Biserica din Vietnam, o Biserică în creştere

Teme: Biserică, Interviu.
.
Publicat la 24 octombrie 2009.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Gianni Valente
Traducere: Oana Capan
Sursa: 30Giorni, iunie/iulie 2009

Mons. Pierre Nguyen Van Nhon

Mons. Pierre Nguyen Van Nhon

Mons. Pierre Nguyen Van Nhon, Episcop al Diecezei de Da Lat, este aproape sigur: 2010 va fi anul primei vizite a unui Papă în Vietnam. Preşedintele Conferinţei Episcopale Vietnameze a punctat circumstanţele care, în opinia sa, au mărit acum posibilitatea unei vizite a Papei Benedict al XVI-lea în ţara comunistă din sud-estul Asiei. „Ar fi un lucru bun pentru toţi. Pentru noi, catolicii, desigur, căci vom fi întăriţi în credinţă. Dar şi pentru guvern, care nu este împotrivă: vizita Papei ar fi un semn evident că Vietnamul acceptă diversitatea şi libertatea”. Ocazia oficială a fost deja identificată: în 2010 are loc a cincizecia aniversare a stabilirii ierarhiei catolice în Vietnam, de către Papa Ioan al XXIII-lea, prin decretul din 24 noiembrie 1960, şi a 350-a aniversare a constituirii primelor două vicariate apostolice ale ţării.

– Dacă Papa va merge în Vietnam, ce situaţie va găsi în acest moment al istoriei?

– Vedem că criza economică globală apasă şi asupra celor mai private sfere ale vieţii. Aici 90% din populaţie lucrează pământul, dar din cauza crizei economice, producţia agricolă nu mai asigură traiul. Aşadar oamenii părăsesc satele şi se înghesuie în oraşe. Îşi părăsesc familiile, locurile dragi, obiceiurile. Ca imigranţi, mulţi sunt tulburaţi de problemele cu care trebuie să se confrunte. Într-o perioadă scurtă, două milioane de imigranţi au sosit în Saigon, între care şi o sută de mii de catolici, care se simt neglijaţi şi lipsiţi de ajutor. Mulţi ajung să nu mai meargă la biserică, să nu se mai roage. Acesta este un alt efect crizei.

– Dumneavoastră cum aţi devenit creştin şi apoi preot?

– Familia mea a fost catolică de generaţii. În fiecare familie catolică a existat cel puţin o vocaţie religioasă. În familia mea, din şase copii, două dintre surorile mele au intrat în mănăstire şi eu am mers la seminar. Noi am crescut în simplitate. Mergeam la Liturghie aproape zilnic. Ne împărtăşeam. Ne rugam seara, şi înainte şi după masă. Acelaşi lucru se întâmpla în multe familii catolice vietnameze. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi sunt fericit că mi-am păstrat vocaţia.

– Şi acum este la fel?

– Multe lucruri s-au schimbat. Pentru mulţi viaţa este acum plină de angajamente şi muncă, se merge mai puţin la Liturghie. Îi mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu, deoarece în general în familiile creştine există evlavie şi devoţiune şi astăzi. Cu o credinţă simplă, alimentată de rugăciune şi sacramente. Şi sunt mulţi oameni care devin creştini la vârsta adultă.

– Cum se întâmplă de obicei acest lucru?

– Mulţi devin membri ai Bisericii când se căsătoresc cu un catolic sau o catolică. Unii, mai intelectuali, trăiesc vieţi neliniştite, îşi pun întrebări, şi apoi poate se întâmplă să întâlnească pe cineva – preot, laic, călugăr – care îi ajută să găsească răspunsuri.

– Este uşor să fii botezat?

– Pregătirea neofiţilor necesită doi ani de catehism. Dar de obicei se pregătesc şase luni sau un an. În Dieceza mea, în fiecare an avem opt-nouă mii de botezaţi, dintre care trei mii sunt adulţi, şi cinci până la şase mii de copii din familii creştine. În Diecezele mari, sunt patru-cinci mii de botezuri la adulţi pe an.

– A fi botezat pare în continuare alegerea exotică a celor care aleg o „religie apuseană”?

– Cei care folosesc aceste argumente o fac din motive de propagandă sau pentru a stârni vechi controverse. Isus Cristos s-a născut în Asia. Parabolele lui sunt pline de referinţe la modurile de comportament ale popoarelor asiatice. Apoi Evanghelia a ajuns în Vietnam cu misionarii francezi şi portughezi, şi astfel unii oameni spun că este ceva străin. Alţii spun că nu, creştinismul este o religie a Orientului. Pentru mine, este probabil mai bine să nu ne pierdem timpul cu aceste dispute. Sau să nu le dăm prea mare amploare. Catolic înseamnă pentru toţi. Desigur, misiunea apostolică trebuie să ţină cont întotdeauna de natura civilizaţiei în diferitele contexte. Într-o recentă întâlnire în Thailanda, în care a fost discutată misiunea în Asia, s-a repetat faptul că este potrivit să vorbim despre viaţa lui Isus într-un mod mai în conformitate cu felul în care El însuşi a predicat în urmă cu două mii de ani, prin parabolele Sale.

– Relatările despre recentele dezacorduri cu guvernul vietnamez în ceea ce priveşte restituirea proprietăţii Bisericii au primit şi ele o prea mare amploare?

– Această problemă trebuie văzută în contextul istoriei ţării noastre. La un moment dat, proprietatea privată caracteriza modul de viaţă de aici. Apoi a fost introdus un sistem bazat pe proprietatea colectivă. Cu siguranţă, lumea aparţine tuturor, ceea ce Dumnezeu a creat, a creat pentru toţi. Dar a spune acest lucru poate fi abstract. Există indivizi, grupuri sociale cu drepturile lor. Dacă aceste drepturi sunt date la o parte pentru un bine mai mare, putem înţelege acest lucru. Dar dacă proprietatea este confiscată pentru a asigura că aparţine tuturor şi apoi este folosită în schimb într-un mod egoist, pentru a-i îmbogăţi doar pe unii, acest lucru nu este corect, şi nu se poate aduce ca argument binele comun.

– Acest lucru s-a întâmplat cu proprietăţile care au aparţinut Bisericii?

– Uneori aceste bunuri confiscate nu au fost folosite în beneficiul binelui comun. Biserica cere să îi fie restituite nu pentru sine, din dorinţa de a acumula şi a deveni bogată, ci pentru a se asigura că ele sunt folosite în beneficiul întregului popor.

– Ca rezultat al disputei, au existat proteste publice în ultimele luni, în principal în Hanoi, cu Rozarii recitate în pieţe publice, şi de asemenea momente de tensiune cu poliţia.

– Ştim că trebuie să negociem şi să slujim. Să negociem chiar şi atunci când este dificil, şi acest lucru cere răbdare. Negociere pentru a căuta dreptatea, şi caritate pentru a sluji binele tuturor. Există acum o oarecare libertate de acţiune, ne înţelegem unii pe alţii puţin mai bine, dar ştim că lupta continuă şi confruntarea nu ajută pe nimeni.

– Relatând această situaţie, unele persoane din mass-media din occident au subliniat faptul că regimul comunist vietnamez se teme de Biserica locală.

– Noi suntem Biserica. Biserica merge întotdeauna pe calea dialogului. Şi respectă autorităţile civile. Papa tocmai a spus că Biserica îi cheamă pe fiii ei să lucreze la edificarea unei societăţi juste şi unite. Biserica – a spus Papa Benedict al XVI-lea când s-a întâlnit cu noi în recenta noastră vizită ad limina – „nu intenţionează în nici un caz să îi înlocuiască pe cei de la conducere, ea doreşte doar, într-un spirit de dialog şi cooperare pline de respect, să participe în mod adecvat la viaţa naţiunii, pentru a sluji întregul popor”.

– În actuala situaţie istorică delicată, este recuperarea proprietăţii, aflată în centrul disputei, o prioritate atât de mare pentru Biserică?

– Noi nu încercăm să dobândim proprietăţile pentru a deveni bogaţi şi puternici. Noi cerem doar minimul pentru a continua să lucrăm şi să slujim poporul nostru. Biserica creşte, şi are nevoie de un minim de mijloace pentru a-şi îndeplini misiunea apostolică şi a-i ajuta pe săraci. În vederea acestei munci pot fi utile mijloacele materiale.

– Evoluţia relaţiilor dintre Biserică şi guvern în Vietnam este un model la care se poate lua aminte în depăşirea anormalităţilor trăite de comunitatea catolică din China?

– Cred că în viaţa Bisericii nu este vorba de a exporta modele. Biserica vietnameză trăieşte situaţia din Vietnam. China este atât de mare, atât de complexă. Nu ştiu dacă ceea ce s-a făcut în Vietnam poate fi făcut în China. Dar dacă privim la Isus şi la Biserica aşa cum a fondat-o El, acesta este modelul pentru toţi. Isus a construit Biserica Sa pe Petru şi succesorii lui. Şi acesta este modelul care se aplică la toţi, în Vietnam, în China, în America şi oriunde altundeva.

– Există însă şi diferenţe. Biserica vietnameză, de exemplu, este o Biserică umilă, nu în ultimul rând datorită istoriei prin care a trecut.

– Această condiţie de umilinţă este o vocaţie pentru toţi. Întreaga Biserică trebuie să fie umilă, simplă, caritabilă, imitându-l pe Isus. Acest lucru se aplică la întreaga Biserică, chiar şi la Biserica din America, dacă este Biserica lui Cristos.

– Chiar şi pe calea normalizării relaţiilor dintre Sfântul Scaun şi guvernul vietnamez alegerea răbdării umile a adus rezultate bune. Mulţi au semănat bine până acum, în tăcere, fără a dori să fie în centrul atenţiei.

– Primul pas a venit de la Cardinalul Etchegaray, în 1989. De atunci, au existat vizite oficiale. Mons. Pietro Parolin, subsecretar în cadrul Secretariatului de Stat, care urmăreşte actualmente evenimentele din Vietnam, a venit să ne vadă deja de patru ori în ultimii ani. Şi s-au înregistrat rezultate tot mai bune. Ne rugăm mult, deoarece deschiderea relaţiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi guvernul vietnamez ar însemna să avem un reprezentant al Papei care să fie permanent aici, nu doar o dată pe an. Încetul cu încetul acest lucru se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *