Cardinalul Roger Etchegaray: Curcubeul păcii

Teme: Biserică, Interviu.
.
Publicat la 24 octombrie 2011.
Print Friendly

Autor: SIR
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: SIR, 19 octombrie 2011

Cardinalul Etchegaray

Cardinalul Etchegaray

În urmă cu douăzeci şi cinci de ani, liderii mondiali ai religiilor au fost chemaţi de Papa Ioan Paul al II-lea la Assisi pentru a invoca pacea împreună şi fiecare în locurile şi conform propriilor tradiţii religioase. A fost un eveniment unic de acest gen, lipsit în acea vreme de referinţe istorice şi, de aceea, profetic. De atunci „spiritul de la Assisi” nu a încetat să sufle, deşi lumea este astăzi rănită în mai multe părţi de ciocniri, conflicte şi războaie. Agenţia SIR a stat de vorbă pe această temă cu unul dintre marii protagonişti ai evenimentului din Assisi 1986, Cardinalul Roger Etchegaray, care în acea vreme avea funcţia de preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, şi ca atare a fost chemat de Papa Ioan Paul al II-lea să colaboreze cu el la pregătirea acelui eveniment. Materialul este cu atât mai potrivit cu cât la 27 octombrie vom avea un nou Assisi, convocat de Papa Benedict al XVI-lea.

– Cum a încolţit în inima Papei Ioan Paul al II-lea ideea unei întâlniri de rugăciune pentru pace la Assisi?

– Înainte de toate trebuie să ne dăm seama de perioada istorică pe care Biserica şi omenirea o trăiau în urmă cu 25 de ani. Era perioada războiului rece, lumea era împărţită în două şi exista şi ameninţarea unui război nuclear. Era aşadar o perioadă foarte dură pentru responsabilii păcii. Papa Ioan Paul al II-lea era deja considerat un apostol al păcii, în plus anul 1986 fusese declarat de Naţiunile Unite an internaţional pentru pace. Exista astfel un concurs de circumstanţe. Dumnezeu face bine lucrurile şi le face în manieră neaşteptată. Îmi amintesc că un german, un protestant, Carl Friedrich von Weizsacker, un fizician de renume mondial, frate al preşedintelui de atunci al Federaţiei germane, i-a scris Papei cerându-i să convoace un „Consiliu mondial pentru pace”. Papa a citit cu multă atenţie scrisoarea aceea. În acea vreme eram preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, deci eram cel care în numele Papei urmărea pentru el şi împreună cu el toate problemele păcii şi dreptăţii. Papa m-a chemat, mi-a arătat scrisoarea aceea şi mi-a cerut un sfat, spunându-mi că dorea să facă ceva. Împreună cu mine a chemat câteva zile mai târziu şi alţi doi preşedinţi de dicastere: pe responsabilul dicasterului pentru unitatea creştinilor, care în acea vreme era Cardinalul Johannes Willebrands, cu vicele său, pr. Duprey, doi mari apostoli ai ecumenismului; şi apoi pe responsabilul dicasterului pentru dialogul interreligios, Cardinalul Francis Arinze. Am avut cu Papa şi cu alţi colaboratori din Secretariatul de Stat multe întâlniri. Nu l-am mai văzut pe Papa atât de des ca în acele zile. S-a decis astfel să se organizeze o zi de rugăciune pentru pace, şi însuşi Papa a avut ideea de a o organiza la Assisi, oraşul Sfântului Francisc, oraş pe care Papa Ioan Paul al II-lea îl iubea foarte mult şi care i se părea locul potrivit pentru a primi o întâlnire de rugăciune cu liderii mondiali ai religiilor.

– Cum a fost primită iniţiativa?

– A fost o noutate: niciodată nu a mai existat o iniţiativă de acest gen. Era nevoie în acea vreme de multă îndrăzneală, aş spune aproape profetică, pentru a reuni la nivel mondial pe responsabilii religioşi. Preocuparea Papei încă de la început a fost aceea de a înţelege cum putea să invite pe liderii religioşi să se roage pentru pace evitând nu numai orice sincretism, ci şi orice aparenţă de sincretism. Era o mare problemă şi au existat în această privinţă multe reuniuni cu Papa pentru a găsi o formulă care apoi a dus la programul de la Assisi. Desigur, nu toţi au înţeles: ştiţi bine că au existat opoziţii nu numai din partea catolică ci şi din partea curentului integralist lefebvrian, care l-a acuzat pe Papa că consideră toate religiile egale.

– Cum a trăit Papa aceste opoziţii?

– A suferit mult. Assisi era o iniţiativă unică, o premieră absolută în istoria Bisericii şi a Bisericilor creştine. Papa a luat toate precauţiile; a făcut totul pentru a evita răstălmăciri. A reunit Curia Romană şi pe Cardinali şi mi-a dat misiunea să prezint programul. Apoi a dedicat patru discursuri de dinaintea rugăciunii Angelus de duminică numai pentru a explica opiniei publice această iniţiativă.

– Este preţul profeţiei?

– Pregătirea pentru Assisi a durat zece luni. A anunţat-o în Bazilica San Paolo fuori le mura, în ianuarie, în timpul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Aşadar zece luni de pregătire. Papa Ioan Paul al II-lea a făcut tot ceea ce se putea face din punct de vedere pedagogic pentru a atinge sensibilitatea tuturor credincioşilor.

– Şi lumea cum a reacţionat?

– Este un eveniment despre care s-a vorbit puţin. La 4 octombrie, sărbătoarea Sfântului Francisc, cu două săptămâni înainte de ziua de la Assisi, Papa Ioan Paul al II-lea se afla în Franţa, la Lyon, şi în mod cu totul neaşteptat a lansat un apel pentru ca în 27 octombrie să fie măcar pentru o zi o încetare a ostilităţilor. Erau foarte multe războaie în desfăşurare, în toată lumea, şi Papa a cerut ca în ziua întâlnirii de la Assisi, 27 octombrie, armele să tacă. Au existat multe răspunsuri, unele chiar neaşteptate. Era inimaginabil în acea vreme ca un Papă să poată cere o asemenea încetare a ostilităţilor.

– Ce avea în inimă Papa Ioan Paul al II-lea?

– Avea în inimă mai ales rugăciunea pentru că – era convins de aceasta – fără rugăciune nu se poate obţine niciodată o pace durabilă, o pace justă. 27 octombrie 1986 a fost o zi extraordinară: evenimentul a fost urmărit de 500 de jurnalişti. Îmi amintesc că Papa a primit delegaţiile diferitelor religii la Porţiuncula. Erau reprezentanţi ai budismului, ai shintoismului şi chiar ai religiilor animiste, care proveneau mai ales din Africa. Eram acolo, toţi împreună: îmi amintesc că de la Porţiuncula am urcat într-un autocar pentru a ajunge la Bazilica Sfântului Francisc şi îmi amintesc încă imaginea Papei Ioan Paul al II-lea aşezat lângă delegatul Patriarhiei ecumenice, lângă Dalai Lama, lângă Arhiepiscopul de Canterbury. Astfel unii lângă alţii, ca fraţi, căutători cu toţii, responsabili într-un anumit fel de pacea din lume. Conform formulei Papei: împreună la Assisi pentru pace, deoarece toţi suntem fii în umanitate, rugându-ne însă fiecare în locurile şi conform propriilor tradiţii, pentru a evita orice sincretism. Era o zi de octombrie destul de înnorată dacă nu chiar ploioasă, şi la sfârşitul dimineţii a apărut un curcubeu magnific care îmbrăţişa întregul oraş. Papa Ioan Paul al II-lea mi-a spus personal seara: „Aţi văzut curcubeul? A fost pentru mine o mare surpriză şi o mare mângâiere, pentru că am văzut în el semnul că Dumnezeu este într-adevăr cu noi şi este pentru pacea dintre oameni”.

– Pacea dintre oameni pare astăzi o ţintă imposibilă. Numai în urmă cu câteva zile, la Cairo au fost ucişi 24 de creştini copţi…
Copţii sunt în inima unei schimbări politice dificile în Egipt. Sunt creştini. Nu numai la Cairo, ci în întreg Orientul Mijlociu, creştinii, de orice confesiune ar aparţine, sunt persoanele cele mai persecutate. Papa Benedict al XVI-lea aminteşte acest lucru adesea în aceste zile. Este un mister. Trebuie însă să reacţionăm la faptul că religiile pot să ducă la război, la ciocniri. Este adevărat din păcate că de-a lungul secolelor au existat lupte în numele lui Dumnezeu. Când eram un tânăr seminarist în Ţara Bască ocupată de armata nazistă a lui Hitler, îmi amintesc că soldaţii purtau o centură groasă la mijloc pe care era scris: „Gott mit uns – Dumnezeu este cu noi”. Este inimaginabil: nici Biblia, nici Coranul, dacă sunt citite bine şi nu în manieră perversă, nu îi conduc pe oameni la război. Toate cărţile inspirate de Dumnezeu sunt mereu cărţi care vorbesc despre pace.

– În faţa actualităţii conflictelor încă în desfăşurare în multe regiuni ale pământului, mai are sens astăzi să vorbim despre „spiritul de la Assisi”?

– Omul creat după imaginea lui Dumnezeu nu poate decât să fie artizan al păcii, aşadar să dorească fraternitatea universală. Assisi a fost un eveniment care a făcut omenirea să facă un extraordinar pas înainte, pentru că la Assisi s-a conştientizat faptul că omenirea constituie o familie umană în care toţi sunt fraţi, oricare ar fi diversitatea religioasă la care aparţin. Toţi sunt fraţi, pentru că toţi, într-o manieră sau alta, depind de un Creator, de un Dumnezeu, de un Tată. Se ştie însă că este mai greu să se facă pace decât să se pornească în război. Şi rugăciunea este singurul mod pentru a obţine pacea.

– Situaţia mondială aruncă însă o umbră de pesimism asupra acestei consideraţii. Dumneavoastră ce credeţi?

– Nu este vorba de a fi pesimişti. Trebuie să fim realişti, şi realismul cere să luăm act de faptul că violenţa a existat mereu, încă de la începutul istoriei oamenilor. Este suficient să ne gândim la figurile lui Cain şi Abel: un frate care îl ucide pe fratele său. Dumnezeu doreşte fericirea fiecărui om, dar a şi dăruit fiecărui om cel mai frumos dar pe care îl putea oferi, adică libertatea. Şi atunci când omul este liber aşa cum a voit Dumnezeu, din păcate omul poate să se folosească sau să abuzeze de libertatea sa. Nu trebuie să ne descurajăm, pentru că nu va fi niciodată în mod realist o pace pretutindeni. Este adevărat că suntem într-o perioadă în care răul, violenţa şi ura sunt puternice şi par să predomine, dar este la fel de adevărat că există încă astăzi cam peste tot, chiar şi în ţările aflate în război, tresăltări de reconciliere, de fraternitate, de solidaritate care dau speranţă, deşi sunt puţin cunoscute.

– Cel rol pot să desfăşoare religiile?

– Istoria ne învaţă că pacea nu va fi niciodată perfectă, pentru că există misterul răului. Rolul responsabililor religiilor este mare, în măsura în care ei înşişi sunt martori ai mesajelor de pace şi de fraternitate pe care le răspândesc. Şi aceasta cere de la fiecare dintre noi un pas de convertire.

(Material apărut iniţial pe InfoSapientia.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *