Voluntar în Ţara Sfântă: „Credința înseamnă să spui da planului lui Dumnezeu”

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Codruţa Fernea

Voluntară în Ţara Sfântă

Voluntară în Ţara Sfântă

Începând cu luna decembrie 2012, Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj are bucuria de a avea pe o perioadă de un an pe unul dintre membri săi ca voluntar în Ţara Sfântă. Am dorit să aflăm câte ceva din experienţa Mirabelei Pall, cea care îşi dedică timpul său pentru a contribui la munca Bisericii în zona în care odinioară păşea Isus. Cei care doresc să îi urmărească experienţa în Ţara Sfântă pot să îi citească blogul: MiraPall.blogspot.ro.

– Care au fost motivele pentru care ai ales voluntariatul în Tara Sfântă?

– Am ales mai întâi voluntariatul, nu locul. Ajunsesem în acel moment al vieţii în care simţeam că sunt singura responsabilă pentru ceea ce se petrece în fiecare an din viaţa mea şi îmi doream tot mai mult să mă dedic timp de un an doar voluntariatului, fără să îl mai combin cu studiul sau serviciul. În momentul în care m-am decis pentru o astfel de experienţă, în toamna anului 2011, Ţara Sfântă nu se afla pe lista de opţiuni. De fapt, nu se afla nici măcar în cel mai ascuns gând al meu. Fiind pasionată de limba poloneză, aplicasem în cadrul Serviciului European de Voluntariat pentru o experienţă de un an la o grădiniţă din Polonia. Doar că timpul necesar pregătirilor pentru plecare era mult prea scurt, ar fi trebuit să las totul baltă de pe o zi pe alta şi să plec în mai puţin de două săptămâni. Având un serviciu la care ţineam mult de tot şi fiind implicată cu tot sufletul în viaţa grădiniţei confesionale „Sfânta Ana”, am hotărât să amân această experienţă cu un an, pentru a avea suficient timp să mă pregătesc bine din toate punctele de vedere. La scurt timp după această decizie, am avut o discuţie cu coordonatoarea de proiecte a ASTRU Cluj, Codruţa Fernea, care m-a întrebat de ce nu optez pentru voluntariat în cadrul Bisericii noastre, de exemplu în Ţara Sfântă. Părea însă o dorinţă mult prea greu de îndeplinit, nici nu mă gândeam că ar fi posibil aşa ceva. Totuşi Codruţa a fost suficient de încrezătoare încât să mă convingă să încerc şi această variantă. În luna mai, am luat legătura cu Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice, iar lucrurile au decurs mult mai simplu decât m-am aşteptat. În toamnă am fost anunţată că am fost acceptată de către asociaţia ATS pro Terra Sancta şi că urma să plec la Betleem de îndată ce voi fi obţinut viza de voluntar. Am pus piciorul în Ţara Sfântă chiar în ziua de Sf. Nicolae.

– Cât de dificil a fost să laşi totul – părinţi, un serviciu bun, prietenii, activităţile tale zilnice?

– Mult mai dificil decât m-am aşteptat, dar aceasta doar în ultimele două-trei săptămâni înainte de plecare. Am avut multe luni la dispoziţie să mă obişnuiesc cu ideea şi aceasta m-a ajutat, dar în acelaşi timp am evitat să mă gândesc prea mult la ceea ce las în urmă. Multe lucruri le-am conştientizat abia la o lună de la plecare. Deşi acum ritmul vieţii e complet diferit pentru mine, mi-am dat seama că acasă timpul nu se opreşte deloc şi că la întoarcere voi găsi multe lucruri schimbate. Cu siguranţă voi rămâne nostalgică faţă de felul cum arăta viaţa mea în momentul în care am plecat, dar deja am primit în schimb multe experienţe de viaţă care echilibrează balanţa. Faptul că am avut puterea să mă desprind de cei dragi (şi nu sunt deloc puţine persoanele pe care le port în suflet), să las în urmă confortul şi siguranţa ştiind că s-ar putea să nu mai am toate aceste lucruri la întoarcere, mă face să cred că într-adevăr am răspuns unei chemări a lui Dumnezeu şi nu unui moft de copil buiac.

– Ai putea să ne împărtăşeşti câte ceva din lucrurile care te-au impresionat în Ţara lui Isus?

– Am auzit multă lume spunând că în Ţara Sfântă se respiră un aer aparte şi acum pot confirma aceasta. Mi-au intrat în suflet frumuseţea locurilor, ospitalitatea creştinilor, misiunile şi operele de caritate care se desfăşoară aici. Este minunat să păşeşti pe urmele lui Isus şi să încerci să intri cât de puţin în atmosfera acelor vremuri. M-a impresionat mult şi situaţia creştinilor, în special a celor din teritoriile palestiniene. Din păcate, numărul lor scade tot mai mult, la fel şi libertatea lor de mişcare.

– Ce satisfacţii îţi oferă activitatea ta de acolo?

– Cel mai mult mi-am dorit să iau o pauză de la nebunia cotidiană de acasă şi să fac voluntariat într-un mod discret. Deşi iniţial venisem pentru a da o mână de ajutor în munca de birou, am descoperit că îmi place foarte mult să lucrez cu copii cu dizabilităţi. Munca de birou într-un ONG te formează din multe puncte de vedere, dar cea mai mare satisfacţie este aceea de a renunţa la activităţile de pe urma cărora ai anumite beneficii şi a te dedica unor copii care, în opinia multora, nu promit nimic societăţii. Cred că acasă nu aş fi avut această ocazie, iar faptul că Dumnezeu a ales să îmi descopere acest lucru chiar în Ţara Sfântă face ca această experienţă să fie şi mai specială.

– Ce greutăţi întâmpini şi ce te motivează să continui?

– Mă lupt mult cu gândul că viaţa de acasă nu stă pe loc şi că multe lucruri vor fi schimbate la întoarcere. Sunt zile când mi-e foarte dor de cei dragi, dar din fericire nu am întâmpinat greutăţi majore până acum, mai ales că am lângă mine persoane minunate care îmi poartă de grijă. Mă motivează foarte mult certitudinea că Dumnezeu e mai mare decât toate grijile mele şi că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu. Este o experienţă unică în viaţă şi merită să mă bucur de fiecare moment, pentru că am de învăţat multe lucruri din tot ceea ce mi se întâmplă aici.

– Voluntariatul presupune acţiune, iar acţiunea produce experienţă. Ce lucruri practice poate învăţa un tânăr care face voluntariat?

– Două dintre lucrurile cele mai importante pe care le-am învăţat la ASTRU au fost responsabilitatea şi dăruirea. Voluntariatul este o ocazie excepţională de a descoperi ce ţi-ar plăcea cu adevărat să faci în viitor şi de a-ţi forma experienţă în domeniul care te interesează, fără să uiţi însă de latura umană. Voluntariatul îmbină în mod excelent latura profesională cu cea umană şi te ajută să menţii cele două părţi în echilibru. Voluntariatul mi-a clarificat multe aspecte ale vieţii şi m-a ajutat să privesc lucrurile în esenţa şi simplitatea lor, fără să îmi răpească dorinţa de a reuşi în viaţă. Tot ceea ce am trăit prin experienţele de voluntariat mi-a confirmat ceea ce spunea un renumit psihiatru austriac, Viktor Frankl, şi anume că succesul nu trebuie să fie o ţintă, ci un rezultat. Adevăratul succes apare atunci când ne dăruim unei cauze mai mari decât noi sau când ne abandonăm unei alte persoane, fără să ne pese de succes. La fel se întâmplă şi în cazul fericirii, deci printre multe altele, un tânăr poate învăţa şi cum stau de fapt lucrurile în ceea ce priveşte fericirea în adevăratul sens al cuvântului.

– Suntem în Anul Credinţei. Ce înseamnă pentru tine credinţa?

– Cred că semnificaţia acestui cuvânt diferă pe parcursul vieţii unui om, iar în acest moment pentru mine înseamnă misiune. Credinţa este percepută uneori ca nebunie, iar decizia mea a fost considerată şi ea o nebunie de către anumite persoane. Credinţa înseamnă să spui „da” planului lui Dumnezeu chiar dacă multe lucruri te îndeamnă să spui „nu”, şi înseamnă să parcurgi drumul ales având convingerea că nu ţi se poate întâmpla altceva decât ceea ce vrea sau permite Dumnezeu. Credinţa este acel sentiment de fericire pe care nu ţi-l poate oferi nimic din lumea materialului, este felul în care alegem să răspundem experienţelor vieţii raportându-ne înainte de toate la voinţa lui Dumnezeu şi la privirea Lui asupra noastră.

Posted in Interviu, Social and tagged .

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *