Autor: Consiliul Internaţional pentru Cateheză
Traducere: Radu Capan
Sursa: Vatican.va
Prezentarea noului catehism ucrainean
Consiliul Internaţional pentru Cateheză a publicat cu mulţi ani în urmă un document intitulat „Cateheza adulţilor în comunitatea creştină – principii călăuzitoare”. Se găseşte pe situl Vaticanului, în secţiunea Congregaţiei pentru Cler. Cum documentul nu există în limba română, dar tematica este importantă, în special în vederea Anului Credinţei, ne-am gândit să oferim părţi mari din el în traducere. În acest număr integral Partea a II-a, intitulată „Motivaţii, criterii şi alte puncte de referinţă pentru cateheza adulţilor”.
19. „Cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine?” (Luca 14,28). Prin îndemnul Învăţătorului de a dobândi înţelepciunea evanghelică necesară pentru orice iniţiativă ce vizează Împărăţia lui Dumnezeu, suntem invitaţi să recunoaştem şi să afirmăm raţiunile fundamentale pentru cateheza adulţilor în Biserică, cu atât mai mult cu cât importanţa ei devine recunoscută.
Motivaţii
20. Reflecţia teologico-pastorală propune mai multe motive pentru cateheză, diferite şi complementare: unele în relaţie cu viaţa de credinţă a adultului; altele în relaţie cu rolul public al adultului în societate şi în comunitatea eclezială; şi în fine, acelea care le depăşesc pe celelalte în importanţă deoarece ţintesc spre mai mare gloria lui Dumnezeu şi spre binele Bisericii.
21. Adulţii din Biserică, adică toţi creştinii, bărbaţi şi femei, laici, preoţi şi persoane consacrate, sunt oameni care au dreptul şi obligaţia de a fi catehizaţi, ca oricine altcineva (CT, c. V; can. 217, 774; Chr. L. 34). Acest motiv nu derivă din nici un fel de slujire pe care adultul creştin este chemat să o aducă. Izvorăşte în schimb direct din „sămânţa” credinţei plantată în el şi care se speră să se maturizeze pe măsură ce adultul creşte în vârstă şi responsabilitate. „Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit matur, m-am lăsat de cele copilăreşti” (1Corinteni 13, 11).
Doar devenit adult în credinţă poate omul să îşi îndeplinească datoriile faţă de ceilalţi, aşa cum cere vocaţia dată fiecăruia la Botez. Trebuie să admitem că în diferite comunităţi, formarea adulţilor a fost tratată superficial, sau în conexiune cu anumite evenimente, nu de puţine ori într-un mod infantil. Pentru că uneori lipseau mijloacele externe sau tradiţionale, s-a creat un grav dezechilibru, cateheza dedicând o atenţie considerabilă copiilor, ceea ce nu s-a întâmplat privitor la tineri şi adulţi.
22. Necesitatea formării personale este direct legată de rolul pe care adulţii şi-l asumă în viaţa publică. Ei au în comun cu toţi creştinii sarcina de a da mărturie despre Evanghelie prin cuvintele şi faptele lor, dar fac aceasta cu o autoritate ce nu poate fi negată şi într-un mod specific adultului. Faptul este adevărat în contextul familiei, în care mulţi adulţi, mai exact ca părinţi sau alte rude, devin prin natură şi prin har cateheţii primi şi indispensabili ai copiilor lor. Adulţii servesc şi ca modele pentru tineri, care trebuie să fie confruntaţi cu şi provocaţi de credinţa adulţilor.
În contextul societăţii, rolul adulţilor este crucial la locul de muncă şi în sferele academice, profesionale, civice, economice, politice şi culturale, şi oriunde îşi exercită ei responsabilitatea şi puterea. Este aşa pentru că adultul credincios este atât de des singurul care poate să introducă plămada Împărăţiei, să exprime noutatea şi frumuseţea Evangheliei, şi să demonstreze voinţa pentru schimbare şi eliberare dorită de Isus Cristos. Acţiunile simple, dar pline de credinţă, prin care adulţii dau mărturie despre Evanghelie în aceste situaţii, cer un mare efort din partea lor pentru a-şi asuma interior ceea ce trebuie să transmită altora, într-un mod convingător şi credibil.
23. Această sarcină misionară primeşte o mai mare greutate în contextul comunităţii creştine, chemată să dobândească o credinţă adultă. Va fi util să ne amintim că această necesitate presupune colaborarea inteligentă şi armonioasă a tuturor celor care formează Biserica, de la copii şi tineri la adulţi şi bătrâni. În acest context de comuniune, adulţii sunt chemaţi într-un mod special să se angajeze în slujirea catehetică şi, într-un sens mai larg, în asistarea pastorală a fraţilor şi surorilor lor, atât a celor mici cât şi a celor mari, ţinând mereu cont de situaţiile, problemele şi dificultăţile diferite cu care se confruntă fiecare. Nu este dificil să ne imaginăm nivelul de competenţă – şi deci al formării anterioare – cerut adulţilor într-o lume atât de complexă, care este în acelaşi timp deschisă şi circumspectă faţă de Evanghelia lui Isus Cristos.
24. Se mai pot adăuga diverse motivaţii de natură pedagogico-pastorală. Dar toate motivaţiile converg spre motivaţia principală şi radicală, care stă la baza validităţii şi semnificaţiei pentru toate. Această motivaţie decurge din sarcina credinţei: gloria lui Dumnezeu, zidirea Împărăţiei şi binele Bisericii. Într-adevăr, Dumnezeu este în mod potrivit onorat de persoana care este pe deplin vie, cu atât mai mult dacă persoana este un adult matur. Împărăţia lui Dumnezeu, asemenea seminţei în câmp, creşte în primul rând prin activitatea membrilor ei adulţi.
Biserica însăşi, ca în orice formă de cateheză, este îmbogăţită de carisma maturităţii şi înţelepciunii care vine de la adulţi, şi în acest fel Biserica este ajutată în efortul de a înţelege adevărul care este în dezvoltare în Poporul lui Dumnezeu. Un mare număr de adulţi, femei şi bărbaţi, au oferit un exemplu strălucitor al contribuţiei pe care adulţii şi-o aduc atunci când colaborează cu Dumnezeu la modelarea istoriei mântuirii, atât în perioada constitutivă a Bibliei dar şi în timpul Bisericii, care actualizează mântuirea lui Cristos în viaţa ei.
25. Pe scurt, pentru ca Vestea Bună despre Împărăţie să pătrundă în toate straturile familiei umane, este crucial ca fiecare creştin să joace un rol activ în venirea Împărăţiei. Munca fiecăruia va fi coordonată cu contribuţia altora şi complementară acesteia, fiecare după nivelul de responsabilitate pe care îl are. Toate acestea cer desigur ca adulţii să joace un rol prim. De aceea, nu este doar legitim ci şi necesar să se recunoască faptul că o comunitate creştină deplină poate să existe doar când are loc o cateheză sistematică a tuturor membrilor ei şi când cateheza efectivă şi bine dezvoltată a adulţilor este sarcina centrală a angajamentului catehetic.
Criterii de bază
În lumina motivaţiilor tocmai expuse, este posibil să identificăm unele criterii care sprijină o cateheză efectivă şi validă a adulţilor. Vom evidenţia cinci criterii în mod special importante, a căror aplicare în practică va fi tratată în Partea a treia.
26. Cateheza adulţilor va fi în mod deosebit atentă la faptul că subiecţii ei sunt adulţi. Îi va aborda deci în situaţia lor de viaţă, cel mai adesea fiind laici, şi va fi atentă la problemele şi experienţele lor specifice. Se va folosi de resursele lor spirituale şi culturale, respectând mereu diferenţele dintre ei. În fine, cateheza adulţilor va stimula colaborarea activă a adulţilor în catehezele care îi implică.
27. Aceasta presupune, ca al doilea criteriu, faptul că realizarea catehezei adulţilor se face cu deplina recunoaştere şi apreciere a „caracterului secular care este propriu şi peculiar laicilor”, care îi califică „să caute Împărăţia lui Dumnezeu ocupându-se de cele vremelnice şi orânduindu-le după voinţa lui Dumnezeu” (Lumen Gentium 31). În acest sens, merită să amintim ceea ce exortaţia apostolică Evangelii Nuntiandi şi mai apoi, cu aceleaşi cuvinte, Christifideles Laici, descriau ca fiind responsabilităţile laicilor creştini: „domeniul propriu al activităţii lor de evanghelizare este lumea vastă şi complicată a politicii, a realităţii sociale, a economiei, ca şi a culturii, ştiinţelor şi artelor, a vieţii internaţionale, a instrumentelor de comunicare socială; de asemenea, şi a altor realităţi special deschise evanghelizării, cum ar fi iubirea, familia, educaţia copiilor şi adolescenţilor, munca profesională, suferinţa. Cu cât laicii vor fi mai mult pătrunşi de spiritul evanghelic, responsabili de aceste realităţi şi angajaţi explicit în ele, competenţi în a le promova şi conştienţi că trebuie să-şi desfăşoare întreaga lor capacitate creştină adesea ţinută ascunsă şi sufocată, cu atât mai mult aceste realităţi, fără a pierde nimic şi nici a sacrifica din coeficientul lor uman, dar manifestând o dimensiune transcendentă adesea necunoscută, se vor afla în slujirea edificării împărăţiei lui Dumnezeu, şi deci a mântuirii în Isus Cristos” (EN 70; Chr.L. 23).
28. Unul dintre cele mai valide criterii în procesul catehezei adulţilor, dar care adesea este ignorat, este implicarea comunităţii care îi primeşte şi îi susţine pe adulţi. Adulţii nu cresc în credinţă în principal prin învăţarea unor concepte, ci luând parte la viaţa comunităţii creştine, din care adulţii fac parte ca membri, atât dând cât şi primind de la comunitate.
29. Cateheza adulţilor, de aceea, poate aduce rod doar în cadrul unui plan pastoral general al comunităţilor Bisericii locale. Trebuie să îşi aibă locul ei distinct în întreg, deoarece ţinteşte să îi facă pe adulţi participanţi constructivi la viaţa şi misiunea comunităţii. Aceasta implică două principii fundamentale operative în toate formele de cateheză a adulţilor: a) chiar şi considerând autonomia procesului catehezei adulţilor, trebuie să ţinem cont că trebuie integrată în formarea liturgică şi în formarea în slujirea creştină; b) cateheza adulţilor nu poate fi condusă astfel încât să ducă la excluderea sau dispreţuirea catehezei pentru alte grupe de vârstă. Când este coordonată cu acestea, devine cateheza pentru maturitatea creştină şi scopul tuturor celorlalte feluri de cateheză. Datorită poziţiei ei speciale şi contribuţiei pe care o aduce la creşterea credinţei întregii comunităţi, cateheza adulţilor trebuie privită ca o opţiune preferenţială.
30. În fine, urmând exemplul lui Isus, care i-a învăţat pe oameni „cuvântul după cum erau în stare să înţeleagă” (Marcu 4,33), cateheza adulţilor trebuie să ţină în mod special cont de responsabilitatea Bisericilor locale, pe de o parte, de a rămâne unite cu întreg Poporul lui Dumnezeu, în baza mesajului evanghelic unic, proclamat autentic în integritatea lui, şi pe de altă parte, de a reflecta la propriile situaţii locale, pentru a adapta prezentarea mesajului mântuirii la nevoile oamenilor. Înţelepciunea care este rodul experienţei, rugăciunii şi studiului, îi va călăuzi pe cateheţi să menţină o balanţă între a face toate adaptările necesare şi a fi fideli la ceea ce constituie moştenirea comună a catehezei.
Puncte de referinţă
31. Încercarea de a defini perioada adultă într-un mod univoc este dificilă, dat fiind numărul de factori în joc, în interpretări diferite şi complementare. Contribuţiile ştiinţelor psihologice, sociale şi pedagogice trebuie toate atent considerate, dar mereu în raport direct cu contextul specific de viaţă, în care factorii etnic, cultural şi religios specifici acelui mediu joacă un rol important. În special astăzi, este esenţial să ţinem cont de relaţia dintre generaţia tânără şi cea a adulţilor, pentru că cele două grupuri se influenţează şi se condiţionează unul pe altul într-o diversitate de moduri. Pentru a respecta „misterul vârstei adulte” şi pentru a organiza bine toate formele de slujire pastorală a adulţilor înseamnă a lua în calcul toţi aceşti factori şi modurile foarte diverse de a vorbi despre adult şi de a fi adult.
32. Nu este deloc uşor, din punct de vedere practic, să oferi o definiţie precisă şi uniformă a catehezei adulţilor. Motivele şi criteriile privitor la semnificaţia şi necesitatea ei au fost deja arătate. Există opinii diferite despre modul cel mai bun de a pune cateheza adulţilor în practică, despre amploarea subiectului predării, despre durata necesară, sau despre cea mai potrivită aranjare a materialelor pentru o anumită audienţă. Aici, în lumina recentelor documente ale Bisericii, înţelegem cateheza ca un moment în procesul total al evanghelizării (EN 17; CT 18). Rolul specific al catehezei adulţilor constă într-o aprofundare a credinţei primită la botez, într-un mod elementar, complet şi sistematic (CT 21), căutându-se ca adulţii să fie ajutaţi toată viaţa să crească spre deplina maturitate în Cristos (cf. Efeseni 4,13).
Cateheza per se trebuie să fie diferenţiată de alte activităţi, chiar dacă nu poate fi separată de ele:
- este diferită de evanghelizare, care este proclamarea Evangheliei pentru prima oară celor ce nu au auzit-o, sau de re-evanghelizare, pentru cei care au uitat prima vestire;
- este diferită de educaţia religioasă formală, care merge dincolo de elementele de bază ale credinţei în cursuri mai sistematice şi specializate;
- este de asemenea diferită de ocaziile informale pentru conştientizare a credinţei în prezenţa lui Dumnezeu, care apar în moduri fragmentate şi accidentale în viaţa de zi cu zi a adulţilor.
În acelaşi timp, cateheza adulţilor rămâne strâns legată de toate aspectele expuse mai sus, privitor la dezvoltarea credinţei:
- face explicită în viaţa adultului realitatea mesajului Evangheliei (kerygma), luând în considerare situaţiile umane concrete şi „transpunându-le” în limbajul cultural al oamenilor;
- merge la inima conţinutului doctrinal al credinţei catolice, prezentând elementele fundamentale ale Crezului într-un mod care se leagă de experienţele de viaţă ale oamenilor, inducând în ei o mentalitate a credinţei;
- necesită un itinerar de credinţă structurat şi organizat, deşi poate foarte elementar, care este exprimat şi susţinut de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin celebrare (liturgie), prin slujire caritabilă (diaconia) şi printr-o mărturie hotărâtă în diferitele situaţii în care se găsesc adulţii.