Bateţi şi vi se va deschide (dacă menţineţi tradiţia)

Teme: Biserică, Ecumenism.
.
Publicat la 24 octombrie 2009.
Print Friendly

Autor: Sandro Magister
Traducere: Radu Capan
Sursa: www.chiesa

Cardinalul Levada

Cardinalul Levada vorbind
despre primirea anglicanilor

Diecezele şi parohiile anglicane anti-moderniste pot intra acum cu uşurinţă în Biserica Catolică. Până nu demult, intrarea se făcea pe rând câte unul pentru fiecare preot sau Episcop al Comuniunii Anglicane ce se simţea mai în linie cu Papa de la Roma decât cu noile tendinţe anglicane. În SUA, aceste treceri se desfăşurau în baza unor „dispoziţii pastorale” intrate în vigoare în anii ’80, redactate fiind de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi aprobate de Papa Ioan Paul al II-lea. Mulţumită acestor dispoziţii, aproximativ 80 de preoţi anglicani, majoritatea cu soţii şi copii, au intrat în Biserica Catolică. Iar acum doi ani, Episcopul Jeffrey Steenson a fost primit în Biserica Catolică printr-o ceremonie celebrată în Bazilica romană Santa Maria Maggiore. Steenson, de 57 de ani, căsătorit şi având trei copii, a fost hirotonit preot şi încardinat în Dieceza de Santa Fe, unde predă patristică la seminar.

Aceşti preoţi şi Episcopi au fost urmaţi de grupuri de credincioşi, prin decizia lor personală. Singurul caz al unei întregi Dieceze care a intrat în Biserica Catolică a fost, până acum, cel al Diecezei de Amritsar, din regiunea indiană Punjab. Evenimentul a avut loc în 1975. Recent s-au schimbat însă lucrurile: de acum migrările colective din anglicanism la catolicism nu vor mai fi evenimente excepţionale ci normale, mulţumită unei constituţii apostolice pe care Papa Benedict al XVI-lea se pregăteşte să o publice (şi al cărei nume nu este cunoscut la momentul apariţiei acestui articol). Această constituţie apostolică mai trebuie finalizată. S-ar putea să apară în câteva săptămâni. Dar anunţarea ei publică a avut loc deja, în dimineaţa zilei de 20 octombrie 2009, prin două conferinţe de presă simultane: una la Roma, cu Cardinalul William Levada, prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, şi alta la Londra, cu primatul Bisericii Catolice din Anglia şi Ţara Galilor, Arhiepiscopul Vincent G. Nichols, şi primatul Comuniunii Anglicane, Arhiepiscopul Rowan Williams.

Cei doi Arhiepiscopi, catolic şi anglican, au dat la Londra o declaraţie comună. Un alt element nou, fără îndoială. Atunci când cineva trece de la o confesiune creştină la alta, te aştepţi la supărare şi la uşi trântite. Dar acum tranziţia pare a avea binecuvântarea ambelor părţi. Armonia pe care o vedem ne face să ne gândim cât de aproape ar fi fost reconcilierea dintre Biserica Catolică şi Comuniunea Anglicană dacă aceasta din urmă nu ar fi permis accesul la preoţie şi episcopat pentru femei şi pentru homosexualii activi. Din momentul în care constituţia apostolică va fi publicată, parohiile şi Diecezele anglicane care în ultimii ani au bătut la poarta Romei pentru primirea în Biserica Catolică – din Marea Britanie până în SUA, din Australia până în alte ţări – vor putea să o facă mai uşor, în modurile indicate de document. Preoţii şi Episcopii, chiar şi căsătoriţi, vor putea să primească hirotonirea şi să reia slujirea ca preoţi. Comunităţile lor vor fi structurate în „Ordinariate personale”, conduse de Episcopi care nu sunt căsătoriţi, ci celibatari (în mod similar Bisericilor Răsăritene, inclusiv catolice, unde preoţii pot fi căsătoriţi, dar Episcopii nu). Slujbele lor vor continua să urmeze cărţile liturgice anglicane, având în vedere marea similitudine cu cărţile liturgice catolice.

Conform estimărilor, pe lista de aşteptare ar fi aproximativ patruzeci de Episcopi şi sute de preoţi, alături de comunităţile lor. Marele test al convertirii va fi acceptarea primatului papal şi acceptarea învăţăturii exprimate în Catehismul Bisericii Catolice. Majoritatea comunităţilor care se pregătesc să intre în Biserica Catolică fac parte din aripa tradiţionalistă a Comuniunii Anglicane. Tradiţionaliste sunt şi comunităţile lefebvriste, pentru a căror întoarcere la comuniunea cu Roma Papa Benedict al XVI-lea depune mari eforturi. Ataşate de tradiţie sunt şi Bisericile Ortodoxe, cu care dialogul ecumenic pare a înregistra în ultima vreme mai multe progrese. Între 16 şi 23 octombrie, în Cipru, a avut loc a doua rundă de dialog catolico-ortodox – prima având loc la Ravena, în 2007 – pe marginea primatului papal, în lumina exercitării lui în primul mileniu. Şi astfel, cu Joseph Ratzinger ca Papă, drumul ecumenismului, în timp ce indică spre viitor, apelează tot mai mult la întoarcerea la terenul comun al tradiţiei.

În continuare este inclusă declaraţia comună dată la Londra la 20 octombrie de primatul Bisericii Catolice din Anglia şi Ţara Galilor, respectiv primatul Comuniunii Anglicane, precum şi prezentarea contextului din nota publicată în aceeaşi zi de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei (textul integral al notei se găseşte publicat la Documente.Catholica.ro).

*
*     *

Declaraţia comună de la Londra

Isus şi Petru

Arhiepiscopul anglican ascultându-l
pe Arhiepiscopul catolic

Anunţarea de astăzi a constituţiei apostolice este răspunsul pe care Papa Benedict al XVI-lea îl dă cererilor primite în ultimii ani de către Sfântul Scaun, din partea mai multor grupuri de anglicani care doresc să intre în comuniune deplină şi vizibilă cu Biserica Catolică, şi sunt dispuşi să declare că împărtăşesc credinţa catolică şi acceptă ministerul petrin aşa cum l-a dorit Cristos pentru Biserica Sa. Papa Benedict al XVI-lea a aprobat prin această constituţie apostolică o structură canonică ce prevede Ordinariatele personale, ce vor permite foştilor anglicani să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică, păstrându-şi în acelaşi timp elementele distinctive ale patrimoniului spiritual anglican.

Anunţarea acestei constituţii apostolice pune capăt unei perioade de nesiguranţă pentru astfel de grupuri care au nutrit speranţa pentru găsirea de noi forme de îmbrăţişare a unităţii cu Biserica Catolică. Ţine acum de aceste grupuri care au înaintat cereri Sfântului Scaun să răspundă constituţiei apostolice. Acest document oferă o recunoaştere suplimentară a substanţialului patrimoniu comun de credinţă, doctrină şi spiritualitate dintre Biserica Catolică şi tradiţia anglicană. Fără dialogurile ultimilor patruzeci de ani, această recunoaştere nu ar fi fost posibilă şi nu ar fi fost încurajate speranţele pentru unitatea deplină şi vizibilă. În acest sens, constituţia apostolică este una dintre consecinţele dialogului ecumenic dintre Biserica Catolică şi Comuniunea Anglicană. Acest dialog oferă baza continuării cooperării. Acordurile Comisiei Internaţionale Anglicano-Catolice (ARCIC) şi ale Comisiei Anglicano-Catolice pentru Unitate şi Misiune (IARCCUM) indică cu claritate calea pe care o vom parcurge împreună.

Cu harul lui Dumnezeu şi prin rugăciune suntem hotărâţi ca angajamentul reciproc şi consultările pe aceste probleme să continue şi să fie întărite. La nivel local, în spiritul IARCCUM, privim înainte spre întâlnirile dintre Conferinţa Episcopilor Catolici de Anglia şi Ţara Galilor şi Casa Episcopilor Bisericilor Angliei, cu accent pe misiunea noastră comună. În 2006, la Leeds, au început zile comune de reflecţie şi rugăciune, continuate la Lambeth în 2008, iar alte întâlniri sunt în curs de pregătire. Această cooperare strânsă va continua în timp ce creştem împreună în unitate şi misiune, în mărturisirea Evangheliei în ţara noastră şi în întreaga Biserică. (Semnată la Londra, la 20 octombrie 2009, de Arhiepiscopul catolic Vincent Gerard Nichols de Westminster şi Arhiepiscopul anglican Rowan Williams de Canterbury)

*
*     *

Prezentarea contextului

Încă din secolul al XVI-lea, când regele Henric al VIII-lea a declarat independenţa Bisericii din Anglia faţă de autoritatea Papei, Biserica din Anglia a creat propriile viziuni doctrinale, uzanţe liturgice şi practici pastorale, încorporând adesea idei din Reforma care a avut loc pe continentul european. Expansiunea regatului britanic, unită cu apostolatul misionar anglican, a condus după aceea la naşterea unei Comuniuni Anglicane la nivel mondial. În decursul celor peste 450 de ani ai istoriei sale, problema reunirii dintre anglicani şi catolici nu a fost pusă deoparte niciodată. La jumătatea secolului al XIX-lea, Mişcarea din Oxford, Anglia, a arătat un reînnoit interes faţă de aspectele catolice ale anglicanismului. La începutul secolului al XX-lea, Cardinalul belgian Mercier a întreprins colocvii publice cu anglicanii cu scopul de a explora posibilitatea unei uniri cu Biserica Catolică sub drapelul unui anglicanism „reunit, dar nu absorbit”.

Conciliul Vatican II a nutrit ulterior speranţa pentru o unire, îndeosebi odată cu „Decretul despre ecumenism” (nr. 13), care, făcând referinţă la comunităţile despărţite de Biserica Catolică în timpul Reformei, afirma: „Între acele [comuniuni] în care continuă să subziste în parte tradiţiile şi structurile catolice, ocupă un loc special Comuniunea Anglicană”. Încă de la Conciliu, raporturile dintre anglicani şi catolici au creat un climat mai bun de înţelegere şi cooperare reciprocă. Comisia Internaţională Anglicano-Catolică (ARCIC) a dat o serie de declaraţii doctrinale în decursul anilor, în speranţa creării unei baze pentru o unire deplină şi vizibilă. Pentru mulţi dintre membrii celor două comuniuni, declaraţiile ARCIC au pus la dispoziţie un instrument în care poate să fie recunoscută o expresie comună a credinţei. În acest cadru trebuie văzută noua măsură.

În anii care au urmat Conciliului, unii anglicani au abandonat tradiţia de a conferi ordinele sacre numai bărbaţilor, chemând la preoţie şi la episcopat inclusiv femei. Mai recent, unele părţi din Comuniunea Anglicană s-au îndepărtat de învăţătura biblică comună despre sexualitatea umană – exprimată deja în mod clar în documentul ARCIC „Viaţa în Cristos” – conferind hirotonirea homosexualilor şi binecuvântând unirile dintre persoane de acelaşi sex. Totuşi, în timp ce Comuniunea Anglicană trebuie să înfrunte aceste noi şi dificile provocări, Biserica Catolică rămâne pe deplin angajată în dialogul său ecumenic cu Comuniunea Anglicană, îndeosebi prin activitatea Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Între timp, mulţi anglicani au intrat individual în comuniunea deplină cu Biserica Catolică. Uneori au intrat şi grupuri de anglicani, păstrând o anumită structură de grup. Acest lucru s-a petrecut, de exemplu, pentru Dieceza anglicană de Amritsar din India şi pentru câteva parohii din Statele Unite care, deşi menţinând o identitate anglicană, au intrat în Biserica Catolică în cadrul unor aşa-numite „dispoziţii pastorale”, adoptate de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi aprobate de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1982.

În aceste cazuri, Biserica Catolică a dispensat frecvent de condiţia celibatului, admiţând ca acei clerici anglicani căsătoriţi care doresc să continue slujirea ministerială ca preoţi catolici să fie hirotoniţi în Biserica Catolică. În acest context, Ordinariatele personale instituite conform constituţiei apostolice amintite mai sus pot fi văzute ca un pas înainte spre realizarea aspiraţiei pentru unirea deplină şi vizibilă în unica Biserică, conform unuia dintre scopurile principale ale mişcării ecumenice. (Din nota Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, din 20 octombrie 2009)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *