Botezul numai prin scufundare?

Autor: Catholic.com
Traducere: Silvia Constantin
Sursa: Catholic.com

Deşi catolicii de rit latin sunt de obicei botezaţi prin turnare, aceştia ştiu că şi imersiunea (scufundarea) şi stropirea sunt de asemenea metode valabile pentru botezare. Totuşi, fundamentaliştii consideră numai Botezul prin imersiune drept un adevărat Botez, ajungând la concluzia că credincioşii catolici nu sunt botezaţi în mod valid. Cu toate că Noul Testament nu conţine instrucţiuni explicite privind metoda fizică de administrare a apei la Botez, fundamentaliştii argumentează prin faptul că cuvântul grecesc baptizo, care se regăseşte în Noul Testament, înseamnă „a scufunda”. Ei susţin de asemenea că numai scufundarea reflectă semnificaţia simbolică de a fi „îngropat” şi „înviat” cu Cristos (vezi Romani 6,3-4).

Este adevărat că baptizo înseamnă deseori scufundare. De exemplu, varianta grecească a Vechiului Testament ne spune că Naaman, îndrumat de Elisei, „s-a coborât şi s-a cufundat [cuvântul grecesc de aici este baptizo] de şapte ori în Iordan” (2 Regi 5,14). Dar scufundarea nu este singurul sens al cuvântului baptizo. Uneori înseamnă doar a se spăla. Astfel, în Luca 11,38, se arată că atunci când Isus a mâncat în casa unui fariseu, acesta „s-a mirat că nu s-a spălat [baptizo] înainte de masă”. Nu se practica scufundarea înainte de cină, ci, conform lui Marcu, fariseii „nu mănâncă dacă nu-şi spală [nipto] mâinile, ţinând astfel obiceiurile din bătrâni, iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purifică [baptizo]” (Marcu 7,3-4a). Deci baptizo poate însemna curăţare sau spălare rituală, la fel ca şi scufundare.

O gamă similară de înţelesuri se poate observa atunci când baptizo este folosit cu sens metaforic. Uneori un „botez” figurativ este un fel de „scufundare”, dar nu întotdeauna. De exemplu, vorbind despre suferinţele şi moartea Sa viitoare, Isus a spus „Trebuie să fiu botezat [baptizo] cu un botez [baptisma] şi cât sunt de îngrijorat până se va împlini!” (Luca 12,50). Acest lucru ar putea sugera că Cristos va fi „scufundat” în suferinţă. Pe de altă parte, să ne gândim la cazul „Botezului cu Sfântul Duh”. În Fapte 1,4-5, Isus le-a poruncit discipolilor Săi „să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte promisiunea Tatălui ‘pe care, [zicea el], aţi auzit-o de la Mine: Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu după multe zile'”.

Însemna, oare, acest lucru că vor fi „scufundaţi” în Duh? Nu: de trei ori, în Fapte 2, se afirmă că Sfântul Duh a fost revărsat asupra lor când au venit Rusaliile (2,17.18.33). Mai târziu, Petru a vorbit despre Duh coborându-se peste ei şi peste alţii, de asemenea, după Rusalii, identificând în mod explicit aceste evenimente cu promisiunea „veţi fi botezaţi Duhul Sfânt” (Fapte 11,15-17). Aceste pasaje demonstrează faptul că sensul lui baptizo este suficient de larg pentru a include „turnare”.

Botezul creştin

Afirmaţia fundamentalistă conform căreia baptizo înseamnă întotdeauna scufundare este o simplificare extremă. Acest lucru este în mod deosebit adevărat deoarece în uzul creştin, cuvântul avea un sens extrem de particular, deosebit de uzul obişnuit, de zi cu zi, al termenului. Acelaşi principiu se poate vedea şi la alţi termeni creştini speciali, cum ar fi „Treime” şi „agape” (iubirea divină), care la origine erau cuvinte greceşti obişnuite, fără nicio semnificaţie specială religioasă. Cea mai veche dovadă privind referirea la Dumnezeu drept „Treime” este într-o scrisoare a lui Teofil din Antiohia (Ad Autolycum [181 d.C.]). Înaintea uzului creştin, o „treime” (triad în greceşte) era pur şi simplu orice grup de trei obiecte.

Cu toate acestea, odată ce creştinii au început să utilizeze cuvântul în mod teologic, acesta a început rapid să capete un nou sens, tehnic, referindu-se în mod specific la cele trei persoane ale Dumnezeirii. Atunci când creştinii mărturiseau că Dumnezeu este o „Treime”, ei nu se refereau la un grup de trei dumnezei, ci la un singur Dumnezeu în trei persoane. Aici, un cuvânt obişnuit a fost utilizat într-un sens special, teologic. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu agape, la origine un termen general pentru orice fel de „iubire”. Dar a început să fie folosit foarte repede în cercurile creştine drept denumirea unei mese fraterne (de iubire) între creştini (cf. Iuda 12).

În acelaşi mod, baptizo a căpătat un uz special creştin diferit de sensul său originar. De fapt, deja avea o istorie complexă de uzuri religioase specifice chiar dinainte de a fi adoptat de către creştini. Cu mult înainte de vremea lui Isus, cei dintre neamuri convertiţi la iudaism erau „botezaţi”, precum şi circumcişi. Apoi Ioan Botezătorul a efectuat un „botez de pocăinţă” pentru evrei, ca un gest profetic şi dramatic care indica faptul că ei aveau la fel de mare nevoie de convertire ca păgâni. Prin aceste uzuri, baptizo a fost asociat cu iniţiere, convertire şi căinţă.

Dată fiind această istorie, a fost natural ca Isus şi discipolii Săi să folosească acelaşi cuvânt pentru Botezul creştin, deşi nu era identic nici cu botezul iudaic, nici cu cel al lui Ioan. Dar este complet eronat să încercăm să determinăm semnificaţia cuvântului în sensul său creştin numai pe baza uzului secular obişnuit. Ar fi ca şi cum ne-am gândi că doctrina Treimii este politeism, sau că îndemnul din Noul Testament de „a ne iubi unii pe alţii” înseamnă doar să nutrim afecţiune unii faţă de alţii. Pentru a înţelege ce implica Botezul creştin, trebuie să examinăm nu ceea ce însemna cuvântul în alte contexte, ci ce însemna şi cum era practicat în context creştin.

Botezul interior şi exterior

Un aspect important al botezului creştin din Noul Testament este legătura clară dintre a fi botezat cu apă şi a fi „botezat cu Sfântul Duh”, sau „a se naşte din nou”. Această trăsătură are legătură în principal cu modalitatea Botezului, nu cu efectele sale [Notă: Pentru mai multe detalii privind relaţia dintre Botez şi renaştere, vezi Ioan 3,5, Fapte 2,38;19,2-3;22:16, Romani 6,3-4, Coloseni 2,11-12, Tit 3,5, Petru 3,21]; dar chiar şi creştinii necatolici trebuie să recunoască faptul că Noul Testament asociază în mod clar Botezul cu apă cu Botezul cu Sfântul Duh şi renaşterea (chiar dacă nu interpretează această legătură drept cauză şi efect).

Încă de la început, imediat ce Sfântul Duh a fost dat la Rusalii, apa şi Duhul au mers mână în mână: „Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2,38). În Fapte 10,44, primii neizraeliţi cărora le-a predicat Petru au primit Sfântul Duh chiar înainte de Botezul cu apă. Acest lucru este întotdeauna posibil, pentru că Dumnezeu este liber să acţioneze în afara Sacramentelor, precum şi înăuntrul acestora. În acest caz, a fost de cuviinţă ca Duhul să fie oferit înaintea Botezului, pentru a arăta acceptarea de către Dumnezeu a neizraeliţilor credincioşi. Chiar şi în aceste circumstanţe, legătura cu Botezul cu apă este evidentă chiar din răspunsul lui Petru: „Poate oare cineva să le refuze apa, pentru ca aceştia, care l-au primit pe Duhul Sfânt ca şi noi, să fie botezaţi?” (Fapte 10,47).

Încă şi mai încolo, în Faptele Apostolilor, atunci când Pavel a găsit oameni care nu primiseră Duhul, a întrebat imediat dacă primiseră Botezul creştin cu apă. Aflând că nu îl primiseră, el i-a botezat şi şi-a întins mâinile asupra lor, iar ei au primit Duhul (Fapte 19,1-6). Aceste pasaje ilustrează legătura dintre apă şi Duh, făcută pentru prima oară chiar de Isus: „Dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Mai înainte am văzut că „Botezul Sfântului Duh” a fost descris ca „revărsare”. Dar aceste pasaje arată că „Botezul” sau „revărsarea” Duhului este ea însăşi strâns legată de Botezul cu apă.

Acest lucru oferă un echilibru faţă de argumentul fundamentaliştilor conform căruia numai Botezul prin scufundare simbolizează în mod adecvat moartea şi învierea cu Isus. Este adevărat că scufundarea simbolizează cel mai bine moartea şi învierea, realizând mai deplin semnificaţia Sacramentului decât turnarea sau stropirea (conform Catehismului Bisericii Catolice, nr. 1239). (Scufundarea este de fapt metoda obişnuită de a boteza în riturile orientale ale Bisericii Catolice). Pe de altă parte, turnarea reprezintă cel mai bine revărsarea Sfântului Duh, asociată de asemenea cu Botezul cu apă. Şi toate cele trei metode sugerează în mod adecvat sensul de curăţire al Botezului. Nicio metodă nu are validitate simbolică exclusivă asupra celorlalte.

Dificultăţi fizice

După prima predică a lui Petru, trei mii de oameni au fost botezaţi în Ierusalim (Fapte 2,41). Arheologii au demonstrat că nu exista o sursă de apă suficient de mare pentru ca să fie scufundaţi atâţia oameni. Chiar dacă ar fi fost, localnicii din Ierusalim nu ar fi lăsat ca sursa de apă a oraşului lor să fie poluată de trei mii de trupuri nespălate scufundate în ea. Aceşti oameni trebuie să fi fost botezaţi prin turnare sau stropire.

Chiar şi în zilele noastre dificultăţile practice pot face scufundarea aproape sau total imposibilă pentru anumite persoane: de exemplu, oamenii cu anumite probleme medicale – cei care zac la pat, paraplegicii, persoanele cu traheotomii (o deschizătură în laringe la nivelul gâtului) sau cu respiraţie artificială (plămâni de oţel). La fel, cei care au fost supuşi recent anumitor proceduri (cum ar fi operaţia pe cord deschis) nu pot fi scufundaţi şi ar putea să nu dorească să amâne Botezul până la vindecare (de exemplu, dacă urmează să fie supuşi altor proceduri).

Alte dificultăţi apar în anumite medii. De exemplu, scufundarea poate fi aproape sau total imposibilă pentru nomazii din deşert sau eschimoşi. Sau să ne gândim la cei aflaţi în închisori – nu în America, unde libertatea religioasă le dă prizonierilor dreptul de a fi scufundaţi dacă doresc – ci într-un mediu mai ostil, cum a fi regimul musulman, unde Botezurile trebuie efectuate în secret, fără apă suficientă pentru scufundare.

Ce este de făcut în aceste situaţii şi altele similare? Le refuzăm oamenilor Sacramentul doar pentru că scufundarea este impracticabilă sau imposibilă pentru ei? În mod ironic, fundamentaliştii, care recunosc că Botezul este poruncit, dar cred că nu este esenţial pentru mântuire, pot face imposibil pentru mulţi oameni să fie botezaţi din supunere faţă de porunca lui Dumnezeu. Catolicii, care cred că Botezul conferă har şi este în mod normativ necesar pentru mântuire, susţin că Dumnezeu nu ar cere o formă de Botez care, pentru unii oameni, este imposibilă.

Botezul în Biserica primară

Faptul că Biserica primară permitea turnarea în loc de scufundare este demonstrat de Didache, un manual liturgic sirian care era de largă circulaţie în Biserică în primele câteva secole ale creştinismului, probabil cea mai timpurie scriere creştină în afară de Noul Testament. Didache a fost scrisă în jurul anului 70 d.C. şi, deşi nu este inspirată, este o mărturie puternică despre practica sacramentală a creştinilor în perioada apostolică. În capitolul 7, se spune în Didache: „În ce priveşte Botezul, botezaţi în acest fel: După ce au fost spuse cele de dinainte, botezaţi în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh în apă vie (adică în apă curgătoare, cum ar fi un râu). Dacă nu există apă vie, botezaţi în altă apă şi dacă nu puteţi folosi apă rece, folosiţi apă caldă. Dacă nu aveţi de niciun fel, turnaţi apă de trei ori pe cap în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. Aceste instrucţiuni au fost alcătuite fie atunci când unii dintre apostoli şi discipoli erau încă în viaţă, sau pe durata următoarei generaţii de creştini, şi reprezentau deja un obicei consacrat.

Mărturia din Didache este secondată de alte scrieri creştine timpurii. Hipolit din Roma a spus: „Dacă apa este puţină, fie în mod obişnuit, fie ocazional, atunci folosiţi orice fel de apă este la îndemână” (Tradiţia apostolică, 21 [215 d.C.]). Papa Corneliu I a scris că atunci când Novatian era pe moarte, „a primit Botezul în patul în care zăcea, prin turnare” (Scrisoare către Fabius din Antiohia [251 d.C.]; citat în Eusebiu, Istoria ecleziastică, 6:4311).

Ciprian a sfătuit ca nimeni să nu fie „tulburat din cauză că bolnavii primesc harul Domnului prin turnare sau stropire” (Scrisoare către un anume Magnus 69:12 [255 d.C.]). Tertulian a descris Botezul spunând că este efectuat „cu atât de mare simplitate, fără pompă, fără niciun fel de noutate deosebită privind pregătirea şi, în cele din urmă, fără costuri, un om este botezat în apă şi printre rostirile câtorva cuvine, este stropit, apoi se ridică din nou, nu foarte mult (sau deloc) spălat (Despre Botez, 2 [203 d.C.]). În mod evident, Tertulian nu considera Botezul prin imersiune drept singura formă validă, deoarece spune că omul este doar stropit şi astfel, iese din apă „nu foarte mult (sau deloc) spălat”.

Mozaicuri creştine antice arată turnarea

Există apoi şi dovezile artistice. Multe dintre cele mai timpurii opere de artă creştine înfăţişează Botezul – dar nu Botezul prin scufundare! Dacă cel ce primeşte Sacramentul se află într-un râu, este arătat stând în picioare în râu în timp ce i se toarnă apă pe cap dintr-o cupă sau o scoică. Pardoselile din mozaic din bisericile antice şi picturile din catacombe înfăţişează Botezul prin turnare. Baptisteriile din cimitirele timpurii sunt o mărturie clară a Botezului prin turnare. Toate înregistrările bisericii timpurii – aşa cum apar în Noul Testament, în alte scrieri şi în dovezile monumentale – indică faptul că modalitatea de a boteza nu era restrânsă la imersiune.

Alte dovezi arheologice confirmă acelaşi lucru. Un baptisteriu creştin timpuriu a fost descoperit într-o biserică din oraşul copilăriei lui Isus, Nazaret, totuşi acest baptisteriu, care datează din secolul al II-lea, era prea mic şi îngust pentru a putea scufunda o persoană în el.