Moschei şi minarete

Autor: pr. John Flynn
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Zenit, 13 decembrie 2009

Referendumul din Elveţia împotriva construirii de minarete pentru moschei a ridicat încă o dată problema prezenţei islamice crescânde în Europa occidentală. Conform rezultatului final, 57,5% dintre votanţi şi majoritatea cantoanelor s-au exprimat în favoarea interdicţiei. În Elveţia sunt prezente circa 200 de moschei şi locuri de rugăciune, situate în mare parte în fabrici şi depozite părăsite, conform unui raport al agenţiei de presă Swissinfo din 29 noiembrie. Numai patru dintre acestea dispun de un minaret.

Aşa cum agenţia Zenit informa la 30 noiembrie, Episcopii elveţieni au criticat interdicţia de a construi minarete. Într-un comunicat publicat la 30 noiembrie, Conferinţa Episcopală Elveţiană a declarat că interdicţia reprezintă „o piedică şi o provocare pe drumul integrării în dialogul şi în respectul reciproc”. Din fericire, cu puţin înainte de referendumul elveţian, Stefano Allievi, un sociolog italian de la Universitatea din Padova, a făcut un raport despre moschei cu titlul: „Conflictul asupra moscheilor din Europa: probleme şi tendinţe politice”.

Publicat sub patronajul lui Reţelei Fundaţiilor Europene, raportul începe cu amintirea diferitelor controverse apărute în Europa din cauza prezenţei islamice. Conflicte cu privire la principii şi idei: de la cazul Rushdie în Marea Britanie la cel cu privire la desenele publicate în Danemarca. Conflicte ce derivă din episoade de violenţă care au avut loc în Europa şi referitoare la Islam sau provocate de terorismul islamic şi din consecinţele sale în ţările europene. Controverse ridicate frecvent şi obiect al dezbaterii publice cu privire la probleme legate de sex, ca de exemplu rolul femeilor în Islam.

Cultul

Cât priveşte moscheile, Allievi explică faptul că problema nu se referă numai la construirea locurilor de cult, ci şi la problema vizibilităţii lor în oraşele europene, lucru care are o valoare simbolică evidentă. Apoi este problema adhan-ului, chemarea la rugăciune din partea muezinilor, precum şi problema cimitirelor musulmane şi de dreptul de a dispune de zone rezervate în cadrul cimitirelor deja existente. Este o greşeală, afirmă raportul, a interpreta aceste conflicte ca şi cum ar fi numai rezultatul instrumentalizărilor politice. În realitate, continuă Allievi, e vorba de probleme profunde de natură socială şi culturală.

Istoric vorbind, problema locurilor de cult islamic era legată de prezenţa muncitorilor musulmani veniţi în Europa începând de câteva decenii în urmă. Iniţial, explică Allievi, sălile de rugăciune apăreau în spaţiile comune ale edificiilor în care muncitorii trăiau şi lucrau. Pe la sfârşitul anilor ’60 şi mai ales în anii ’80, a existat o răspândire progresivă a sălilor de rugăciune, bazată pe conştiinţa crescândă a caracterului permanent al imigraţiei. Cu timpul, numărul sălilor de rugăciune s-a înmulţit şi a crescut concentraţia de musulmani în comunităţile locale. Prin urmare, mai ales în marile capitale, au fost construite importante centre islamice. Acest lucru a fost făcut în mod normal cu finanţări externe, care proveneau adesea de la Liga musulmană mondială, o organizaţie sub controlul Arabiei Saudite.

În afara principalelor oraşe, moscheile care au fost construite au fost plasate în suburbiile industriale, unde era mai uşor de găsit edificii cu dimensiuni potrivite scopului, sau în cartiere etnice, în periferiile marilor oraşe.

Numerele

O parte a raportului lui Allievi conţine o analizare a datelor cu privire la numărul de moschei prezente în Europa. În acest context autorul pune în raport numărul de moschei cu totalul de locuitori musulmani. Privitor la Europa occidentală, el calculează că există 18,06 milioane de musulmani şi 10.869 de moschei, echivalent, prin aproximare, cu o moschee pentru fiecare 1.660 de musulmani. Acest raport este comparabil cu situaţia proprie din multe ţări musulmane, dar şi cu lăcaşele de cult ale religiilor creştine în Europa. Apoi raportul exclude datele referitoare la Bosnia, unde islamul are o prezenţă istorică şi înrădăcinată, şi referitoare la Turcia, unde este prezentă o minoritate musulmană istorică. Rezultatul este că lumea imigraţilor islamici, care se ridică la circa 16,44 milioane de persoane, dispune de 8.701 moschei, care corespunde la un loc de rugăciune pentru fiecare 1.890 de musulmani care trăiesc în Europa.

„Acest fapt poate să pară surprinzător, dată fiind că cei mai mulţi consideră că locurile de cult musulmane sunt puţine ca număr”, notează Allievi. În timp ce această impresie răspândită poate să fie adevărată pentru unele ţări, expuse unui fenomen imigrator mai recent, nu este întemeiată în termeni de medie europeană, adaugă el. În afară de aceasta, continuă raportul, dacă se compară aceste date cu numărul de persoane de origine musulmană care practică efectiv religia lor, număr care se ridică la circa o treime, conform unui recent studiu citat, numărul de musulmani pentru o moschee se reduce în mod semnificativ. „De aceea, problema unei carenţe de locuri de cult nu există”, conclude autorul.

Raportul examinează apoi situaţia din acele ţări în care prezenţa islamică este deosebit de concentrată. În Franţa, musulmanii sunt circa 5,5 milioane de persoane, adică 8% din populaţie. Aceştia dispun de circa 2.100 locuri de cult islamice în ţară. E vorba de o proporţie inferioară faţă de alte ţări, dar, conform raportului, această realitate este asemănătoare cu aceea a celorlalte religii şi se poate datora fenomenului de secularizare propriu ideologiei republicane a naţiunii.

În comparaţie

Germania se plasează pe locul al doilea, după Franţa, între ţările europene cu populaţie musulmană mai mare – de la 3,2 la 3,4 milioane – care, dacă este pusă în raport cu populaţia totală, rezultă că este în mod considerabil mai mică: circa 3%. Numărul de moschei în Germania este în schimb cel mai ridicat în Europa (cel puţin 2.600), conform studiului. De fapt, raportul între numărul de moschei şi populaţia musulmană este cel mai ridicat de pe Bătrânul Continent, fiind exclusă Bosnia, şi prezenţa lor este semnificativă şi deosebit de vizibilă, conform lui Allievi.

În Regatul Unit, numărul de moschei este destul de relevant, dacă se ţine cont că populaţia musulmană de circa 2,4 milioane dispune de peste 1.000 de moschei, notează raportul. În afară de aceasta, multe din aceste moschei au fost construite de la zero, mai ales în marile comunităţi etnice din ţară. De fapt, există 116 moschei la Birmingham, dintre care 10 construite ex novo, pentru o populaţie musulmană de 140.000 de persoane. La Bradford sunt 44, dintre care 6 construite ex novo, pentru un total de 75.000 de musulmani. În timp ce la Manchester sunt 31, dintre care 5 construite ex novo, pentru 125.000 de musulmani. În ansamblu, raportul moschei/musulmani este circa dublu faţă de media europeană, existând aproape o moschee pentru fiecare 1.000 de musulmani. În plus se găsesc adesea locuri de rugăciune islamice şi alte forme de structuri religioase în diferite tipologii de locuri: aeroporturi, centre comerciale şi locuri de întâlnire de diferite tipuri, între care stadioanele de fotbal.

Tot în raport, autorul notează că minaretul „se pare că a devenit simbolul prin excelenţă al conflictului referitor la islam, sau mai bine zis, vizibilitatea lui în sfera publică”. Allievi nozează că, din punct de vedere istoric, construcţia turnurilor a fost mereu un semn de putere şi de dominare. De exemplu, în oraşele medievale italiene, victoria unei familii sau a unui oraş asupra altuia era întotdeauna legată de distrugerea turnurilor părţii învinse. În concluzie autorul afirmă că moscheile în ele însele nu sunt o problemă. Problema se află în schimb în relativismul cultural şi religios care se răspândeşte şi care duce acum la o schimbare nu numai cantitativă ci şi calitativă în statele europene. Modul în care Europa va trebui să înfrunte această situaţie va continua să fie o temă de mare interes pentru anii care vor veni.

(Apărut iniţial în traducere pe ITRC.ro)