Esenţa vieţii spirituale – II. Speranţa

Speranţa

Autor: pr. Eugen Popa Sursa: Editura Viaţa Creştină Speranţa Credinţa ne prezintă idealul vieţii spirituale, dar ni-l arată atât de înalt, încât mintea stă uimită privindu-l, inima slăbeşte dorindu-l: „Cine se va urca în muntele Sionului?” Mai ales dându-ne seama de propria slăbiciune, de atâta nestatornicie în colaborare cu graţia, de atâtea piedici pe care […]

Deschideți articolul

Esenţa vieţii spirituale – I. Credinţa

Preasfânta Treime

Autor: pr. Eugen Popa Sursa: Editura Viaţa Creştină Preasfânta Treime Spiritul Sfânt locuieşte în noi ca într-un templu. Nu numai că locuieşte, dar El, Spirit de viaţă, trăieşte şi operează în noi: luminează, învaţă, întăreşte, iubeşte folosindu-se de noi, de facultăţile noastre: de gândirea noastră, de voinţa noastră. Altfel ce rost ar avea Să locuiască […]

Deschideți articolul

Sfânta Liturghie, «Paştele» mereu prezent prin celebrare

Paştele

Autor: pr. Veniamin Aenăşoaei Sursa: Actualitatea creştină, nr. 4/2004 Paştele Sărbătoarea Paştelui este dragă tuturor. O celebrăm solemn o dată pe an, însă o reactualizăm în fiecare duminică şi-n fiecare celebrare Euharistică. Cu inima reînnoită, ne unim cu Cristos înviat, în Sfânta Împărtăşanie, şi prin El cu Duhul Său, care ne sfinţeşte. Sărbătoarea Învierii Domnului […]

Deschideți articolul

Izvorul vieţii spirituale – Graţia

Sf. Ignaţiu al Antiohiei

Autor: pr. Eugen Popa Sursa: Editura Viaţa Creştină Sf. Ignaţiu al Antiohiei Lumea întreagă este opera bunătăţii lui Dumnezeu. Bunătatea infinită se reflectă în variate realităţi, care formează împreună o minunată operă, demnă de înţelepciunea şi atotputernicia lui Dumnezeu. Chiar materia moartă, prin faptul că există, face parte din „fiinţă”. A „nu fi” este nimic, […]

Deschideți articolul

Viaţa spirituală

Dumnezeu

Autor: pr. Eugen Popa Sursa: Editura Viaţa Creştină Dumnezeu Suprema valoare a fiinţei este viaţa; ba chiar Suprema Fiinţă este Viaţă, cum amintesc mereu Sfintele Scripturi (Mt. 16, 16; 26, 63; Fapte 14, 15; Ro. 14, 11 etc.) numindu-L „Dumnezeul cel viu”, care „are viaţă în Sine Însuşi” (Io. 5, 26). Viaţa este esenţa Fiinţei […]

Deschideți articolul

Când iadul se dezlănţuie


Partea 8 din 15 din seria Maria în apariţiile sale.Fecioara Maria

Autor: pr. Claudiu Dumea Sursa: Editura ARCB Fecioara Maria „Întreaga istorie a oamenilor e străbătută de o bătălie aprigă împotriva puterilor întunericului. Această luptă a început de la origini şi va dura, după cum spune Domnul, până în ziua de apoi. Prins în această înfruntare, omul trebuie să lupte necontenit pentru a adera la bine […]

Deschideți articolul

Sfâşierea catapetesmei Templului

La moartea lui Isus

Autor: Michelle Arnold Traducere: Radu Capan Sursa: Catholic.com, 1 aprilie 2015 La moartea lui Isus În Miercurea Cenuşii din 2004 m-am numărat printre numeroşii oameni ce stăteau la coadă pentru premiera filmului lui Mel Gibson „Patima lui Cristos”. Dacă îmi amintesc bine, era o zi caldă, însorită, iar coada era chiar lungă. Prietenii mei şi […]

Deschideți articolul

Carmelul


Partea 7 din 15 din seria Maria în apariţiile sale.

Autor: pr. Claudiu Dumea Sursa: Editura ARCB … Ştim din istorie că multe ordine şi congregaţii religioase au la origine un întemeietor şi o întemeietoare: Benedict şi sora sa Scolastica, Augustin şi mama sa Monica, Francisc de Assisi şi Clara, Francisc de Sales şi Ioana de Chantal, Tereza de Avila şi Ioan al Crucii, şi […]

Deschideți articolul

Cateheze biblice: Sfântul Paul, apostolul neamurilor


Partea 12 din 12 din seria Cateheze biblice 2005-2006.Sf. Paul

Autor: Oficiul pentru Evanghelizare şi Pastoraţie Biblică, Iaşi Sursa: Ercis.ro Sf. Paul În anul 32 sau 35 al erei creştine, un tânăr rabin, pe nume Saul-Paul, se îndrepta spre Damasc în Siria. Era un duşman al creştinilor şi fusese martor la uciderea unui creştin, diaconul Ştefan. Ajuns la porţile Damascului, Saul este străfulgerat de o […]

Deschideți articolul

CFE: Să nu împrumutăm limba diavolului, ci lui Isus


Partea 64 din 176 din seria Comunităţi familiale de evanghelizare.Laudă Domnului

Autor: pr. Renzo Bonetti Traducere: pr. Mihai Vătămănelu OFMConv. Sursa: MisteroGrande.org Laudă Domnului Cateheza 64 Să nu împrumutăm limba diavolului, ci lui Isus Text de bază: Iac 3,5-6.9-18 Dragi prieteni, Mereu împreună în bucuria de a asculta Cuvântul lui Isus Domnul. E un Cuvânt care ajunge întotdeauna în profunzimea inimii şi ne ajută să înţelegem […]

Deschideți articolul