Buna Vestire (Fra Angelico)

Buna Vestire, sărbătorită în data de 25 martie, este un eveniment foarte des reprezentat în artă în general şi în pictură în special, de-a lungul timpurilor. În Evul Mediu, data de 25 martie avea o triplă semnificaţie: pe lângă evenimentul Bunei Vestiri, acestei date ii era atribuită şi izgonirea lui Adam şi a Evei din rai, şi de asemenea se considera că este data Răstignirii.

La sfârşitul Evului Mediu şi început de Renaştere, Florenţa era singura cetate a umanismului, impunându-se drept capitală artistică a Italiei şi a Europei. Cei 90.000 de locuitori ai oraşului puteau admira operele unei generaţii de artişti excepţionali, ca Ghiberti, Masaccio, Donatello, Uccello, Filippo Lippi. Atmosfera efervescentă, care a schimbat în 50 de ani faţa lumii, era susţinută de ghilde dinamice, care aduceau bogăţie oraşului şi de clericii care participau la noua stare de spirit.

Pe acest fundal, călugărul dominican Fra Angelico a luminat oraşul cu „talentul său rar şi perfect”, cum avea să îl numească, un secol mai târziu, Giorgio Vasari. Venirea sa la Florenţa l-a adus în centrul activităţilor culturale ale regiunii, precum şi ocazia de a se afla sub patronajul lui Cosimo de Medici. Conform lui Vasari, la îndemnul acestuia Fra Angelico a început proiectul pictării mănăstirii San Marco.

Patronii sau protectorii artiştilor îi influenţau în realizarea operelor. Motivul era simplu: pictura pe care acesta o comanda spunea multe despre el. Astfel, cu cât conţinea mai multă foiţa de aur, cu atât demonstra prosperitatea patronului. Albastrul azuriu din pigment de lapis lazuli, dovedeau capacitatea patronului de a-l înzestra pe artist. Din acest motiv picturile deveneau printre altele şi etalări opulente de materiale.

Departe de constrângerile clienţilor bogaţi şi de limitările picturii pe panouri, Fra Angelico a putut să îşi exprime în pictura frescelor din mănăstirea florentină adâncă veneraţie faţă de Dumnezeu, precum şi cunoaşterea şi dragostea pentru omenire. Stilul lui Fra Angelico a fost descris drept „pios” şi într-adevăr, aceasta este trăsătura sa predominantă. Chipurile pictate de el au un aer de suavitate transfigurată, fervoare religioasă, radiază, sunt sfinte şi detaşate de agitaţia şi zarva laică.

Lucrări sale au o atmosferă umilă, în culori simple. Conţin mai mult roz-violet decât roşu, în timp ce strălucitorul şi costisitorul albastru atât de folosit în Renaştere lipseşte aproape cu desăvârşire. Îi iau locul verdele şters şi alb-negrul veşmintelor dominicane. Nu este nimic opulent, nimic care să distragă de la experienţele spirituale ale oamenilor simpli care sunt reprezentaţi în fresce. Fiecare dintre fresce are ca efect aducerea în faţa privitorului a unui scurt aspect al vieţii lui Cristos. Sunt ca nişte ferestre spre lumea transcendentă.

BUNA VESTIRE este una dintre frescele mănăstirii San Marco din Florenţa. A fost realizată aproximativ între anii 1433- 1434, având dimensiunile de 175×180 cm. Cu această capodoperă din perioada Renaşterii timpurii, Fra Angelico a stabilit un model care a fost urmat de mulţi pictori ai Bunei Vestiri. Aşezată în capătul scărilor de la etajul întâi, este prima imagine pe care o vedeau călugării când urcau spre chiliile lor, poziţionarea fiind bine stabilită pentru a avea un impact emoţional puternic asupra privitorului, pentru a invita la rugăciune.

Plasată într-un decor clasic, utilizând noile cunoştinţe de perspectivă pentru a construi spaţiul pictural şi pentru a da viaţă scenei, lucrarea constituie un minunat exemplu de pictură renascentistă. Cu toate acestea, urmele artificialităţii graţioase caracteristice artei gotice rămân. Tocmai această îmbinare a celor două tradiţii artistice într-o singură pictura creează această frumuseţe specială.

Fra Angelico a inclus în compoziţie elemente din arhitectura mănăstirii, reprezentând capitelurile coloanelor din mănăstire. Proporţiile elementelor arhitecturale pictate se potrivesc cu cele ale mănăstirii, în timp ce scena este luminată dinspre est, deoarece Buna Vestire, conform tradiţiei, s-a petrecut în zori. Fecioara Maria este pictată într-o chilie cu pereţi simpli, albi, iar nu într-o casă. Unicul element decorativ este o coloană, care este ascunsă aproape în totalitate de aripile arhanghelului. Într-o parte, Sfântul Petru Martirul observă evenimentul.

Cele două personaje principale, una fiinţă umană, cealaltă fiinţă angelică, par a nu fi parte din lumea aceasta. Ceva important se întâmplă, stau faţă în faţă, se înclină unul spre celălalt, dar nu par a-şi vorbi. Mâinile lor sunt încrucişate formând semnul crucii. Îngerul este modest şi încrezător. Investită cu o frumuseţe delicată şi modestă, Fecioara Maria citeşte Scriptura, în momentul sosirii Sf. Arhanghel. Fecioara se retrage, îşi încrucişează mâinile în semn de supunere şi spune: „Iată serva Domnului. Fie mie după Cuvântul Tău!” Scaunul pe care era aşezată este de lemn, simplu, nicidecum un tron după cum i s-ar cuveni, în concordanţă cu importanţa evenimentului. Atmosfera de modestie şi smerenie din partea Mariei şi de veneraţie din partea Arhanghelului este redată atât de curbura arcadelor cât şi poziţiile curbate ale personajelor principale. Acestei picturi, spre deosebire de alte reprezentări ale aceleiaşi teme, îi lipsesc obiectele simbolice care amintesc în Renaştere de fecioria Mariei: scoica, crinii, carafa, bazinul baptismal. Simplitatea se reflectă şi în culorile folosite, hainele personajelor principale fiind un roz pal, neavând nimic din maiestuozitatea altor reprezentări ale timpurilor, iar cele ale Sfântului Petru aduc cu veşmântul dominican. Sfântă Fecioară are o umbră, pe când îngerul nu, fiind mesagerul Domnului şi nu fiinţă umană.

Compoziţia este statică, nimic nu se mişcă. Maria accepta cu seninătate vestea, lucrarea este o capodoperă a acceptării tăcute.

Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, în Redemptoris Mater, face o descriere care se potriveşte perfect acestei picturi. „Buna Vestire este revelarea misterului Întrupării în însăşi clipa începutului împlinirii lui pe pământ. Darul mântuitor prin care Dumnezeu se dăruieşte pe Sine şi viaţa Sa, într-un fel, întregii făpturi şi, în mod direct, omului, îşi atinge în misterul Întrupării unul din punctele culminante. Aceasta este, într-adevăr, o culme între toate dăruirile de har din istoria omului şi a lumii. Maria este «plină de har» pentru că în ea se realizează şi se împlineşte Întruparea Cuvântului, unirea ipostatică a Fiului lui Dumnezeu cu firea omenească” (nr. 9).

Fra Angelico prin folosirea tehnicii fără multe decoraţiuni, a culorilor pastel deschise, a dispunerii cu grijă a câtorva personaje semnificative şi a priceputei folosiri a expresiei, combinate cu rugăciune şi trăirea vieţii în Cristos, creează, fără costisitoarele inserţii de aur şi albastru, opere de artă memorabile, ferestre deschise spre transcendent.

Bibliografie
Giorgio Vasari, Lives of the Artists, prima publicare 1568, republicare Penguin Classics, 1965
Giorgio Bonsanti, Beato Angelico. Catalogo completo; „Biblioteca d’arte”, Octavo-Franco Cantini, Firenze 1998
Donald Attwater. The Penguin Dictionary of Saints. Penguin Reference Books, 1965
Stefano Orlandi. Beato Angelico; Monographia Storica della Vită e delle Opere con Un’Appendice di Nuovi Documenti Inediti. Florence, Leo S. Olschki Editore, 1964