Autor: Cristina Grigore
Sursa: Familia creştină, nr. 6/2004
Robert Schuman
„Sfinte Robert Schuman, roagă-te pentru noi!” Aşa se vor ruga, probabil, unii dintre noi peste câţiva ani. Nu e o glumă şi nici o expresie ironică. În luna mai a acestui an s-a încheiat faza la nivel diecezan a procesului său de beatificare. Robert Schuman (1886-1963), ministru francez al Afacerilor externe, la 9 mai 1950, printr-o declaraţie istorică, le-a propus statelor care luptaseră în timpul celui de-al doilea război mondial să pună în comun producţia de cărbune şi oţel, care de secole era pricină de duşmănie între Franţa şi Germania. Din reconcilierea acestor două ţări s-a născut prima Comunitate europeană şi din ea, mai târziu, actuala Uniune Europeană.
În această acţiune Schuman a fost ajutat de doi creştini practicanţi: Konrad Adenauer şi Alcide De Gasperi. Şi pentru italianul De Gasperi se lucrează la procesul de beatificare, care se desfăşoară deocamdată la nivel diecezan. La aflarea veştii morţii lui, de la care se împlinesc 50 de ani, cardinalul Ildefonso Schuster, arhiepiscop de Milano, declara: „Pleacă dintre noi un creştin umil şi leal care a dat mărturie deplină despre credinţa sa în viaţa privată şi în cea publică”. Într-adevăr, atât în Robert Schuman cât şi în De Gasperi, virtutea creştină şi virtutea civilă s-au unit strâns în slujba angajamentului politic. Dar cine şi-ar fi imaginat în 1950 sau chiar mai târziu că unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene ar putea ajunge la cinstea altarelor?! Cu greu ne vine să credem că un politician al zilelor noastre ar putea ajunge în calendarul Bisericii sau că angajamentul politic poate fi o cale de practicare eroică a virtuţilor creştine.
Biserica nu încetează să propună tot mai des, în ultima vreme, modele de creştini care au trăit angajamentul lor în viaţa polisului în mod responsabil şi coerent cu valorile evangheliei. Chiar la începutul lunii septembrie, Loreto a fost gazda unui eveniment eclezial care a pus în evidenţă tocmai angajamentul catolicilor în politică. Este vorba de ridicarea la cinstea altarelor a lui Alberto Marvelli, un tânăr inginer italian democrat-creştin, fost elev al salezienilor şi asociat al Acţiunii catolice italiene, implicat în perioada de după război în administraţia comunală din Rimini. A murit în mod tragic la numai 28 de ani. În predica pe care a rostit-o la ceremonia beatificării lui, Papa Ioan Paul al II-lea amintea necesitatea mărturisirii sfinţeniei în viaţa de toate zilele prin fidelitate şi tandreţe în familie, prin competenţă la locul de muncă, prin tenacitate în slujirea binelui comun, prin solidaritate în relaţiile sociale, prin creativitate în întreprinderea de proiecte utile evanghelizării şi promovării umane.
Un alt recent „fericit” om politic este regele Carol, ultimul Împărat al Austriei. Carol este o figură politică din timpuri mai îndepărtate, dar ridicarea lui la cinstea altarelor a suscitat unele perplexităţi, mai ales în rândul celor care nu-şi amintesc cu plăcere de Imperiul austriac. Însă, aşa cum explica într-un interviu Cardinalul Saraiva Martins, Prefectul Congregaţiei Vaticanului pentru Cauzele Sfinţilor, Biserica nu canonizează forme instituţionale, nici curente politice, ci persoana care a practicat în mod eroic virtuţile şi care, în cazul nostru, în sectorul politic a acţionat în conformitate cu credinţa, cu competenţă şi căutând mereu binele societăţii, şi nu propriile interese.
Chemarea universală la sfinţenie îi priveşte aşadar şi pe oamenii politici. Conciliul Vatican II, în Constituţia dogmatică despre Biserică „Lumen Gentium”, arată clar că „toţi credincioşii, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii” (nr. 40). Iar la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor sunt deja în curs şi procesul de beatificare al regelui Baudouin al Belgiei, şi cel al lui Giorgio La Pira, primar italian în Florenţa şi deputat în Parlamentul italian. Schuman, De Gasperi, Marvelli, regele Baudouin, La Pira nu au fost super-oameni, ci unii dintre noi. Sunt contemporani cu noi. Corupţia, manipularea, minciuna erau prezente în politică şi pe vremea lor. Dar ei au ales slujirea binelui comun, implicarea activă şi responsabilă în viaţa polisului, coerenţa acţiunilor politice cu valorile religioase pe care le mărturiseau.