Reîntoarcerea la simplitatea credinţei catolice

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Giovanni Cubeddu
Traducere: Monica Omilescu
Sursa: 30 Giorni

Cardinalul Donald Wuerl

Cardinalul Donald Wuerl

Crezul apostolilor, Sacramentul Spovedaniei, Adoraţia Euharistică, invitaţia către cei îndepărtaţi să se întoarcă la Biserică. Aceste teme sunt atinse în dialogul avut de Giovanni Cubeddu, pentru revista 30 Giorni, cu Cardinalul Donald Wuerl, Arhiepiscop de Washington. Interviul a fost luat în 29 iunie a.c., la centrul pastoral al Diecezei de Washington.

– Eminenţă, sunteţi Episcopul Diecezei unei capitale atât de importante, care este încă numită „capitala lumii”. Citindu-vă scrisorile pastorale, ne atrage atenţia faptul că întotdeauna vă adresaţi persoanelor care s-au îndepărtat de credinţă. Pare că aceasta este principala dvs. grijă.

– În aceasta constă noua evanghelizare, şi din această cauză în Arhidieceza de Washington am făcut din noua evanghelizare obiectivul nostru principal. Este lentila prin care dorim să vedem tot ceea ce facem, invitând lumea să se întoarcă la credinţă şi invitând tinerii să înceapă să stimeze, să înţeleagă şi să trăiască credinţa noastră catolică. Motivul pentru care am scris anul trecut Scrisoarea pastorală despre noua evanghelizare Disciples of the Lord: sharing the vision (Discipolii Domnului: împărtăşirea unei viziuni) a fost tocmai faptul că ne confruntăm cu o generaţie de catolici care sunt botezaţi, însă nu sunt practicanţi. Este vorba în mare parte de catolici care au primit o cateheză destul de sărăcăcioasă în timpul anilor ’70, ’80 şi în parte chiar ’90. În Statele Unite am trăit o perioadă în care nu s-a acordat o atenţie foarte sporită la ceea ce se învăţa ori la textele catehetice şi teologice care erau furnizate pentru educarea tinerilor noştri. Rezultatul este acela că, şi în urma influenţei revoluţiei culturale din anii ’60 şi ’70, mulţi catolici au încetat pur şi simplu să mai vină la biserică. Se consideră catolici, însă nu participă la viaţa Bisericii.

Când Papa Ioan Paul al II-lea a început să vorbească atât de insistent despre nevoia unei noi evanghelizări, şi noi începeam să înţelegem cât de important este să chemăm lumea să se întoarcă, iar apoi când Papa Benedict al XVI-lea a instituit Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, în această Arhidieceză am decis ca evanghelizarea să fie în centrul tuturor acţiunilor noastre. Dorim să ne asigurăm că aceia care s-au îndepărtat sunt chemaţi să se întoarcă. Un exemplu în acest sens este invitaţia la Sacramentul Spovezii pe care am numit-o „The light is on for you” (Lumina este aprinsă pentru tine, n. trad.). În această încercare de a repropune Sacramentul Reconcilierii, am oferit posibilitatea de a avea acces la Sacramentul Spovezii în toate parohiile Arhidiecezei, în timpul Postului Mare, timp de cinci ani consecutivi. Am făcut pur şi simplu în aşa fel încât oricine din comunitate – catolic sau nu – să ştie că Sacramentul Spovezii este un lucru pe care catolicii îl practică şi că în fiecare dintre bisericile noastre, în fiecare zi de miercuri din timpul Postului Mare, de la orele 6.30 la 8 seara, există un preot în aşteptarea de a asculta mărturisirile şi de a spune „Bine ai revenit!” Astfel, am făcut publică această invitaţie de a se întoarce acasă în metrou, la radio, pe autobuze şi prin afişe publicitare. Acum şi alte Dieceze din ţară şi din Canada au preluat această iniţiativă.

– Dvs. sunteţi foarte direct şi concret în catehezele pe care le ţineţi. În Scrisoarea pastorală God’s mercy and loving presence (Îndurarea lui Dumnezeu şi prezenţa Sa iubitoare) aţi sugerat preoţilor, persoanelor consacrate şi laicilor Arhidiecezei să continue cu Spovezile şi aţi sfătuit poporul să participe la Adoraţia Euharistică, urmând exemplul Sfântului Alfons Maria de Liguori, pe care îl citaţi în scrierile dvs. A fost ca şi cum aţi fi spus: „Sacramentele sunt răspunsul”.

– Cu siguranţă da, şi când noi, Episcopii Statelor Unite, ne-am întâlnit în urmă cu câţiva ani, am spus că este necesar să fixăm priorităţile pentru Biserica ţării noastre. Într-adevăr, întâia prioritate, asupra căreia am căzut cu toţii de acord, a fost evanghelizarea şi cateheza asupra Sacramentelor, readucerea oamenilor la Sacramente. Este un lucru esenţial… Isus, Cuvântul întrupat, când se pregătea să se întoarcă la Tatăl în glorie, a înfiinţat o Biserică care să îi semene, să fie spirituală dar şi vizibilă, care, chiar dacă este formată din fiinţe umane, să îl aibă pe Spiritul Sfânt. Conciliul Vatican II vorbeşte despre Biserică ca despre un mare sacrament. Isus a instituit Sacramentele în aşa fel încât să poată să ne atingă, iar noi să avem posibilitatea să îl atingem.

Între toate aceste mari momente de întâlnire cu Isus, în vârf se află Sfânta Euharistie. Isus ne-a spus: „Faceţi aceasta în amintirea Mea”. Iar noi am înţeles că de fiecare dată când o vom face, El va fi cu noi. Cred că tinerii noştri îşi dau seama că acest lucru nu este numai simplu, ci şi adevărat. Ceea ce le cerem astăzi tinerilor noştri este să dea răspunsul pe care Petru l-a dat atunci când Isus i-a întrebat pe ucenici: „Voi cine spuneţi că sunt Eu?” Aceasta este întrebarea pe care o adresăm tinerilor: „Voi cine spuneţi că este Isus?” Simon Petru a răspuns: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Îi ajutăm pe tinerii noştri să facă aceeaşi mărturisire de credinţă – să îi spună lui Isus Cristos: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, eu cred în Tine”. Şi ne dăm seama că tinerii noştri răspund. Nu este complicat. Când Isus vorbea, nu era dificil de înţeles. După părerea mea, răspunsul credinţei ajunge să fie acoperit de elemente mondene. De aceea, tinerii noştri ne cer astăzi: „Vorbiţi-ne despre Isus, vorbiţi-ne despre Evanghelia Sa”.

– În Scrisoarea dvs. pastorală din anul 2007, God’s mercy and the Sacrament of Penance (Îndurarea lui Dumnezeu şi Sacramentul Spovezii), amintiţi că „noua creaţie” este însuşi omul răscumpărat.

– Sfântul Paul ne spune că lupta din noi se desfăşoară între omul cel vechi care doreşte să mai rămână şi omul cel nou, creaţia nouă care se manifestă, adică omul în starea de har, omul răscumpărat prin har. Nu este oare tocmai ceea ce a venit Isus să facă? Să refacă tot ceea ce era stricat. Noua creaţie, creaţia de har, este Împărăţia Tatălui – prezenţa lui Dumnezeu, prezenţa păcii, a iubirii, a dreptăţii, a milei, a însănătoşirii. Noua creaţie începe pentru fiecare dintre noi la Botez. Fiecare devine prin Botez fiinţă a noii creaţii. Însă vechea creaţie, omul cel vechi, opune rezistenţă, dorind să ne ţină strâns în mână, pe când noua creaţie, omul cel nou, încearcă să rupă orice legătură cu omul cel vechi. Fiecare dintre noi este un locuitor al Împărăţiei Cereşti. Iar Împărăţia vine chiar acum, de fiecare dată când un credincios care îl urmează pe Cristos acţionează cu bunăvoinţă, în iubire, în adevăr şi în dreptate. Toate acţiunile care fac vizibilă prezenţa lui Cristos în noi constituie Împărăţia Cerească.

Odată, un om care se considera ateu m-a întrebat: „Ce anume aduc în lume oamenii ca voi?”, referindu-se prin „oamenii ca voi” la Biserică. I-am răspuns: „Cum ar fi fost lumea dacă în secolele trecute, în mileniile trecute, nu ar fi fost date cele zece porunci? Dacă nu ni s-ar fi spus că suntem meniţi să ne purtăm unii cu alţii cu demnitate, dacă nu ni s-ar fi spus că suntem chemaţi la iubire reciprocă şi la grija şi faţă de ultimul dintre fraţii noştri? Cum credeţi că ar fi arătat lumea?” Iar el a răspuns, spre cinstea lui: „Ar fi fost un dezastru”. Acestea sunt toate semne că Împărăţia Cerească îşi face loc în lume. Una dintre bucuriile pe care ţi le oferă statutul de Episcop constă în faptul că trebuie să te deplasezi în toată Dieceza. În parohiile acestei Biserici locale văd oameni care îşi trăiesc propria credinţă şi încearcă să îl urmeze pe Cristos crescându-şi propriii copii, încercând să îşi ajute copiii să urmeze calea lui Cristos. Există persoane care au grijă de bătrâni şi de bolnavi, care vin în întâmpinarea celor nevoiaşi, încercând să facă toate lucrurile pe care ni le-a spus Isus.

– Şi în SUA catolicii trăiesc în mijlocul unor forţe care adesea se contrapun. Pe de o parte, aşa cum amintesc Episcopii Statelor Unite în documentul „In support of Catechetical Ministry” (În sprijinul slujirii catehetice), „trăim într-o societate din ce în ce mai secularizată şi mai materialistă”, însă, pe de altă parte, există minorităţi spaniole, de culoare şi asiatice care sunt purtătoarele unei abordări diferite…

– Printre lucrurile pe care noi le recunoaştem şi pe care Papa Benedict al XVI-lea ni le-a amintit venind aici în urmă cu trei ani, în 2008, sunt şi cele trei bariere în proclamarea Evangheliei în Statele Unite, şi anume secularismul, materialismul şi individualismul. Toate acestea sunt tot mai evidente în cultura noastră. Mare parte din ceea ce se consideră ca fiind cultură americană este generat doar de industriile de divertisment şi de informare. Când însă mergi între oameni, în parohii, în spaţiile în care lucrează persoanele, găseşti încă multe valori creştine de bază. Rareori auzim vorbindu-se în mass-media despre acestea. Aceste valori sunt cenzurate. Orice lucru care are de-a face cu religia, cu credinţa, cu spiritualitatea oamenilor este cenzurat, şi suntem tentaţi să credem că ceea ce vedem la televizor, auzim la radio ori citim în ziare este totul. Dar nu este. Pe de altă parte, aşa cum aţi sugerat şi dvs., avem astăzi toţi aceşti imigranţi care vin. În această Arhidieceză celebrăm Sfânta Liturghie în douăzeci de limbi diferite la fiecare sfârşit de săptămână… douăzeci! Această reflecţie a Bisericii Universale în capitala Statelor Unite este o adevărată binecuvântare.

Imigranţii aduc cu ei bogăţia credinţei. Mulţi dintre ei aduc un simţ al comunităţii şi al familiei care este în mod dramatic atât de necesar în Statele noastre Unite secularizate. Asistăm la introducerea a ceea ce se defineşte drept „căsătorie homosexuală”, ca şi când căsătoria nu ar fi fost deja realitatea trăită de un bărbat şi o femeie care se unesc, promit să trăiască împreună, să dea naştere şi să crească copii. Imigranţii aduc cu sine un simţ al comunităţii şi al comuniunii ecleziale. Experienţa lor de credinţă este o experienţă care include Biserica şi, în consecinţă, doctrina creştină, tradiţia apostolică şi Episcopii ca urmaşi ai apostolilor. Ceea ce se detaşează de moştenirea protestantă înrădăcinată în Statele Unite, potrivit căreia „Isus este Mântuitorul meu şi nu am nevoie de nimic altceva”. Biserica Catolică, în schimb, a spus mereu că „Isus a instituit o familie, o familie de credinţă”. O parte a datoriei pe care o avem în faţă, în urma afluxului de imigranţi, constă în necesitatea susţinerii valorilor tradiţionale ale familiei şi ale comunităţii.

– În documentul pe care l-am citat adineaori, Episcopii Statelor Unite subliniază faptul că valorile democratice sunt una, în timp ce credinţa catolică este alta. Ţinând cont de această distincţie categorică, cum vă raportaţi la puterile civile?

– Cred că sunt o mulţime de lucruri pe care trebuie să le avem în minte. Primul ar fi faptul că trăim într-o societate democratică şi pluralistă, iar al doilea acela că, în calitate de Episcop al Bisericii Catolice, am de transmis un mesaj acestei societăţi democratice şi pluraliste. La ceremonia prin care am luat în posesie Dieceza, în urmă cu cinci ani, în predică am spus că o parte din responsabilitatea Bisericii în capitala naţiunii noastre, în această „capitală a lumii”, este aceea de a vesti Evanghelia în mijlocul tuturor celorlalte voci. Nu condamnăm celelalte voci, însă ne aşteptăm să avem libertatea de a ne face auzită vocea. Din experienţa mea la Washington vă pot spune că dacă eşti pregătit pentru a dialoga, a discuta sau a asculta, atunci ai uneori posibilitatea de a aduce în mijlocul discuţiei Evanghelia.

Este foarte important pentru Biserică să fie prezentă. Ea trebuie să fie prezentă în eforturile care se desfăşoară şi care caracterizează mediul politic, social şi cultural. Trebuie doar să fim consecvenţi cu noi înşine. Trebuie să fim fideli Evangheliei, clari în a spune ceea ce este adevărat şi ceea ce nu este adevărat, ceea ce este corect şi ceea ce este greşit. Un exemplu în acest sens este vocea Arhidiecezei în mişcarea pentru viaţă, motiv pentru care ne mândrim să avem în fiecare an o întrunire de tineri şi o Sfântă Liturghie pentru viaţă. Anul trecut au fost 35.000 de tineri, 20.000 la Liturghia din Verizon Center, 10.000 la D.C. Armory şi alţi 5.000 în bisericile de pe întreg teritoriul Arhidiecezei. Prin vocile tuturor acestor tineri, Biserica spunea pur şi simplu, în lumea politică în care trăim, că viaţa umană este un dar de la Dumnezeu.

– În ţara dvs., dezbaterile asupra reformei sanitare nu sunt încă finalizate. Biserica Catolică nu îi poate sprijini pe cei care favorizează avortul, dar acest lucru nu înseamnă că se opune unei legi care garantează o asistenţă socială şi sanitară persoanelor care nu şi-o pot permite vreodată. Uneori pare că Biserica Catolică din SUA este doar angajată în lupta pentru viaţă, o luptă împotriva guvernului.

– Acesta este modul în care este prezentată uneori Biserica Catolică, ca şi când nu ar fi interesată decât de a desfiinţa avortul. Pe lângă guvern, în Statele Unite, cel mai mare furnizor de îngrijiri este Biserica Catolică. Existăm la toate nivelele de asistenţă sanitară, de administrare a serviciilor sociale, de îngrijire a celor fără adăpost, oferind săracilor sprijin, mâncare şi locuri de dormit în parohii. Tot după guvern, suntem şi cea mai mare instituţie care sprijină educaţia, mai ales a celor săraci şi nevoiaşi. Biserica Catolică este implicată în tot ceea ce este legat de porunca lui Isus, aceea de a-i hrăni pe cei flămânzi, a da de băut celor însetaţi, a-i îmbrăca pe cei dezgoliţi şi a-i vizita pe cei bolnavi ori pe cei din închisoare. Şi o facem. Dar nu suntem niciodată prezentaţi în acest fel, nu obţinem nicio recunoştinţă.

În anul 2007, Episcopii americani au publicat un document intitulat Faithful citizenship (Cetăţeni credincioşi), un ghid pentru catolicii care intră în procesul electoral. Consider că acest text conţine o învăţătură foarte solidă şi s-a bucurat de consensul unanim al Episcopilor Statelor Unite. Faithful citizenship transmite catolicilor şi tuturor acelora care îl citesc că există un număr mare de factori pe care trebuie să îi luăm în considerare. Isus ne cere să avem grijă de femeie atunci când dă naştere copilului ei, iar apoi să avem grijă de amândoi, de mamă şi copil, la fel cum trebuie să îngrijim bătrânii şi pe cei care au nevoie de asistenţă. Toate aceste lucruri fac parte dintr-un mare cadru de referinţă al slujirii catolice a dreptăţii sociale.

– În sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul, la Liturghia din mănăstirea franciscană a Ţării Sfinte din Washington, preotul la predică a spus că Domnul a ales doi mari sfinţi cu două personalităţi destul de improbabile: un pescar şi un persecutor.

– Este modul în care lucrează Domnul. Cine s-ar fi gândit că piatra pe care Cristos îşi va construi Biserica ar fi putut fi un pescar impulsiv. Şi totuşi, prin harul lui Dumnezeu, el devine stânca pe care se sprijină Biserica. Iar Paul, care prigonea Biserica, prin harul lui Dumnezeu devine mijlocul prin care se revelează faptul că Biserica şi Isus sunt una. Când Saul a întrebat: „Cine eşti tu?”, i s-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care tu îl prigoneşti”. Aşadar Biserica şi Cristos sunt una, iar Paul a fost intermediarul acestei revelaţii. Celebrând Sfânta Liturghie în sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul, am afirmat că nu pot fi sărbătoriţi aceşti sfinţi fără să recunoaştem legătura noastră cu Roma. Când am avut marele privilegiu de a primi în posesie biserica San Pietro in Vincoli din Roma, le-am amintit persoanelor prezente că avem o legătură specială, că orice catolic are o legătură cu Petru. O avem pentru că el este etalonul credinţei noastre. Astăzi el trăieşte şi poartă numele de Benedict, şi este însuşi Petru cel spre care ne îndreptăm atunci când dorim să ştim ce ne spune astăzi Isus.

– Ca Arhiepiscop de Washington, care este experienţa dvs. cea mai dragă?

– Pentru mine, astăzi, trăsătura cea mai îmbucurătoare a Bisericii este aceea că suntem, într-adevăr, în mijlocul unei noi evanghelizări. Ne asemănăm cu Biserica de la începuturi, care ieşea afară şi spunea lumii pentru întâia dată cine este Isus. El a înviat, este cu noi. Astăzi atâta lume ascultă acest lucru pentru întâia oară. Au impresia că l-au mai auzit şi că au cunoştinţă despre acest lucru, dar în realitate îl ascultă poate pentru întâia oară. Este impresionant faptul că astăzi Biserica se deschide spre un viitor cu totul nou, şi acesta este un motiv de bucurie. Peste cincizeci de ani, lumea va privi înapoi şi va spune, poate, că acestea au fost zilele în care a început întreaga reînnoire a Bisericii.

– Într-unul dintre articolele dvs. recente aţi scris: „Nu demult, după terminarea Sfintei Liturghii de Paşti, un om s-a apropiat şi m-a întrebat dacă într-adevăr am intenţionat să afirm ceea ce el ascultase în predică, şi anume: „Dvs. aţi spus că Isus a înviat în trupul Său, nu doar în mesajul Său”.

– Isus a înviat. În unele şcoli este posibil ca lumea să fi învăţat că învierea este mai mult un fel de a spune, şi că El a înviat în ceea ce priveşte capacitatea de a influenţa prin mesajul pe care l-a adus. Noi însă spunem: „Nu, nici vorbă! Isus a înviat în propriul Său trup!” Odată, la universitate, unul dintre studenţii mei mi-a spus: „Dvs. afirmaţi că Isus a înviat din morţi”. „Da, pentru că este ceea ce ne învaţă Biserica”, i-am răspuns. Iar el a spus: „Bine, dar dvs. vreţi să spuneţi că a înviat chiar în trupul Său şi…”. „Da, în această constă învierea”, i-am spus. El nu ştia că Biserica crede în acest lucru. Acum ştie. Sunt bucuros să le pot spune tinerilor cine este cu adevărat Isus. În Crezul Apostolilor se găseşte tot ceea ce trebuie să ştim. Când merg la Roma locuiesc întotdeauna la Colegiul Pontifical Nord-American, deoarece a fost seminarul meu şi acolo merg şi astăzi seminariştii din Washington. De fiecare dată când merg acolo, iau toţi seminariştii din Washington şi îi duc în Bazilica San Pietro. Celebrăm Sfânta Liturghie la 7 dimineaţa, apoi ieşim din criptă şi ne aşezăm în faţa Altarului Confesiunii pentru a recita cu toţii Crezul Apostolilor. Şi le spun: „Acesta este locul potrivit pentru recitarea lui”.

Posted in Biserică, Interviu.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *