Topul celor zece personalităţi ale anului 2012 (II)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Inside the Vatican
Traducere: Radu Capan
Sursa: Inside the Vatican

Ca în fiecare an, publicaţia „Inside the Vatican” realizează un top al celor mai importante 10 personalităţi. Am început în numărul trecut prezentarea celor „nominalizaţi” în acest top. Acum vă propunem Cardinalii care apar în respectivul clasament, mai ales că unii dintre ei apar în mod repetat în liste de „papabili”.

Cardinalul André Vingt-Trois

Cardinalul André Vingt-Trois

Cardinalul André Vingt-Trois

Una dintre societăţile cele mai secularizate este cea din Franţa. Totuşi, în anul 2012, s-a format o coaliţie neaşteptată în apărarea căsătoriei tradiţionale, condusă de Arhiepiscopul de Paris şi preşedintele Conferinţei Episcopale Franceze, Cardinalul André Vingt-Trois. Datorită acestei aproape miraculoase evoluţii din Franţa, îl onorăm pe Cardinalul Vingt-Trois ca una dintre cele 10 personalităţi ale anului încheiat.

Noul preşedinte al Franţei, liderul socialist François Hollande, a promis în campania prezidenţială din 2012 că va „reforma” familia franceză făcând legală „căsătoria” cuplurilor homosexuale, precum şi adoptarea de copii de către astfel de cupluri. De asemenea, a promis legalizarea eutanasiei – a „uciderii din milă” a persoanelor în etate sau infirme. Ambele propuneri sunt împotriva demnităţii umane din perspectiva învăţăturii morale a Bisericii. Dar cum să explici răul membrilor unei societăţi secularizate care nu mai văd nimic rău în aceasta, ci mai degrabă o normalizare prin legalizare? Aceasta este problema cu care se confruntă Cardinalul Vingt-Trois şi alţi lideri catolici din lumea întreagă.

Prelatul s-a decis să construiască o alianţă. Şi a decis să îşi bazeze argumentele pe un punct asupra cărora cad de acord persoane de diferite credinţe, chiar şi necredincioase: binele copiilor. Cu răbdare, Cardinalul şi-a început susţinerea cauzei pas cu pas, până la a ajunge la întreaga societate franceză. Peste vară a scris o rugăciune specială, intitulată „Rugăciune pentru Franţa”, trimiţând-o la toate Diecezele pentru a fi citită la 15 august, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Rugăciunea naţională pentru Franţa reprezintă un străvechi obicei. În 1638, regele Louis al XIII-lea a decretat că în toate bisericile trebuie să se aducă rugăciuni pentru „binele ţării” la 15 august. Practica anuală s-a cam pierdut după cel de-al doilea război mondială, dar Cardinalul Vingt-Trois a decis să o readucă în actualitate.

În rugăciunea sa, Arhiepiscop de Paris cerea credincioşilor să se roage pentru „noii lideri” ai Franţei, ca să aibă acel „simţ al binelui comun, care trebuie ales în ciuda presiunilor de a răspunde unor cerinţe particulare”. Cu o altă ocazie, el se plângea de legislaţia franceză (de modificările care se doresc a fi operate) că „nu este pentru toţi cetăţenii, ci doar pentru câţiva”. Apoi s-a întâmplat ceva extraordinar. Începând din vară, liderii religioşi ai Franţei, majoritatea catolici, dar şi mai mulţi lideri evrei, musulmani, protestanţi şi ortodocşi, precum şi politicieni conservatori fără vreo apartenenţă religioasă, au început să se mobilizeze împotriva schimbărilor din lege, în special împotriva prevederii care ar permite cuplurilor homosexuale să adopte copii.

Campania a găsit o modalitate de a folosi împotriva legii propria ei logică şi argumentele susţinătorilor legii. Aceştia susţineau că este vorba de „drepturi civile”, sau „drepturi ale omului”, când se cere deschiderea adopţiei pentru homosexuali. Oponenţii legii au argumentat că da, este o problemă de „drepturi civile” sau de „drepturi ale omului”, dar nu ale părinţilor, ci ale copiilor. Copiii au de asemenea drepturi, iar printre acestea dreptul de a avea o mamă şi un tată. Aprobarea legii care legalizează uniunile homosexuale şi le permite să adopte copii nu ar fi spre binele copiilor şi, mai mult, ar „zgudui temeliile societăţii”, după cum a susţinut Cardinalul la adunarea plenară din toamnă a Episcopilor francezi.

Campania a început să susţină că noua lege nu doar ar acorda un „drept” negat unei clase de oameni ce doresc acel drept, ci ar zgudui întreaga structură socială. „Departe de a deschide pur şi simplu căsătoria pentru noi categorii, legea pentru ‘căsătoria’ persoanelor de acelaşi sex ar implica schimbări ce îi vor afecta pe toţi”, a spus Cardinalul Vingt-Trois. „Astfel de schimbări radicale cer o dezbatere naţională şi nu opinia unor sondaje pe care nu te poţi baza sau presiunea puternică a unor grupări.” Prelatul a mai dezvoltat un argument: guvernul se concentrează pe acest tip de „căsătorie” şi pe legislaţia despre adopţie pentru a evita tratarea gravelor probleme economice ale ţării. „Regretăm opţiunea guvernului de a concentra atenţia publică atât de mult pe aceste probleme, de fapt secundare. Prioritatea pentru cetăţenii noştri este reprezentată de consecinţele crizei economice şi financiare – închiderea fabricilor, şomajul în creştere, nesiguranţa pentru viitor.”

Liderul catolic le-a cerut credincioşilor să îşi manifeste opoziţia faţă de reforma dorită de socialişti, atât prin trimiterea de scrisori cât şi prin participarea la marşuri. La 19 noiembrie, Cardinalul a ţinut o conferinţă de presă la Centrul Saint Louis de France, din Roma. Demonstraţia împotriva propunerilor legislative, de la sfârşitul săptămânii anterioare, atrăsese „mai mulţi oameni decât mă aşteptam”, a spus el. De ce? Deoarece mulţi catolici au început să înţeleagă nevoia de „mărturie publică”, dar şi pentru că „credincioşi de alte religii, dar şi agnostici, oameni de diferite orientări politice” au început să aibă „dubii serioase despre reformă”. Pentru curajul de a da mărturie despre principiile moralei catolice, pentru atitudinea fermă în apărarea drepturilor copiilor, suntem bucuroşi să îl onorăm pe Cardinalul Vingt-Trois în lista primelor 10 personalităţi ale anului 2012. (Micaela Biferali)

 

Cardinalul Timothy Dolan

Cardinalul Timothy Dolan

Cardinalul Timothy Dolan

În ultimul an, Cardinalul Timothy Dolan a vorbit cu consecvenţă şi elocvenţă în apărarea vieţii nenăscute şi a căsătoriei tradiţionale, din poziţia de lider al Episcopilor americani şi de păstor mult iubit al uneia dintre cele mai mari Dieceze din SUA. Din aceste motive l-am ales pe Cardinalul Timothy Dolan, Arhiepiscop de New York şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Americane, ca una dintre cele 10 personalităţi ale anului 2012.

Uneori numit cu afecţiune „Papa americanilor”, Cardinalul Dolan este cunoscut în primul rând ca păstor. Este dedicat păzirii membrilor turmei lui, a credinciosului de rând care caută prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu şi răspuns la numeroasele dificultăţi cu care se confruntă. Liderul catolic este cunoscut ca fiind mereu pregătit cu un cuvânt amabil şi cu o binecuvântare. Iar americanii din Roma îl ştiu de când era rector al Colegiului Nord-American, în anii 1990. În ciuda înaintării sale rapide în Ierarhia Bisericii, el şi-a păstrat umilinţa, simplitatea şi umorul cald.

Dacă este un bun păstor pentru cei încredinţaţi lui, este însă şi un leu în apărarea învăţăturii Bisericii. Cardinalul Dolan, trăind într-una dintre cele mai mari pieţe media ale lumii, a apărat cu fermitate, curaj şi eficienţă învăţătura Bisericii împotriva numeroaselor atacuri la care este supusă. Fără să îi fie teamă să dezbată liber probleme complexe şi controversate, el a fost deosebit de eficient în prezentarea poziţiei catolice şi a motivaţiei ei, atunci când această poziţie a fost criticată şi condamnată. Un bun exemplu este scrisoarea publică de la începutul anului trecut, după dificila discuţie avută de el şi de alţi Episcopi cu oficiali ai Casei Albe, despre controversata lege federală privind asigurările medicale, ce impune ca planurile private de sănătate să acopere lucruri ce nu sunt conforme cu morala catolică, precum sterilizarea, contracepţia şi avortul indus medicamentos.

Decizia adoptării de către guvern a acestor prevederi înseamnă că mii de instituţii religioase şi de companii private sunt obligate să ofere acoperire pentru „servicii” medicale pe care le consideră în conştiinţă ca fiind dăunătoare demnităţii umane şi împotriva legii morale. Este o violare clară a dreptului lor la libertatea de conştiinţă, garantată de Primul Amendament al Constituţiei Americane şi de multe legi federale. „Am comunicat clar guvernului, fără termeni evazivi, că nu putem fi împăcaţi cu această încercare invazivă de retezare a libertăţii religioase, pe care o preţuim atât de mult ca americani şi catolici”, a scris atunci prelatul. „Nu am cerut această bătălie, dar nu vom fugi de ea.”

Cardinalul Dolan a subliniat că Episcopii catolici „vor continua să accepte invitaţiile de a se întâlni cu şi de a se exprima în faţa oricărei grupări ce este dispusă să corecteze violările actuale la adresa libertăţii religioase. Dar făcând aceasta, nu ne vom baza pe promisiuni secrete sau pe soluţii fără termene limită şi fără asigurarea că ele vor răspunde acestor preocupări într-o manieră ce nu contrazice principiile şi învăţătura noastră”. În cursul anului trecut, Arhiepiscopul de New York s-a declarat „profund întristat” de faptul că preşedintele Obama a luat poziţie publică în favoarea redefinirii căsătoriei. „Nu putem să tăcem în faţa cuvintelor sau acţiunilor care subminează instituţia căsătoriei, însăşi piatra de temelie a societăţii noastre. Oamenii acestei ţări, în special copiii noştri, merită mai mult.”

Mai apoi, Cardinalul a fost criticat în anumite cercuri pentru că a acceptat invitaţia la a ţine rugăciunea de încheiere de la Convenţia Naţional-Democrată. El şi-a arătat însă curajul şi cu acea ocazie, vorbind puternic împotriva avortului şi a „căsătoriilor” între persoane de acelaşi sex în faţa unei audienţe în cea mai mare parte ostilă. „Ajută-ne să vedem că măreţia unei societăţi se găseşte mai presus de toate în respectul pe care îl arată pentru cei mai slabi şi mai nevoiaşi dintre noi”, se ruga Cardinalul de New York. „Cerem binecuvântarea Ta peste toţi cei ce urmează să se nască, pentru ca să fie bine primiţi şi apăraţi. Arată-ne din nou că fericirea se găseşte doar în respectarea legilor naturii şi a naturii lui Dumnezeu. Întăreşte-ne cu harul Tău pentru ca să rezistăm tentaţiei de a înlocui legea morală cu idoli făcuţi de noi înşine, sau de a remodela acele instituţii pe care Tu ni le-ai dat pentru susţinerea vieţii şi a comunităţii.”

Cardinalul Dolan a acceptat şi invitaţia de a se ruga la Convenţia Naţională Republicană. „Cerem binecuvântarea Ta asupra celor ce urmează să se nască şi asupra celor ce se apropie de sfârşitul vieţii”, s-a rugat el. „Ajută-ne să cunoaştem adevărul Creaţiei Tale, respectând legile naturii şi ale lui Dumnezeu, şi să nu căutăm să le înlocuim cu idolii făcuţi cu mâinile noastre.” Pentru că vorbeşte fără teamă în numele nenăscuţilor, pentru că dă mărturie despre adevăr chiar şi în faţa celor cu care se află în profund dezacord, pentru generozitatea şi fidelitatea sa de păstor atent, suntem mândri să îl includem pe Cardinalul Timothy Dolan între cele 10 personalităţi ale anului 2012. (Anna Artymiak)

 

Cardinalul John Olorunfemi Onaiyekan

Cardinalul John Olorunfemi Onaiyekan

Cardinalul John Olorunfemi Onaiyekan

Cardinalul John Olorunfemi Onaiyekan a fost o voce puternică în favoarea păcii între musulmanii şi creştinii din ţara sa, Nigeria, iar din acest motiv îl includem în topul personalităţilor din 2012. Papa Benedict al XVI-lea l-a creat Cardinal în Consistoriul din 24 noiembrie 2012, adică acum câteva luni.

Nigeria ultimilor ani a fost scena unui trist conflict între creştini şi musulmani. Boko Haram, o organizaţie islamică fundamentalistă, a bombardat mai multe biserici, adesea în zi de duminică, ucigând mulţi creştini. Membrii organizaţiei caută să îi convingă cu forţa pe creştini să se convertească la islamism. Drept urmare, unii lideri creştini au adoptat discursuri anti-musulmane violente, iar uneori grupuri creştine au atacat şi ucis musulmani, în special după alegerile prezidenţiale din 2011. Dar nigerienii îşi vor aminti mult timp vizitele Cardinalului Onaiyekan la casele unor musulmani eminenţi pentru a marca cu ei sărbătoarea încheierii Ramadanului, perioada de post islamică. A câştigat respectul tuturor părţilor pentru eforturile sale în direcţia detensionării conflictelor religioase, vorbind de pe poziţia sa împotriva proastei guvernări şi construind ziduri între islamism şi creştinism.

Includerea de către Papa Benedict al XVI-lea a prelatului nigerian în Colegiul Cardinalilor este un semn de respect pentru mărturia publică curajoasă dată de Cardinalul Onaiyekan despre Evanghelie. Cardinalul a fost nominalizat în 2012 la Premiul Nobel pentru Pace, alături de sultanul musulman Alhaji Mu­hammed Sa’ad Abubakar al III-lea de Sokoto, pentru rolul jucat de cei doi în favoarea păcii în revolta Boko Haram din nordul Nigeriei. (Premiul a mers la Uniunea Europeană.) A primit totuşi în 2012 premiul pentru pace acordat de Pax Christi International, şi conduce acum alături de sultan Consiliul Interreligios Nigerian. Este un puternic susţinător al cauzei săracilor, un aspru critic al nedreptăţilor din economia nigeriană, şi un vorbitor priceput, cu mult umor, aptitudine demonstrată în recenta discuţie cu Christopher Hitchens şi Stephen Fry la BBC.

Este o figură bine cunoscută în Vatican, participând la numeroase activităţi şi Sinoade ale Episcopilor. Vocea sa a trecut graniţele Africii, cerând continuarea dialogului cu lumea musulmană, în ciuda violenţelor. Creştinismul din Nigeria este în creştere rapidă: era 2% din populaţie acum un secol. În 1960 creştinii reprezentau 30%. Acum sunt peste jumătate din populaţia ţării. Catolicii nigerieni sunt în număr de 19 milioane, fiind cea mai numeroasă confesiune din acea ţară. Nigeria are mai mulţi catolici decât orice altă ţară africană. Dar şi numărul de islamişti creşte, în special în nordul ţării, şi de aici diverse conflicte.

Onaiyekan s-a născut în 1944 în Kabba, Nigeria. A urmat şcoli catolice şi şi-a completat studiile la Roma, în 1969. A fost hirotonit preot în acelaşi an. A primit licenţa în Sfânta Scriptură în 1973, şi doctoratul în drept canonic în 1976. Studiile i-au fost finanţate de premierul regiunii de nord a Nigeriei, sir Ahmadu Bello, un musulman. Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit în 1980 pe Onaiyekan în Comisia Teologică Internaţională. A fost consacrat Episcop în 1983, devenind Episcop de Ilorin, statul Kwara. În 1990, a devenit Episcop coadjutor al Diecezei de Abuja, iar când Dieceza a devenit sediu mitropolitan, în 1994, John Onaiyekan a devenit Arhiepiscop Mitropolit de Abuja. Onaiyekan a fost ales vice-preşedinte al Conferinţei Episcopale Nigeriene în 1994, iar preşedinte al ei în 2000. Papa Benedict al XVI-lea l-a numit între Părinţii Sinodali ai Adunării Generale din octombrie 2012 a Sinodului Episcopilor, dedicat noii evanghelizări.

În timpul Sinodului din octombrie, Onaiyekan le-a spus reporterilor că problema sărăciei din lume continuă să fie o problemă de dreptate economică. „Sărăcia în lume trebuie tratată prin prisma dreptăţii”, a spus el. „Africanii din ţările sărace admiră Vaticanul şi nu au dorinţa de a-l demonta. Puţinii săraci care au ajuns aici nu au spus niciodată: ‘O, de ce nu vindeţi acestea şi să ne daţi banii pentru alimente?’ Ei au spus mereu: ‘Ce loc frumos!’ L-au admirat […] pentru că omul nu trăieşte doar cu pâine. Sunt alte clădiri ce trebuie să fie mutate şi vândute – toate acele mari structuri, toate acele structuri financiare şi economice nedrepte. Acestea sunt lucrurile de demontat, pentru ca săracii să poată supravieţui. Ironia şi tristeţea situaţiei este că ştim ce este de făcut. Şi poate fi făcut, dar nu avem dorinţa politică sau spirituală să acţionăm.” (Viktoria Somogyi)

 

Patriarhul Bechara Boutros Rai

Patriarhul Bechara Boutros Rai

Patriarhul Bechara Boutros Rai

În cea mai mare parte a Orientului Mijlociu, creştinii se confruntă cu dificultăţi deosebite. Dar în Liban, care este de multe generaţii un model de convieţuire religioasă, creştinii au trăit într-o oarecare pace şi securitate. Un lider al eforturilor pentru a menţine această situaţie este Patriarhul Bechara Boutros Rai, în vârstă de 72 de ani, capul Bisericii Catolice Maronite din Liban. Pentru eforturile sale neobosite de apărare a modelului libanez de convieţuire paşnică şi de sprijinire a creştinilor din Orientul Mijlociu, îl trecem pe Patriarhul Rai între primele 10 personalităţi ale anului 2012.

Oamenii îl iubesc pe prelat ca pe un tată. Este de neoprit în apărarea lor. Această atitudine a stârnit însă controverse. De exemplu, Patriarhul a spus că se teme de o detronare a preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, chiar dacă Statele Unite ale Americii şi alte puteri occidentale îi sprijină pe oponenţii lui Assad. Conform Patriarhului maronit, căderea lui Assad ar putea să se soldeze cu ascensiunea Frăţietăţii Musulmane, aducând mari provocări pentru creştinii sirieni. „Toate regimurile din lumea arabă au islamismul ca religie de stat, excepţie Siria”, a spus el pentru Reuters. „Siria iese în evidenţă prin faptul că nu se declară stat islamic. […] Cel mai aproape de democraţie (în lumea arată) este Siria.” Afirmaţiile sale au făcut să se încrunte câteva sprâncene în lumea întreagă. Tocmai pentru că vorbeşte direct, Patriarhul Rai este unul dintre protagoniştii cheie ai procesului de pace din Orientul Mijlociu.

Una dintre primele iniţiative după ce a fost numit Patriarh, la 15 martie 2011, a fost să organizeze o întâlnire în Bkerké, sediul Patriarhiei de Beirut, la picioarele Sanctuarului Fecioarei de la Harissa. I-a reunit pe liderii actualelor curente politice maronite: Amin Gemayel, Michel Aoun şi Samir Geagea Sleiman Frangié. După două luni, i-a reunit pe reprezentanţii diferitelor credinţe din Liban. Au redactat un document comun la Bkerké şi au proclamat: „Într-o vreme în care multe ţări arabe sunt scena unor evenimente de o importanţă istorică, formula libaneză este mai valoroasă ca niciodată. Ea respectă libertatea individuală şi cea publică, religioasă şi politică, şi dorim să reafirmăm importanţa angajamentului tuturor libanezilor pentru sistemul democrat parlamentar.” Documentul invocă şi principiul „unităţii naţionale între toţi libanezii” şi „angajamentul pentru o cultură a dialogului”, care „respectă diferitele puncte de vedere, oricât de radicale ar fi”.

De asemenea, documentul subliniază „importanţa reglementării conflictului israeliano-palestinian, esenţială pentru pacea, securitatea şi stabilitatea în regiune”, cerându-se să se pună la bază eliberarea tuturor teritoriilor arabe ocupate. Există şi o invitaţie către tineri, „să rămână conectaţi la ţinuturile lor, la patria lor”, păzind-o „din generaţie în generaţie” şi rămânând fideli credinţei lor, dar şi „deschişi faţă de pluralism”. Dincolo de politică, însă, adevărata sarcină a Patriarhului este să se îngrijească de comunitatea sa maronită. Se pare că vocaţiile nu lipsesc aici, nici în rândul clerului şi nici al vieţii consacrate, un declin înregistrându-se doar la călugăriţe. „La Byblos, numărul studenţilor la teologie nu a scăzut niciodată sub 25”, a spus Patriarhul Rai. „În fiecare an sunt 3-4 hirotoniri. Dintre cei 80 de preoţi de astăzi, 63 i-am hirotonit eu.” De observat că în comunitatea maronită există şi preoţi căsătoriţi, adică preoţi care au familie. „În parohiile mici şi izolate, preoţii căsătoriţi sunt de mare folos. Ei pot fi ajutaţi de propriile familii.” Liderul maronit a adăugat: „În viaţa de zi cu zi nu facem distincţie între preoţii căsătoriţi şi cei celibi. Nu am avut niciodată divorţuri, doar o separare o dată. În plus, preoţii se căsătoresc înainte să primească diaconatul, de regulă cu fete tinere deja implicate ca voluntare sau catehete în viaţa parohiilor sau în asociaţii catolice. Astfel că au o viaţă de familie stabilă, liniştită, foarte utilă pentru slujirea lor în Biserică.”

Bechara Rai s-a născut în 1940. La ultimul Consistoriu, din noiembrie 2012, a primit însemnele de Cardinal, asemenea celorlalţi trei predecesori ai săi. A fost o celebrare importantă pentru credincioşii maroniţi, care încă şi-l amintesc pe Papa Benedict al XVI-lea de la vizita pe care a făcut-o în ţara lor, în perioada 14-16 septembrie 2012. În timpul acelei vizite, Papa s-a întâlnit cu tinerii în piaţa din faţa sediului patriarhal. „Am păstrat toate discursurile şi predicile pe care ni le-a spus când a fost în Liban”, a spus Patriarhul. „Formează un drum pe care el ni l-a indicat, şi de aceea de fiecare dată când îl ascultăm ne dă curaj şi ne face să înţelegem că nu trebuie să ne fie teamă de provocările şi de dificultăţile pe care le ştim cu toţii. Da, este adevărat: trecem prin vremuri deosebit de grele, cu conflictele în desfăşurare, cu ascensiunea fundamentalismului, a războiului, a terorismului, a diviziunilor politice… În ciuda la toate acestea, există mereu încrederea în Dumnezeu şi în Biserică, ea trebuind să fie mereu o mesageră a păcii şi stabilităţii. Acest lucru ni l-a spus Sfântul Părinte în repetate rânduri. Angajamentul meu şi al tuturor Episcopilor mei este să trăim la înălţimea intenţiilor sale. Cheia este să mergem înainte, să recreăm, să reconstruim unitatea noastră internă şi să îi sprijinim apoi pe creştinii din Orientul Mijlociu şi să creăm relaţii mai puternice cu musulmanii, pentru a reduce din tensiunile provocate de radicalişti şi de fundamentalişti. Acestea sunt principalele provocări la care dorim să răspundem.” (Angela Ambrogetti)

 

Cardinalul Antonio Cañizares Llovera

Cardinalul Antonio Cañizares Llovera

Cardinalul Antonio Cañizares Llovera

Includerea Cardinalului Dario Castrillon Hoyos, fost prefect al Congregaţiei pentru Cler şi fost preşedinte al Comisiei Ecclesia Dei, între personalităţile anului 2009 a fost motivată de zelul său apostolic extraordinar în susţinerea angajamentului Papei Benedict al XVI-lea de recuperare a sacrului în Biserică, prin implementarea documentului motu proprio „Summorum Pontificum”. Loial dorinţelor Sfântului Părinte, el a mers dincolo de mandatul său, nelimitându-se la predicare, ci şi practicând ceea ce predica. Şi ce mod mai bun de a predica există decât acela prin exemplu?

Cardinalul Antonio Cañizares Llovera, prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, pare a fi preluat – la 3 noiembrie 2012 – ştafeta de la Cardinalul Castrillon Hoyos, devenind personalitatea numărul 1 din Vatican care sprijină aplicarea „Summorum Pontificum”, aşa cum doreşte Sfântul Părinte. La acea dată, prelatul a celebrat o Liturghie solemnă în ritul extraordinar la altarul principal al Bazilicii San Pietro, marcând încheierea pelerinajului internaţional „Una Cum Papa Nostro” („Împreună cu al nostru Papă”), organizat de „Coetus Internationalis pro Summorum Pontificum”, un grup de organizaţii catolice tradiţionaliste din numeroase ţări, al cărui scop este să îi reunească pe toţi cei ce sprijină „Summorum Pontificum”, într-un gest public de sprijinire a Papei Benedict al XVI-lea, în contextul Anului Credinţei şi al aniversării a cinci ani de la emiterea acelui motu proprio.

A fost a patra Liturghie celebrată în ultimii trei ani în ritul extraordinar în Bazilica San Pietro. Decizia Cardinalului Cañizares este cu atât mai semnificativă şi mai curajoasă cu cât chiar cu câteva zile înainte de 3 noiembrie, nu se ştia sigur cine va celebra, şi se spune că mai mulţi înalţi prelaţi au refuzat să celebreze ei. Decizia prefectului este semnificativă şi privind la simbolismul profund ataşat celebrării. Intrarea credincioşilor tradiţionalişti în Bazilica San Pietro, într-o impunătoare procesiune şi pe fundalul rugăciunilor şi imnurilor tradiţionale, prin intrarea principală deschisă special pentru ei, a fost văzută ca acceptarea lor definitivă şi deplină în Biserică; iar faptul că celebrantul a fost păzitorul fidelităţii liturgice a comunicat de asemenea acceptarea definitivă şi deplină a vechiul rit, aşa-numitul rit extraordinar (Liturghia tridentină). Înseamnă că credincioşii catolici tradiţionalişti nu mai sunt doar toleraţi de Roma. Ei au fost acum recunoscuţi şi primiţi ca fii deplini ai Maicii Bisericii şi ca parte integrală a corpului de catolici aflaţi în comuniune deplină cu Pontiful Roman.

Liturghia a fost precedată de un mesaj în franceză şi italiană trimis de Papa prin secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone. „Cu ocazia pelerinajului internaţional la Roma pentru a cincea aniversare a documentului motu proprio ‘Summorum Pontificum’, Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea transmite saluturile sale cordiale tuturor participanţilor, asigurându-i de rugăciunile sale fierbinţi”, se spunea în mesaj. „Prin acest motu proprio, Sfântul Părinte a dorit să răspundă aşteptărilor credincioşilor care sunt ataşaţi de formele liturgice anterioare. De fapt, aşa după cum scria în scrisoarea de prezentare a documentului motu proprio, este bine să se conserve bogăţiile care s-au dezvoltat în credinţa şi rugăciunea Bisericii, să li se dea spaţiul cuvenit, recunoscând în acelaşi timp pe deplin valoarea şi sfinţenia formei ordinare a ritului roman. În acest An al Credinţei, promulgat într-un timp în care Biserica celebrează 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II, Sfântul Părinte îi invită pe toţi credincioşii să îşi manifeste într-un mod special unitatea în credinţă. Astfel ei vor fi cu adevărat creatori ai noii evanghelizări. Încredinţându-i pe toţi participanţii la pelerinajul la Roma mijlocirii materne a Fecioarei Maria, Sfântul Părinte transmite tuturor binecuvântarea sa apostolică.”

În predica sa, Cardinalul Cañizares a reflectat asupra devotamentului faţă de Papa al pelerinilor adunaţi în Bazilică. „Noi, toţi participanţii la această Sfântă Liturghie, dorim să îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toată lucrarea Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, în special pentru motu proprio ‘Summorum Pontificum’, care este un dar pentru întreaga Biserică”, a spus prelatul. „Dorim de asemenea ca prezenţa noastră, a pelerinilor reuniţi aici, să fie un semn şi o mărturie a sprijinului nostru filial şi iubitor pentru Sfântul Părinte, în condiţiile dificile de astăzi. Dorim să participăm la impulsul evanghelizator pe care Papa, păstorul suprem al Bisericii, doreşte să îl dea întregii Biserici, oferindu-i din nou tinereţea liturgiei tradiţionale.” Întrebat de ce a acceptat să celebreze Liturghia, Cañizares a spus: „Am fost de acord deoarece a fost o cale de a arăta oamenilor că este normal să folosim misalul din 1962: există două forme ale aceluiaşi rit, dar un singur rit, astfel că este normal să îl folosim în timpul celebrărilor Liturghiei. Am celebrat deja de mai multe ori Liturghia după misalul introdus de Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea şi o voi mai face din nou cu bucurie.” (Alberto Carosa)

Posted in Biserică, Personalităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *