Cardinalul Bergoglio: Mesaj pentru Postul Mare

Teme: Spiritualitate.
Etichete: .
Publicat la 24 martie 2013.
Print Friendly

Autor: Cardinalul Jorge Mario Bergoglio
Traducere: Renata Oana

Cardinalul Bergoglio

Cardinalul Bergoglio

Prezentăm în cele ce urmează traducerea mesajului pentru Postul Mare al Cardinalului Jorge Mario Bergoglio, adresat Arhidiecezei de Buenos Aires în data de 13 februarie 2013, în Miercurea Cenuşii, cu o lună înainte de a fi ales în Scaunul Sfântului Petru, ca Papa Francisc.

Sfâşiaţi-vă inimile, astfel încât prin acea rană să putem să privim înspre noi înşine

Către preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii din Arhidieceză,

Sfâşiaţi inimile şi nu hainele voastre,
Şi întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru,
Căci El este milostiv şi îndurat,
Încet la mânie şi mult milostiv.

Încetul cu încetul ne obişnuim să auzim şi să vedem, prin intermediul mass-media, cronica întunecată a societăţii contemporane, prezentată aproape cu o plăcere perversă, şi ne obişnuim chiar să o atingem şi să o auzim în jurul nostru şi în trupurile noastre. Dramele se petrec în stradă, în cartier, în casele noastre şi, de ce nu, în inimile noastre. Suferinţa celor nevinovaţi şi paşnici ne izbeşte în permanenţă; sfidarea drepturilor celor mai fragile persoane şi popoare nu ne este străină; dominaţia banilor cu efectele lor demonice, printre care drogurile, corupţia, traficul de persoane, inclusiv de copii, împreună cu suferinţa materială şi morală, este larg răspândită. Distrugerea încercărilor de dialog, emigraţiile dureroase şi lipsa unei perspective de viitor se adaugă la această simfonie. Greşelile şi păcatele noastre, ca Biserică, nu lipsesc din această imagine panoramică. Cele mai intime egoisme sunt justificate, şi nu devin mai puţin grave din această cauză; lipsa valorilor etice în societate, care afectează foarte grav familiile, coexistenţa în cartiere, în sate şi oraşe, toate ne vorbesc despre limitarea, slăbiciunea şi incapacitatea noastră de a transforma această listă nesfârşită de realităţi distructive.

Capcana neputinţei ne face să ne gândim: Oare are rost să încercăm să schimbăm ceva? Putem face ceva în această situaţie? Oare merită să încercăm, dacă lumea îşi continuă carnavalul, ascunzându-se în spatele unei măşti? Totuşi, atunci când măştile cad, adevărul iese la iveală, şi chiar dacă unora li se poate părea anacronic să spunem aceasta, păcatul reapare şi ne răneşte trupurile cu toată forţa sa distructivă, distorsionând destinele lumii şi ale istoriei.

Postul Paştelui vine la noi ca un strigăt al unei speranţe sigure şi adevărate, care ne răspunde că da, este posibil să nu ne ascundem în spatele unui machiaj şi al unui zâmbet forţat şi artificial, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla. Da, este posibil ca totul să fie făcut nou şi diferit, deoarece Dumnezeu continuă să fie „milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult milostiv”, şi ne încurajează să o luăm mereu de la capăt. Astăzi suntem invitaţi din nou să începem o călătorie pascală către Adevăr, o călătorie care include crucea şi renunţarea, care nu vor fi uşoare, dar vor fi roditoare. Suntem invitaţi să recunoaştem că ceva este în neregulă cu noi, cu societatea şi cu Biserica şi să încercăm să ne schimbăm, să ne întoarcem, să ne convertim.

Cuvintele profetului Ioil sunt puternice şi provocatoare în această zi: „Sfâşiaţi inimile şi nu hainele voastre, şi întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru”. Este o invitaţie adresată tuturor oamenilor, nici unul nu este exclus.

Sfâşiaţi-vă inimile şi nu hainele, o penitenţă artificială, fără garanţii pentru viitor.

Sfâşiaţi-vă inimile şi nu hainele, un post exterior, pe care îl îndeplinim pentru ca să continue să ne menţină satisfăcuţi.

Sfâşiaţi-vă inimile şi nu hainele, o rugăciune superficială şi egoistă care nu ajunge în profunzimea vieţii noastre, pentru a-i permite să fie atinsă de Dumnezeu.

Sfâşiaţi-vă inimile, pentru a spune împreună cu psalmistul: „am păcătuit”. „Păcatul este rana sufletului: o, sărmane suflete rănit, primeşte-l pe Medicul tău! Arată-i rănile vinei tale. Iar pentru că gândurile tale secrete nu îi sunt ascunse, lasă-l să asculte suspinul inimii tale. Stârneşte-i compasiunea cu lacrimile tale, cu insistenţa ta. Roagă-L cu insistenţă! Fie ca El să audă suspinul tău, fie ca durerea ta să ajungă la El, astfel încât, în final, să îţi poată spune: Domnul ţi-a iertat păcatul” (Sfântul Grigore cel Mare). Aceasta este realitatea condiţiei noastre umane. Acesta este adevărul care ne poate duce mai aproape de reconcilierea cu Dumnezeu şi cu oamenii. Nu este vorba despre pierderea stimei de sine, ci despre a pătrunde în profunzimea inimilor noastre şi a ne asuma misterul suferinţei şi al durerii care ne-a legat pentru sute, chiar mii de ani, pentru totdeauna.

Sfâşiaţi-vă inimile, pentru ca prin acea rană să putem să privim într-adevăr înspre noi înşine.

Sfâşiaţi-vă inimile, deschideţi-vă inimile, pentru că dragostea îndurătoare a lui Dumnezeu, care ne iubeşte şi ne vindecă, poate pătrunde numai într-o inimă sfâşiată şi deschisă.

Sfâşiaţi-vă inimile, spune profetul, iar Sf. Apostol Pavel ne roagă aproape în genunchi: „împăcaţi-vă cu Dumnezeu”. Schimbarea modului de viaţă este semnul şi rodul acestei inimi frânte şi convertite de o dragoste care ne depăşeşte.

Iată invitaţia pe care o primim, având în vedere numeroasele răni care ne fac rău şi care ne pot ispiti să ne împietrim: Sfâşiaţi-vă inimile pentru a experimenta, în rugăciunea senină şi în tăcere, duioşia tandreţii lui Dumnezeu.

Sfâşiaţi-vă inimile pentru a putea iubi cu iubirea cu care suntem noi iubiţi, pentru a mângâia cu mângâierea care ne mângâie pe noi şi pentru a împărtăşi cu alţii ceea ce am primit.

Timpul liturgic pe care Biserica îl începe astăzi nu este doar pentru noi, ci şi pentru transformarea familiilor noastre, a comunităţilor şi a Bisericii noastre, a ţării noastre şi a întregii lumi. Sunt patruzeci de zile pentru a ne converti la însăşi sfinţenia lui Dumnezeu, pentru a deveni colaboratori care primesc harul şi posibilitatea de a reconstrui viaţa umană, astfel încât fiecare om să experimenteze mântuirea pe care Cristos a câştigat-o pentru noi prin moartea şi învierea Sa.

Cu ajutorul rugăciunii şi al penitenţei, ca semn al credinţei noastre în puterea Paştelui care transformă totul, ne pregătim de asemenea să începem, la fel ca în ceilalţi ani, călătoria în solidaritate pe timpul Postului Paştelui. Ca Biserica din Buenos Aires, care se îndreaptă spre Paşti şi care crede că Împărăţia lui Dumnezeu este posibilă, din inimile noastre, frânte de iubire şi de dorinţa convertirii, trebuie să izvorască harul şi gesturile concrete care să aline întristarea atâtor fraţi care ne înconjoară. „Nici un act de virtute nu poate fi mare dacă nu prezintă anumite avantaje pentru alţii. Astfel, indiferent cât timp petreceţi postind, indiferent cât timp dormiţi pe o scândură şi vă acoperiţi cu cenuşă, suspinând continuu, dacă nu faceţi bine celorlalţi, nu faceţi nimic măreţ” (Sfântul Ioan Crisostomul).

Acest An al Credinţei pe care îl trăim este şi o oportunitate pe care Dumnezeu ne-o oferă pentru a creşte şi a ne maturiza în întâlnirea noastră cu Domnul, care ni se arată pe chipul trist al atâtor tineri fără viitor, în mâinile tremurânde ale bătrânilor uitaţi de lume şi în genunchii şovăielnici ai atâtor familii care continuă să ţină piept vieţii, fără a găsi pe cineva care să le susţină.

Vă doresc un Post sfânt, un Post de penitenţă şi cu multe roade, şi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Fie ca Isus să vă binecuvânteze, iar Fecioara Maria să vă poarte de grijă.

Cu dragoste paternă,
Cardinalul Jorge Mario Bergoglio SJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *