Şase căi de a te „conecta” la Sfântul Duh

Autor: pr. Nnamdi Moneme, OMV
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: Catholic Exchange, 19 mai 2013

Transformare puternică şi paşnică! Aceasta este fraza care exprimă întregul eveniment al Rusaliilor. Lecturile din Duminica Rusaliilor ne arată cum acest eveniment i-a transformat radical pe discipolii înspăimântaţi în mărturisitori plini de curaj în faţa evreilor ucigaşi. Sf. Ioan accentuează darul păcii de la Duhul Sfânt prin următoarele cuvinte ale lui Isus către discipoli: „Pacea să fie cu voi!” Cum putem oare noi, în calitate de creştini, să devenim atât de intens transformaţi încât să devenim mărturisitori care la rândul nostru îi transformă pe ceilalţi şi să avem în acelaşi timp pacea lui Cristos? Cum putem avea această experienţă transformatoare intensă?

Cu ocazia unei vizite recente în patria mea, Nigeria, am trecut pe lângă un panou al unei biserici unde scria: „Vino şi simte-l pe Dumnezeu în biserica noastră !” Am citit de două ori şi mi-am spus: „Cum aşa?! Iată, în sfârşit, un loc unde mi se garantează că voi trăi experienţa lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu poate fi închis şi deschis după dorinţă, ca un robinet!” Îmi cer iertare pentru sarcasm, dar oare cu adevărat putem genera trăirea autentică a lui Dumnezeu? Aceasta nu este oare o formă înspăimântătoare de mândrie, să ne gândim că o fiinţă omenească ne poate garanta trăirea lui Dumnezeu? Îl putem oare „manipula” pe Dumnezeu astfel încât El însuşi să se manifeste pentru noi, la dorinţa noastră?

Dumnezeu este stăpânul darurilor Sale, pe care le dă şi le ia aşa cum doreşte. Isus însuşi ne învaţă că „Duhul suflă încotro vrea El”. Sărbătoarea Rusaliilor ne arată caracterul instantaneu şi neprevăzut al coborârii Duhului asupra Apostolilor adunaţi în Cenacol: „Şi dintr-odată s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice şi a umplut întreaga casă în care stăteau.” Sfântul Evanghelist Luca descrie experienţa coborârii Duhului Sfânt ca pe un eveniment neaşteptat şi nu ca pe un fenomen pe care discipolii l-ar fi crezut cu putinţă. O astfel de trăire a Domnului nu este ceva ce putem crea sau fabrica noi înşine. Şi nici nu este ceva ce Domnul poate fi forţat de noi ca să îl producă, ci doar ceva pentru care noi doar ne deschidem să primim prin graţia divină.

Imaginaţi-vă că doriţi să ascultaţi un anumit post de radio iar undele radio respective sunt deja în eter, sonore şi clare. În afară de un aparat de radio funcţional cu o sursă de alimentare electrică adecvată, trebuie să ştiţi lungimea de undă a postului respectiv şi să aveţi posibilitatea tehnică să o accesaţi fără interferenţe cu alte posturi. Fără această capacitate de a vă conecta, nimic nu vă este de folos: nici aparatul de radio, nici undele radio sonore şi clare, nici faptul că stăm în apropierea unei antene de radio.

La fel se petrec lucrurile şi cu prezenţa Duhului Sfânt în viaţa noastră. Duhul Domnului este cu noi chiar din clipa Botezului, cu aceeaşi putere pe care o vedem la Rusalii. Dar de ce oare nu suntem şi noi transformaţi, asemenea discipolilor la Rusalii? De ce nu suntem aprinşi de limbile de foc ale Duhului Sfânt? Sfântul Duh este într-adevăr cu noi, dar noi nu îi putem experimenta puterea până când nu învăţăm să ne dispunem în mod adecvat, adică să „ne conectăm” pe frecvenţa Lui. Lecturile din ziua de Rusalii ne arată căile de a „ne conecta” la Sfântul Duh.

1. Prima cale de „conectare” la Duhul Sfânt este rugăciunea constantă. Discipolii se adunaseră să se roage pentru darul Duhului Sfânt. Deşi darul Duhului Sfânt le fusese promis, rugăciunea rămânea necesară. Rugăciunea ne deschide inima la prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh. Însuşi Isus promisese ca Sfântul Duh este răspunsul garantat la orice rugăciune: „Cu cât mai mult îl va da Tatăl Meu pe Duhul Sfânt celor care îl cer?” Trebuie să ne rugăm întotdeauna şi pretutindeni, cu Sfântul Rozariu, cu Scripturile, la Sfânta Jertfă a Liturghiei etc. Când încetăm să ne mai rugăm, ne închidem faţă de Duhul Sfânt.

2. Dar numai rugăciunea nu este de ajuns! A doua cale de „conectare” este să trăim în pace, unitate şi iubire cu semenii, cât de bine putem. Discipolii „erau toţi împreună într-un singur loc”, în ciuda conflictelor dintre ei şi a experienţelor diferite pe care le trăiseră în timpul patimilor lui Cristos. Nu mai erau acum dispute, aşa cum fuseseră mai înainte, de exemplu să afle cine este mai mare dintre ei sau cine îl urmează sau nu pe Isus. Sfântul Duh a coborât în inimi care reuşiseră să trăiască împreună în pace şi unitate. Şi noi îl invităm în inima noastră pe Duhul Sfânt atunci când ne străduim să trăim în pace şi în unitate cu ceilalţi. Sfântul Duh nu se manifestă complet în inimile care sunt mereu ranchiunoase, gata de luptă, de ceartă şi insultă cu ceilalţi.

3. A treia cale de a fi pregătit pentru Duhul Sfânt este să fii deschis, să doreşti şi să fii gata să te laşi transformat şi folosit de Duhul Sfânt ca instrument pentru mântuirea celorlalţi. Sfântul Duh este spiritul transformării şi acţiunii şi doreşte să facă din noi instrumente ale acţiunii Sale în lume. Ca să îl chemăm pe Duhul Sfânt în inimă, trebuie să avem curajul unei profunde pocăinţe personale şi să fim gata să împărtăşim tuturor darurile pe care el ni le conferă. Discipolii erau pregătiţi şi plini de dorinţă să fie folosiţi pentru a proclama evreilor şi întregii lumi „faptele măreţe ale Domnului”. Cu Duhul Sfânt, „sunt forme diferite de slujire, dar este un singur Domn… şi fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului pentru un anumit folos”. A fi gata pentru acţiunea generoasă şi schimbarea în bine sunt atitudini absolut necesare pentru a fi transformat de Duhul Sfânt.

Îmi amintesc de o femeie din parohia mea care mergea aproape în fiecare noapte să se roage la ora 2.00AM. Nimeni nu ştia pentru ce anume se roagă. Când a murit, familia a descoperit că în cărticica sa de rugăciuni, uzată, erau trecute numele multor persoane din parohie şi din afara parohiei pentru care se ruga – chiar şi numele meu. În tot acest timp ea se rugase pentru fiecare şi nici unul dintre noi nu ştiuse nimic. Primise cândva harul să mijlocească pentru alţii şi îl folosea cu credinţă, fără să caute vreo recunoaştere. Dacă vă rugaţi să trăiţi experienţa de transformare puternică şi paşnică a Duhului Sfânt, care sunt darurile voastre şi cum beneficiază astăzi Biserica de darurile şi talentul vostru?

4. A patra cale este păstrarea contactului cu corpul viu al lui Cristos în Sacramente. Sau, cum citim în Catehismul Bisericii Catolice, „misterele vieţii lui Cristos constituie fundamentul a ceea ce El, prin intermediul slujitorilor Bisericii Sale, împărtăşeşte acum în Sacramente, căci ‘ceea ce era vizibil la Mântuitorul a trecut în tainele Sale’. […] Sacramentele sunt acţiuni ale Duhului Sfânt ce lucrează în Trupul Lui, care este Biserica” (CBC 1115-1116). Sacramentele ne conectează cu Isus cel înviat în umanitatea Sa şi ni-l oferă pe Duhul Sfânt. Aceasta se vede clar în Evanghelia Sf. Ioan, unde este descrisă trimiterea Sfântului Duh, când Isus „a suflat asupra lor” şi a spus: „Primiţi pe Duhul Sfânt”. Sfântul Duh este oferit prin umanitatea acum glorificată a lui Cristos. În noua şi veşnica alianţă, prezenţa şi acţiunea sigură a Duhului Sfânt nu poate fi concepută separat de Sacramentele instituite de Isus Cristos însuşi.

5. Perseverenţa în fidelitatea faţă de Cristos este a cincea cale de „conectare” cu Duhul Sfânt. Cei care îl primesc pe Sfântul Duh sunt cei care au eşuat în Grădina Ghetsimani, care au asistat de departe la moartea lui Isus, care au fost greoi în credinţă şi care acum stau de frică în spatele uşilor încuiate, chiar şi după ce Isus a înviat. Observaţi că doar Iuda a lipsit la Rusalii! Toţi ceilalţi discipoli au perseverat şi nu s-au dat bătuţi, în ciuda căderilor. Perseverenţa în viaţa creştină, mai mult decât succesele noastre, îl aduce pe Sfântul Duh în sufletul nostru. Duhul este dat în plinătatea Lui celor care sunt ascultători, care ascultă până la sfârşit. Trebuie să fim dispuşi să începem mereu în viaţa de ucenicie dacă dorim conectarea la Duhul Sfânt.

6. În fine, devoţiunea faţă de Sfânta Fecioară este crucială în experimentarea transformării aduse de Duhul Sfânt. Sfânta Fecioară nu este doar o „altă” modalitate de conectare cu Duhul Sfânt. Fiindcă ea este mireasa Duhului, ea este perfect acordată cu El şi întrupează tot ceea ce este necesar pentru a fi dispus în mod adecvat acţiunii Sfântului Duh. În primul rând, ea s-a deschis Duhului atunci când a pronunţat acel „fiat” Arhanghelului Gabriel la Bunavestire şi a dat trup Dumnezeului-Om, Isus Cristos. Ea este modelul perfect de rugăciune, ea s-a rugat cu discipolii pentru venirea Duhului Sfânt. Sfântul Luca spune: „Cu toţii stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, Mama lui Isus”.

Sf. Louis de Montfort subliniază inseparabilitatea Mariei de Duhului Sfânt astfel: „Oare unul din cele mai importante motive pentru care Sfântul Duh nu începe să facă minuni în sufletul nostru nu este cumva faptul că el nu găseşte o unire suficient de mare cu credincioşii Săi şi cu mireasa Sa inseparabilă?” Se pare că şi primii discipoli credeau acelaşi lucru, atunci când au aşezat-o pe Sfânta Fecioară în centrul Cenacolului când se rugau pentru Sfântul Duh. Ar fi un semn de înţelepciune din partea noastră ca şi noi să o aşezăm în centrul inimii noastre dacă dorim să fim transformaţi în mod puternic şi paşnic de Duhul Sfânt.

Sfânta Fecioară a trăit în pace cu Domnul şi cu ceilalţi fiindcă l-a văzut pe Dumnezeu în tot ceea ce i se întâmpla, „păstrând toate acestea cuvinte în inima ei”. Ea era mereu gata şi dornică să fie folosită de Duhul Sfânt în lucrarea Lui de sfinţire a sufletelor. Ea doar a salutat-o pe Elisabeta şi aceasta „s-a umplut de Duhul Sfânt”. Ea a folosit legătura ei cu Isus şi rugăciunea de mijlocire ca să intervină pentru mirii de la Cana Galileei. Nimeni altcineva nu a avut o legătură mai strânsă cu umanitatea lui Cristos decât a avut Fecioara Maria. Perseverenţa ei în credinţa în Cristos chiar şi în momentele întunecate de pe Golgota este unică. Ne vom împărtăşi din harurile ei dacă îi vom fi devotaţi, dacă ne rugăm ei, dacă depindem de ea şi o imităm. Nu putem ignora mireasa Sfântului Duh dacă vrem să fim în legătură cu Sfântul Duh.

În concluzie, Duhul puternic al Domnului este astăzi cu noi şi este la fel de puternic şi prompt în acţiune ca atunci când i-a transformat pe discipoli de Rusalii. Dumnezeu vrea ca noi să trăim o astfel de transformare şi îl trimite pe Duhul Sfânt să îşi împlinească lucrarea în noi. Nimic din ceea ce este creat nu ne poate dărui o astfel de experienţă. Nu putem să falsificăm transformarea puternică pe care Duhul Domnului o realizează în noi. Şi nici nu îl putem forţa pe Dumnezeu să se manifeste. Tot ceea ce putem face este să ne dispunem pe noi înşine folosind, plini de credinţă, mijloacele menţionate mai sus pentru a ne acorda şi a rămâne conectaţi cu el. Procedând astfel vom trăi cu certitudine experienţa transformării paşnice şi pline de putere care este lucrarea Duhului Sfânt în noi.