Ecumenismul aşa cum este trăit în Biserica Catolică

Autor: Viorica Sabo

În perioada 9-15 decembrie 2008, a avut loc Sesiunea plenară a Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor (CPUC), care s-a desfăşurat la Roma, în noul sediu al Consiliului Pontifical de pe Via della Conciliazione. La această plenară au participat 16 Cardinali, 9 Arhiepiscopi, 14 Episcopi şi 10 consultori. Dintre participanţi, un număr de 12 sunt membri permanenţi ai CPUC şi 3 sunt invitaţi speciali. PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a luat parte la eveniment, în calitate de membru al Consiliului. La încheierea sesiunii, Preasfinţia Sa ne-a prezentat momentele principale ale întâlnirii, evidenţiind trăsături ale ecumenismului aşa cum este trăit în Biserica Catolică şi în celelalte Biserici, stadiul dialogului ecumenic, precum şi perspective, propuneri pentru viitor.

– Preasfinţia Voastră, cum a decurs programul sesiunii, care au fost momentele mai importante ale zilelor de lucru?
– Zilele de lucru au fost împărţite metodologic pe mai multe tipuri de lucru. În ziua de 9 decembrie, după cuvântul de salut din partea Mons. Farrell, a urmat raportul de activitate şi câteva rapoarte regionale, iar apoi intervenţii şi discuţii pe marginea acestor rapoarte. După-amiază au fost discuţii şi rapoarte cu privire la dialogul catolico-ortodox; Mons. Fortino, subsecretar al CPUC, a făcut acest raport. Dialogul catolic oriental-ortodox a fost prezentat de către Mons. Boni, şi apoi situaţia despre comuniunea anglicană a fost prezentată de Mons. Bolen. După pauza de după-amiază a urmat raportul dialogului cu penticostalii, al Mons. Gomez, apoi un raport general cu privire la situaţia credincioşilor în Statele Unite, prezentat de pr. Fairbanks, şi după aceea câteva momente de discuţii.

În ziua de miercuri, 10 decembrie, am început prin celebrarea Sfintei Liturghii la mormântul Sfântului Petru, sub preşedinţia Cardinalului Kasper, care se întorsese chiar în noaptea precedentă de la Moscova, după înmormântarea Patriarhului Alexei al II-lea. La această celebrare liturgică au participat 16 preoţi şi 25 de Episcopi, dintre care 4 Cardinali. După micul dejun, a urmat introducerea la proiectul numit Harvest, făcută de Cardinalul Kasper, şi câteva intervenţii libere asupra acestei propuneri. După-amiază nu au mai fost alte lucrări, iar la ora 18 am participat la Concertul celebrativ susţinut cu ocazia aniversării a 60 de ani de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. A fost un concert susţinut de către Brandenburgisches Staatsorchester Orchester în prezenţa Papei Benedict al XVI-lea. Concertul a fost foarte apreciat de către cei care au participat la el, în Aula de audienţe Paul al VI-lea.

În ziua de 11 decembrie, în cursul dimineţii au continuat câteva intervenţii pe marginea proiectului şi apoi ne-am împărţit pe 4 grupuri de lucru: un grup de limbă italiană, unul de limbă engleză, unul de limbă germană, unul de limbă franceză. Toate aceste grupuri au avut la dispoziţie câte o sală şi, în continuarea zilei, atât dimineaţă cât şi în sesiunile de după-amiază, s-a lucrat numai pe grupuri, pe baza a 6 întrebări pe care le-am primit fiecare dintre noi. Aceste întrebări priveau atât proiectul care a fost prezentat, cât şi anumite linii de viitor pentru Consiliu.

În ziua de vineri, 12 decembrie, în cursul dimineţii au fost rapoartele pe grupuri lingvistice. S-au ascultat 4 asemenea rapoarte ale reflecţiilor pe grupuri, şi apoi, la ora 11, ne-am deplasat cu două microbuze la audienţa cu Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, în Piaţa San Damasco. A fost un moment emoţionant, un moment frumos, în care a luat cuvântul mai întâi Cardinalul Kasper, arătând care este rolul acestei întâlniri, şi apoi ne-a vorbit Sfântul Părinte. Prima parte a zilei s-a încheiat cu audienţa la Sfântul Părinte, după care după-amiază ne-am întâlnit din nou, am reluat discuţia în plen despre concluziile pe care le-am ascultat şi anumite măsuri concrete care ar trebui luate. A urmat un cuvânt al Cardinalului, care a formulat o concluzie generală de reflexie împreună şi, în final, am participat cu toţii în spirit de comuniune la cina oferită în Grădinile Vaticane. Sâmbătă, după perioada de lucru, a fost numai întâlnirea consultorilor.

O zi de lucru, după programul pe care l-am primit (majoritatea dintre noi am locuit la Casa del Clero din Via Traspontina), era astfel: fiecare zi a început cu o rugăciune (după o mică broşură), într-una dintre limbile utilizate, respectiv, o zi ne-am rugat în italiană, o zi în engleză şi o zi în limba franceză. De fiecare dată aceste rugăciuni au cuprins, desigur, începutul cu binecuvântarea, apoi un psalm cu un refren pe care-l repetam cu toţii, apoi Cuvântul lui Dumnezeu – o lectură din Vechiul sau din Noul Testament cu o scurtă meditaţie pregătită de către unul dintre membrii Consiliului, apoi o rugăciune pe care o făceam împreună, rugăciunea Tatăl Nostru şi binecuvântarea de încheiere. Lucrările începeau la ora 9.30 cu o rugăciune şi durau până la ora 11, când era o pauză în care ne puteam „completa” micul dejun, apoi lucrările erau reluate la ora 11.30. Pauzele erau foarte benefice şi pentru faptul că puteam să dialogăm cu alţi membrii din cadrul Consiliului, să facem şi alte schimburi de impresii, de idei, şi apoi, de la ora 11.30 până la ora 13, continuam lucrările. La ora 13 era pauza pentru prânz şi ne întorceam la Sediul Consiliului la ora 16, până la ora 19.30, când ne întorceam din nou la locul de cazare pentru cina şi programul de seară. A fost un program intens, care a avut şi momentele de relaxare, concertul despre care vorbeam, precum şi momentul de comuniune finală.

– Vă rugăm să ne descrieţi viziunea modernă asupra ecumenismului, precum şi aspecte mai importante rezultate din părerile expuse în cadrul acestei sesiuni plenare.
– Între ideile care au fost subliniate, mai cu seamă la început, în cadrul Raportului secretarului Consiliului Pontifical, voi aminti câteva: faptul că acest Consiliu a continuat cele 15 dialoguri la nivel internaţional pe care le are actualmente în funcţiune, dialoguri cu diferite alte confesiuni, Biserici sau mişcări ecleziastice. De asemenea, sunt şi două „conversaţii”, adică nu au aspectul unui dialog, ci sunt doar nişte întâlniri, începute cu Armata Salvării şi cu Carismaticii fără denominaţiune. Vorbind despre ecumenism din punct de vedere catolic, s-a amintit despre alocuţiunea Cardinalului Kasper, prezentată tuturor Cardinalilor, în Roma, la 24 noiembrie 2007, în care s-a arătat că „ecumenismul nu este o opţiune, ci este o obligaţie sfântă. Nu este un umanism care încearcă să se acomodeze la alţi creştini şi nu este nici un relativism ecleziologic, deci care tinde a spune că toate Bisericile sunt acelaşi lucru”.

Ecumenismul din partea noastră se bazează pe clara înţelegere, apoi pe ceea ce este Biserica Catolică, deşi bazându-se pe principiile comune de dialog stabilite cu fiecare dintre confesiuni. Dialogul este condus pe mai multe dimensiuni şi anume: dialogul vieţii, dialogul carităţii, dialogul adevărului. În cadrul dialogului carităţii se cuprinde şi ecumenismul spiritual şi comuniunea în rugăciune şi cult, aspectul spiritual constituind de fapt sufletul întregi mişcări ecumenice. Dialogul adevărului se bazează pe cercetarea teologică, pentru a încerca un consens sau o convergenţă asupra acelor aspecte care încă mai despart Bisericile creştine. După Conciliul Vatican II, dialogul în viaţă şi în caritate a căpătat o dimensiune nouă, în care catolicii şi alţi creştini se descoperă ca şi fraţi şi surori în Hristos, pe baza Sacramentului Botezului pe care l-am primit cu toţii, şi învaţă să aprecieze darurile pe care celelalte Biserici le au.

Aceste dialoguri sunt o redescoperire a dimensiunii fraterne şi un acord al drumului pe care împreună vrem să-l facem spre deplina comuniune. Suntem conştienţi că această comuniune nu constă într-o uniformitate exterioară, ci într-o participare profundă la viaţa treimică în Dumnezeu. Am descoperit importanţa unei comuniuni reale, chiar dacă această comuniune dintre noi este încă incompletă. Chiar şi în „Dialogul adevărului” sunt multe rezultate pozitive, dar este încă mult de lucru pentru a putea descoperi noi puncte de convergenţă în problemele existente.

Acestea sunt câteva idei generale din introducere, şi acum voi aminti câteva idei din discuţiile care au avut loc: după introducerea pe care a făcut-o Mons. Farrell, secretarul CPUC, s-a dat cuvântul altor Episcopi care au prezentat diferite rapoarte; între aceştia a luat cuvântul şi Episcopul Kim din Coreea de Sud. A vorbit despre situaţia politică în Peninsula Coreea de Sud şi implicaţiile ei religioase, arătând că în peninsulă există peste 260 de secte oficial înregistrate, cu care, fiind atât de multe, este dificil un dialog autentic. Există inclusiv unele iniţiative care unesc catolicii şi protestanţii, deşi se află într-o majoritate budistă. Având în vedere problema dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord, sigur că încă nu este o unitate între cele două părţi ale peninsulei, ceea ce creează şi dificultăţi la nivel religios. Să amintim şi faptul că, în acest an, au redactat textul pentru întâlnirea din Ziua Bolnavilor şi pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor.

Apoi a luat cuvântul Beatitudinea Sa Cardinalul Lubomir Husar, care a prezentat situaţia din Ucraina, o situaţie complexă din cauza căderii URSS-ului; încă anumite consecinţe se mai simt. Este o societate pluri-confesională, sunt circa 70 de Biserici, mişcări ecleziale şi secte; 19 dintre ele formează un Consiliu al Bisericilor care a fost organizat de Stat, în dorinţa de a controla domeniul Bisericilor, şi ca urmare Biserica Catolică Ucraineană s-a retras din acest Consiliu. Există două Biserici Catolice, trei Biserici Ortodoxe, Biserici Protestante, cultul islamic şi cultul iudaic. Se încearcă o colaborare cu ceilalţi creştini la alcătuirea unei noi Comisii de lucru pentru probleme morale, cum este de exemplu avortul, pentru a face un studiu în comun. De asemenea, s-a propus, tot în Ucraina, un Comitet de dialog, Dialogul Cultură şi Religie. Practic nu există un dialog ecumenic la nivelul ierarhic, există doar un dialog local al clerului cu binecuvântarea ierarhilor.

Despre situaţia din Polonia a vorbit Arhiepiscopul de Gniezno, Henryk Muszynski. În continuare, am luat cuvântul şi am prezentat câteva aspecte ale situaţiei ecumenice din România, evenimentele principale ale anului, şi momentul care s-a creat în urma cuminecării Mitropolitului Nicolae Corneanu la o Liturghie greco-catolică şi modalitatea în care a fost gestionată această problemă. Am arătat, de asemenea, că situaţia ecumenică actuală la noi în ţară nu prezintă dificultăţi semnificative faţă de ultimii ani, deci nu considerăm că există conflicte deschise şi sperăm să se meargă spre o normalitate, spre binele tuturor confesiunilor creştine din ţara noastră.

– Un capitol important al ecumenismului este raportul cu Bisericile Orientale Ortodoxe; ce s-a spus referitor la desfăşurarea acestui dialog catolico-ortodox?
– A fost prezentat şi raportul dialogului cu Bisericile Orientale Ortodoxe, respectiv sunt 8 Biserici Orientale, Biserica Coptă Ortodoxă din Etiopia şi Eritreea, Biserica Filo-Ortodoxă, Bisericile Malankareze şi Bisericile Armene. S-a vorbit despre anumite sinteze tematice în care s-a ajuns la puncte comune, dar, din nefericire, aceste comunităţi ele între ele nu au întâlniri şi dialog. De asemenea, s-a vorbit şi despre dificultăţile pe care acest dialog le prezintă – de exemplu, unul dintre Episcopii cu care se discuta în acest dialog a avut dificultăţi şi a trecut la Biserica Caldeeană Catolică. A urmat raportul dialogului cu Bisericile Ortodoxe, prezentat de către Mons. Fortino, care, în cea mai mare parte, s-a referit la Documentele de la Belgrad şi Ravenna, alcătuite pe baza unui Document gândit la o Mănăstire din apropierea Moscovei, care vorbeşte despre comuniune eclezială, conciliaritate şi autoritate în Biserică.

Programul dialogului merge bine, de la ultima întâlnire de lucru din Ravenna s-a trecut la lucrul pe comisii, care şi-au desfăşurat lucrările lor şi, cu voia Bunului Dumnezeu, în toamna anului 2009, în Cipru, va avea loc următoarea întâlnire a Comisiei Mixte de Dialog. Există câteva afirmaţii îmbucurătoare, cum este intervenţia Patriarhului Ecumenic la Sinodul din octombrie 2008, la Roma, când, în Capela Sixtină, între altele, Patriarhul a spus: „Împreună cu primatul, sinodalitatea constituie coloana vertebrală a Bisericii”, ceea ce este un fapt îmbucurător; desigur, Papa a afirmat la o rugăciune Angelus: „sinodalitatea este fundamentul Bisericii”. Vedem astfel cum de o parte şi de cealaltă există anumite afirmaţii care arată o apropiere. Desigur, încă este mult de lucru, este important însă a face cunoscute rezultatele care s-au obţinut în cadrul acestui dialog şi poporul să cunoască paşii care se fac.

– Ne prezentaţi, vă rugăm, şi alte idei dintre cele expuse, care v-au atras atenţia şi le consideraţi importante?
– A fost prezentat şi raportul Mons. Bolen, despre comuniunea anglicană. Sigur, este un dialog diferit de celelalte, care prezintă unele aspecte specifice, mai cu seamă pentru faptul că în Biserica Anglicană au survenit diferite diviziuni între Episcopi cu privire la moralitate. În America, anumite comunităţi au acceptat chiar hirotonirea unor Episcopi homosexuali, ceea ce a creat o mare diviziune în cadrul Bisericii Anglicane şi s-a pus problema: „care este rolul Arhiepiscopului de Canterbury?” Are Excelenţa Sa un rol în menţinerea unităţii Bisericii Anglicane? S-a propus intensificarea acţiunilor cu comunităţile anglicane şi, de asemenea, să se creeze oportunitatea unor cercetări comune în probleme legate de morală, pentru a ajunge la anumite principii comune şi astfel să înceapă un dialog autentic. De asemenea, există anumite diviziuni, există câteva Dieceze care s-au despărţit de Biserică şi au format un fel de nouă Biserică, deci situaţia este foarte complexă. Sunt deja 14 episcopi-femei care au fost hirotoniţi, fapt care creează o dificultate la nivelul unor principii de succesiune apostolică, a unor principii de bază ale doctrinei Bisericii Catolice.

Referitor la dialogul cu comunitatea penticostală, a vorbit Mons. Usma Gomez, arătând că, în Statele Unite, 19% dintre creştini sunt sau carismatici, sau neo-carismatici, sau penticostali. Există însă şi aşa-numitele „comunităţi creştine fără denominaţiune”, cu care este mai greu de dialogat, pentru că ei se feresc să fie cuprinşi într-o structură, să aibă o doctrină clară, să aibă o identitate clară şi atunci este destul de greu de discutat cu aceste comunităţi. A urmat raportul pr. Fairbanks, tot despre Statele Unite: 44% dintre americani au schimbat religiile lor; 92% dintre americani cred în Dumnezeu, 51% sunt protestanţi, 26% sunt evanghelici, 3% sunt din aceste comunităţi fără denominaţiune, 61% sunt neafiliaţi unei Biserici şi 1% nu cred nimic în particular.

Sigur că aceste statistici trebuie şi ele interpretate. Uneori anumite afirmaţii din Bisericile protestante arată importanţa dialogului, şi anume cineva s-a exprimat aşa: „noi, protestanţii, avem mult mai mare nevoie de dialog cu voi, catolicii, pentru că noi trebuie să ne refacem identitatea”. În primul rând, această exprimare a venit din partea unor comunităţi anglicane care simt nevoia unui dialog pentru a-şi defini mai bine identitatea lor. Aceasta nu înseamnă, desigur, că vor intra în comuniune catolică, ci, pentru a se putea exprima mai bine şi a-şi contura mai clar identitatea lor, au nevoie de acest dialog.

De asemenea, Mons. Marchiori din Brazilia ne-a vorbit despre situaţia de aici, despre faptul că, la un moment dat, cineva a întrebat pe un Episcop: „De ce credincioşii părăsesc Biserica?” şi el a răspuns: „Credincioşii rămân credincioşi fideli. Aceia care sunt cu adevărat credincioşi nu părăsesc Biserica, o părăsesc numai aceia care nu sunt cu adevărat credincioşi”. A vorbit apoi despre situaţia din Amazonia, unde există comunităţi creştine catolice care au o singură slujbă pe an! Există o muncă de evanghelizare, dar pe care o fac în majoritate femeile, tocmai din cauza crizei şi a lipsei de preoţi.

În continuare, a luat cuvântul Arhiepiscopul Bruno Forte, care a vorbit despre „societatea lichidă” în care trăim, această modernitate „lichidă”, o cultură în care identitatea este mobilă, schimbătoare, o identitate care nu vrea să se lase cuprinsă în structuri şi de aici dificultatea unor profesiuni autentice, de aici dificultatea unor familii bine şi solid întocmite, precum şi tendinţa spre fundamentalism – această întâlnire între diferite civilizaţii care contrapune identităţile slabe cu identităţile tari, şi din care pot ieşi fenomene extremiste – lipsa identităţii sau o identitate fundamentalistă. De aceea, sublinia importanţa primei catehizări, în aşa fel încât toţi aceia care Îl caută autentic pe Dumnezeu să Îl poată găsi.

Cardinalul Kasper ne-a vorbit despre vizita sa la Moscova, la momentul funeraliilor Patriarhului Alexei al II-lea; a arătat că au fost primiţi la aeroport cu multă cordialitate şi oficiul a început mai întâi cu Sfânta Liturghie, care a durat 3 ore, iar apoi oficiul funebru încă 3 ore, şi încă o oră rugăciunile la punerea în mormânt. Patriarhul defunct a preluat Biserica în anul 1990 şi a reuşit să aducă o renaştere în Biserica Ortodoxă. Problema principală de care s-a ocupat a fost aceea de a crea structuri şi unitate în Biserica Ortodoxă Rusă, Biserică actualmente majoritară în lume, cu peste 50.000.000 de credincioşi (după anumite statistici). Atmosfera a fost de reculegere, o atmosferă corespunzătoare unui asemenea moment funebru. Cel care va ţine locul Patriarhului Alexei până la noile alegeri, după cum se ştie, este Mitropolitul de Smolensk şi Kaliningrad, Mitropolitul Kiril. La ceremonial au participat şi alţi catolici, reprezentanţii Bisericii Catolice din Italia, din Germania, Polonia…

– S-a realizat o privire spre trecutul dialogului între Biserici? Dacă da, se poate vorbi despre un rezultat, o apropiere între partenerii de dialog, care să dea temei şi încredere continuării procesului ecumenismului cu speranţa dobândirii reconcilierii depline?
– Eminenţa Sa, Cardinalul Kasper, preşedintele CPUC, ne-a vorbit despre aşa-numitul Harvest Project, „proiectul de recolte”, care-şi propune să vadă care sunt rezultatele obţinute în dialogul din ultimii ani, dar în mod particular cu privire la patru dialoguri: luterano-catolic, început în 1967;metodisto-catolic, început tot în 1967; anglicano-catolic din 1970 până astăzi, catolic-reformat, început tot în 1970 până astăzi. A făcut un scurt istoric al acestor dialoguri, a prezentat punctele principale ale dialogului, punctele de convergenţă, punctele de divergenţă şi concluziile modalităţilor în care ar putea să fie continuate aceste dialoguri cu cele 4 Biserici ieşite din reformă.

Concluziile arată un bilanţ îmbucurător, un bilanţ care nu putea fi anticipat acum 40 de ani, şi sigur, sunt multe motive de bucurie, ceea ce însă nu înseamnă că s-au rezolvat toate problemele. De aceea, la sfârşitul acestui raport, Consiliul Pontifical a întocmit un chestionar format din 6 întrebări pe baza căruia s-a discutat apoi în grupurile restrânse. Dialogul cu Bisericile rezultate din reformă în anumite situaţii a prezentat şi dificultăţi, tocmai pentru că anumite fracţiuni din aceste Biserici s-au unit între ele şi au format alte Biserici. De asemenea, s-a subliniat faptul că aceste comunităţi cer dialogul de multe ori pentru a-şi verifica propriile identităţi. S-a propus să se discute pe probleme de etică, familie, divorţ, căsătorii homosexuale, eutanasie, bioetică, probleme comune, din care pot rezulta anumite elemente benefice.

Se vorbeşte despre o aşa-numită „a treia undă de creştini”: după creştinii tradiţionali, după noile mişcări ecleziale apărute, există acum „a treia undă de creştini” – aceste comunităţi fără denominare. S-a mai subliniat de către Arhiepiscopul Bruno Forte necesitatea unui studiu antropologic de bază, comun, din care apoi să rezulte anumite elemente etico-morale împărtăşite, pe baza cărora să se ajungă la un dialog în privinţa acestor Biserici ieşite din Reformă. Cardinalul Murphy O’Connor, Cardinalul de Canterbury, a vorbit despre aşa-numita affective theology, care ne va conduce spre effective theology, deci despre relaţiile de prietenie între ierarhi, care pot conduce apoi la abordarea unor probleme teologice.

De asemenea, s-a vorbit despre actualitatea studierii Scripturii împreună: a citi Sfânta Scriptură împreună, fără intenţia de a da explicaţii cu pretenţia de adevăr şi a lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să lucreze. S-a propus organizarea unor momente de întâlnire, de rugăciune, de lectură a Sfintei Scripturi împreună. De asemenea, s-a mai amintit cuvântul unui pastor reformat, care spunea că noi, actualmente, suntem o „comunitate de biserici pacific divizate”, adică, arătând practic lipsa de sens a dialogului. Sigur că, noi nu putem fi de acord cu o asemenea atitudine care se mulţumeşte doar să afirme diviziunea. O altă frumoasă afirmaţie s-a spus de către Mons. Bassetti, „Unitatea Bisericilor este, în germen, unitatea împărăţiei umane”.

Desigur, au fost multe alte cuvinte foarte interesante din partea participanţilor. S-a vorbit şi despre „formare ecumenică” (Mons. Paul Sayah din Liban), despre organizarea unor simpozioane, congrese împreună şi de asemenea o bază spirituală comună. S-a vorbit şi despre un schimb reciproc de daruri. De asemenea, Prof. Piero Coda a vorbit despre necesitatea de a ne întreba ce vrea Spiritul să ne ceară nouă, Bisericilor, astăzi, pentru ca să recuperăm dimensiunea dialogului spiritual, legile conversiunii. Conversiunea pentru toţi este fundamentală pentru identitatea creştină.

Au existat propuneri pentru viitorul dialogului ecumenic?
S-a propus colaborarea cu celelalte Biserici pentru a găsi mijloace de a studia împreună antropologie, ecleziologie, istoria Bisericii, istoria conflictelor dintre noi şi a le citi într-un context nou, a vedea dacă ele rămân în continuare la fel de „conflictuale”. Arhiepiscopul Forte a propus trei nivele la care ar trebui considerat acest dialog: dialogul teologic-la nivel teologic, doctrinar, dialogul spiritual-la nivelul Sfintei Scripturi şi dialogul afectiv-în forme de prietenie, de întâlnire, de încredere reciprocă.
Cardinalul Kasper a reluat ideea că ecumenismul nu este o opţiune ci este o poruncă de la Domnul, pe care trebuie să o continuăm chiar dacă ni se pare dificilă, să o continuăm atât ad intra, în interior, cât şi ad extra, în exterior, să vedem ceea ce ne separă între noi şi ceea ce ne separă de celelalte biserici. Noi trebuie să ajutăm celelalte biserici să rămână credincioase poziţiilor lor şi identităţii lor. De multe ori celelalte Biserici aşteaptă mult de la Biserica noastră. Această diviziune este de fapt o ruptură a cămăşii lui Hristos (a Bisericii), este o suferinţă pe care cu toţii trebuie să o împărtăşim. De aceea, trebuie să avem o mai mare dorinţă de unitate. Sigur, trebuie să purtăm discuţiile la nivel teologic pe baza adevărului, dar trebuie să existe şi dialogul spiritual, adică această dimensiune de întâlnire, care să creeze încredere, colaborare, prietenie şi care să poată deschide într-adevăr inimile spre dialog. A continuat, spunând că, poate, prieteniile au fost cel mai bun rezultat din aceşti 40 de ani de dialog şi care ne-au ajutat să depăşim sau să calmăm numeroase situaţii dificile.

Ne spuneaţi despre discuţiile purtate spre finalul sesiunii, pe grupuri de lucru lingvistice, pe baza celor 6 întrebări propuse. Ne enumeraţi câteva dintre ideile exprimate în cadrul acestor întâlniri?
Au fost multe afirmaţii interesante. Voi oferi câteva exemple din cadrul grupului de limbă franceză, (în care am participat). S-a vorbit despre importanţa pastoralei, a învăţământului, aspectele social-caritative, culturale, care pot favoriza ecumenismul. De asemenea s-a propus a se avea în vedere şi problema emigranţilor. S-a vorbit şi despre viaţa monahală, ecumenismul spiritual, care poate să aibă o bază mai bună deoarece călugării sunt oameni de rugăciune şi pot aborda împreună anumite probleme.
La rândul lor, şi celelalte grupuri, şi-au exprimat mulţumirea faţă de acest raport-proiect care a fost bine alcătuit; S-a propus ca, după discuţia cu partenerii ecumenici, raportul să fie publicat, pentru ca să prezinte mai bine rezultatele obţinute; S-a propus şi un simpozion cu aceştia, de asemenea să se continue ecumenismul spiritual, să se găsească teme comune de discuţie cu ceilalţi, să se abordeze alte teme cum ar fi: mariologia, sau sfinţenia Bisericii, sacramentalitate, colegialitate, sinodalitate, Scriptură şi tradiţie, ministerele în Biserică. S-a propus să fie două variante de publicare – o variantă pentru experţi şi o variantă pentru popor, sau chiar un catehism ecumenic. De asemenea, s-a propus din partea altor grupuri, să se organizeze un Sinod al Episcopilor despre ecumenism şi chiar un an al ecumenismului. S-a propus a se aborda în cadrul dialogului o temă despre dialog şi modul de a dialoga.
În concluzia acestor alocuţiuni, Cardinalul Kasper a vorbit despre anumite contacte cu unele comunităţi evreieşti. Interesant este faptul că aceste comunităţi evreieşti, iudaice, nu au dorit să fie considerate ca „celelalte religii”, ei au spus: „noi nu suntem o religie ca oricare pentru voi, noi avem cu voi o relaţie particulară. Din acest motiv, noi nu putem să fim consideraţi ca o altă religie”, ceea ce este îmbucurător, deci există nişte porţi de legătură cu aceste comunităţi iudaice.

Vă rugăm să ne împărtăşiţi o concluzie generală a lucrărilor la care aţi participat. Această sesiune s-a desfăşurat sub un semn de speranţă şi înnoire a dialogului între Biserici în adevăr, sau s-a aflat, împreună cu lumea contemporană, sub semnul unei situaţii de criză?
În concluzia acestei Sesiuni Plenare a Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, Cardinalul Kasper şi-a exprimat bucuria şi gratitudinea pentru zilele de lucru, spunând că, personal, consideră că este o sesiune care a avut roade bogate şi utile. Chiar dacă acestea nu vor putea să fie imediat realizate, ele rămân ca şi ideal pentru noi proiecte. Este importantă percepţia viitorului dialogului ecumenic şi faptul că, în urmă cu 40 de ani nu se putea gândi nimeni că se va ajunge la acest punct. Există o reţea amplă de prietenii, de teme care se pot discuta şi, practic, multe neînţelegeri au fost depăşite. Sigur, noi trebuie să continuăm procesul de recepţie a documentelor şi a paşilor ecumenici care s-au făcut împreună cu partenerii de dialog, fiecare în biserica lui.
De asemenea, Eminenţa Sa a spus: „nu este motivul unui triumfalism sau optimism exagerat, pentru că există multe probleme serioase încă în discuţie şi altele care trebuie tratate cu multă seriozitate”. Cu Bisericile Orientale Ortodoxe, există o bază de discuţie ecleziologică, în care se poate trata problema primatului. Există o bază sacramentală de discuţie, care crează un alt cadru decât în cazul celorlalte Biserici. Pentru dialogul cu celelalte Biserici se poate aborda o linie hermeneutică pentru a vorbi despre raportul Scriptură-tradiţie, sau o linie de învăţământ pentru probleme de antropologie, moralitate, ecleziologie, ministere în Biserică, a răspunde la întrebarea: „unde se află de fapt Biserica?”, teme care sunt destul de greu de abordat.
Dincolo de temele clasice, sunt situaţiile noi pe care lumea le crează, noile ameninţări din societatea post-modernă, problema acestei societăţi „lichide”, cum este denumită societatea în care trăim, problema relativismului, a noului fundamentalism, şi sigur, alte probleme deosebite actuale. Toate acestea pot constitui teme de dialog cu partenerii tradiţionali.
În concluzie, trebuie continuate aceste acţiuni de dialog, trebuie participat la aniversările din anii următori (anul aniversării lui Calvin, apoi anul lui Luther, aniversarea declaraţiilor comune în 2010 şi multe alte asemenea acţiuni).
S-a reluat şi ideea despre tema ecumenismului, precum şi ideea unui catehism despre ecumenism, ca şi contribuţia pe care o pot aduce mişcările ecleziale focolare, sau Sant Egidio, sau alte asemenea mişcări ecleziale, ecumenismului, prin acţiunile pe care ele le pot organiza. S-a subliniat, de asemenea, importanţa ecumenismului spiritual, importanţa grupurilor de rugăciune, importanţa acţiunilor de rugăciune. Dumnezeu este Cel care ne vrea împreună, ca urmare, rugăciunea ne pune împreună în faţa lui Dumnezeu.
Iată câteva idei din acest moment de lucru care s-a petrecut la Roma şi se vrea, din tot sufletul, să fie un moment şi cu anumite influenţe la nivel practic, pozitive, pentru mersul înainte al Bisericii şi aş spune, în primul rând al comunităţilor creştine, spre acel ideal pe care, cu toţii îl ştim, „Ca toţi să fie una precum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine”. Amin.

În perioada petrecută în decembrie, 2008, la Roma, cu ocazia Sesiunii plenare CPUC, aţi avut ocazia de a hirotoni un nou preot, moment emoţionant despre care vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte. Totodată, mulţumindu-vă pentru cele împărtăşite, încredinţăm rugăciunilor Preasfintei Fecioare Maria, întreaga activitate a Consiliului Pontifical pentru Unitate, precum şi toate eforturile care se fac pentru dobândirea unităţii Bisericii, să putem fi cu toţii o turmă şi un Păstor, după voinţa lui Dumnezeu.
Sâmbătă, 13 dec. 2008, în cadrul Sfintei Liturghii în limba română, la biserica „Sfântul Antonie Abate la Esquilino”, dedicată Sfântului Antonie cel Mare, din Roma a fost hirotonit diaconul Claudiu Ciubotariu, SJ. S-a pus această hirotonire sub semnul Sfântului Antonie Abate, sub semnul smereniei Sfântului Ignaţiu de Loyola, care ne-a invitat ca tot ceea ce facem să facem spre mai mare mărirea lui Dumnezeu, şi sub semnul primului Cardinal al neamului românesc Iuliu Hossu, care a spus: „credinţa noastră este viaţa noastră”.
Euharistia se naşte, practic, din preoţie, pentru că preotul este cel care celebrează Liturghia, dar şi preoţia se naşte din Euharistie, pentru că preotul este hirotonit în cadrul Sfintei Liturghii. Ca urmare, preotul este chemat să devină el însuşi Euharistie, adică jertfă vie, bine-plăcută, de mulţumire adusă lui Dumnezeu. Este ceea ce-i dorim tânărului Claudiu, care a studiat în multe locuri din străinătate, a făcut un bogat apostolat: cu copiii străzii şi cu cei din închisori. Îi dorim ca viaţa lui preoţească într-adevăr să poată reflecta credinţa lui, şi viaţa lui să devină o Sfântă Liturghie, adică o „operă pentru popor”. Aşa să-i ajute Bunul Dumnezeu să slujească în sfinţenie Biserica! Amin. Aleluia.