Stilul pastoral al lui Jorge Mario Bergoglio

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Nicola Gori
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: L'Osservatore Romano, 13 aprilie 2013

Mons. Mario Aurelio Poli

Mons. Mario Aurelio Poli

Apropiere de oameni, atenţie privilegiată faţă de săraci, comuniune strânsă cu preoţii, simţ misionar puternic: iată puncte fundamentale ale stilului pastoral al lui Jorge Mario Bergoglio. A vorbit despre aceasta pentru L’Osservatore Romano noul Arhiepiscop de Buenos Aires, Mons. Mario Aurelio Poli, care a lucrat alături de el mulţi ani înainte de a-i succeda la conducerea Arhidiecezei din capitala argentiniană.

– De când îl cunoaşteţi pe Jorge Mario Bergoglio?

– Eu sunt din Flores, aceeaşi zonă vicarială unde Bergoglio era Episcop auxiliar înainte de a deveni Arhiepiscop de Buenos Aires. Şi tocmai ca auxiliar şi vicar de Flores i-am succedat, pornind imediat pe urmele sale, deoarece cu un asemenea maestru era imposibil să nu-l imiţi. M-am simţit mereu foarte în sintonie cu stilul său pastoral, atât de apropiat de oameni. Îmi amintesc când a primit hirotonirea episcopală de la Cardinalul Antonio Quarracino. Era ziua de 27 iunie 1992. Bergoglio desfăşurase un rol important ca provincial al iezuiţilor, dar pentru majoritatea oamenilor era aproape necunoscut.

Cu trecerea anilor, însă, credincioşii au învăţat să cunoască stilul său pastoral, manifestat, într-un prim moment, ca Episcop auxiliar şi apoi ca Arhiepiscop, la moartea Cardinalului Quarracino în 1998. Este vorba de un stil foarte simplu, care se caracterizează prin apropierea de preoţi şi de oameni. Este un mare misionar: a vizitat adesea parohiile, cartierele cele mai sărace, spitalele şi închisorile. De fapt, cu viaţa sa şi predica sa ne-a învăţat o modalitate de acţiune pastorală care a rămas imprimată printre preoţi, laici, persoane consacrate, oameni. Întregul popor al lui Dumnezeu şi mai ales Episcopii auxiliari au învăţat mult de la el.

– Care sunt caracteristicile acestei slujiri episcopale?

– De când a fost ales Papă, Bergoglio a tradus în pastoraţia universală ceea ce făcea deja la Buenos Aires la nivel diecezan. Lumea este uimită de stilul său, dar noi care îl cunoaştem ştim că aceasta este caracteristica sa şi de aceea nu ne mirăm. Slujirea sa ne-a fascinat mereu. Are o caracteristică ce uneşte cu viaţa cotidiană cuvântul, cateheza, predica. În el, cuvintele şi gesturile merg în sintonie, aşa cum învăţa Papa Paul al VI-lea în Evangelii nuntiandi. Însuşi Domnul a predicat Împărăţia cerurilor prin cuvinte şi gesturi, prin minuni şi învăţătură. Aceasta se oglindeşte în personalitatea lui Bergoglio. Ne-a învăţat să fim Episcopi misionari, să ieşim din Curie, să nu rămânem închişi în birouri.

În toate acestea nu este populism sau demagogie, aşa cum insinuează unii. Dimpotrivă, acţiunea lui Bergoglio este în întregime îndreptată spre Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru a manifesta o sinceră apropiere de oameni. Papa se inspiră în predica sa din viaţa cotidiană a persoanelor. De aceea cuvintele sale ajung la inimile credincioşilor; şi pentru că menţine Evanghelia şi Cuvântul lui Dumnezeu ca puncte obligatorii de referinţă. Este o notă caracteristică ce se aplică bine la viaţa sacerdotală. Un model pe care l-am găsit schiţat în predica de la Liturghia Crismei din Joia Sfântă, unde este reflectată în mod eficace gândirea sa despre preoţie.

– Încă de la început s-a observat atenţia sa deosebită faţă de cei săraci.

– Faţă de ei are o adevărată predilecţie. Este Episcopul tuturor, însă are o opţiune preferenţială faţă de cei săraci. Ei au un loc deosebit în slujirea sa pastorală, aşa cum de altfel trebuie să fie pentru toată Biserica. Pe de altă parte, Buenos Aires este o metropolă marcată de nevoi şi de sărăcie. Există părţi din populaţie care trăiesc precar, fără lumină, gaz, apă potabilă. Paradoxul este că aceşti oameni convieţuiesc cot la cot cu persoane care în schimb au tot necesarul. În multe cartiere găsim îngrămădiţi săraci şi imigraţi care ajung în oraş în căutarea unui loc de muncă. Provin nu numai din provincia argentiniană, ci şi din Paraguay, din Bolivia, din Peru. Oameni cinstiţi, în majoritate buni, care însă din cauza suprapopulării şi a lipsei de siguranţă devin foarte vulnerabili. De aceea găseşte spaţiu piaţa drogurilor. Când Bergoglio era Arhiepiscop, obişnuia să meargă în toate cartierele, în special în cele mai sărace, pentru a celebra Liturghia, sau chiar şi numai pentru a petrece puţin din timpul său cu oamenii.

– Cum s-a tradus această alegere pe planul pastoraţiei?

– Bergoglio a dorit ca în fiecare parohie să fie doi sau trei preoţi, pentru a avea o puternică prezenţă a Bisericii printre oameni şi pentru a conduce şi evlavia populară. Vizita sa în închisoarea pentru minori de la Casal del Marmo a uimit lumea, dar este ceea ce a făcut timp de 25 de ani la Buenos Aires cu ocazia Crăciunului şi a Paştelui. A mers de multe ori în spitale, dar a şi reînnoit pastoraţia sănătăţii. A acordat multă atenţie capelaniilor din spitale şi le-a încredinţat preoţilor tineri şi nu preoţilor în vârstă, aşa cum se întâmplă în general. Există o întreagă generaţie de preoţi care desfăşoară slujirea de capelani printre cei bolnavi. Apoi, Bergoglio a dorit o prezenţă semnificativă printre cei mai vulnerabili, cei bolnavi de SIDA.

– În discursurile Papei apare adesea referinţa la milostivirea lui Dumnezeu.

– Sfântul Părinte insistă mult pe două concepte care se găsesc în Psalmi: milostivirea şi tandreţea lui Dumnezeu. Cristos s-a apropiat de oameni arătând faţa lui Dumnezeu ca Tată. Aceasta este ceea ce doreşte Papa să se înţeleagă. Ne invită să ne lăsăm atinşi de tandreţea divină care se face iertare, consolare, ajutor, mântuire. Bergoglio termină aproape întotdeauna predicile sale cu această frază: Dumnezeu mântuieşte. În ea este conţinută şi teologia sa: Dumnezeu ne iartă, ne îndeamnă, ne însoţeşte, ne aşteaptă.

– Ce v-a rămas mai puternic imprimat din anii trăiţi alături de el ca Episcop auxiliar?

– Mai ales prietenia sa faţă de noi toţi preoţii: o prietenie cordială şi sinceră, care ne-a făcut să ne simţim foarte bine alături de el. La aceasta s-a adăugat o seriozitate în pastoraţie care fascinează. Pentru aceasta, sfătuiesc să se urmeze ritmul de viaţă al Papei Francisc. Se trezeşte foarte devreme dimineaţa. Este un om al rugăciunii şi al muncii pastorale. Nu se odihneşte în timpul zilei, este un fapt cunoscut, pentru că are o mare rezistenţă fizică. Încontinuu se gândeşte la Biserică, la oameni, la pastoraţie.

– Cum aţi primit vestea despre numirea dumneavoastră ca succesor al lui la Buenos Aires?

– După şase ani petrecuţi în capitală ca Episcop auxiliar, am fost transferat în iunie 2008 la sediul din Santa Rosa, în pampas, în sudul Argentinei. Eram acolo când a venit această surpriză. Încă aveam în inimă uimirea şi bucuria alegerii Papei Bergoglio. M-a chemat Nunţiul apostolic şi mi-a comunicat vestea numirii mele ca Arhiepiscop al capitalei. Am simţit înainte de toate un sentiment de mare nevrednicie, pentru că a urma Cardinalului Bergoglio este o adevărată provocare. În acel moment mi-am pus speranţa în Dumnezeu care nu ne lasă singuri. Am încredere în El, în harul Său şi în ajutorul laicilor, pentru că sunt mulţi implicaţi în cateheză, în voluntariat, în mişcări. Mă încredinţez şi sprijinului preoţilor, al călugărilor şi al călugăriţelor.

Am fost treizeci de ani în Seminarul arhidiecezan din Villa Devoto, mai întâi ca formator şi apoi ca profesor; de aceea cunosc mulţi preoţi pe care i-am însoţit ca seminarişti. Ba chiar pot spune că eu cunosc majoritatea clerului hirotonit în ultimele două sau trei decenii. Sunt sigur că voi primi mult ajutor de la ei. Apoi, voi face tot posibilul pentru a răspunde la aşteptările Papei. Vom face împreună acest drum. Doresc să continui în stilul său şi să acţionez asemenea lui, care a ascultat mult clerul, fie în Consiliul prezbiteral, fie în Colegiul consultanţilor. Cred că este un drum de la care nu se poate face cale întoarsă. Apoi, timpul va spune dacă am fost discipoli buni.

– Există priorităţi şi urgenţe care trebuie înfruntate?

– Există multe provocări. Pentru a fi păstorul capitalei argentiniene va trebui înainte de toate să mă ocup de relaţiile dintre Biserică şi stat. În ţara noastră există o separare foarte clară. Şi trebuie să fie aşa. O altă prioritate este educaţia. Avem multe colegii catolice în Buenos Aires. De mulţi ani ducem înainte un proiect de educaţie cu mii de elevi. Bergoglio a acordat multă atenţie acestui domeniu şi a creat un vicariat special pentru educaţie. O ulterioară provocare interesantă este misiunea continentală, la care ne-a chemat Papa Benedict al XVI-lea când a venit la Aparecida: trebuie să continuăm în această direcţie. Este după aceea, aşa cum aminteam mai înainte, problema drogurilor, care este foarte îngrijorătoare nu numai la Buenos Aires, ci în toată Argentina. Înainte, ţara noastră era o ţară de tranzit, acum a devenit o consumatoare. Din păcate sunt şi zone de producţie, unde săracii recurg la cultivarea drogurilor pentru a depăşi dificultăţile economice.

– Şi dumneavoastră aveţi origini italiene, ca Bergoglio?

– M-am născut la Buenos Aires din tată italian şi mamă argentiniană. Tatăl meu, Mario, era toscan, născut în 1900 în La Scala, în Dieceza de San Miniato. Avea doi fraţi, Aurelio şi Cornelio. Îmi amintesc că bunica dinspre tată era foarte religioasă. Tatăl meu şi unchiul meu au fost botezaţi în biserica San Pietro alle Fonti, pe care am vizitat-o în urmă cu câţiva ani şi despre care am o amintire frumoasă. Tatăl meu era mecanic la căile ferate. În anii ’30 conducea trenul de la Florenţa la Lyon. A fost luat prizonier în timpul fascismului, chiar dacă nu ştim multe despre această istorie. După cât se pare, un paroh a intervenit pentru a-l elibera. Pentru a scăpa de război, a emigrat împreună cu fratele său, Aurelio, în Argentina. Au deschis o strungărie şi munca a mers bine. Mama mea era o sfântă, şi ea provenea dintr-o foarte bună familie catolică. De la tatăl meu am primit cultura muncii şi de la mama mea religiozitatea. Locuiam la Buenos Aires, dar o perioadă am fost şi la Casale Monferrato, în Piemont. Trebuie să spun că sunt bucuros când vin în Italia, pentru că mă simt ca acasă.

articol apărut iniţial pe Ercis.ro

Posted in Biserică, Interviu and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *