Trimite prin email articolul 'Animale răsfăţate şi copii murind de foame' unui prieten
Loading ...Trimite prin email 'Animale răsfăţate şi copii murind de foame' unui prieten
Loading ... Loading ... Loading ... Loading ...
Loading ...
Cine nu a auzit replici de genul „vai ce frumos ii, parca-i un copil„ aplicate catelului? Sau care membru al familiei nu a fost apostrofat cu „uite ce se bucura Bumbalurina cand vin acasa si tu nu vii nici macar sa ma saluti„? Unii oameni simt o penurie afectiva si incearca s-o umple cu ori ce fel de surogat. Un astfel de surogat este si animalul de casa caruia i se cumpara mancare cu banii cu care am putea face o opera caritativa, dandu-i unui sarac si, implicit, lui Cristos.
Cel mai bine ar fi ca oamenii sa poata sa fie echilibrati si sa reusasca sa nu cada in extreme. Problema intervine atunci cand niciodata nu esti multumit, vrei tot mai mult. In fond, pentru a trai fizic avem nevoie de foarte putin. De ce sa nu fi multumit cu un ceas care costa 10 euro? Cel de 20. 000 de euro tot ora exacta o arata. Exemple sunt nenumarate. Animalul pe care il iubesti, va fi la fel de multumit daca ii dai un blid de mancare sau daca il duci 1 ora la masaj. Exista o limita a bunului simt si anume, ca nu trebuie sa lasi animalul sa moara de foame dar nici sa ajungi sa mananci din aceeasi farfurie cu el.
Oamenii au tot mai „putin timp„. Animalele se cresc mai usor, nu iti dau bataie de cap, nu se plang, nu iti creaza responsabilitati. Totul porneste de la faptul ca tot mai putin suntem dispusi sa ne dedicam timpul celor de langa noi, dar in acelasi timp tanjim dupa atentie si iubire. Deci in egoismul nostru am vrea sa primim dar sa dam cat mai putin. Dar oare compania unui animal este suficienta pentru noi?
Cunosc o familie care au avortat odata copilul pe motiv ca nu au bani. Insa acum au caine si il trateaza mai bine ca pe un copil, totul se invarte in jurul cainelui.
Am auzit de o familie in care o fata a avut tentative de sinucidere deoarece parintii se interesau mai mult de caine decat de ea. Cum intrau in casa: ai dat de mancare la caine, l-ai plimbat, ce mai face etc…
Cu adevarat oamenii si-au pierdut mintile in zilele noastre si nu doar privind crestineste problema, anume ca omul are suflet pe cand animalul are doar suflare de viata, ci chiar omeneste, dupa cum arata articolul.
Este foarte grav ce se intampla, mania lui Dumnezeu o sa vina asupra noastra si asupra intregii lumi!
Mi se pare o exagerare grosolana!
Fiecare isi are rostul sau pe aceasta lume si toti trebuie ajutati:copii, batrani, persoane cu handicap, animalele, padurile si florile. Toate sunt creatia lui Dumnezeu si sa nu uitam de Sf. Francisc de Assisi, care numea animalele „fratii si surorile noastre„!
De ce nu va puneti problema uriaselor sume de bani care se fura de catre cei sus-pusi, a coruptiei, a intereselor uriase ale marilor puteri si a jocurilor facute de acestia?!
Daca vreti sa nu-L maniati pe Dumnezeu, atunci nu fiti ipocriti! Nu datorita grijii pentru animale, sunt copii, pensionarii napastuiti!
Fiecare isi are rostul sau: faptul ca ai un animal, nu exclude dragostea pentru copil. Dumneavoastra daca va iubiti mama, nu va mai iubiti sotul/sotia?
Gasesc ca acest articol nu are nici o logica de bun simt, nici o baza reala, evidentiind o gandire plafonata, care nu are nimic in comun cu Divinitatea, care cuprinde toata creatia Sa.
Daca am suparat pe cineva, imi cer scuze, dar asta este parerea mea!
Referitor la comentariul dvs. la articolul „Animale răsfăţate şi copii murind de foame„. V-am inteles mesajul, si, desi aveti dreptate in mare parte, cu regret va pot da exemple de persoane (observati ca spun persoanE, deci sunt mai multe pe care le stiu eu)care afirma ca le pasa mai mult de un animal instrainat si flamand, decat de un copil, fara macar sa se fereasca. Cred ca aici e problema, faptul ca unii dau mai multa importanta acestor animale, decat copiilor. Nu zic sa se neglijeze animalele, departe de mine, dar cineva sa prefere animalele IN DETRIMENTUL copiilor, asta mi se pare strigator la cer. Exista „daycare„ pentru animale unde sunt ingrijite mai bine decat sunt copiii in crese, si mai grav, in timp ce sunt atatia copii in lume care sufera de foame, noi cream conserve de mancare sofisticata si scumpa pentru caini sau pisici. Deci, ca sa ma fac inteleasa, crima nu e a avea grija de animale, ci de a exagera aceasta, NEGLIJAND astfel COPIII.
Stimata doamna, eu consider aceste exemple niste exceptii, care nu justifica respectiva comparatie din acest articol.
Eu stiu foarte multe familii care cresc atat copii, cat si animale si totul se petrece intr-o armonie desavarsita, cu atat mai mult cu cat copilul invata de mic sa respecte viatza si sa aiba o anumita responsabilitate.
Dupa cum am mai spus, fiecare cu rolul sau. Mi se pare, intr-adevar nefiresc sa iti neglijezi propriul copil in detrimentul animalului, la fel cum mi se pare de urat sa iei un animal ca jucarie la copil si sa iti bati joc de el-cunosc cazuri multiple.
Va repet, sunt exceptii, care sunt departe de a exprima generalul, asa cum ar dori autorul acestui articol sa zugraveasca.
Oare de aceea sunt copii neglijati? Pentru ca exista oameni care se preocupa si de animale, creand pentru ele mancare sofisticata si scumpa, dupa cum spuneti?
Dar de ce sa nu ne legam si de cei ce creaza si inventeaza mereu masini de lux, case cat mai moderne, tigari, bauturi, droguri, acelea nu mai sunt exagerari in lumea in care copii mor de foame?
Eu personal, cunosc foarte multe familii care au atat animale, cat si copii si nu am intalnit nici macar un caz din cele mentionate de dvs. Probabil ca respectivii au anumite probleme de ordin psihic, pentru a proceda in acest mod, dar nu mi se pare corect ca acest lucru sa fie luat drept etalon.
Sunt intru totul de acord cu Doamna Gabriela Caras.
As mai avea de adaugat doua lucruri:
1. Cine a scris articolul? Lumea catolica? Sa nu uitam ca Biserica Catolica este una dintre cele mai mari banci ale lumii…
2. In articol se compara mere cu pere. Exista animale flamande, chinuite, torturate, dupa cum exista si copii ce traiesc in cel mai mare lux.
S-a ajuns la aceste exagerari din cauza alienarii oamenilor. A incerca sa arati cu degetul, in schimbul oferirii unor solutii, nu ajuta la nimic.
Un om bun gospodar are grija de casa lui, de familia lui, de animalele lui. Este responsabilitatea umana-divina ca toti sa fie respectati. Inclusiv animalele. Si cred ca cine spune ca nu-l iubesti pe Dumnezeu daca iubesti animalele, atunci acel om este demn de mila si de neinvidiat.
Dnelor, articolul a vrut sa scoata in evidenta ceea ce scrie si in concluzie “este nedemn să se cheltuiască pentru ele (animale) sume care ar trebui în mod prioritar să aline nenorocirile oamenilor”.
Eu asta am inteles. Si daca mai cititi si dvoastra o data cu mai multa bunavointa, veti trage aceeasi concluzie. Oamenii primeaza!!!
Din pacate in ziua de astazi sunt mai multe petitii pt animale, decat pt oameni. Aparam embrionii de animale, dar embironii umani NU.
Avem mila de catelusi, dar nu si de copilul din sanul mamei. COME ON!
Asa este, exista o limita si in ce priveste animalele si in ce priveste oamenii. Mi se pare o discutie prea evidenta pentru a mai continua. Poate iubesc foarte mult animalele si mi-e foarte mila de ele, dar uneori gasesc mai multa caldura si camaraderie langa unele din ele. Si imi place sa le ajut. Cer foarte putin. Oamenii nu.
Sunt de acord cu părerea lui LucianT din Cluj-Napoca.