Trimite prin email 'Sfinţenia: paradoxul, încununarea şi fructul vieţii' unui prieten

One Comment

1. Este nevoie, sa avem rugaciunea unita in profunzime, in ritm si traire cu respiratia. Mesajul tau este plin de esenta inpacarii cu noi insine, incepand cu iertarea aproapelui, apoi a sinelui… Eu cred ca pacea in inimile tuturora este posibila traind in simplitate, naturalete, fara multa filozofie,”in smerenie”. Smerindu-ne, facem loc proniei divine, harului Duhului Sfant, lui Iisus Hristos, sa locuiasca in noi, sa ne curete fiinta de toare lacunele, anxietatile, de gelozie, de nepasare, de trufie si de a ne mandrii ca ”stim”. Nu este o contrazicere, este propria-mi intelegere, dupa un foarte lung razboi interior. [Aventurierul], fie el la propriu sau studios, se risipeste si se uita pe sine, umplandu-se de parerea de sine. Deci sa ne ajute bunul Dumnezeu, precum ai spus, sa ne iertam uni pe alti si fiecare pe sine insusi. In rugaciune sa ne umplem de iubirea cea datatoare de pacea lui Iisus Hristos. Amin.

Comments are closed.