Autor: Manastur1Vest.cnet.ro
În actualul an bisericesc, început la 1 septembrie, în parohia greco-catolică cu hramul „Coborârea Spiritului Sfânt”, din Cluj (cartierul Mănăştur), a început un nou proiect intitulat „Sfinţii, prietenii noştri”. În fiecare duminică, Liturghia copiilor începe după o scurtă prezentare a unui sfânt – făcută chiar de copii şi tineri. Sfinţii sunt aleşi din tradiţia răsăriteană dar şi din cea apuseană. În timp ce pe un ecran este proiectată o prezentare PowerPoint, cu imagini ale sfântului ales pentru acea duminică, se citeşte un scurt text constând de regulă dintr-o parte biografică, un citat şi o rugăciune. În continuare aveţi textele folosite în parohia clujeană în luna noiembrie 2009.
Sfântul Martin de Porres
3 noiembrie (calendarul latin)
Biografie
Martin s-a născut în anul 1579, la Lima, Peru, ca fiu al unei negrese. Tatăl lui, cavaler spaniol şi apropiat al regelui Spaniei, pentru a nu-şi compromite cariera, şi-a recunoscut fiul abia când acesta avea opt ani. L-a luat cu el câţiva ani, dar apoi l-a abandonat din nou. La vârsta de 15 ani, Martin a bătut la uşa unei mănăstiri dominicane din Lima. Situaţia lui familială neclară a făcut să fie acceptat doar ca terţiar, cu perspectiva de a nu fi niciodată călugăr. Dar pe Martin îl interesa să îl slujească pe Cristos, nu să obţină titluri, aşa că a acceptat cu umilinţă. În mănăstire a primit cele mai de jos sarcini, în scurt timp fiind cunoscut ca „fratele mătură”.
Martin, care petrecea multe nopţi adorându-l pe Cristos Euharisticul, a înţeles de mic că în cei flămânzi, săraci şi bolnavi se află Isus care trebuie ajutat. Cunoştinţele sale medicale le-a pus în slujba lor. A căutat să îi ajute de fiecare dată material, dar mai ales spiritual. La chilia sa au ajuns să vină pentru îndrumare spirituală mulţi credincioşi, oameni simpli, dar şi personalităţi. Darul de a pătrunde adevărurile credinţei a făcut să fie consultat chiar şi de teologi şi Episcopi. În cele din urmă, datorită faimei dobândite, Martin a primit dispensele necesare pentru a deveni călugăr dominican. Aceasta nu i-a schimbat stilul de viaţă, trăind mai departe cu umilinţă, în slujba tuturor.
Viaţa sa a fost presărată cu multe minuni. Se putea înţelege cu animalele, iar când se ruga camera se lumina. În contextul unei epidemii de ciumă i-a vindecat pe toţi bolnavii care veneau la el. În fine, se spune că avea darul bilocaţiei. Mulţi misionari îl vizitau pentru a primi de la el cuvinte de încurajare; ei declarau apoi că în misiuni, în momentele de grea încercare, Martin însuşi apărea lângă ei să îi întărească, fie că erau în Japonia, în Africa sau în alte locuri din lume. A murit la 3 noiembrie 1639, la vârsta de 60 de ani.
Rugăciune
În 1962, Sf. Martin de Porres a fost declarat sfânt de Papa Paul al VI-lea, care îl descria astfel: „Martin îi iubea pe oameni din toată inima, deoarece era adânc convins că sunt fiii lui Dumnezeu şi fraţii săi. Îi iubea chiar mai mult decât pe el însuşi, căci, în umilinţa sa, îi considera pe toţi mai drepţi şi mai buni decât el.” Urmându-i exemplul, să creştem în iubire prin Adoraţie şi rugăciune. Să îi cerem să mijlocească pentru noi harul umilinţei, pentru a fi mereu gata să ne slujim semenii cu bucurie.
Sfinte Martin de Porres, roagă-te pentru noi!
Sfântul Martin din Tours
11 noiembrie (calendarul latin)
Biografie
În anul 316, undeva pe teritoriul Ungariei de astăzi, se năştea într-o familie păgână un băiat pe numele lui Martin. La 10 ani, l-a descoperit pe Cristos şi a început să frecventeze întrunirile creştinilor. Dar tatăl lui, tribun roman, avea alte planuri pentru el: să îşi facă o carieră strălucită ca militar. La 15 ani nu a avut ce face şi a intrat ca ofiţer în armată. Din această perioadă de militar, istoria a păstrat un episod ce vorbeşte grăitor despre bunătatea lui. Pe când trecea cu soldaţii printr-un oraş, Martin a văzut un cerşetor care tremura de frig. Şi-a rupt mantia în două, dându-i o jumătate cerşetorului ca să se învelească. Ceilalţi ofiţeri care erau cu el au început să râdă de acest gest. Peste noapte Martin a avut un vis în care l-a văzut pe Cristos învelit cu jumătatea de mantie pe care el o dăruise săracului, şi spunând cu bucurie îngerilor: „Martin m-a îmbrăcat cu veşmântul acesta”.
La 18 de ani a primit Botezul, iar după câţiva ani a reuşit să scape în sfârşit de armată. S-a întors acasă, vestindu-le credinţa părinţilor săi. Mama lui s-a convertit, dar tatăl lui a rămas până la moarte cu regretul că fiul său a abandonat cariera militară. Martin s-a dus apoi în Franţa, unde a devenit discipolul Episcopului Ilarie de Poitiers. Când acesta a fost exilat, Martin a intrat într-o mănăstire, unde s-a dedicat rugăciunii dar de unde şi pornea în acţiuni de evanghelizare. Între timp faima sfinţeniei lui se răspândea în regiune. Într-o zi a fost păcălit să meargă la o doamnă bolnavă, dar pe drum a fost luat cu forţa şi dus în Tours: creştinii trimiseseră după el, pentru că rămăseseră fără Episcop. Era vremea în care Episcopii erau aleşi de credincioşi, iar aceştia îl vroiau pe Martin pentru că îl ştiau ca un om al rugăciunii şi al acţiunii.
Astfel, la 54 de ani Martin a ajuns Episcop de Tours. În noua sa funcţie el s-a îngrijit să aibă preoţi bine formaţi, care să poată să îl propovăduiască pe Cristos. A dorit să se îngrijească de toţi credincioşii şi pentru aceasta a mers foarte des în mijlocul lor. Se spune că el a inventat de fapt vizitele pastorale, care mai apoi au devenit practică obligatorie pentru toţi Episcopii. A murit la 8 noiembrie 397, înmormântarea sa având loc la 11 noiembrie, cu mare fast. Iubit de popor şi cunoscut pentru trăirea creştinească deosebită, Martin din Tours a devenit primul creştin din Occident declarat sfânt fără să fi murit ca martir.
Rugăciune
„Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut”, ne-a spus Isus Cristos. Sf. Martin din Tours a experimentat aceste cuvinte dându-şi jumătate din mantie unui cerşetor pe care nu îl cunoştea, dar pe care îl vedea îndurând frigul. Şi noi putem experimenta cuvintele lui Isus zi de zi, ajutându-i pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe toţi cei care au nevoie de cuvântul, de gestul sau de rugăciunea noastră. Prin ei îl ajutăm de fapt pe Cristos, care nu va lăsa nerăsplătit nici un pahar cu apă.
Sfinte Martin din Tours, roagă-te pentru noi!
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei
16 noiembrie (calendarul bizantin)
21 septembrie (calendarul latin)
Biografie
Despre Matei se ştie că era fiul lui Alfeu şi a fost vameş de meserie, în Capernaum. El strângea taxele de la evrei, ceea ce făcea să fie urât şi dispreţuit de conaţionalii săi. Într-una din zile, trecând Isus prin acea zonă, l-a zărit şi i-a spus „Urmează-mă!” Matei i-a răspuns prompt, urmându-l şi primindu-l apoi în casa sa: în locuinţa sa, dar mai ales în sufletul său. Atunci a renunţat la primul său nume, Levi, care înseamnă „stăpân, proprietar”, folosind numele de Matei, care înseamnă „dar de la Dumnezeu”. El a dorit astfel să arate că domnia asupra sufletului său nu o mai are banul, ci Fiul lui Dumnezeu, pe care l-a urmat fără a mai privi înapoi.
Matei a fost primul dintre cei patru Evanghelişti care a pus în scris viaţa lui Isus. A scris Evanghelia în aramaică, pentru a le arăta evreilor că Isus Cristos este Mesia cel aşteptat. Cel mai probabil a scris-o în Palestina sau în Siria. Originalul s-a pierdut însă, păstrându-se o traducere în greacă, redactată probabil tot de el, cândva înainte de distrugerea Ierusalimului (anul 70). Simbolul Evanghelistului Matei este omul sau îngerul pentru că Evanghelia sa începe prin prezentarea genealogiei umane a lui Isus, a cărui naştere a fost vestită de un înger. Despre activitatea lui Matei după moartea, învierea şi înălţarea la cer a lui Isus Cristos nu se ştiu cu exactitate prea multe. Conform tradiţiei, a predicat Evanghelia şi altor popoare decât celui evreu. Dacă a murit sau nu ca martir este neclar.
Una dintre istoriile vieţii Apostolului Matei spune că acesta ar fi mers în Etiopia, unde ar fi convertit la creştinism pe Ifigenia, fiica regelui. După exemplul ei, regele şi apoi întreaga ţară au îmbrăţişat de asemenea creştinismul. După moartea acestui rege, cel care i-a urmat la conducerea Etiopiei, Hirtacus, a dorit să o ia pe Ifigenia ca soţie. Aceasta se dedicase însă întru feciorie Domnului şi l-a refuzat. Hirtacus i-a cerut lui Matei să o convingă pe Ifigenia, şi cum acesta a refuzat, l-a ucis la sfârşitul unei Liturghii. Relicvele Apostolului şi Evanghelistului Matei sunt păstrate şi astăzi în oraşul italian Salermo.
Rugăciune
Sf. Ambroziu scrie despre Matei: „Acest om, care până atunci îşi strângea averea din veniturile câştigate cu greu de pescarii evrei, chemat printr-un singur cuvânt de Isus, a abandonat – el, care fura bunurile altora – propriile sale bunuri. Părăsind josnica sa funcţie de vameş, a plecat să îl urmeze pe Domnul cu toată ardoarea inimii sale.” Matei însuşi nu se ferea de supranumele „vameşul”, pentru a da mărturie, după cum explica Sfântul Ieronim, „că nimeni nu trebuie să se teamă că nu se va mântui, dacă se întoarce la o viaţă mai bună”.
Matei ne oferă o lecţie de speranţă şi de încredere: oricât de îndepărtaţi ni se pare că suntem de calea cea dreaptă, întoarcerea este mereu posibilă. Trebuie doar să răspundem acelui „Urmează-mă” adresat în mod personal de Dumnezeu fiecăruia dintre noi. Să îl imităm, urmându-l pe Cristos şi amintindu-ne mereu că „unde este comoara noastră acolo va fi şi inima noastră” (Matei 6,21).
Sfinte Apostol şi Evanghelist Matei, roagă-te pentru noi!
Sfântul Columban
23 noiembrie (calendarul latin)
Biografie
Columban s-a născut în Irlanda, în jurul anului 540, singurul fiu într-o familie înstărită. Ar fi putut să rămână pe veci pe domeniile familiei sale şi să ducă o viaţă îndestulată, dar a fost atras de călugărie. A intrat mai întâi într-o mănăstire din apropiere, unde şi-a început formarea. A ales apoi o mănăstire mai îndepărtată, tot din Irlanda, unde a continuat să ducă o viaţă exemplară, îmbinând zilnic rugăciunea şi studiul. În jurul vârstei de 40 de ani, Columban se hotărăşte să vină în Europa: nivelul credinţei scăzuse în continentul nostru datorită diferitelor invazii barbare. Deşi iniţial superiorul lui Columban s-a opus, în cele din urmă i-a dat drumul, acesta îmbarcându-se spre Europa cu 12 însoţitori.
Această mică echipă pornită să reîntărească creştinismul de pe bătrânul continent s-a oprit mai întâi în Franţa. Columban a cerut regelui un pământ unde să îşi înalţe mănăstirea. L-a obţinut, la Annegray, şi, împreună cu cei 12, s-a apucat imediat de construit. Începuturile au fost grele, mai ales că în jurul lor erau barbari, animale sălbatice şi prea puţine resurse de hrană şi apă, dar cu stăruinţă călugării au reuşit. Nu după mult timp oamenii din satele apropiate au început să îi respecte pentru viaţa lor simplă, umilă, bazată pe învăţătura Evangheliei. Unii li s-au alăturat în mănăstire, inclusiv foşti tâlhari, care căutau să îşi petreacă măcar restul de viaţă în comuniune cu Dumnezeu. Credinţa călugărilor a întărit credinţa francezilor din acea regiune, şi în curând Columban a mai înfiinţat încă două mănăstiri, la Luxeuil şi Fontaine, extinzând mărturia lor creştină, atât de necesară acelor vremuri.
Uneltirile politice au dus la expulzarea lui Columban din Franţa, pentru o perioadă. Când ar fi putut să se întoarcă acolo, Franţa nu îl mai interesa. Pusese acolo deja bazele la trei mănăstiri care lucrau cu folos pentru reîntoarcerea oamenilor la credinţă. După diverse opriri în alte părţi ale Europei, Columban a ales să meargă în Italia, măcinată de asemenea de păgânism şi erezii, şi a înfiinţat ultima sa mare mănăstire, la Bobbio. Când a murit, în 23 noiembrie 615, în urma a rămas o reţea de mănăstiri prin diverse regiuni europene, care a contribuit în mod deosebit la reînflorirea civilizaţiei creştine. Mănăstirea fondată de el la Luxeuil a dat în timp numeroşi sfinţi şi Episcopi. Discipolii lui Columban au întemeiat la rândul lor alte zeci de mănăstiri. Iar ultima sa mănăstire, de la Bobbio, a fost multă vreme o puternică şcoală a credinţei.
Rugăciune
După un mileniu şi jumătate, istoria de astăzi a Europei nu pare foarte diferită de cea de pe vremea lui Columban. Ereziile circulă iarăşi printre noi, propulsate de mass-media. Diverse curente de gândire şi decizii politice îndepărtează tot mai mult Europa de rădăcinile ei creştine. Şi se găsesc atâţia idoli care concurează pentru a câştiga primul loc în viaţa oamenilor, pentru a-l detrona pe Dumnezeu. Ţine de noi să urmăm exemplul Sfântului Columban, pentru ca, printr-o viaţă care să dea mărturie despre credinţa noastră creştină, semenii noştri să redescopere Calea, Adevărul şi Viaţa.
Sfinte Columban, roagă-te pentru noi!
Sfântul Francisc Xaveriu
3 decembrie (calendarul latin)
Biografie
Francisc Xaveriu s-a născut în 1506 în Spania, într-o familie înstărită. A întors spatele carierei militare şi oricăror demnităţi lumeşti, alegând să se consacre lui Dumnezeu, alături de Ignaţiu de Loyola şi prietenii lor, devenind astfel primii membri ai Ordinului Iezuit. Misiunea pe care a primit-o a fost să ducă Evanghelia în Orient. Xaveriu s-a îmbarcat în ziua când împlinea 35 de ani. După o călătorie lungă şi plină de peripeţii, a sosit la Goa, pe coasta vestică a Indiei, unde a trecut imediat la lucru. A scris un catehism de bază, în portugheză, şi, în acelaşi timp, a început să predice şi să îi asiste pe cei bolnavi.
Mai apoi s-a îndreptat spre India meridională, mergând printre paravi, o populaţie indigenă săracă. Francisc şi-a însuşit limba locului, pentru a-i putea învăţa Crezul, Tatăl nostru, Bucură-te, Marie, Cele Zece Porunci şi pentru a le putea predica. S-a adaptat la stilul de viaţă al indigenilor, îmbrăcându-se în veşmintele lor sărace şi mergând desculţ din sat în sat. În numeroasele lui călătorii misionare, a lăsat în urmă comunităţi creştine înflăcărate.
La Malacca a avut o întâlnire providenţială cu un japonez, Anjiro, care dorea să cunoască creştinismul. Acesta punea în scris în propria limbă tot ceea ce auzea, pentru a aprofunda şi pentru a putea povesti şi celor din poporul său. A fost pentru Francisc semnul evident că Dumnezeu îl chema să evanghelizeze şi Japonia. Ajunşi în satul lui Anjiro, acesta a povestit rudelor şi prietenilor săi despre întâlnirea sa cu creştinismul şi circa o sută de japonezi au cerut să îi urmeze exemplul. După mai puţin de doi ani de muncă intensă, Francisc lăsa în Japonia trei comunităţi creştine înfloritoare, cu 1.500 de membri.
Întors la Goa, Ignaţiu l-a numit provincial pentru toate misiunile din Orient, cu excepţia Etiopiei. Acceptând numirea, Francisc a început călătoria care trebuia să îi încoroneze toate visele: evanghelizarea Chinei. Dar abia ajuns în sudul Chinei s-a îmbolnăvit şi, la 3 decembrie 1552, la vârsta de 45 de ani, a murit. Chiar în acel an s-a născut Matteo Ricci, iezuitul care avea să pună bazele misiunilor creştine în China, înfăptuind ceea ce Xaveriu nu a reuşit.
Rugăciune
Ignaţiu de Loyola, fondatorul Societăţii lui Isus (Ordinul Iezuit), i-a spus într-o zi prietenului său Xaveriu: „O inimă aşa de mare şi un suflet aşa de nobil nu se poate mulţumi cu plăceri efemere, pământeşti. Ambiţia ta trebuie să fie gloria care durează pentru viaţa cea veşnică.” Aceasta trebuie să fie şi ambiţia noastră: nu gloria pământească, ci gloria cerească. Iar aceasta nu poate fi dobândită decât slujindu-l pe Dumnezeu şi pe copiii Săi, semenii noştri. Vocaţia de misionar a Sfântului Francisc Xaveriu o împărtăşim cu toţii, fiecare după starea sa de viaţă. Unii merg să îl vestească pe Cristos în tărâmuri îndepărtate; noi suntem chemaţi să îl vestim pe Cristos aici aproape: rudelor, prietenilor, colegilor, concitadinilor şi conaţionalilor noştri. Fiecare om, în special cel îndepărtat de Biserică, este un teritoriu de misiune care ne aşteaptă.
Sfinte Francisc Xaveriu, roagă-te pentru noi!