Autor: Richard Fitzgibbons
Traducere: Renata Oana
Sursa: CatholicEducation.org
În cei 34 de ani de muncă cu cuplurile catolice, am observat şapte conflicte majore care creează un stres marital acut. Totuşi, vestea bună este că aceste slăbiciuni pot fi depăşite.
Pentru o căsătorie fericită
Sacramentul Căsătoriei este o vocaţie provocatoare şi care aduce împlinire, pentru care este nevoie de dragoste atentă, dăruire de sine şi sacrificiu. Înţelegerea acestei chemări la dăruirea de sine, sprijinirea acesteia prin dragostea lui Dumnezeu, slăbiciunile care pot interfera cu dragostea maritală şi soluţionarea lor este vitală pentru sănătatea căsătoriilor catolice.
Înainte de a deveni Papă, Ioan Paul al II-lea a scris o carte cu titlul Iubire şi responsabilitate, în care a prezentat importanţa dăruirii de sine în prietenia şi dragostea maritală. El spunea că în această dragoste – care include, dar este mai mult decât intimitatea sexuală – soţul/soţia se abandonează celuilalt pentru ca să nu se mai gândească în primul rând la „eu” ci la „noi”. Această unitate şi transmiterea dragostei între un soţ şi o soţie ne vorbesc într-un anumit fel de dragostea şi deschiderea din inima lui Dumnezeu Treime. Papa Ioan Paul al II-lea a scris mai târziu: „Dumnezeu este revelat în comuniunea dintre bărbat şi femeie, deoarece această comuniune este imaginea iubirii care este Dumnezeu însuşi” (Scrisoare către femei, nr. 7).
Din păcate, prea puţine cupluri catolice sunt conştiente de slăbiciunile care dăunează personalităţilor lor, precum şi de obiceiurile, virtuţile şi harurile care pot ajuta la vindecarea lor. Dăruirea de sine şi fericirea maritale pot fi limitate de mai multe slăbiciuni emoţionale şi de caracter care intră în căsătorie sau care se dezvoltă în anii de căsătorie. În cei 34 de ani ai mei de muncă cu cuplurile catolice, am observat şapte conflicte majore care creează un grav stres marital: furia excesivă, egoismul, comportamentele de control, comportamentele distante emoţional, îngrijorarea/suspiciunea, lipsa încrederii şi tristeţea/singurătatea. Vestea bună este că aceste slăbiciuni pot fi depăşite prin creşterea în autocunoaştere, virtuţi şi har.
Iertare, în loc de furie excesivă
Furia excesivă este una dintre cele mai importante surse ale stresului marital şi familial. Cuplurile au de câştigat dacă ştiu că au la îndemână trei opţiuni pentru a gestiona furia: negarea, exprimarea ei şi iertarea. Iertarea este cea mai eficientă pentru a reduce furia maritală. Un exerciţiu imediat de iertare poate fi folosit în orice moment în care unul dintre soţi se simte copleşit de furie. Trebuie să spună în gând, în mod repetat: „înţelege şi iartă, înţelege şi iartă”. De obicei, acest exerciţiu reduce sentimentele de furie, şi abia apoi trebuie începută discuţia despre durerea sau dezamăgirea care a cauzat iniţial furia.
În mod asemănător, exerciţiile de iertare pentru trecut sunt importante pentru a gestiona furia cauzată de răni anterioare din căsătorie sau mediul familial. În acest caz, soţul se poate imagina pe sine ca pe un copil care se gândeşte: „vreau să îl înţeleg şi să îl iert pe părintele care m-a rănit cel mai mult”. Această iertare este esenţială pentru fericirea maritală, deoarece multe cupluri ajung în viaţa de adulţi cu o furie netratată care, în condiţii de stres, poate fi îndreptată în mod greşit împotriva celuilalt. De fiecare dată când unul dintre soţi iartă, o părticică de furie este îndepărtată din inima sa. În acest proces este esenţială şi virtutea răbdării, deoarece este necesară pentru a putea stăpâni patima furiei.
Generozitate, în loc de egoism
Egoismul dăunează foarte mult căsătoriilor deoarece îi face pe soţ sau pe soţie să se întoarcă spre sine şi interferează cu dăruire de sine de bunăvoie. Soţul sau soţia egoistă se gândeşte la „eu” şi nu la „noi”, şi de regulă reacţionează cu furie. Egoismul este principala cauză a separării şi a divorţului, şi mulţi Papi au scris că egoismul este principalul duşman al dragostei maritale. Din nefericire, trăim într-o cultură în care egoismul este contagios. Mijloacele de contracepţie intensifică şi mai mult atributele negative ale centrării asupra sinelui şi ale neîncrederii şi trebuie evitate, pentru binele căsătoriei. În schimb, angajamentul de a creşte zilnic în generozitate, umilinţă, modestie şi cumpătare este folositor pentru a reduce acest conflict al personalităţii. Sacramentul reconcilierii este de asemenea util pentru tratarea egoismului şi a furiei excesive.
Respect, în loc de comportamente de control
Comportamentele de control fac mult rău căsătoriei, în multe feluri. El îi poate face pe soţi să se simtă trişti, furioşi, nesiguri, neliniştiţi, epuizaţi şi descurajaţi. Aceste comportamente pot fi cauzate de copierea unui părinte care exercita controlul, de egoism şi mândrie sau de compensarea pentru sentimentele puternice de nesiguranţă. Soţul sau soţia care exercită controlul trebuie să înţeleagă felul în care face rău căsătoriei şi familiei. Rugăciunea, respectul şi mai multă iubire pentru ceea ce este bun în celălalt sunt de folos pentru a pune capăt repetării unei slăbiciuni prin care se exercită controlul. Soţul sau soţia „victimă” poate de asemenea lucra pentru a corecta acest comportament repetând în mod regulat că Domnul este cel care conduce totul.
Dăruire de sine cu bucurie, în loc de comportamente distante emoţional
Unul dintre lucrurile de care se plâng cel mai des cuplurile care fac terapie conjugală este faptul că celălalt este distant din punct de vedere emoţional, cel mai adesea soţul. Acest neajuns poate fi rezultatul unor sentimente rănite în căsătorie sau în relaţiile anterioare. Totuşi, conflictul major pe care îl descoperim de obicei este un părinte care nu a fost afectuos sau laudativ. Neuroştiinţa actuală sugerează că preluarea acestui model începe încă din copilărie şi este greu de depăşit fără un angajament puternic de a reuşi.
Vindecarea se produce dacă se ia angajamentul de a repeta calităţile părintelui, nu şi comportamentele sale distante din punct de vedere emoţional. Iertarea părintelui şi decizia zilnică de a arăta mai multă vulnerabilitate şi compasiune pot fi de folos pentru a întrerupe acest control din trecut, iar angajamentul de a face cinci observaţii pozitive pentru fiecare observaţie negativă poate întări prietenia maritală. Primirea regulată a Euharistiei şi meditarea la Inima iubitoare a Domnului sunt de asemenea foarte folositoare.
Încredere, în loc de îngrijorare şi suspiciune
Îngrijorarea excesivă poate cauza foarte mult stres şi tristeţe în viaţa de căsătorie. Îngrijorarea nesănătoasă, la fel ca alte conflicte emoţionale, îi pot împinge pe soţ sau pe soţie departe de căsătoria şi familia lor. Ea poate fi rezultatul mai multor factori, inclusiv a lipsei de încredere, a sentimentelor puternice de nesiguranţă, a grijilor financiare sau a lipsei credinţei.
În cadrul unei conferinţe pentru preoţi, organizată acum câţiva ani, un Arhiepiscop a afirmat că el crede că principala sursă a stresului emoţional al preoţilor din Dieceza respectivă era sentimentul de a fi prea responsabili. Sfatul lui a fost ca fiecare să lucreze din greu pentru a împlini voinţa lui Dumnezeu, dar să ia mini-pauze pentru a-i da înapoi Domnului toate responsabilităţile şi grijile. Acest proces de descărcare este foarte eficient pentru a reduce îngrijorarea. Îngrijorarea în căsătorie poate fi redusă prin rezervarea zilnică a unui interval de timp pentru comunicare, de preferat după cină, o jumătate de oră, timp în care copiii îşi îndeplinesc sarcinile sau îşi fac temele. Rezervarea unui timp pentru a-şi da în unele seri întâlnire şi lupta împotriva materialismului prin creşterea în virtutea cumpătării sunt de asemenea importante.
Recunoştinţă, în loc de lipsa încrederii
Lipsa încrederii este principala cauză a irascibilităţii, a tendinţei de a fi critic, şi a problemelor cu pornografia. Femeile sunt mai norocoase decât bărbaţii, deoarece marea majoritate au avut parte de mai multă susţinere şi afecţiune din partea mamelor lor decât au avut bărbaţii din partea taţilor lor. Încrederea poate fi cultivată dacă cineva este recunoscător pentru harurile primite de la Dumnezeu, dacă îi iartă pe cei care i-au deteriorat încrederea, dacă primesc sprijin fratern din partea unor grupuri şi dacă sunt recunoscători pentru munca lor pe care o încredinţează Domnului.
Speranţă şi dragoste în loc de tristeţe
Toate conflictele prezentate până acum pot duce la nefericire şi singurătate maritală. Angajamentul de a creşte în autocunoaştere şi de a dezvolta virtuţi îi poate proteja pe soţi de nefericire. O sursă des întâlnită a tristeţii este eşecul de a se baza pe dragostea lui Dumnezeu într-o cultură care este împinsă din ce în ce mai mult să îl excludă pe Dumnezeu. Pentru acei soţi care au probleme nerezolvate cu un părinte, credinţa catolică poate fi de mare ajutor prin învăţătura conform căreia o avem mereu pe Maica Domnului ca altă mamă iubitoare, pe Sf. Iosif ca alt tată iubitor şi pe Domnul ca cel mai bun prieten. Colaborarea cu un părinte spiritual în acest domeniu a reuşit să trateze tristeţea a numeroşi soţi.
Căsătoriile şi familiile catolice sănătoase depind de contribuţia soţilor la menţinerea unor personalităţi sănătoase. Acest lucru se poate întâmpla printr-un angajament zilnic de a depăşi slăbiciunile prin creşterea în obiceiuri bune, în virtuţi şi harurilor care pot întări dragostea romantică, prietenia maritală, deschiderea şi unitatea destinate să fie imaginea lui Dumnezeu.