Instrucţiune cu privire la Botezul copiilor

Autor: Congregaţia pentru Doctrina Credinţei
Traducere: pr. Iosif Agiurgioaei
Sursa: Presa Bună

La 20 octombrie 1980 era promulgat documentul „Instrucţiune cu privire la Botezul copiilor”, redactat de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi aprobat de Papa Ioan Paul al II-lea. Instrucţiunea doreşte să amintească învăţătura Bisericii despre necesitatea Botezului copiilor. De asemenea, doreşte să atragă atenţia asupra responsabilităţii pe care o au păstorii de suflete, părinţii creştini şi comunitatea religioasă în ceea ce priveşte Botezul copiilor şi educaţia creştină.

Instrucţiunea a apărut şi în limba română, la Editura Presa Bună din Iaşi, traducerea fiind făcută de pr. Iosif Agiurgioaei. Documentul este împărţit în trei părţi. Partea I vorbeşte despre Învăţătura tradiţională despre Botezul copiilor. A II-a parte este intitulată Răspuns la dificultăţile iscate astăzi. Cea de-a III-a parte conţine Câteva directive pastorale. În acest număr al revistei noastre, vă oferim a doua şi a treia parte a Instrucţiunii.

Introducere

1. Pastoraţia Botezului copiilor a fost mult favorizată de promulgarea noului Ritual redactat conform directivelor Conciliului Vatican II. Totuşi, nu au dispărut cu totul dificultăţile sesizate de către părinţii creştini şi îngrijitorii de suflete din cauza transformării rapide a societăţii, care face dificilă educaţia credinţei şi perseverenţa tinerilor.

2. Într-adevăr, mulţi părinţi sunt neliniştiţi văzându-i pe fiii lor părăsind credinţa şi practica sacramentală, în ciuda educaţiei creştine pe care s-au străduit să le-o asigure, iar unii îngrijitori de suflete se întreabă dacă nu ar trebui să fie mai exigenţi înainte de a boteza copiii. Unii consideră preferabil să amâne Botezul copiilor până la sfârşitul unui catecumenat de durată mai mare sau mai mică; alţii însă cer să fie revizuită învăţătura despre necesitatea Botezului – cel puţin în ceea ce priveşte copiii – şi prevăd amânarea celebrării Botezului la o vârstă la care să fie posibilă o angajare personală, sau chiar în pragul vârstei adulte.

O astfel de punere în discuţie a pastoraţiei sacramentale tradiţionale nu poate să nu trezească în Biserică teama legitimă ca nu cumva o învăţătură de o importanţă atât de mare, cum este învăţătura despre necesitatea Botezului, să fie compromisă; mulţi părinţi, în special, sunt scandalizaţi văzând refuzat sau amânat Botezul, pe care ei îl cer pentru copiii lor cu deplina conştiinţă a propriilor datorii.

3. În faţa acestei situaţii, şi pentru a răspunde numeroaselor cereri care i-au fost adresate, Sfânta Congregaţie pentru Doctrina Credinţei, după ce s-a consultat cu diferite Conferinţe Episcopale, a elaborat prezenta instrucţiune. Prin ea îşi propune să amintească principalele puncte doctrinare în această privinţă, care îndreptăţesc practica neschimbată a Bisericii de-a lungul secolelor şi îi demonstrează valoarea permanentă, în ciuda dificultăţilor ivite astăzi. Vor fi indicate, în sfârşit, unele direcţii majore pentru o acţiune pastorală.

Partea a doua
Răspuns la dificultăţile iscate astăzi

16. În lumina învăţăturii amintite mai sus, trebuie să fie judecate unele păreri exprimate în zilele noastre în legătură cu Botezul copiilor, care tind să pună în discuţie legitimitatea unei astfel de practici, ca normă generală.

Botezul şi actul de credinţă
17. Considerând că, în scrierile Noului Testament, Botezul urmează predicării Evangheliei, presupune convertirea şi este însoţit de mărturisirea de credinţă şi că, în afară de aceasta, efectele harului (iertarea păcatelor, îndreptăţirea, renaşterea şi participarea la viaţa divină) depind în general mai mult de credinţă decât de sacrament [cf. Mt 28,19; Mc 16,16; Fap 2,37 41; 8,35 38; Rom 3,22 26; Gal 3,26], unii propun ca succesiunea „predică-credinţă-sacrament” să fie stabilită ca normă, ce trebuie aplicată copiilor, exceptând cazul pericolului de moarte, şi ca pentru ei să fie instituit un catehumenat obligatoriu.

18. Fără îndoială, predica apostolică era adresată, de obicei, adulţilor, şi primii botezaţi au fost oameni convertiţi la credinţa creştină. Pentru că astfel de fapte sunt relatate în cărţile Noului Testament, se poate deduce de aici părerea că în ele se consideră numai credinţa adulţilor. Totuşi, după cum s-a amintit mai sus, practica Botezului copiilor se bazează pe o tradiţie imemorabilă de origine apostolică, a cărei importanţă nu poate fi nerecunoscută: pe lângă aceasta, Botezul nu s-a administrat niciodată fără credinţă, care în cazul copiilor este credinţa Bisericii.

Pe de altă parte, după învăţătura Conciliului Tridentin despre Sacramente, Botezul nu este numai un semn al credinţei: este şi cauza ei. El realizează în cel botezat „iluminarea interioară”, şi de aceea liturgia bizantină îl numeşte pe drept „Sacrament al iluminării” sau pur şi simplu „iluminare”, adică credinţă primită, care pătrunde sufletul, ca să cadă vălul orbirii în faţa strălucirii lui Cristos [cf. 2Cor 3,15 16].

Botezul şi însuşirea personală a harului
19. Se mai spune că orice har, întrucât este destinat unei persoane, trebuie să fie primit în mod conştient şi să devină propriu celui care îl primeşte: fapt pentru care copilul este absolut incapabil.

20. În realitate, copilul este persoană cu mult înainte de a fi în stare să exprime acest lucru prin acte de conştiinţă şi de libertate şi, ca atare, poate deveni deja fiu al lui Dumnezeu şi comoştenitor al lui Cristos prin Sacramentul Botezului. Conştiinţa şi libertatea sa vor putea în continuare, începând cu trezirea lor, să dispună de forţele revărsate în suflet prin harul baptismal.

Botezul şi libertatea copilului
21. Se obiectează şi faptul că Botezul copiilor ar fi un atentat la libertatea lor, deoarece este împotriva demnităţii lor de persoană să li se impună pentru viitor obligaţii religioase pe care ei, mai târziu, vor fi poate înclinaţi să le refuze. Ar fi, aşadar, mai bine să se confere Sacramentul la o vârstă la care să fie în stare să se angajeze în mod liber. Între timp, părinţii şi educatorii ar trebui să se comporte în mod rezervat şi să se abţină de la orice constrângere.

22. Dar o astfel de comportare este absolut iluzorie: nu există o libertate umană atât de pură încât să poată fi imună de orice condiţionare. Deja pe plan natural, părinţii fac alegeri indispensabile pentru viaţa copiilor lor şi îi orientează spre adevăratele valori. O comportare din partea familiei care să pretindă a fi neutră în ceea ce priveşte viaţa religioasă a copilului s-ar dovedi în practică o alegere negativă, care l-ar priva de un bine esenţial.

Când se pretinde că Sacramentul Botezului compromite libertatea copilului, se uită mai ales că orice om, chiar nebotezat, întrucât e creatură, are faţă de Dumnezeu obligaţii imprescriptibile, pe care Botezul le ratifică şi le înalţă prin adopţiunea filială. Se uită apoi că Noul Testament ne prezintă intrarea în viaţa creştină nu ca pe o sclavie sau constrângere, ci ca pe un acces la adevărata libertate [In 8,36; Rom 6,17 22; 8,21; Gal 4,31; 5,1 şi 13; 1Pt 2,16 etc].

Fără îndoială, se va putea întâmpla ca, ajungând la vârsta adultă, copilul să refuze obligaţiile care decurg din Botezul său. Părinţii, în ciuda suferinţei pe care o pot încerca din acest motiv, nu au nimic să îşi reproşeze, pentru că l-au botezat pe copilul lor şi i-au dat o educaţie creştină, după cum era dreptul şi datoria lor. De fapt, în ciuda aparenţelor, germenii credinţei sădiţi în sufletul său vor putea într-o zi să prindă viaţă, iar părinţii vor contribui la aceasta prin răbdarea, iubirea, rugăciunea şi mărturia autentică a credinţei lor.

Botezul în actuala situaţie sociologică
23. Fiind atenţi la legăturile persoanei cu societatea, unii consideră că într-o societate de tip omogen, în care valorile, judecăţile şi obiceiurile formează un sistem coerent, Botezul copiilor ar fi încă oportun; însă el ar fi contraindicat în actualele societăţi pluraliste, caracterizate prin instabilitatea valorilor şi prin conflicte ideologice. Într-o astfel de situaţie, spun, ar fi oportun să se amâne Botezul până când personalitatea candidatului devine suficient de maturizată.

24. Fără îndoială, Biserica nu ignoră faptul că trebuie să se ţină cont de realitatea socială. Dar criteriile omogenităţii şi pluralismului sunt numai indicative şi nu pot fi ridicate la rangul de principii normative, pentru că sunt neadecvate să rezolve o problemă propriu-zis religioasă, care prin natura sa aparţine Bisericii şi familiei creştine. Criteriul „societăţii omogene” ar permite să se afirme legitimitatea Botezului copiilor, dacă societatea este creştină; dar ar putea şi să o nege, când familiile creştine ar fi minoritare, fie într-o societate cu preponderenţă încă păgână, fie într-un regim de ateism militant; ceea ce, evident, este inadmisibil. Şi criteriul „societăţii pluraliste” nu valorează mai mult decât cel dinainte, pentru că în acest tip de societate familia şi Biserica pot acţiona în mod liber, şi deci să dea o formare creştină.

De altfel, o reflecţie asupra istoriei demonstrează în mod clar cum aplicarea unor astfel de criterii „sociologice” în primele secole ar fi paralizat extinderea misionară a Bisericii. Mai trebuie adăugat că în zilele noastre se apelează prea des în mod paradoxal la pluralism, pentru a impune credincioşilor comportări care, în realitate, împiedică folosirea libertăţii lor creştine.
Într-o societate în care mentalitatea, obiceiurile şi legile nu se mai inspiră din Evanghelie, este, aşadar, de maximă importanţă ca în problemele puse referitor la Botezul copiilor să se ţină cont mai ales de natura şi de misiunea proprie a Bisericii. Poporul lui Dumnezeu, chiar dacă este amestecat cu societatea umană şi constituit din diferite naţiuni şi culturi, totuşi posedă o identitate proprie, caracterizată prin unitatea credinţei şi a Sacramentelor. Animat de acelaşi duh şi de aceeaşi speranţă, el este un tot organic, capabil de a crea, în diferite grupuri umane, structurile necesare creşterii sale. Pastoraţia sacramentală a Bisericii, în special cea a Botezului copiilor, trebuie să se insereze în acest context şi să nu depindă de criterii referitoare numai la ştiinţele umane.

Botezul copiilor şi pastoraţia sacramentală
25. Se întâlneşte, mai nou, o altă critică împotriva Botezului copiilor: el ar proveni dintr-o pastoraţie lipsită de elan misionar, preocupată mai mult să administreze un Sacrament, decât să trezească credinţa şi să promoveze angajarea evanghelică. Păstrându-l, Biserica ar fi cedat tentaţiei numărului şi a „instituţiei”; ea ar încuraja menţinerea unei „concepţii magice” despre Sacramente, în timp ce adevărata sa datorie ar fi să se dedice activităţii misionare, să contribuie la maturizarea credinţei creştinilor, să promoveze angajarea lor liberă şi conştientă, admiţând, în consecinţă, etape în pastoraţia sacramentală.

26. Fără îndoială, apostolatul Bisericii trebuie să tindă spre trezirea unei credinţe vii şi să favorizeze o existenţă autentic creştină, dar nu se pot aplica exact la fel exigenţele pastoraţiei sacramentale a adulţilor la copiii care sunt botezaţi, după cum s-a arătat mai sus, „în credinţa Bisericii”. Ba mai mult, nu se poate trata cu uşurinţă necesitatea Sacramentului, care păstrează toată valoarea şi urgenţa sa, mai ales când este vorba de a asigura unui copil binele infinit al vieţii veşnice.

În ceea ce priveşte preocuparea numărului, dacă este bine înţeleasă, ea nu este o tentaţie sau un rău pentru Biserică, ci o datorie şi un bine. Într-adevăr, Biserica, definită de Sfântul Paul „trup” al lui Cristos şi „plinătatea” Sa [Ef 1,23], este sacramentul vizibil al lui Cristos în lume; misiunea sa este de a extinde la toţi oamenii legătura sacramentală care o uneşte cu Domnul său glorios. De aceea, nu poate să renunţe la dorinţa de a conferi tuturor, copiilor ca şi adulţilor, Sacramentul primordial şi fundamental al Botezului.

Înţeleasă astfel, practica Botezului copiilor este autentic evanghelică, pentru că are valoare de mărturie; manifestă de fapt iniţiativa lui Dumnezeu cu privire la noi şi gratuitatea iubirii Sale, care cuprinde întreaga noastră viaţă: „Nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit… Noi iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi” [1In 4,10.19]. Şi în cazul adultului, exigenţele legate de primirea Botezului nu trebuie să ne facă să uităm că Dumnezeu „ne-a mântuit nu prin faptele pe care le-am făcut noi în dreptate, ci după îndurare, prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt” [Tit 3,5].

Partea a treia
Câteva directive pastorale
27. Chiar dacă nu este posibil să se admită anumite propuneri de astăzi, precum renunţarea definitivă la Botezul copiilor şi libertatea de alegere, oricare ar fi motivul, între Botezul imediat şi Botezul amânat, nu se poate totuşi nega necesitatea unui efort pastoral aprofundat, reînnoit sub anumite aspecte. Merită să indicăm aici principiile şi liniile lui directoare.

Principii ale acestei pastorale
28. În primul rând, este foarte important de amintit că Botezul copiilor trebuie să fie considerat ca o misiune gravă. Problemele pe care el le pune păstorilor de suflete nu pot să fie rezolvate decât ţinând cont în mod fidel de practica şi învăţătura constantă a Bisericii.

În mod concret, pastoraţia Botezului copiilor va trebui să se inspire din două mari principii, dintre care al doilea este subordonat primului:
1) Botezul, necesar pentru mântuire, este semnul şi instrumentul iubirii care provine de la Dumnezeu care eliberează de păcat şi comunică participarea la viaţa divină: de la sine, dăruirea acestor binefaceri nu trebuie să fie amânată copiilor.
2) Trebuie să fie luate garanţii pentru ca un astfel de dar să se poată dezvolta printr-o adevărată educaţie în credinţă şi în viaţa creştină, astfel încât Sacramentul să poată atinge pe deplin „realitatea” sa. De obicei ele sunt date de către părinţi sau de către rudele apropiate, deşi pot să fie suplinite în mod diferit în comunitatea creştină. Dar dacă astfel de garanţii nu sunt cu adevărat serioase, se va putea ajunge la amânarea Sacramentului sau chiar la refuzarea lui, ca şi cum ar fi cu siguranţă inexistente.

Dialogul dintre păstorii sufleteşti şi familiile creştine
29. Pe baza celor două principii de mai sus, se va aprecia situaţia reală a fiecărui caz printr-un dialog pastoral între preot şi familie. Pentru discuţia cu părinţii creştini cu adevărat practicanţi, normele sunt stabilite în Introducerea Ritualului, din care va fi de ajuns să amintim aici două dintre cele mai semnificative puncte. În primul rând, este acordată mare importanţă prezenţei şi participării active a părinţilor la celebrare; ei au acum prioritate faţă de naşi şi naşe, a căror prezenţă este totuşi încă recerută, întrucât contribuţia lor la educaţie rămâne preţioasă şi câteodată necesară.

În al doilea rând, trebuie să se acorde mare importanţă pregătirii la Botez. Părinţii trebuie să se preocupe de aceasta, să îi anunţe pe păstorii lor spirituali în privinţa naşterii aşteptate, să se pregătească din punct de vedere spiritual. La rândul lor, păstorii vor vizita familiile, ba chiar vor căuta să adune împreună diferite familii cărora le vor face cateheza şi le vor da alte sugestii oportune, invitându-le, de asemenea, să se roage pentru copiii pe care se pregătesc să îi primească.

În fixarea datei celebrării înseşi se va ţine cont de indicaţiile Ritualului: „Să se aibă în vedere în primul rând mântuirea copilului, ca nu cumva să fie privat de binefacerile acestui Sacrament; în al doilea rând de sănătatea mamei, pentru ca ea, pe cât este posibil, să poată lua parte; în sfârşit, dacă aceasta nu se opune unui folos mai mare al copilului, se vor lua în consideraţie necesităţile pastorale, adică timpul necesar pentru pregătirea părinţilor şi a însăşi celebrării, astfel încât să iasă în evidenţă mai bine semnificaţia ritului respectiv”. Aşadar, Botezul va avea loc fără nici o întârziere „când copilul este în pericol de moarte”, altfel, de obicei „în primele săptămâni după naşterea copilului”.

Dialogul păstorilor de suflete cu familiile puţin credincioase sau necreştine
30. S-ar putea întâmpla să se adreseze parohilor părinţi puţin credincioşi şi practicanţi doar ocazional sau chiar necreştini, care din motive demne de consideraţie cer Botezul pentru copilul lor. În acest caz se va căuta, printr-o discuţie perspicace şi plină de înţelegere, să se trezească interesul lor pentru Sacramentul pe care îl cer şi să li se atragă atenţia asupra răspunderii pe care şi-o asumă. Într-adevăr, Biserica nu poate veni în întâmpinarea dorinţei acestor părinţi dacă ei nu dau garanţia că, odată botezat, copilul va primi educaţia catolică recerută de Sacrament; ea trebuie să aibă speranţa întemeiată că Botezul va aduce roadele sale.

Dacă garanţiile oferite – de exemplu alegerea naşilor şi naşelor, care îi vor purta o grijă serioasă copilului, sau ajutorul comunităţii credincioşilor – sunt suficiente, preotul nu va putea refuza să administreze fără întârziere Botezul, ca în cazul copiilor din familii creştine. Dar dacă garanţiile sunt insuficiente, va fi prudent să amâne Botezul; totuşi parohii vor trebui să rămână în contact cu părinţii, astfel încât să obţină de la ei, pe cât este posibil, condiţiile recerute din partea lor pentru celebrarea Sacramentului. Apoi, dacă nu ar fi posibilă nici această soluţie, se va putea propune, ca ultimă încercare, înscrierea copilului în vederea unui catehumenat, în perioada şcolarizării.

31. Normele prezente, deja promulgate şi intrate în vigoare, recer unele clarificări. Trebuie să fie clar, în primul rând, că refuzarea Botezului nu este o formă de constrângere. De altfel, nu trebuie să se vorbească despre refuz, şi cu atât mai puţin despre discriminare, ci despre o amânare de natură pedagogică, ce tinde, după cazuri, să facă familia să progreseze în credinţă sau să o facă mai conştientă de propriile responsabilităţi. În ceea ce priveşte garanţiile, trebuie să se ţină cont că orice asigurare care oferă o speranţă întemeiată cu privire la educaţia creştină a copiilor merită să fie considerată suficientă.

Eventuala înscriere în vederea unui viitor catehumenat nu trebuie să fie însoţită de un ritual precedent, care ar putea să fie considerat drept echivalent al Sacramentului însuşi. Trebuie să fie clar, pe lângă aceasta, că o astfel de înscriere nu este cu adevărat o intrare în catehumenat, iar copiii astfel înscrişi nu trebuie să fie consideraţi catehumeni cu toate prerogativele proprii acelei stări. Ei vor trebui să fie prezentaţi, ulterior, la un catehumenat adecvat vârstei lor. În această privinţă, trebuie să se precizeze că existenţa unui Ritual pentru copiii ajunşi la vârsta catehezei, în „Ordo initiationis christianae adultorum”, nu înseamnă de fapt că Biserica preferă sau consideră ca normală amânarea Botezului la acea vârstă.

În sfârşit, în acele regiuni în care familiile puţin credincioase sau necreştine constituie majoritatea populaţiei, astfel încât justifică din partea Conferinţelor Episcopale introducerea unei pastoraţii de ansamblu care prevede un interval mai lung decât cel stabilit de legea generală înainte de celebrarea Botezului, familiile creştine care locuiesc acolo păstrează integru dreptul lor de a asigura înainte botezarea copiilor lor. În acest caz se va administra, aşadar, Botezul, aşa cum doreşte Biserica şi cum merită credinţa şi generozitatea acelor familii.

Rolul familiilor şi al comunităţii parohiale
32. Angajarea pastorală desfăşurată cu ocazia Botezului copiilor trebuie să se încadreze într-o activitate mai amplă, extinsă la familii şi la întreaga comunitate creştină. În această perspectivă, este important să se intensifice acţiunea pastorală a celor logodiţi, la întâlnirile pentru pregătirea la căsătorie, şi apoi a noilor soţi. După împrejurări, se va face apel la întreaga comunitatea bisericească, şi în special la educatori, soţi creştini, la mişcări angajate în pastoraţia familială, la congregaţiile călugăreşti şi la institutele seculare. În slujirea lor, preoţii să dedice spaţiu mai amplu acestui apostolat. Mai ales să amintească părinţilor responsabilitatea lor de a trezi şi educa credinţa copiilor lor. Într-adevăr, le revine lor să pună în mişcare iniţierea creştină a copilului şi să îl înveţe să îl iubească pe Cristos ca pe un prieten intim, precum şi să îi formeze conştiinţa. Această datorie va fi cu atât mai rodnică şi mai uşoară cu cât se va baza mai mult pe harul baptismal revărsat în sufletul copilului.

33. După cum indică în mod clar Ritualul, comunitatea parohială, şi în special grupul de creştini care constituie ambientul uman al familiei, trebuie să desfăşoare un rol al lor în pastoraţia Botezului. Într-adevăr, „poporul lui Dumnezeu, adică Biserica, ce transmite şi alimentează credinţa primită de la apostoli, consideră ca datorie a sa fundamentală pregătirea la Botez şi formarea creştină”. Această participare activă a poporului creştin, deja pusă în practică atunci când este vorba de adulţi, este recerută şi la Botezul copiilor, în care „poporul lui Dumnezeu, adică Biserica, prezentă în comunitatea locală, are o datorie importantă”. Pe de altă parte, comunitatea însăşi va avea un mare avantaj spiritual şi apostolic din ceremonia Botezului. În sfârşit, acţiunea comunităţii se va prelungi, chiar şi după celebrarea liturgică, prin contribuţia adulţilor la educarea credinţei celor tineri, atât prin mărturia vieţii lor creştine, cât şi prin participarea la diferite activităţi catehetice.