorcismul este invocarea numelui divin pentru îndepărtarea prezenţei demonice dintr-o persoană, dintr-un loc sau lucru, ori să protejeze o persoană, un loc sau un lucru de prezenţa demonică. De asemenea, exorcismul, înţeles în sensul larg al cuvântului poate fi public sau privat. Exorcismul public este cel exercitat de către un ministru autorizat pentru asta şi după ritualul legitim aprobat de Biserică. In acest caz, exorcismul este o acţiune liturgică a Bisericii, exercitată în numele ei (vezi canonul 834, § 2). Pe de altă parte, exorcismul privat nu este exercitat în numele Bisericii şi, de aceea, nu necesită permisiunea ei. Exorcismul privat include toate acele căi prin care se caută îndepărtarea puterii celui rău. El constă, în principal, în rugăciuni şi post pentru persoana în cauză.

În sensul strict al cuvântului, exorcismul poate fi definit ca sacramental al Bisericii exercitat de către un ministru autorizat, după ritualul aprobat, prin care se caută îndepărtarea influenţei demonice din preajma unei persoane care se află în pericolul de a cădea în această influenţă (este vorba de persoana nebotezată), sau care este deja posedată trupeşte. În acest caz, exorcismul este un act public de cult divin, autorizat de către Biserică, pentru sfinţirea poporului lui Dumnezeu. Înţeles în acest sens, exorcismul poate fi: simplu sau solemn. Exorcismul simplu (sau exorcismul minor) este parte din iniţierea creştină a nebotezaţilor. El are loc la botez. Scopul acestui exorcism este protejarea, fie a catecumenilor, fie a copiilor, de influenţa răului şi întărirea acestora în angajamentul creştin pe care şi-l asumă în ziua botezului. Exorcismul solemn (sau exorcismul major) are ca scop eliberarea persoanei posedate de spiritul demonic. El este întotdeauna un act public al Bisericii şi poate fi exercitat numai de o persoană autorizată de Biserică, ce trebuie să folosească, în acest caz, ritualul aprobat de Biserică. De asemenea, trebuie notat că, exorcismul major mai este numit şi exorcism ordinar. Este numit aşa pentru a-l putea distinge de exorcismul extraordinar, care are loc în virtutea carismei unei persoane şi nu datorită exercitării lui de către un ministru autorizat de Biserică, ce foloseşte ritualul aprobat de Biserică. Prin urmare, exorcismul extraordinar nu este un act public al Bisericii şi nici nu este guvernat de normele ecleziastice despre exorcism.

Cine este ministrul exorcizării?

Codul de Drept Canonic, în canonul 1172, § 2, spune că numai preotul poate săvârşi exorcisme. Acelaşi canon evidenţiază faptul că numai preotul cu evlavie, ştiinţă, prudenţă şi integritate morală poate fi ales pentru a săvârşi exorcisme. Virtutea evlaviei este necesară preotului pentru a fi pe deplin întărit asupra încercării la care este supus, şi anume, să lupte intens cu răul. Virtutea ştiinţei este necesară pentru a fi capabil să distingă, în fiecare caz în parte, dacă exorcismul trebuie săvârşit, după normele bisericeşti, sau poate exista alta metodă pastorală prin care persoana în cauză poate fi ajutată. Virtutea prudenţei este necesară pentru a judeca cu grijă daca exorcismul trebuie săvârşit sau nu, şi, dacă trebuie săvârşit, să decidă cine să fie prezent şi în ce loc. În sfârşit, integritatea morală este o altă virtute necesară preotului pentru a fi cântărit şi găsit potrivit pentru săvârşirea exorcismelor.

Odată încredinţată această sarcină unui preot, acesta trebuie să-şi îndeplinească misiunea cu încredere şi umilinţă, şi întotdeauna sub îndrumarea episcopului diecezan. Trebuie notat că diaconii şi credincioşii laici nu pot săvârşi exorcisme. Acest lucru a fost evidenţiat de Congregaţia pentru Cultul Divin si Doctrina Sacramentelor într-o scrisoare adresată episcopilor în 1985.

Cine dă permisiunea de a săvârşi exorcisme?

Canonul 1172, § 1 spune: „Nimeni nu poate săvârşi în mod legitim exorcisme asupra celor posedaţi, dacă nu a obţinut permisiunea specială şi expresă de la ordinariul locului.” Acest canon vorbeşte de permisiunea ordinariului pentru a săvârşi exorcisme. Canonul nu face nici o distincţie între episcopul diecezan şi ceilalţi ordinari ai locului, cum ar fi vicarul general sau vicarul Episcopal. Deoarece canonul nu face nici o distincţie, e clar că oricare dintre ei poate da permisiunea unui preot de a săvârşi exorcisme. Totuşi, noul ritual a introdus o distincţie evidenţiind: „că, de regulă, va fi episcopul diecezan” (De Exorcismis et Supplicationibus Quibusdam, 13), care va da permisiunea. Preotul care săvârşeşte exorcisme fără permisiunea episcopului diecezan, acţionează ilicit şi poate fi sancţionat cu o pedeapsă canonică justă (vezi canonul 1384).

Cine este subiectul exorcizării?

Exorcismul este săvârşit asupra spiritului rău ca să elibereze persoana pe care o posedă. Acest lucru este bine de reţinut. Ritualul exorcizării trebuie folosit numai în cazul persoanelor posedate, şi nu în cazul persoanelor care vor să beneficieze de acest sacramental al Bisericii.

Cum putem şti dacă o persoană este posedată?

Aceasta este într-adevăr o sarcină grea pentru preoţii care se confruntă cu astfel de cazuri. Ei trebuie să aibă capacitatea de a distinge între adevărata posesie şi alte fenomene, cum ar fi: efectele consumului de droguri, boli fizice ori psihice, sau chiar încercarea unor persoane de a simula că sunt posedate. Noul ritual al exorcizării menţionează patru semne care pot indica o persoană posedată. Este vorba de patru semne şi nu probe sigure. Dar, aceste semne îl pot ajuta pe preotul pus în faţa cazului concret să ajungă la certitudinea morală, cerută de ritual, pentru a săvârşi exorcismul.

Primul semn este folosirea unor limbi străine de către persoana în cauză, pe care nu le ştia înainte. Acest lucru trebuie probat consultând persoane care o cunosc pe persoana în cauză şi prin testarea persoanei în cauză, cerându-i să traducă un text din limba proprie în alte limbi necunoscute pentru ea până atunci. Al doilea semn este inexplicabila capacitate a persoanei de a descoperi lucruri care ar trebui să-i fie necunoscute, sau faptul că prezice evenimente viitoare. Şi în acest caz, spusele persoanei în cauză trebuie verificate. Al treilea semn este manifestarea unei puteri fizice care depăşeşte aşteptările, cunoscând vârsta şi condiţia fizică a persoanei în cauză. De exemplu, un copil care este capabil să săvârşească lucruri pe care, în mod normal, numai un om adult le poate săvârşi. Al patrulea semn este aversiunea sau ura împotriva religiei. Acest lucru se manifestă prin blasfemii, aversiune pentru lucrurile sfinte, schimbarea sentimentelor la auzul numelor divine, al Cuvântului lui Dumnezeu, al numelui Sfintei Fecioare Maria şi al altor sfinţi. In sfârşit, este bine şi chiar sunt sfătuiţi preoţii care se confruntă cu astfel de cazuri, să consulte diferiţi experţi, psihologi, psihiatri şi alţi medici, înainte da a lua o decizie finală.

Cine poate beneficia de acest ritual?

Orice persoană, botezată sau nebotezată, în comuniune cu Biserica Catolică sau excomunicată, poate beneficia de acest sacramental. Fiind un sacramental, e clar că nu e rezervat numai persoanelor botezate. Pe scurt, întrebările şi răspunsurile prezentate în acest articol sperăm să aducă mai multă lumină şi înţelegere asupra învăţăturii Bisericii cu privire la exorcism. Cu siguranţă, pentru o înţelegere mai profundă a învăţăturii Bisericii asupra acestui sacramental ar fi bine să facem o prezentare istorică a exorcismului şi apoi prezentarea noului ritual al exorcizării. Acesta ar putea fi subiectul unor articole viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *