Situația școlilor rezidențiale pentru Indieni din Canada și implicarea diferitelor confesiuni creștine

Autor: Francesca Gehl
Sursa: Actualitatea creștină, septembrie 2021

În ultimele luni, descoperirea a peste o mie de morminte nemarcate[1] în incinta mai multor foste școli rezidențiale[2] pentru indieni din Canada a trezit un nou val de indignare în lumea întreagă; atacul este țintit mai ales asupra Bisericii Catolice, majoritatea acestor școli fiind administrate la vremea respectivă de congregații catolice[3]. În urma descoperirii mormintelor, șase biserici catolice (dintre care una nefolosită) și o biserică anglicană, toate aflate în Canada, au fost arse complet, iar multe alte lăcașuri de cult au fost vandalizate[4]. O parte din aceste biserici se găsesc pe teritoriul rezervațiilor popoarelor indigene și slujeau comunităților de indigeni. O cercetare amănunțită a situației mormintelor recent descoperite și a legăturii lor cu aceste școli și cu Biserica Catolică este necesară pentru a oferi o perspectivă de ansamblu, informată și exactă, care lipsește dintr-o bună parte a articolelor publicate pe această temă.

Sumarul descoperirilor

Descoperirile care au avut loc până în prezent sunt legate de patru școli, după cum urmează: pe 28 mai 2021, șefa tribului Tk’emlups te Secwépemc First Nation, Rosanne Casimir, a anunțat descoperirea a 215 morminte de copii nemarcate și nedocumentate în incinta fostei școli Kamloops Indian Industrial School din British Columbia (școală cu internat de tip industrial). Această școală a fost administrată de Biserica Catolică din 1880 până în 1969 (din 1883 de către Ordinul Misionarilor Oblați ai Mariei Imaculate); din 1969, școala a fost preluată de guvern, care a transformat-o în școală de zi și apoi a închis-o în 1978. În anii ’50 era cea mai mare școală industrială pentru indieni din Canada, având înscriși până la 500 de elevi pe an.

Pe 24 iunie 2021, pe teritoriul tribului Cowessess First Nation, a fost anunțată descoperirea a 751 de morminte nemarcate în incinta cimitirului școlii Marieval Indian Residential Schoo (nu se precizează dacă este vorba doar de rămășițe unor copii). Școala respectivă a funcționat din 1898 până în 1996, dar și aici în 1969 conducerea a fost preluată de la Biserica Catolică de către guvernul canadian. Din nou, nu e sigur câte dintre morminte aparțin unor copii care au fost la această școală și câte aparțin altor membri ai comunității sau angajaților școlii. Un fapt particular acestei școli este existența unei povești în tradiția orală a indigenilor locali care afirmă că, la sfârșitul anilor ’60, preotul care se afla atunci la conducerea școlii ar fi cerut înlăturarea marcajele unor morminte din cimitir, existând foști elevi care susțin că au fost martori la acest fapt.

Pe 30 iunie 2021, descoperirea a 182 de morminte nemarcate (din nou, nu există mențiunea că ar fi rămășițe doar de copii) a fost confirmată în incinta fostei școli rezidențiale St. Eugene Mission Residential School (școală rezidențială de tip industrial), aflată lângă localitatea Cranbrook, British Columbia. Această școală a funcționat sub administrarea Bisericii Catolice în perioada 1912-1969, când a trecut sub conducerea statului și a fost apoi închisă în 1970. Mormintele nemarcate au fost descoperite pe teritoriul cimitirului și încă nu se știe câte – sau dacă – aparțin unor copii care au fost înscriși la această școală.

Pe 12 iulie 2021, șefa tribului Penelakut a anunțat descoperirea a peste 160 de morminte nemarcate și nedocumentate pe mica insulă Penelakut de lângă Vacouver, British Columbia. Aici, din 1890 până în 1975, a funcționat școala Kuper Island Industrial School. În 1969, conducerea școlii a fost preluată de la Biserica Catolică de către guvernul canadian.

O istorie complexă, cu rădăcini în politica de stat

La origine, politica școlilor rezidențiale (industriale sau cu internat) fusese preluată de la Statele Unite. În Legea Indiană dată în 1876, statul canadian se angaja la educarea indigenilor. În anii 1880 a fost adoptat și implementat sistemul școlilor rezidențiale prin care statul înființa și susținea financiar aceste instituții, conduse de diferite confesiuni creștine. Două modificări aduse la Legea Indiană în 1894 și 1920 a împuternicit agenții Departamentului de Relații Indiene să înlăture copii indigeni din familiile lor și să-i ducă la școli rezidențiale dacă consideră că mediul de acasă este neadecvat sau dăunător și au făcut obligatorie înscrierea la o școală (de obicei) de tip rezidențial a copiilor First Nation de vârstă școlară[5].

Scopul dorit al acestor școli era asimilarea populațiilor indigene în societatea europeană canadiană, dar și dorința de a-i face mai independenți pe indigeni (prin formarea în diferite meșteșuguri și agricultură). Conducerea școlilor a fost delegată diferitelor confesiuni creștine fiindcă se credea că încreștinarea indigenilor va grăbi procesul de asimilare. Pentru acest scop, al "inculturării" indigenilor, sistemul școlilor rezidențiale a fost desemnat drept un "genocid cultural".

Într-adevăr, mai ales experiența de a fi constrânși să plece de acasă (și, în unele cazuri, luați cu forța), imposibilitatea de a se întoarce acasă timp îndelungat, cât și faptul că le era interzis să vorbească în limba lor maternă sau să-și practice credința tradițională, au făcut ca mulți elevi să sufere traume psihice și emoționale. În ceea ce privește tratamentul copiilor, acesta varia de la școală la școală și de la perioadă la perioadă, în funcție de oamenii care lucrau în școli; au existat atât oameni buni la suflet cât și alții lipsiți de orice apreciere față de copii, ajungând chiar la a-i abuza.

Un alt factor care a contribuit la criza școlilor rezidențiale a fost susținerea financiară neadecvată din partea statului. Raportul găsirilor Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere[6], declară că fondurile, distribuite în funcție de numărul de copii înscriși în școli (finanțare per capita), erau aproape tot timpul insuficiente. Documentul de asemenea menționează că această politică prin care cantitatea de bani primiți depindea de numărul de copii înscriși a cauzat creșterea competiției între denominații pentru elevi, și i-a determinat pe conducătorii școlilor să ia copii care nu erau apți pentru învățare, fie din cauza sănătății (infectați cu diferite boli care circulau la acea vreme, în principal tuberculoză), fie din cauză că erau prea mici. Astfel, fondurile erau adesea insuficiente pentru susținerea copiilor, pentru plata personalului ori pentru întreținerea clădirilor și a cimitirelor.

Un alt aspect de remarcat legat de finanțare este că unele triburi indiene, cele care "își permiteau", cât și denominațiile creștine care conduceau școlile au contribuit la finanțarea lor. Raportul din 1910 al Departamentului de Relații Indiene asupra situației Aborigenilor include o prezentare amănunțită a funcționării și condițiilor fiecărei școlilor rezidențiale existente la acea vreme[7], cât și un sumar al finanțării școlilor. Aflăm că, deși Statul era principalul finanțator al școlilor (cheltuind în acel an $449.417,96), acestea erau susținute și de sume contribuite de triburile indigene (în 1910 acestea reprezentau însă doar 0,003% – $27 029,02 – din contribuția Statului), cât și din "contribuții considerabile" din partea congregațiilor/denominațiilor care le conduceau – însă dacă aceasta era situația în anul 1910, raportul Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere citat în paragraful de mai sus afirmă că congregațiile și misionarii au fost curând cufundați în crize economice din cauza lipsei fondurilor de la stat. Nu putem știi care a fost motivul exact pentru contribuția triburilor indiene către aceste școli – poate erau constrânși să o facă, poate erau în favoarea școlilor lor locale, poate erau mânați de dorința de a îmbunătății condițiile din școlile unde mergeau copiii lor, sau alt motiv pe care nu-l putem ghici.

Un alt factor de ținut în vedere este rata mai ridicată de mortalitate a copiilor indigeni față de cea a copiilor de descendență europeană. Aceasta se datorează în parte din cauza imunității scăzute a indienilor la bolile europene. Din păcate, școlile slab întreținute și aglomerate erau un mediu foarte propice pentru răspândirea bolilor. Tuberculoza (cu care copiii erau adesea infectați înainte să ajungă la școală) și gripa spaniolă au făcut ravagii atât printre elevi cât și printre angajați. Rata mortalității a scăzut însă drastic după marile progrese în medicină, precum tratamentul și vaccinul împotriva tuberculozei și apariția antibioticelor. [8]

Prin urmare, factorii care converg în problema școlilor rezidențiale sunt numeroși – printre aceștia aflându-se și implicarea statului canadian. În lipsa unei anchete detaliate, care să arate când, de ce și la ce vârstă a murit fiecare dintre persoanele aflate în mormintele recent descoperite, nu se poate trage automat concluzia că toate aceste morți se datorează cruzimii, și în mod particular cruzimii Bisericii Catolice. Ceea ce este însă de netăgăduit este că regimul acestor școli a fost traumatic pentru mulți dintre elevii lor. Dar, în același timp, pentru alții școlile respective au fost de ajutor, oferindu-le o educație, un acoperiș și trei mese pe zi, ceea ce la vremea respectivă le lipsea din păcate multor familii indigene.

Se estimează că în perioada 1883-1997 (când s-a închis ultima școală), circa 150.000 de copii din triburile First Nation, Inuit și Métis au studiat și trăit în școli rezidențiale (adică în medie 1.315 copii anual). Cercetarea aflată în desfășurare la Centrul Național pentru Adevăr și Reconciliere[9] aproximează că cel puțin 4.100 dintre aceștia au murit cât se aflau la școală, însă din cauza lipsei documentației, este posibil că nu se va ști niciodată numărul exact. În total, din 1883 până în 1997 (114 ani), pe teritoriul Canadei au funcționat peste 130 de școli rezidențiale pentru indieni, dar nu toate odată, la apogeul sistemului funcționând în același timp circa 80 de școli.

Drumul spre reconciliere

Vestea abuzurilor și a condițiilor proaste de viață în multe din aceste școli nu este însă o știre nouă, și nici nu a fost ignorată până acum. Prima cerere oficială de iertare pentru implicarea în acest sistem abuziv a fost formulată de United Church of Canada în 1981. În primăvara anului 1991, Conferința Episcopilor Catolici Canadieni a organizat o întâlnire cu episcopii și superiorii ai căror dieceze sau congregații au fost implicate în școlile rezidențiale; la întâlnire au participat și opt înțelepți din triburile indigene, membri ai celorlalte confesiuni implicate și membri ai Coaliției pentru Drepturile Indigenilor[10]. Întâlnirea a recunoscut implicarea diferitelor părți ale Bisericii Catolice din Canada în realitatea dureroasă a școlilor, au deplâns această situație și au propus pași concreți pentru a merge înainte, corectând și vindecând greșelile trecutului. În vara aceluiași an, în cadrul celui mai mare pelerinaj al indigenilor (Lac Sainte Anne din Alberta), Pr. Doug Crosby, președintele Conferinței Misionarilor Oblați din Canada, congregația care a administrat majoritatea școlilor rezidențiale aflate sub jurisdicția Bisericii Catolice, a adresat o cere de iertare. Și-a cerut scuze în numele celor 1200 de misionari Oblați care activau atunci în Canada pentru situațiile concrete de abuz suferite de copii în cadrul școlilor, cât și pentru mentalitatea imperialistă și ideea de superioritate a civilizației europene care îi condusese, subliniind însă faptul că, în afara cazurilor concrete de abuz, misionarii au acționat cu bună intenție în cadrul mentalității de atunci[11]. Ulterior, și Biserica Anglicană Canadiană și Biserica Prezbiteriană Canadiană, precum și mai mulți episcopi catolici canadieni, au cerut scuze în mod public pentru implicarea bisericilor lor în suferințele cauzate de aceste instituții.[12]

La nivel politic, în 1998 statul canadian a adoptat rezoluția "Gathering Strength: Canada’s Aboriginal Action Plan" [13], în care își recunoștea rolul jucat în dezvoltarea și administrarea acestor școli și cerea iertare; de asemenea, stabilea un plan de acțiune în vederea reconcilierii, a despăgubirii și a sprijinirii celor care au trecut prin experiențe traumatizante, cât și a societăților aborigene în general.

Lucrurile nu s-au încheiat cu scuzele publice ale statului Canadei din 1998: în urma unui proces colectiv intentat de către aproape 7.000 de foști elevi aborigeni ai școlilor cu internat, în mai 2007 statul canadian, împreună cu reprezentanții foștilor studenți și ai triburilor de indieni, precum și cu reprezentanții bisericilor implicate în administrarea școlilor, a ajuns la un acord concretizat prin "The Indian Residential School Settlement Agreement" (IRSSA)[14]. Acesta are cinci aspecte:

1. stabilirea unui fond de despăgubire a aborigenilor care au mers la aceste școli și care erau încă în viață: 1,6 miliarde de dolari canadieni au fost împărțiți la circa 80.000 de indigeni;

2. un alt fond a fost stabilit pentru rezolvarea acuzațiilor de abuz sexual și/sau de abuz fizic și psihic grav; 1,7 miliarde de dolari canadieni au fost distribuiți victimelor identificate;

3. în 2008 a fost înființată Comisia "Truth and Reconciliation"[15], al cărei dublu scop era să educe publicul canadian cu privire la realitatea școlilor rezidențiale și să redacteze un raport istoric cuprinzător asupra școlilor rezidențiale, efort ce a inclus și strângerea de mărturii de la aproape 7.000 de indigeni;[16]

4. alocarea sumei de 20 milioane de dolari canadieni pentru proiecte care să comemoreze impactul școlilor rezidențiale și care să aducă omagiu experiențelor foștilor elevi;

5. iar ultimul aspect al Acordului a fost alocarea sumei de 125 milioane de dolari canadieni către Aboriginal Healing Foundation[17], stabilind un program de sprijin pentru sănătatea mentală și emoțională a foștilor elevi.

În 2008, prim-ministrul de atunci al Canadei, Stephen Harper, oferă din nou o scuză oficială, într-un discurs ținut în Casa Comunelor a Canadei, de față fiind liderii celor cinci organizații de Aborigeni și ai Bisericilor Anglicană, Prezbiteriană, Unită și Romano-Catolică.

În perioada 2008-2015, Comisia pentru Adevăr și Reconciliere și-a desfășurat activitățile de informare a populației, cât și activitatea de cercetare și colectare de mărturii. Rapoartele publicate de Comisie se păstrează în continuare la Centrul Național pentru Adevăr și Reconciliere din cadrul Universității Manitoba[18]. În încheierea activităților sale, Comisia a publicat un document similar cu cel din 1998; este vorba de o chemare la acțiune ("Truth and Reconcilliation Commission of Canada: Calls to Action"[19]), ce conține sugestii pentru măsurile care să fie luate în continuare de părțile implicate. De asemenea, acest document cere în mod particular ca Papa să vină în Canada și să-și exprime părerea de rău în fața "supraviețuitorilor și a familiilor și comunităților lor, pentru rolul Bisericii Romano-Catolice în abuzul spiritual, emoțional, fizic și sexual al copiilor First Nation, Inuit și Métis care au fost înscriși la școlile conduse de catolici." În 2017, în cadrul unei vizite la Vatican, premierul canadian Justin Trudeau l-a invitat pe Papa Francisc să vină în Canada și să adreseze această cerere de scuze aborigenilor. După consultații îndelungate, în 2018 Papa a răspuns că nu va veni la acea vreme în Canada, dar i-a încurajat pe episcopii canadieni să continue să colaboreze cu indienii în procesul de reconciliere și vindecare.

Biserica Catolică

Unul dintre marile scandaluri actuale vehiculate de mass-media este că Biserica Catolică, în special Papa, nu ar fi prezentat până acum vreo cerere de scuze. Am menționat deja mai sus că atât Misionarii Oblați, cât și varii episcopi canadieni deja au făcut aceasta. Mai trebuie menționat și că, încă din 2009, în urma unui proces organizatoric demarat de episcopii canadieni și liderii aborigeni, ca urmare directă a acordului adoptat în 2007 (IRSSA), Papa Benedict XVI s-a întâlnit la Vatican cu o delegație de aborigeni. Pe 29 aprilie 2009, 40 de reprezentanți ai First Nations au participat în Piața Sf. Petru la o audiență cu Sanctitatea Sa, Papa Benedict. După această audiență Papa s-a întâlnit în particular cu Șeful comitetului National Assembly of First Nations[20], Phil Fontaine, alături de care se mai aflau alți lideri indieni, înțelepți ai triburilor, foști elevi ai școlilor rezidențiale și episcopi canadieni. Papa a ascultat mărturiile indienilor, precum și un discurs echilibrat și mișcător al Șefului Phil Fontainte[21]. Din cuvintele respectoase și înțelepte ale Șefului reiese că această întâlnire reprezintă "realizarea imposibilului" și că este un pas important în reconciliere, oferind speranță pentru viitor: "astăzi, împreună cu dumneavoastră, am împletit speranța cu istoria". De asemenea, comunicatul de presă al Vaticanului, dat cu această ocazie, afirmă: "Dată fiind suferința pe care au trăit-o unii copii în sistemul de școli rezidențiale canadiene, Sfântul Părinte și-a exprimat mâhnirea față de ororile cauzate de comportamentul deplorabil al unor membri ai Bisericii și și-a exprimat compasiunea și solidaritatea în rugăciune. Sfinția Sa a subliniat faptul că actele de abuz nu pot fi tolerate în societate. S-a rugat ca toți cei afectați să trăiască vindecarea și a încurajat popoarele First Nations să continue să meargă înainte cu speranță reînnoită."[22] La acea vreme, întâlnirea a fost recunoscută drept cererea de iertare oficială din partea Papei și a Bisericii. În ciuda acestui fapt, Chemarea la acțiune a Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere a reînnoit în 2015 apelul pentru o cerere de scuze publică, oferită pe teritoriul Canadei, pe care a preluat-o apoi mass-media.

Mai trebuie menționat că anul trecut, 2020, înainte de descoperirea oricărui mormânt nemarcat, Papa Francisc urma să se întâlnească cu o delegație de aborigeni canadieni. Această întâlnire a fost însă amânată din pricina pandemiei, iar acum a fost reprogramată pentru 17-20 decembrie 2021. Papa se va întâlni mai întâi separat cu cele trei grupuri de delegați, First Nations, Inuit și Métis, iar apoi vor avea o întâlnire colectivă. De asemenea, în cuvântul său de la Angelus din data de 6 iunie 2021, Papa Francisc s-a alăturat "episcopilor canadieni și întregii Biserici Catolice în exprimarea apropierii față de poporul canadian care a fost șocat" de vestea "traumatizantă" a descoperirii mormintelor nemarcate. Papa a continuat zicând că "această descoperire tristă ne completează înțelegerea durerii și suferințelor trecutului" și a adresat o chemare autorităților politice și religioase din Canada "să continue să lucreze împreună cu sârguință pentru a explica acest eveniment trist și să se angajeze cu smerenie la un drum de reconciliere și vindecare".

Concluzie

Prin urmare, nici Biserica Catolică și nici Papa nu au evitat să abordeze aceste realități și descoperiri triste. Totodată însă, problema școlilor rezidențiale este una foarte complexă, derulată pe o perioadă de 114 de ani și în care au fost implicate atât statul canadian cât și diverse culte religioase. Fără a diminua realitatea experiențelor traumatice trăite de indigeni, trebuie ținut cont de faptul că factorii care au dus la suferința și chiar la moartea copiilor indigeni din școlile rezidențiale nu se rezumă doar la cruzimea personalului, iar arderea de biserici nu este nicidecum un act de reparare istorică, ci doar de repetare a greșelilor trecutului. Pentru formularea unei concluzii apte să restaureze dreptatea, trebuie să așteptăm rezultatele concrete ale investigațiilor. Acestea se află în desfășurare.

(Acest articol a fost scris pentru numărul de Septembrie 2021 al revistei lunare Actualitatea Creștină, unde va apărea într-o variantă prescurtată.)

Note:
[1] Atenție, nu este vorba de gropi comune, ci de morminte separate, dar nesemnalizate în vreun fel. Acest lucru se poate datora faptului că marcajele (precum cruci de lemn) s-au deteriorat cu timpul, sau n-au existat niciodată.
[2] Acestea erau de două tipuri: cu internat sau industriale. Și cele industriale funcționau în regim de internat, însă erau menite pentru adăpostirea și educarea unor grupuri mai numeroase de elevi.
[3] Școlile care nu erau conduse de congregații catolice erau conduse de alte confesiuni creștine, precum Biserica Anglicană sau Biserica Prezbiteriană, însă școlile erau un proiect al guvernului Canadei și toate erau susținute cu finanțare (nu exclusivă) de la stat.
[4] Pentru o listă detaliată a actelor de vandalism, consultați https://aleteia.org/2021/07/09/more-churches-in-canada-and-one-in-la-burn/.
[5] Am găsit informații diferite asupra „vârstei școlare”, fie 5-15 ani, 7-15 ani, ori 6-16 ani – cel mai probabil este aceasta din urmă.
[6] https://ehprnh2mwo3.exactdn.com/wp-content/uploads/2021/01/Principles_English_Web.pdf, pp. 30-31.
[7] Raportul complet: https://ia800902.us.archive.org/35/items/1911v45i19p27_0759/1911v45i19p27_0759.pdf, porțiunea privitoare la Școlile pentru indieni începe la p. 303 din pdf.
[8] Pentru mai multe informații asupra condițiilor de viață în școli, rata mortalității, gestionarea cimitirelor școlilor etc., consultați raportul scris de Dr. Scott Hamilton (profesor de antropologie la Universitatea Lakehead) pentru Comisia pentru Adevăr și Reconciliere, la https://ehprnh2mwo3.exactdn.com/wp-content/uploads/2021/05/AAA-Hamilton-cemetery-FInal.pdf.
[9] https://nctr.ca/.
[10] Aboriginal Rights Coalition
[11] Pentru textul de cererii de iertare, vedeți http://caid.ca/MisOblMarImmApo2001.pdf.
[12] Pentru mai multe informații despre acest subiect, consultați https://www.peaceresearch.ca/pdf/47/PRJ_47_1-2_Peter_G_Bush_Full.pdf.
[13]Adunându-ne puterile: Planul de acțiune al Canadei în chestiunea aborigenilor: https://files.eric.ed.gov/fulltext/ED450974.pdf – n.tr.
[14] Acordul de hotărâre al Școlilor rezidențiale: https://www.residentialschoolsettlement.ca/Settlement.pdf Pentru mai multe informații, consultați și https://www.thecanadianencyclopedia.ca/en/article/indian-residential-schools-settlement-agreement
[15] Comisia pentru Adevăr și Reconciliere.
[16] Rapoartele Comisiei pot fi consultate pe website-ul lor: https://nctr.ca/records/reports/.
[17] Fundația pentru Vindecare a Aborigenilor.
[18] https://nctr.ca/records/reports/.
[19] Chemarea la acțiune a Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere: https://ehprnh2mwo3.exactdn.com/wp-content/uploads/2021/01/Calls_to_Action_English2.pdf
[20] Adunarea Națională Primelor Națiuni.
[21] Discursul se poate citi integral aici: https://www.catholicregister.org/opinion/columnists/item/33225-fr-raymond-de-souza-lets-set-record-straight-on-papal-apologies.
[22] https://www.cccb.ca/indigenous-peoples/resources/indian-residential-schools-truth-reconciliation-commission/pope-benedict-xvi/.