Trimite prin email 'Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig' unui prieten
Trimite prin email articolul 'Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig' unui prieten
Loading ...
2 Comments
Din documentele pe care le aveti, incercati sa faceti o investigatie diecezana (eparhiala) si dupa incheierea acestei investigatii diecezane, trimiteti cauza la Congregatia pentru Cauzele Sfintilor. Merita sa scoatem in evidenta aceste modele de traire crestina autentica si, in cazul Rafilei Galut, marele dar pe care Dumnezeu l-a acordat unei fiice a Bisericii Catolice!
Cu respect,
pr. Mihai Patrascu (Iasi – Romania)
Cam pe la anului 970 arhiepiscopul Gero a donat domului din Koln un crucifix de lemn, unde Iisus Hristos este infatisat „urat”, ca un adevarat „Om al durerii”, cum spunea proorocul Isaia. Era pentru pima data cand Hristos era infatisat astfel. Crucifixul a fost actul de nastere a temei estetice a „Dumnezului urat”. Trupul lui Iisus Hristos este infatisat chinuit, exprimand ascutit durerea. Desfigurarea, dusa la extrem, este foarte expresiva. Mantuitorul are bratele si picioarele uscate, pielea crapata, sangele curge din belsug. Icoana trupul chinuit al Mantuitorului, care sufera pentru oameni, atinge coardele cele mai intime ale sufletului crestinului si il face sa ramana mut in fata maretiei durerii.
Aceasta tema artistica a “Dumnezeului urat” ar constitui explicatia cultului stigmatelor in biserica apuseana. Asa s-ar explica aparitiei stigmatelor la Sfantul Francisc din Assisi, la Sfantul Padre Pio, la Rafila Găluţ etc.
Exagerat! Un curent in arta nu putea duce la un curent similar in mistica. Mai degraba, mistica a influentat arta. Efectul este cauza si nu viceversa.
De la inceput, mistica apuseana s-a indreptat spre patimile lui Hristos. Misticul voia sa aiba partasie cu suferintele Mantuitorului. Caci, pentru misticul apusean, a ajuta pe Hristos sa duca crucea incarcata cu pacatele lumii, insemna a-l urma pe Simon din Cirene. De altfel, aceasta scena contituie o statiune din meditatia „Drumului Crucii”. Daca ortodoxul mai intelege aceasta viziune, protestantul si neoprotestantul o considera o nebunie.
Pentru acestia, lucrurile sunt clare. Sa nu inversam rolurile! Hristos este Dumnezeu si a vent in lume sa ne poarte pacatele. Noi trebuie sa-i acceptam jertfa ca pe un dar. Nu noi suntem chemati sa-I ducem crucea. Logic, asa ar fi. Daca patrundem misterul mantuirii doar cu mintea. Dar misticii l-au patruns, in primul rand, cu inima. Odata, o matahala de calugar, cu aspect de urs fioros, discuta cu cineva aspectul teologic al mantuirii. Discutia se aprinde si calugarul da zdravan cu pumnul in masa, spargand scandura ca pe un pepene. Dupa ce omul isi revine din spaima, calugarul il intreaba:
– Ce ai simtit?
– Ca-mi sare inima din piept.
– Vezi, cu ea sa judeci!
Din documentele pe care le aveti, incercati sa faceti o investigatie diecezana (eparhiala) si dupa incheierea acestei investigatii diecezane, trimiteti cauza la Congregatia pentru Cauzele Sfintilor. Merita sa scoatem in evidenta aceste modele de traire crestina autentica si, in cazul Rafilei Galut, marele dar pe care Dumnezeu l-a acordat unei fiice a Bisericii Catolice!
Cu respect,
pr. Mihai Patrascu (Iasi – Romania)
Cam pe la anului 970 arhiepiscopul Gero a donat domului din Koln un crucifix de lemn, unde Iisus Hristos este infatisat „urat”, ca un adevarat „Om al durerii”, cum spunea proorocul Isaia. Era pentru pima data cand Hristos era infatisat astfel. Crucifixul a fost actul de nastere a temei estetice a „Dumnezului urat”. Trupul lui Iisus Hristos este infatisat chinuit, exprimand ascutit durerea. Desfigurarea, dusa la extrem, este foarte expresiva. Mantuitorul are bratele si picioarele uscate, pielea crapata, sangele curge din belsug. Icoana trupul chinuit al Mantuitorului, care sufera pentru oameni, atinge coardele cele mai intime ale sufletului crestinului si il face sa ramana mut in fata maretiei durerii.
Aceasta tema artistica a “Dumnezeului urat” ar constitui explicatia cultului stigmatelor in biserica apuseana. Asa s-ar explica aparitiei stigmatelor la Sfantul Francisc din Assisi, la Sfantul Padre Pio, la Rafila Găluţ etc.
Exagerat! Un curent in arta nu putea duce la un curent similar in mistica. Mai degraba, mistica a influentat arta. Efectul este cauza si nu viceversa.
De la inceput, mistica apuseana s-a indreptat spre patimile lui Hristos. Misticul voia sa aiba partasie cu suferintele Mantuitorului. Caci, pentru misticul apusean, a ajuta pe Hristos sa duca crucea incarcata cu pacatele lumii, insemna a-l urma pe Simon din Cirene. De altfel, aceasta scena contituie o statiune din meditatia „Drumului Crucii”. Daca ortodoxul mai intelege aceasta viziune, protestantul si neoprotestantul o considera o nebunie.
Pentru acestia, lucrurile sunt clare. Sa nu inversam rolurile! Hristos este Dumnezeu si a vent in lume sa ne poarte pacatele. Noi trebuie sa-i acceptam jertfa ca pe un dar. Nu noi suntem chemati sa-I ducem crucea. Logic, asa ar fi. Daca patrundem misterul mantuirii doar cu mintea. Dar misticii l-au patruns, in primul rand, cu inima. Odata, o matahala de calugar, cu aspect de urs fioros, discuta cu cineva aspectul teologic al mantuirii. Discutia se aprinde si calugarul da zdravan cu pumnul in masa, spargand scandura ca pe un pepene. Dupa ce omul isi revine din spaima, calugarul il intreaba:
– Ce ai simtit?
– Ca-mi sare inima din piept.
– Vezi, cu ea sa judeci!