De ce sărbătorim Naşterea Preasfintei Fecioare Maria?

Teme: Liturgie.
.
Publicat la 24 septembrie 2008.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: sr. Maria Letiţia, CMD

Icoana Naşterii Fecioarei

Naşterea Preasfintei Fecioare Maria este sărbătorită în popor sub numele de „Sfânta Marie cea Mică”. În timp ce majoritatea sărbătorilor dedicate misterelor vieţii Mântuitorului Isus Hristos şi Maicii Domnului îşi au originea în Sfintele Evanghelii, sărbătoarea Naşterii, dar şi a Adormirii Maicii Domnului, constituie excepţii. Sfânta Scriptură nu menţionează, în mod direct, nimic cu privire la venirea în lume a Mariei. Apare atunci, în mod firesc, întrebarea: De ce sărbătorim Naşterea Preasfintei Fecioare Maria?

Răspunsurile vin din diferite „direcţii”. Din perspectiva tradiţiei timpurii a Bisericii, se pare că este o sărbătoare ce datează din secolul al cincilea, din Ierusalim, unde se găsea, conform tradiţiei, casa în care s-a născut Preasfânta Fecioară Maria, chiar lângă scăldătoarea Betezda, în apropierea locului în care astăzi se află bazilica Sfintei Ana. De-a lungul secolelor, gândirea teologică a aprofundat misterul Preasfintei Fecioare Maria sub diferitele aspecte ale sale, iar dintre Sfinţii Părinţi care au contribuit la conturarea unei reale teologii mariane s-au numărat: Sf. Ioan Damaschinul – care a scris numeroase omilii cu privire la Naşterea Maicii Domnului; Sf. Andrei Criteanul, care şi-a concentrat întreaga operă omiletică aprofundării misterului vieţii Mariei şi lucrării lui Dumnezeu în viaţa Mariei, „cea plină de har„.

De asemenea, Roman Melodul a compus Condacul sărbătorii Naşterii Preasfintei Fecioare şi numeroase imnuri bisericeşti în care evidenţiază cu deosebită profunzime teologică şi, totodată, cu delicată artă poetică, aspecte din viaţa Mariei, dar mai ales implicaţiile pe care existenţa Preasfintei Fecioare le-a avut pentru derularea planului de mântuire al lui Dumnezeu. Toate aceste izvoare au revărsat de-a lungul secolelor râuri de reflecţii teologice, de aprofundări spirituale şi de rugăciuni dedicate Maicii Domnului şi misterului naşterii sale.

Pe lângă aceste fundamente teologice (succint survolate) şi bazându-ne pe ele, este legitim să căutăm un răspuns la întrebarea de mai sus şi în planul relaţiei noastre personale cu Isus Hristos şi cu Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului. Nu putem să avem o relaţie strânsă cu Mântuitorul, fără să o cinstim pe Maica Sa. De asemenea, cinstirea Preasfintei Fecioare nu poate fi separată de adorarea lui Hristos. Dacă în centrul existenţei noastre este Hristos, atunci tot ceea ce El este – Dumnezeu adevărat şi Om adevărat – ne umple orizontul de reflecţie şi simţire. În mod firesc, apare atunci în fundal Preacurata Fecioară Maria, Mama lui Isus, creatura unică ce L-a însoţit de la concepere şi până dincolo de mormânt, în Înviere, şi care, la rândul ei, este vie, împreună cu El Înviat şi astăzi, în Cerul veşnicei fericiri.

Ziua de naştere a mamei fiecăruia dintre noi, fie că mai este în viaţă, fie că a trecut la cele veşnice, constituie un reper foarte important în calendarul nostru de suflet. În orice familie în care se sărbătoreşte ziua de naştere a mamei este întotdeauna bucurie. Cum să nu fie semnificativă naşterea Maicii lui Dumnezeu?! O naştere misterioasă, o naştere care este semn al unei noi vieţi, iar dacă acest lucru este valabil pentru orice creatură, în cazul Preasfintei Fecioare este vorba de viaţa care a dat naştere Vieţii prin excelenţă, la plinirea timpurilor, lui Isus Hristos – Viaţa şi Lumina lumii.

Întreaga creştinătate – familia „lărgită” a Domnului, întru care cu toţii suntem fiii aceluiaşi Tată, fraţi întru Hristos şi fiii Mamei Cereşti -, familie care sărbătoreşte ziua de naştere a Maicii lui Isus, este plină de bucurie, de speranţa mântuirii, se simte în profundă comuniune, din care se naşte harul unităţii. Este şi o sărbătoare care uneşte Cerul cu pământul, iar glasurile corurilor îngereşti care adoră neîncetat Chipul lui Dumnezeu şi al sfinţilor care o venerează pe Preacurata Fecioară, Regina Cerului, se împletesc cu „glasurile cele de rugăciune” şi cânt ale creştinilor de pretutindeni, care cinstesc naşterea Mariei.

Câteva repere biblico-liturgice pentru a aprofunda unele dimensiuni ale misterului vieţii Preasfintei Fecioare

Lecturile biblice propuse de Biserică pentru Vecernia din sărbătorile mariane reprezintă prefigurări ale Preacuratei, care pot constitui câte o fereastră prin care să contemplăm misterul Fecioarei Maria în ansamblul existenţei sale. Astfel, visul lui Iacob din cartea Genezei este cea dintâi lectură, în care se relatează cum Iacob a văzut o scară sprijinită pe pământ şi al cărei capăt atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea. Acest vis a fost interpretat de Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca simbol al Preasfintei Fecioare, „scară pe care a coborât Dumnezeu”, dar şi scară „care trece la cer pe cei de pe pământ”.

Tot aici îşi au originea expresiile din Litania Lauretană: „Poartă a cerului” şi „Casa lui Dumnezeu„. Prima expresie o desemnează pe Preasfânta Fecioară ca fiind „deschiderea uşilor Raiului”, aflată „la îndemâna” oamenilor, pentru a le favoriza pătrunderea în Cerul veşnicei fericiri, prin rugăciunile şi mijlocirea adresate Fiului ei. Totodată, ea ne este însoţitoare în pelerinajul pe calea vieţii noastre pământeşti. Cea de-a doua expresie ne-o prezintă pe Preasfânta Fecioară care, prin adeziunea ei la voinţa lui Dumnezeu, a devenit „încăperea lui Dumnezeu Cel necuprins”.

Cea de-a doua lectură este din profetul Ezechiel, căruia Dumnezeu îi vorbeşte despre Poarta dinspre Răsărit a Templului, poartă ce urma să rămână închisă şi prin care va trece doar Împăratul. În mod simbolic a fost prefigurată fecioria Maicii Domnului, înainte, în timpul şi după naşterea Mântuitorului. Cea de-a treia lectură este din Cartea Pildelor, şi prezintă în termeni simbolici valoarea Înţelepciunii. Această virtute, personificată în chipul unei fiice de împărat, este urmată de iubitorii înţelepciunii şi de multe fecioare, cu făcliile aprinse, simbol al lucidităţii şi al spiritului treaz. Şi aceasta este o prefigurare a Preacuratei Fecioare Maria – „locaşul înţelepciunii lui Dumnezeu”, care se face călăuză a oamenilor de credinţă, care vor să folosească cu înţelepciune darul vieţii lor pe acest pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *