Educarea noilor generaţii la pace

Teme: Interviu, Social.
.
Publicat la 24 ianuarie 2012.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Mario Ponzi
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: L'Osservatore Romano, 6 ianuarie 2012

Cardinalul Appiah Turkson

Cardinalul Appiah Turkson

Anul 2011 s-a încheiat aşa cum a început, marcat de o serie de manifestări ale tinerilor în aproape toate capitalele europene şi în bună parte din cele din restul lumii. În noile generaţii a crescut sentimentul de frustrare datorită crizei cu care se confruntă societatea, lumea muncii şi economia. Şi cu privire la aceasta, precum şi cu privire la alte elemente, anul 2012 se anunţă la fel de întunecat la orizont. „Rădăcinile acestei situaţii tragice – afirmă Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace în acest interviu pentru L’Osservatore Romano – sunt înainte de toate culturale şi antropologice”. Ceea ce lipseşte, consideră în substanţă Cardinalul, este o educaţie la solidaritatea inter-generaţională. Şi acest lucru generează dezorientarea tinerilor în faţa modelelor pe care le simt ca proprii. Nu întâmplător, în Mesajul său pentru Ziua Mondială pentru Pace din acest an, Papa Benedict al XVI-lea a scris: „Pare aproape că un strat de întuneric a coborât asupra timpul nostru şi nu permite să vedem cu claritate lumina zilei”. Acestea sunt motivele „pentru care Papa Benedict al XVI-lea – subliniază Cardinalul – face apel la responsabilitatea tuturor în formarea tinerilor, adevăraţii protagonişti ai viitorului”.

– Conceptul cheie al Zilei Mondiale pentru Pace 2012 pare să se învârtă pe doi pivoţi indicaţi de Papa: protagonismul tinerilor şi contextualizarea problemelor care trebuie înfruntate ca provocări. Faptul că Biserica mizează mult pe tineri nu este o noutate. Ce este în plus în acest apel al Papei Benedict al XVI-lea?

– Atenţia arătată de Papa faţă de tineri este profund coerentă cu aceea a întregii Biserici faţă de ei. Într-adevăr, ei sunt din totdeauna în fruntea preocupărilor Bisericii, pentru că oferă o formidabilă privire de speranţă spre viitor şi, în acest sens, reprezintă continuitatea familiei umane. Pontiful a primit strigătul adesea tăcut al atâtor tineri şi se angajează personal pentru ca ei să fie făcuţi protagonişti ai unei lumi noi şi, în acelaşi timp, ai unei noi evanghelizări a socialului, ai unei angajări în transformarea lumii pornind de la credinţa în Isus Cristos. Aşadar, aşa cum susţine Papa Benedict al XVI-lea în Caritas in veritate, mai degrabă încrezători decât resemnaţi, tinerii protagonişti şi constructori ai unui viitor mai bun sunt chemaţi să reproiecteze drumul lor şi să îşi dea reguli noi. Mesajul Papei, precum şi predica sa din 1 ianuarie, sunt puternic ancorate în realitatea lumii actuale. O lume grav marcată nu numai de criza economică şi financiară, cu toate multiplele sale consecinţe dramatice, în primul rând în lumea muncii, ci şi de mentalitatea nihilistă răspândită care neagă orice fundament transcendental şi izolează persoana într-un orizont de singurătate, de materialism, de egoism, de disperare. Papa a dorit să exprime apropierea sa profundă, concretă şi din inimă faţă de neliniştile care astăzi îi tulbură pe tineri şi familiile lor; a dorit să primească şi să relanseze cererile lor juste de dreptate, din orice parte a lumii ar proveni.

– Între lucrurile care îi influenţează în mod negativ pe tineri, Papa, deja în Caritas in veritate, denunţa o „lipsă de gândire”, în societatea de astăzi. Apoi a continuat să pună accentul pe ceea ce el nu a ezitat să definească „urgenţă educativă”. Astăzi indică din nou educarea tinerilor ca o provocare care trebuie abordată pentru a cuceri pacea şi dreptatea în lume. Ce anume nu merge în sistemul educativ la nivel mondial?

– Sistemul educativ nu este, ca să spunem aşa, un organism izolat, un organism de sine stătător. Este mai degrabă expresia unei solidarităţi inter-generaţionale între trecut şi prezent, între prezent şi viitor. Este intim împletit cu alte sisteme care privesc existenţa umană. Mai ales este împletit cu practica zilnică, adică cu acel stil schimbător de viaţă care pare de acum incapabil să susţină sistemul educativ. Mă gândesc de exemplu la tot ceea ce rezultă, în termeni culturali şi de mentalitate, din consumism, din hedonism şi, în special, dintr-o idee de libertate răstălmăcită. În sensul că ea este percepută numai ca permisiune de a urma la infinit propriile impulsuri şi interese particulare, şi nu ca o capacitate de a se lega de adevăratul bine, acceptând acele reguli care îl tutelează şi îl favorizează. Această concepţie ucide, de fapt, libertatea însăşi, generând acea urgenţă educativă, de mai multe ori denunţată de Papa, care este o urgenţă cu caracter antropologic şi etic. Aceasta poate fi contrastată în mod eficient printr-o serioasă relansare a unei noi gândiri critice, a unei culturi deschise la transcendenţă şi a unei educaţii deschise la împlinirea umană în Dumnezeu. Dumneavoastră mă întrebaţi ce anume nu merge în sistemul educativ. Eu cred că problema principală se referă mai ales la lipsa unei viziuni lărgite, a unui orizont larg. Astăzi, după părerea mea, este nevoie de o educare la globalitate, care să fie interdisciplinară, interculturală, interreligioasă, interetnică.

– Pentru a aminti de această necesitate a unei noi educaţii Papa, în predica de la Liturghia pentru Ziua Mondială pentru Pace, a pus acea întrebare neliniştitoare: „Mai are sens să educăm?”

– Cred că sensul întrebării Papei este dublu. Înainte de toate cred că a dorit, cu o provocare, să îndrepte atenţia asupra unei probleme pe care o consideră fundamentală. Apoi a dorit însă să lanseze un fel de „chemare educativă” la solidaritatea inter-generaţională, care să considere educaţia ca expresia şi transmiterea unui „manual pentru viaţă”, în optica unei reînnoite etici publice şi a unei puternice coeziuni sociale. Papa, întrebând dacă mai are sens să educăm, a ridicat o problemă radicală astăzi. Se referă la întregul context cultural şi este pusă în primul rând de criza gândirii şi a eticii. Dacă lipseşte orice fundament, dacă ideea de adevăr este pusă deoparte, se pune deoparte şi un orizont, un scop pentru care să educăm. Educaţia, prin natura sa, proiectează şi propune, în dialogul constant, o multiplicitate de principii şi de cunoştinţe. Dar dacă aceste principii şi cunoştinţe sunt lipsite de sensul lor, de fundamentul lor de adevăr, iată că întregul proces educativ, ca să spunem aşa, se prăbuşeşte.

În acest sens, Papa Benedict al XVI-lea, conştient de corelaţia profundă a sistemului educativ cu alte sisteme şi cu alte realităţi private şi publice, a dorit să apeleze la toţi responsabilii procesului pentru ca împreună să realizeze o revizuire, o deconstrucţie a situaţiei actuale şi apoi o reconstrucţie în termeni de responsabilitate, înainte de toate. Tinerii, într-adevăr, ajung adesea să trăiască în contexte şi ambiente de viaţă needucative, să aibă experienţe care îi fac să piardă sau să fie frustraţi. Toţi responsabilii chemaţi în cauză sunt invitaţi să acţioneze. Dacă, de exemplu, lumea politică nu devine exemplară, nu numai în elaborarea de politici drepte, ci şi în conduita personalului politic, sau dacă politica este supusă în întregime numai forţei intereselor economice şi financiare, stabilind astfel o subordonare faţă de ele, şi societatea degenerează. Acelaşi lucru se poate spune despre toţi educatorii, inclusiv păstorii şi formatorii ecleziastici. Cred că este fundamental a aminti de problema urgentei reînnoiri a democraţiei participative, tot mai ameninţată de derive populiste sau de instanţe naţionaliste ori regionaliste.

– Într-adevăr, tinerii nu sunt entităţi izolate. Ei trăiesc într-un context care pare să îi împingă pe o cu totul altă cale faţă de cea indicată de Papa. Şi astăzi violenţa, agresiunea, intoleranţa sunt antagoniste faţă de sentimente de altfel naturale pentru noile generaţii deschise la dialog, la convieţuire paşnică, la fraternitate universală. Cum să îi punem la adăpost de nonvalorile care îi ameninţă?

– Printr-o acţiune responsabilă şi unită a tuturor subiecţilor implicaţi. În primul rând prin lucrarea unor educatori care să fie în acelaşi timp martori credibili pentru o educaţie serioasă şi o formare concretă. Şi să fim atenţi că tinerii nu sunt, să spunem aşa, entităţi pasive. Ei sunt primii responsabili. În acest sens, Papa a dorit să pună accentul pe ascultarea instanţelor tineretului. În acelaşi timp mi se pare însă că a dorit să îi încurajeze pe tineri la protagonism, să devină artizani ai propriei vieţi, valorizând propriile talente, în libertate şi solidaritate cu alţii, să descopere proiectul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre ei.

– Papa are mare încredere în opera Bisericii în domeniul formativ. Însă tinerii sunt din punct de vedere antropologic foarte diferiţi de învăţătorii lor. După părerea dumneavoastră, se vorbeşte în mod corect, sau mai bine spus comprehensibil, pentru noile generaţii?

– Nu aş spune „diferiţi din punct de vedere antropologic”. Mai degrabă aş spune că tinerii sunt diferiţi ca mentalitate, valori şi formare, aşa cum se întâmplă astăzi pentru orice generaţie faţă de cele precedente. Dacă tinerii nu sunt ascultaţi, dacă sunt excluşi şi nu li se permite să îşi afirme propriile talente şi propriile vocaţii, sau dacă sunt izolaţi într-un orizont de sărăcie absolută care îi striveşte cu privire la prezent eliminând orice proiectare a viitorului, atunci răspunsul este că astăzi nu li se vorbeşte tinerilor în mod corect. Şi nu numai că nu se vorbeşte, dar nici nu se acţionează în mod corect, adică cu gândul la viitorul societăţii. Proclamând omenirii calea păcii, Papa s-a adresat tuturor tinerilor. Este adevărat, ei sunt diferiţi din punct de vedere cultural, dar asemenea Evangheliei, Papa Benedict al XVI-lea merge direct la inima tinerilor, reuşeşte chiar să treacă peste graniţele naţionale, continentale, culturale, religioase, depăşind aşa-numitele „spaţii ale civilizaţiilor”. Ca păstor ghanez, pot mărturisi de exemplu primirea pe care mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii a avut-o din partea tinerilor din ţara mea şi din întreaga Africă, şi ei foarte diferiţi între ei. Aşa s-a întâmplat în India, în China, în Brazilia, în Statele Unite, în Europa şi în celelalte naţiuni din lume.

– Există obstacole de comunicare pentru pătrunderea Evangheliei în ambientele culturale care caracterizează lumea tineretului?

– Evanghelia este un mesaj de speranţă: o speranţă pentru toţi oamenii. Este o realitate care schimbă inima. Este vestea cea bună valabilă pentru toate contextele culturale în orice timp. Ea merge direct la inima persoanelor. Dacă tinerii sunt însă constrânşi în locuri, mentalităţi şi stiluri de viaţă contrare binelui comun, contrare însuşi binelui lor, aşadar contrare Evangheliei, care este un mesaj de viaţă, libertate, solidaritate, fraternitate, primire, prietenie, atunci privirea este abătută de la lucrurile mari şi frumoase pe care le rezervă lor existenţa. Cât priveşte problema comunicării, dau numai un exemplu: întreaga zi de 1 ianuarie s-a scris foarte mult pe Twitter cu privire la Mesajul pentru pace. A fost o bucurie să vezi tineri din toate continentele comentând cuvintele Papei cu limbajul tipic al reţelei. Sunt foarte mulţumit pentru această împărtăşire directă cu atâţia tineri în limbajul lor şi pe una dintre reţelele sociale cele mai frecventate de către tineri din orice parte a lumii.

– Papa a încheiat predica de la 1 ianuarie cu o indicaţie precisă: „Isus este o cale practicabilă, deschisă tuturor. Este calea păcii”. Cum va încerca Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace să facă vizibilă tuturor această cale în anul care abia a început?

– Înainte de toate ne vom dedica unei răspândiri capilare a Mesajului pentru Ziua Mondială pentru Pace 2012. Avem apoi în program celebrarea a cincizeci de ani de la Conciliul Vatican II. Vom invita chiar noile generaţii să reflecteze asupra conţinuturilor sale. Trebuie pregătită apoi cu grijă celebrarea a cincizeci de ani de la Enciclica Pacem in terris, în 2013. Printre alte activităţi din acest an aş semnala pregătirea conferinţei Naţiunilor Unite despre dezvoltarea sustenabilă care, aşa cum se ştie, se va desfăşura la Rio de Janeiro între 20-22 iunie. Avem în program şi organizarea, în colaborare cu alte organisme, a unei conferinţe despre viaţa rurală şi o serie de mese rotunde pe diferite teme: traficul de fiinţe umane; apărarea persoanei umane de la concepere până la sfârşitul ei natural; strategiile de acţiune pentru binele comun; reînnoirea misiunii şi a identităţii formării catolice în lumea afacerilor; şi în sfârşit noile provocări pentru catolici în construirea binelui comun.

Desigur, vom colabora cu celelalte dicastere ale Sfântului Scaun pentru a face să se înţeleagă că în mod fundamental cultul lui Dumnezeu este un act de dreptate, fără de care nu sunt posibile celelalte acte de dreptate între oameni. Vom încerca şi să întărim ideea că credinţa în Cristos este fundamentală pentru a reînnoi cultura şi societatea pentru binele tuturor. În acest sens, Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace este gata să primească invitaţia Papei de a intensifica eforturile pentru a reafirma marea valenţă intelectuală, spirituală şi morală a credinţei. Dicasterul se va strădui să îi facă pe toţi să înţeleagă că Cristos este calea pentru pace, contribuind astfel la explicarea dimensiunii sociale a noii evanghelizări, în sintonie cu perspectivele Sinodului Episcopilor din luna octombrie a acestui an.

Material apărut iniţial pe InfoSapientia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *