Papa Francisc SJ

Autor: Michael Severance
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: Catholic World Report, 3 aprilie 2013

Papa Francisc este diferit. Pontificatul său, încă foarte tânăr, oferă deja multe exemple privind modul diferit de abordare a unor problemelor mari şi mici, de ordin personal şi public. La nivel personal, Sfântul Părinte refuză să solicite celorlalţi o serie de lucruri pe care pur şi simplu le poate face singur – cum ar fi să telefoneze. Operatorii locali de telefonie sunt surprinşi când îi aud vocea, iar prietenii săi din Argentina nu pot să creadă atunci când îl aud spunând: „Sunt Cardinalul Bergoglio” sau „Jorge”, sunându-i la telefon de pe celălalt ţărm al Atlanticului.

O parte dintre aceste modificări se datorează unor circumstanţe istorice neobişnuite. În sâmbăta dinainte de Săptămâna Sfântă l-a vizitat pe Papa emerit Benedict al XVI-lea la Castel Gandolfo, o întâlnire fără precedent. Înregistrarea video îl arată pe mai tânărul şi entuziastul Francisc salutându-l cu multă căldură pe predecesorul său mai în vârstă şi mai fragil. Când cei doi au intrat în capela personală, Papa emerit l-a invitat pe succesorul său să ia loc pe genuflexorul papal alb din faţa altarului. Dar Papa Francisc a îngenuncheat alături de Benedict în rugăciune, spunându-i: „Suntem fraţi”. Ceea ce ar fi putut deveni o situaţie jenantă între cei doi Papi în reverendă albă, a fost depăşit cu măiestrie de Francisc.

În ziua următoare, la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor din Piaţa San Pietro, Papa Francisc şi-a surprins garda personală când a coborât în mijlocul mulţimii ca să îi salute pe pelerini. Salutul personal spontan şi binecuvântările au fost deja remarcate de presă şi comentate îndelung. Au apărut apoi noutăţi de la Biroul de Presă al Vaticanului: pentru moment, Papa Francisc „intenţionează să rămână la Domus Sanctae Marthae şi să stea cu ceilalţi angajaţi… experimentând în acest fel traiul în comun cu alţii”.

Încă şi mai semnificativ, Papa Francisc a mutat Sfânta Liturghie tradiţională din Joia Sfântă şi ritualul spălării picioarelor – un eveniment de marcă desfăşurat întotdeauna la Bazilica San Giovanni in Laterano – la un centru de detenţie pentru minori din Roma, unde accesul televiziunii este interzis. Şi tot pentru prima dată în istorie, Papa Francisc a spălat picioarele a 12 deţinuţi, printre care două femei şi doi musulmani, ceea ce a determinat o avalanşă de dezbateri şi discuţii aprinse în mass-media catolică, necesitând o specificare din partea Biroului de Presă al Vaticanului. Acesta a explicat faptul că gestul Papei a fost „acela foarte frumos şi simplu al unui tată care doreşte să îi îmbrăţişeze pe toţi cei care sunt la periferia societăţii, pe cei care nu sunt obişnuiţi cu regulile liturgice”.

Pregătiţi pentru un Papă iezuit

Nu în ultimul rând, printre „premierele” Papei Francisc se numără faptul că este primul Papă iezuit din istorie. Ca răspuns la întrebările privind statutul Papei Francisc în Societatea lui Isus ca urmare a alegerii sale în scaunul papal, pr. James Martin SJ, editor la revista America, precizează următoarele: „Un iezuit rămâne iezuit pentru totdeauna, din ziua în care intră în noviciat până la moarte, exceptând cazul în care în mod formal părăseşte Societatea lui Isus sau, în limbaj religios, este ‘demis'”. Cum se va reflecta faptul că Papa Francisc este iezuit în stilul său pastoral şi în abordarea spirituală ca Episcop al Romei şi Vicar al lui Cristos? Ce înseamnă faptul că el este „strâns legat de spiritualitatea ignaţiană”, aşa cum spun numeroşi vaticanişti? Şi de ce a trebuit atât de mult timp pentru ca din Societatea lui Isus să fie ales un Papă, în timp ce alte ordine mari, cum ar fi dominicanii şi franciscanii, şi-au trimis deja demult reprezentanţi pe tronul papal?

Au trebuit să treacă mai mult de patru secole şi jumătate pentru a se ajunge la acest moment istoric. Într-adevăr, a trecut mult timp din 1534, când un fost soldat numit Ignaţiu, împreună cu alţi şase studenţi de la Universitatea din Paris – printre care şi Francisc Xaveriu, care avea să devină cunoscutul misionar – au format Societatea lui Isus. Dar nici istoricii, nici cei care cunosc Ordinul Iezuiţilor, nu au fost surprinşi că a trebuit să treacă atât de mult timp pentru ca un iezuit să fie ales Papă – ceea ce se datorează în parte şi faptului că cei şase studenţi care au îngenuncheat în rugăciune, împreună cu Ignaţiu, în cripta Saint Pierre din districtul parizian Montmartre, îşi asumaseră votul de strictă obedienţă faţă de Papă, mergând oriunde Sfântul Părinte ar fi considerat necesar, în ţinuturile sălbatice ale păgânilor.

Ca urmare, sub aspect istoric, iezuiţii şi-au focalizat energiile şi atenţia cu mult dincolo de graniţele sigure ale Romei. Este de asemenea bine cunoscut faptul că Ignaţiu nu îi încuraja pe preoţii săi să nutrească ambiţia de a fi Episcopi, iar a aspira la Episcopia Romei nici nu intra în discuţie. Deşi nu este neobişnuit pentru un iezuit să devină Episcop, preoţii Societăţii lui Isus şi-au concentrat energiile, după Contrareformă, asupra culturii şi educaţiei catolice, slujindu-i pe cei săraci şi marginalizaţi şi înfiinţând misiuni care să ducă în ţinuturi periculoase şi duşmănoase Cuvântul Domnului.

Viziunea lui Ignaţiu asupra Ordinului pe care l-a întemeiat a fost aceea a unei armate de infanterie luptând împotriva răspândirii protestantismului, buni păstori, fondatori de instituţii de educaţie şi mergând acolo unde nimeni altcineva nu îndrăzneşte să meargă să predice Evanghelia: „Oricine doreşte să slujească în calitate de soldat al Domnului sub stindardul Crucii în Societatea noastră… şi să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, Mireasa Sa, sub conducerea Suveranului Pontif… trebuie să ţină minte cele ce urmează. El este un membru al unei Societăţi înfiinţate în primul rând pentru acest scop: să lupte în special pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi pentru progresul sufletelor în viaţa şi doctrina creştină, prin mijlocirea propovăduirii publice, lecturilor şi oricăror alte slujiri… şi în plus prin reculegeri, educaţia copiilor şi a persoanelor inculte în creştinism şi prin consolarea spirituală a credincioşilor creştini prin ascultarea confesiunilor şi administrarea altor Sacramente… [El trebuie] să fie gata să-i reconcilieze pe cei înstrăinaţi, să-i asiste plin de compasiune pe cei care sunt în închisori sau spitale şi… să îndeplinească orice alte opere de caritate, în raport de ceea ce este folositor pentru Gloria lui Dumnezeu şi binele tuturor.”

Aşa cum preciza purtătorul de cuvânt al Vaticanului şi colegul iezuit, pr. Federico Lombardi SJ, după alegerea Papei Francisc, „Personal, sunt puţin şocat că avem Papă un iezuit. Iezuiţii se consideră slujitori, nu autorităţi ale Bisericii, [şi] se împotrivesc să fie numiţi Episcopi sau Cardinali. A fi numit Papă… trebuie să fie rezultatul unei puternice chemări”.

Omul potrivit la timpul potrivit

Liderii iezuiţilor americani din Statele Unite şi Roma au comentat alegerea lui Jorge Mario Bergoglio în scaunul papal după cum urmează, referindu-se în special la ceea ce înseamnă a fi iezuit şi Papă în acelaşi timp. Pr. Robert Spitzer SJ, fostul preşedinte al Universităţii Gonzaga şi autor al mai multor cărţi de spiritualitate, filosofie şi ştiinţă foarte bine primite, a publicat pe situl său o reflecţie despre alegerea Papei Francisc, în care afirmă ca alegerea lui a fost „sub toate aspectele sale divin inspirată”: „[El] este omul perfect pentru papalitatea contemporană. Preocuparea sa pentru cei săraci şi marginalizaţi, iubirea evidentă pentru oameni, viaţa sa autentică de sărăcie şi simplitate au început deja să redea credibilitate Bisericii, afectată de calomnii”.

Spitzer afirmă că formarea riguroasă iezuită a Papei Francisc şi cunoaşterea mai multor limbi străine, precum şi cunoştinţele sale de filosofie, teologie şi ştiinţe îi permit să abordeze domenii ştiinţifice şi academice; el consideră de asemenea că Papa va fi un succesor respectabil al Papei Benedict al XVI-lea în ceea ce priveşte eforturile de evanghelizare iniţiate de acesta, ceea ce „va fi deosebit de important pentru Biserica din Europa şi America de Nord, care este din ce în ce mai mult asaltată de lipsa credinţei – în special în rândul membrilor săi mai tineri”, comentează pr. Robert Spitzer SJ.

Pr. Kevin Flannery SJ, profesor de filosofie morală format la Oxford, funcţionând actualmente la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, condusă de iezuiţi, este de acord că Papa Francisc a reprezentat alegerea corectă pentru Biserica de astăzi. El afirma că Francisc este un Papă al cărui trecut oferă o mare credibilitate Bisericii atunci când îşi apără învăţăturile în aprinsele dispute legislative şi politice din societăţile secularizate, în special asupra caracterului sacru al vieţii. „Foarte adesea, învăţăturile Bisericii privind problemele bioetice şi de viaţă sunt date la o parte, fiind considerate – în cel mai bun caz – drept exortaţii bine intenţionate”, afirmă pr. Kevin Flannery SJ. „Unele dintre problemele de bioetică pot fi de ordin pur tehnic. De aceea, este reconfortant când ştii că persoana care are cuvântul hotărâtor în privinţa acestor documente este un om de ştiinţă instruit”.

Nu un „Papă profesor”, ci un neînfricat

Pr. Joseph Fessio SJ, fondator şi editor la Ignatius Press, a afirmat, în cursul unui recent interviu, că este esenţial să ne reamintim că rolul Papei e în primul rând acela de a fi „preot, profet şi rege”, şi că puţini Papi pot fi scriitori atât de prolifici ca Papa Benedict al XVI-lea. „Nu cred că [Papa Francisc] va fi un ‘Papă profesor'”, a spus pr. Fessio. Important este ca Papa Francisc să înţeleagă aceasta şi să se inspire din operele Pontifilor predecesori. „Am beneficiat de o perioadă de teologi giganţi la mijlocul secolului al XX-lea – de Lubac, von Balthasar, Bouyer, Congar, Ratzinger, Rahner – după care am avut mai mulţi teologi buni care s-au inspirat din marea moştenire a acestor giganţi. Apoi am avut doi Papi giganţi – Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea – şi acum cred că avem un Papă care se va inspira din moştenirea lor”, a mai spus pr. Joseph Fessio SJ .

Pr. Spitzer consideră că formarea iezuită a Papei Francisc îi va servi ca o temelie aşezată pe stâncă pentru un pontificat de succes, pe care el îl prevede a fi „flexibil, implicat pastoral, intelectual şi într-un anume sens, neînfricat”. Neînfricarea ignaţiană, după pr. Flannery, este exact ceea ce este necesar în aceste timpuri ale istoriei, când Roma trebuie să poarte o bătălie nu contra reformei, ci contra materialismului secular militant, pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a numit cu o expresie devenită faimoasă – „dictatura relativismului”.

Pr. Kevin Flannery SJ menţionează că dezbaterile asupra căsătoriei şi homosexualităţii sunt un prim domeniu în care zelul Papei Francisc este pus la încercare; el se aşteaptă că Papa va continua să dea dovadă de un mare curaj moral: „Ne confruntăm cu ample presiuni asupra oamenilor de pretutindeni pentru a ceda [căsătoriilor între persoane de acelaşi sex]. Multe persoane cu instincte morale solide consideră argumentele în favoarea ‘căsătoriilor homosexuale’ convingătoare sau, în orice caz, dificil de respins, astfel încât vor fi presiuni continue asupra Bisericii, chiar şi din partea celor mai apropiaţi aliaţi”. Pr. Flannery afirma că, asemenea bravului şi luptătorului Sf. Ignaţiu, „din toate punctele de vedere, Papa Francisc are un astfel de curaj în vârful spadei”.

Dintre oameni, pentru oameni

Aşa cum afirma pr. Kevin Flannery SJ, formarea ignaţiană a Papei Francisc în spiritul detaşării materiale şi al îmbogăţirii spirituale a influenţat fără îndoială capacitatea sa de înţelegere a sărăciei. Din acest motiv, spunea pr. Flannery, Sfântul Părinte ştie că bunăstarea „nu este numai o problemă economică”. Pr. Flannery consideră că Papa Francisc a înţeles că persoane bine situate din punct de vedere material pot fi totuşi „flămânde şi însetate de adevăr, de iubire şi pot avea mare nevoie tocmai de ceea ce Cristos le poate oferi prin Biserică”.

Pr. Joseph Fessio SJ, vorbind despre simbolismul numelui Francisc – marele sfânt al celor săraci – afirma faptul că alegerea Cardinalilor electori a fost „strălucită”. „El a urmărit într-adevăr să fie un om al celor săraci, nu numai interesat de cei săraci”, spunea pr. Fessio, referindu-se la apartamentul modest al lui Bergoglio, unde îşi gătea singur, şi la refuzul limuzinei cu şofer cât timp a fost Arhiepiscop de Buenos Aires. „Acest Papă este prin chiar fiinţa sa un făuritor de punţi. El provine din Lumea Veche – părinţii săi s-au născut în Italia, dar au emigrat în Argentina – astfel încât aparţine deopotrivă şi Lumii Noi. Formarea sa doctrinară este foarte solidă – el susţine învăţăturile Bisericii în toate domeniile supuse controverselor – şi în acelaşi timp este plin de compasiune, interesat de cei săraci şi de lumea aflată în plină evoluţie şi dezvoltare”, afirma pr. Fessio.

Un lider spiritual creativ

Recent, pr. Antonio Spadaro SJ, directorul revistei Civiltá Cattolica – cea mai veche şi mai influentă revistă de cultură catolică – a prezentat două cărţi ale Cardinalului Bergoglio care au fost traduse în limba italiană cu ocazia alegerii sale ca Papă. Pr. Spadaro, referindu-se la spiritul ignaţian care străbate toate lucrările Papei Francisc, afirma că unele dintre ideile sale vor fi „dificil de digerat” de necredincioşii seculari „care nu doresc să fie deranjaţi”. „Mai bine să nu le citiţi, dacă doriţi să vă fie uşor. Cărţile acestea vor aprinde în voi forţa convertirii şi a pocăinţei”, a spus pr. Spadaro.

Modul în care Papa Francisc înţelege umilinţa, afirma pr. Spadaro, este clasic ignaţian, în sensul că această virtute înseamnă supunerea voinţei proprii, egoiste, unei vieţi de slujire – „a fi un om pentru alţii şi pentru mai marea glorie a lui Dumnezeu”. Pr. Spadaro sublinia că, în felul acesta, nu este deloc surprinzător faptul că noul nostru Papă are un îndelungat trecut alături de cei săraci şi suferinzi din Buenos Aires, referindu-se la cunoscutele imagini cu Bergoglio – pe atunci Cardinal – binecuvântând şi sărutând picioarele copiilor cu SIDA.

Pr. Spadaro a amintit faptul că Papa Francisc critică în mod deschis mentalitatea birocratică din interiorul Bisericii, spunând că Sfântul Părinte consideră că liderii Bisericii trebuie să crească în umilinţă ca să-şi poată depăşi obiceiurile „auto-referenţiale” şi „închise”. Papa Francisc cere ca Biserica să iasă din sine şi să meargă plină de abnegaţie la marginile lumii, ca să insufle spirit tânăr activităţilor misionare, aşa cum fac dintotdeauna iezuiţii. Ca şi Sf. Ignaţiu, Papa Francisc doreşte ca Biserica să îi inspire pe păcătoşi, care „trebuie mai întâi să aibă o schimbare totală a inimii, o profundă convertire personală”, afirma pr. Spadaro. Acest Papă, a continuat el, „nu este cineva abstract, ci a fost dăruit cu ştiinţa spiritului, folosind imagini de meditaţie puternice, tipice pentru exerciţiile spirituale ignaţiene”, care să îi mişte pe cei păcătoşi, ca să îl iubească şi să îşi închine viaţa lui Cristos.

„Papa Francisc comunică nemijlocit, concret şi metodic”, afirma pr. Spadaro. „El cheamă la angajare socială… dar mai întâi, la convertire radicală”. Pr. Antonio Spadaro SJ sublinia că nu trebuie să ne aşteptăm în cursul pontificatului său la nici o inovaţie în privinţa dogmelor Bisericii şi a învăţăturilor Magisteriului, ci la noi metode şi abordări pastorale. După cum „continuă să ceară credincioşilor şi Bisericii să iasă din sine, la fel va face şi el însuşi”. Să ne aşteptăm aşadar la „mari surprize de la acest Papă iezuit”, a spus în încheiere pr. Spadaro.