Nu există mântuire în afara Bisericii?

Teme: Apologetică, Biserică.
.
Publicat la 24 ianuarie 2012.
Print Friendly

Autor: Jim Blackburn
Traducere: Radu şi Oana Capan
Sursa: This Rock, mai 2010

Cine are acces?

Cine are acces?

Acest articol a fost scris în contextul american, unde – prin simplificare – există Biserica Catolică şi comunităţile protestante, care, conform viziunii subliniate în documente vaticane recente, nu sunt considerate Biserici în adevăratul sens al cuvântului (a se vedea declaraţia Dominus Iesus a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, din 2000). Dar Bisericile Ortodoxe, având succesiunea apostolică şi având acelaşi patrimoniu de şapte Sacramente, sunt recunoscute ca Biserici, insistându-se însă că Biserica lui Cristos „subzistă în Biserica Catolică”. Astfel, în unele puncte, textul de mai jos are neajunsul de a atribui unele lucruri exclusiv Bisericii Catolice (precum Sacramentele), ignorând cazul Bisericii Ortodoxe. Cu această observaţie a redacţiei, vă invităm să citiţi articolul apologetic.

Una dintre cele mai greşit înţelese învăţături ale Bisericii Catolice este aceasta: „În afara Bisericii nu există mântuire” (Extra ecclesiam nulla salus). Cei care încearcă să îi cuprindă semnificaţia se duc la formulările folosite de Părinţi ai Bisericii şi de Concilii ale Bisericii de-a lungul secolelor. Desigur, pentru a înţelege orice formulare izolată a oricărei învăţături a Bisericii, trebuie să faci un studiu asupra contextului istoric în care a fost scrisă: de ce a fost scrisă? ce se întâmpla în Biserică în acel moment? care a fost audienţa vizată? ş.a.m.d. Trebuie să descoperi cum înţelege Magisteriul Bisericii respectiva formulare. Dacă cineva nu parcurge acest drum ci, de exemplu, tratează formularea ca pe o învăţătură de sine stătătoare, riscă mult să nu o înţeleagă corect.

În vremurile recente, Biserica a recunoscut că învăţătura ei despre necesitatea Bisericii Catolice pentru mântuire a fost la nivel larg greşit înţeleasă, aşa că şi-a reformulat-o într-un mod pozitiv. Să vedem ce spune Catehismul Bisericii Catolice pe această temă: „Cum trebuie înţeleasă această afirmaţie deseori repetată de Părinţii Bisericii? Formulată în mod pozitiv, înseamnă că toată mântuirea vine de la Cristos-Capul prin Biserică, Trupul Său” (art. 846). În spiritul ecumenic actual al Bisericii, această reformulare pozitivă loveşte mai puţin decât precedentele formulări negative. Dar şi aşa rămâne controversată. Să vedem cum se potriveşte această nouă formulare cu Scriptura.

Isus, Calea

Prima parte a învăţăturii reformulate – „toată mântuirea vine de la Cristos-Capul” – este chiar uşor de înţeles şi de acceptat pentru toţi creştinii, chiar ne-catolici. Este de fapt ecoul cuvintelor lui Isus, aşa cum le-a notat Ioan în Evanghelia sa: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (14,6). Creştinii sunt aşadar în unanimitate de acord cu această primă parte. Aceasta este însă tot ce se poate spune despre cum se mântuieşte cineva? Biserica Catolică a recunoscut dintotdeauna importanţa continuării explicaţiei prin precizarea mijloacelor prin care este oferită mântuirea prin Cristos.

Când a vorbit despre mântuire, Isus a oferit mai multe detalii decât cuvintele pe care le-am citat mai sus. Să luăm de exemplu următoarele trei versete: „Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat” (Marcu 16,16); „Dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13,3); „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6,54). Observaţi că în aceste trei versete, Isus asociază mântuirea cu Botezul, Spovada şi Euharistia. Aceste Sacramente sunt administrate prin Biserică. De fapt, ultimele două cer un preot hirotonit valid pentru administrare, şi drept urmare şi Sacramentul Preoţiei trebuie asociat mântuirii. Din toate acestea devine clar rolul Bisericii Catolice în legătură cu mântuirea. Ajungem astfel la a doua parte a formulării din Catehism: „prin Biserică, Trupul Său”.

Cu El sau împotriva Lui

Din moment ce Sacramentele sunt mijloacele comune prin care Cristos oferă harurile necesare mântuirii, iar Biserica Catolică, fondată de Cristos, este administratoarea acestor Sacramente, este potrivit să spunem că mântuirea vine prin Biserică. Este asemănătoare situaţia care exista înainte de înfiinţarea Bisericii Catolice. Înainte de a se revela pe deplin faptul că El era Mesia, Isus însuşi a învăţat că „mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4,22). El i-a indicat femeii samaritene grupul de credincioşi care existau în acel timp, prin care mântuirea urma să fie oferită întregi omeniri: evreii. Într-un mod similar, acum că Isus a înfiinţat Biserica Sa, ar putea spune că „mântuirea vine de la catolici”!

Recunoscând aceasta, putem vedea de ce Biserica, în special în timpuri de exoduri în masă (cum s-a întâmplat atunci când s-au dezlănţuit ereziile), a susţinut cu tot mai mare putere această doctrină. În loc să arate simplu că Dumnezeu oferă mântuirea de la Cristos, prin Biserică, Biserica a avertizat că nu există mântuire departe de Cristos, în afara Bisericii Sale.

Deoarece Isus a înfiinţat Biserica Catolică drept necesară pentru mântuire, cei care cu bună ştiinţă şi voinţă îl resping pe El sau Biserica Sa nu pot fi mântuiţi. Vedem aceasta în învăţătura lui Isus: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Matei 12,30). De asemenea: „dacă [fratele păcătos] nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş” (Matei 18,17). Paul a avertizat în mod similar: „Evită-l pe omul eretic după prima şi a doua mustrare ştiind că unul ca acesta este un pervertit şi păcătuieşte, fiind osândit de la sine” (Tit 3,10-11). Toate acestea fiind spuse, trebuie să recunoaştem că această doctrină nu merge până acolo unde îşi imaginează unii că merge. Unii oameni întreabă: „Aceasta înseamnă că necatolicii merg în iad?” Nu în mod necesar.

Ignoranţa invincibilă

Biserica recunoaşte că Dumnezeu nu îi condamnă pe aceia care sunt ignoranţi nu din vina lor – sunt deci nevinovaţi – privitor la adevărul Său despre mântuire. Referitor la acest aspect, Catehismul Bisericii Catolice (citând documentul Lumen Gentium, nr. 16, din Conciliul Vatican II) explică: „Această afirmaţie nu îi vizează pe cei care, fără vina lor, îl ignoră pe Cristos şi Biserica Lui: Într-adevăr, aceia care, necunoscând, fără vina lor, Evanghelia lui Cristos şi Biserica Lui, îl caută totuşi pe Dumnezeu cu inimă sinceră şi se străduiesc, sub impulsul harului, să împlinească în fapte voia Lui cunoscută prin glasul conştiinţei, pot dobândi mântuirea veşnică” (nr. 847).

Documentul Gaudium et Spes al aceluiaşi Conciliu Vatican II vorbeşte în mod similar despre posibilitatea mântuirii: „Acest lucru este valabil nu numai pentru creştini, ci şi pentru toţi oamenii de bunăvoinţă, în a căror inimă harul lucrează în mod invizibil. Într-adevăr, de vreme ce Cristos a murit pentru toţi iar chemarea ultimă a omului este în mod efectiv una, şi anume divină, trebuie să susţinem că Duhul Sfânt oferă tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociaţi acestui mister pascal” (nr. 22). Această învăţătură este pe linia învăţăturii lui Isus despre cei care îl resping fără a fi vinovaţi: „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat” (15,22).

Când o persoană ajunge să cunoască însă adevărul, trebuie să îl îmbrăţişeze, altfel devine vinovată de respingerea lui. Vedem aceasta în cuvintele adresate de Isus fariseilor: „Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: ‘Vedem’, păcatul vostru rămâne” (Ioan 9,41). Paul învăţa similar cu privire la neamuri: „Cât timp păgânii, care nu au Legea, fac din fire faptele Legii, ei care nu au Legea, sunt Lege pentru ei înşişi. Ei arată că fapta Legii este scrisă în inimile lor şi despre aceasta dau mărturie atât conştiinţa lor, cât şi gândurile lor care, pe rând, îi acuză sau îi dezvinovăţesc. [Aceasta se va arăta] în ziua în care Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor, după evanghelia mea, prin Cristos Isus” (Romani 2,14-16).

Observaţi modul atent în care Pavel îşi alege cuvintele: „gândurile lor care, pe rând, îi acuză sau îi dezvinovăţesc”. Paul nu spune că aceia care sunt ignoranţi în mod nevinovat cu privire la adevăr vor fi mântuiţi, ci doar menţine deschisă posibilitatea mântuirii lor. În mod similar, scrie: „Sau este Dumnezeu numai al iudeilor? Nu şi al păgânilor? Ba da, şi al păgânilor, pentru că unul este Dumnezeul care justifică pe cel circumcis din credinţă şi pe cel necircumcis prin credinţă” (Romani 3,29-30).

Necesară pentru mântuire

După cum am văzut, Dumnezeu a introdus mântuirea în lume prin poporul Său ales, evreii. Revelaţia lui Dumnezeu către evrei şi-a găsit plinătatea în Cristos, Mesia, care a înfiinţat Biserica Catolică. Harul necesar mântuirii continuă să vină de la Cristos, prin Biserica Sa. Aceia care fără vină nu o cunosc şi nu o îmbrăţişează, pot încă obţine mântuirea, dar cei care în mod conştient şi voit o resping, resping mântuirea aşa cum a stabilit-o Dumnezeu.

Catehismul, încă o dată citând din Lumen Gentium, rezumă acestea după cum urmează: „Bazat pe Scriptură şi Tradiţie, Conciliul afirmă învăţătura de credinţă că această Biserică peregrină este necesară pentru mântuire. Într-adevăr, Cristos, care este singurul Mijlocitor şi Calea mântuirii, este prezent pentru noi în Trupul Său, care este Biserica; El însuşi, afirmând în mod explicit necesitatea credinţei şi a Botezului, a confirmat în acelaşi timp necesitatea Bisericii, în care oamenii intră, ca pe o poartă, prin Botez. Prin urmare, nu s-ar putea mântui aceia care, bine ştiind că Biserica Catolică a fost întemeiată de Dumnezeu ca necesară prin Cristos Isus, nu ar voi să intre în ea sau să rămână în ea” (nr. 846).

3 Comments

  1. Folosind anumite versete scoase din context ati ajuns la ceva total aberant. Trebuie sa aduceti niste argumente mai solide ca sa dovediti ca Biserica Catolica este cea instituita de Christos.

  2. Pace si bine! Dani, doar un scurt comentariu la reactia ta si la articolul in cauza. Imi doresc ca in cautarea ta sa fii intotdeuna asistat de darurile Duhului Sfant pentru a putea ajunge, in sinceritatea inimii, la cunoasterea lui Cristos. „Duhul Sfant va va invata tot adevarul”, ne spune Cristos. Ma gandesc ca e bine sa tinem cont de contextul articolului, asa cum este specificat la inceput… contextul Americii, acolo unde lumea este debusolata si confuza din cauza nenumaratelor confesiuni si ramuri protestante, unde cu greu mai pot recunoaste Adevarul.
    In alta ordine de idei, iti spun sincer, ca nici eu, fiind catolic, nu sunt intotdeauna de acord cu modul de a se face apologetica in unele parti ale lumii catolice… acest articol mi se pare cu totul nepotrivit tradus in contextul nostru. Nu stiu cat poate fi de eficace in ambientul american. Totusi, o apologetica mult mai nepotrivita intalnesc si in alte religii, chiar in tara noastra draga… Ratiuni sau motivatii pure pentru a sustine Adevarul religiei noastre, nu poate fi impus cu orice pret tuturor, o experienta personala de intalnire cu Cristos e intotdeuna necesara. In acest sens iti doresc sa cauti, in sinceritatea inimii, si El se va face conoscut.
    Cat despre aceasta afirmatie a Sf. Ciprian, din cate stiu, „extra Ecclesiam nulla salus”, pot spune ca „s-a bucurat” in decursul timpului de cele mai diverse interpretari. Unele dintre ele au fost oficial condamnate de Biserica. Printre aceste sunt afirmatiile jansenistilor care spuneau: „Cel care nu crede pacatuieste in orice actiune pe care o savarseste” sau „In afara Bisericii nu este oferit nici un har”, deci acestea sunt condamnate de Biserica, caci Duhul Sfant lucreaza si da har si celor necredinciosi pentru a putea ajunge la cunoastere. Insa, Pius al XI-lea spunea: „Cei care se afla in necunoasterea adevaratei religii nu sunt responsabili, daca aceasta necunoastere este invincibila…” In Gaudium et spes, referindu-se la mantuirea adusa de Cristos prin misterul Pascal, la nr 22 se poate citi: „aceasta nu este valabil doar pentru crestini, dar pentru toti oamenii de bunavointa in inima carora harul lucreaza in mod invizibil. Cristos, intr-adevar, a murit pentru toti si chemarea ultima a omului este in mod efectiv una singura, cea divina, deoarece trebuie sa tinem cont ca Duhul Sfant sa ofere tuturor posibilitatea de a veni in contact, in modul in care Dumnezeu stie, cu misterul Pascal”.
    Iti urez multa bucurie si pace!

  3. De acord cu Daniel, acest articol nu prezinta in mod potrivit, nici clar si complet invatatura Bisericii catolice… mai ales pentru faptul ca citeaza unele texte dintr-un document al Conciliului Vatican II, dar omite altele la fel de importante si complementare, fara de care ceea ce a citat poate fi inteles chiar gresit… spre exemplu, e adevarat ca CVII afirma comunitatile protestante nu au toate elementele pentru a fi considerate BIserici si de aceea le numeste counitati crestine, dar acelasi conciliu in Documentul Unitatis redintegratio la puncutul 19 spune urmatoarele:

    „Bisericile ŞI COMUNITĂŢILE BISERICEŞTI CARE S-AU SEPARAT DE SCAUNUL APOSTOLIC ROMAN, fie în perioada marii crize începute în Occident încă de la sfârşitul evului mediu, fie mai târziu, RĂMÂN UNITE CU BISERICA CATOLICĂ PRINTR-O AFINITATE ŞI LEGĂTURĂ DEOSEBITĂ CE SE DATOREAZĂ VIEŢII ÎNDELUNGATE DUSE DE POPORUL CREŞTIN ÎN SECOLELE ANTERIOARE, ÎN COMUNIUNE BISERICEASCĂ”

    Iar in capitolul 3, vorbind despre Biserica catolica, acelasi Document conciliar zice:

    „În această Biserică unică şi unitară a lui Dumnezeu au apărut încă de la începuturi anumite sciziuni pe care Apostolul Pavel le condamnă cu asprime; în secolele următoare s-au ivit dezbinări mai mari, iar comunităţi considerabile ca număr s-au despărţit de comuniunea deplină a Bisericii catolice, uneori nu fără vina unor oameni de ambele părţi. Însă cei care se nasc acum şi sunt instruiţi în credinţa lui Cristos în astfel de comunităţi nu pot fi acuzaţi de păcatul despărţirii, iar Biserica Catolică îi îmbrăţişează cu respect şi iubire frăţească.
    ÎNTR-ADEVĂR, ACEIA CARE CRED ÎN CRISTOS ŞI AU PRIMIT ÎN MOD VALID BOTEZUL SE AFLĂ ÎNTR-O ANUMITĂ COMUNIUNE, DEŞI IMPERFECTĂ, CU BISERICA CATOLICĂ

    Fără îndoială, datorită diferitelor feluri de divergenţe care există între ei şi Biserica Catolică, atât în materie de doctrină şi uneori chiar de disciplină, cât şi în privinţa structurii Bisericii, se opun comuniunii bisericeşti depline numeroase piedici, uneori destul de grave, spre depăşirea cărora tinde mişcarea ecumenică. FRAŢII DESPĂRŢIŢI, ÎNDREPTĂŢIŢI PRIN CREDINŢA PRIMITĂ LA BOTEZ, SUNT ÎNCORPORAŢI LUI CRISTOS ŞI DE ACEEA POARTĂ PE DREPT NUMELE DE CREŞTINI ŞI SUNT RECUNOSCUŢI PE BUNĂ DREPTATE CA FRAŢI ÎN DOMNUL DE CĂTRE FIII BISERICII CATOLICE.

    Pe lângă aceasta, dintre ELEMENTELE SAU BUNURILE PRIN ANSAMBLUL CĂRORA ÎNSĂŞI BISERICA SE ZIDEŞTE ŞI PRIMEŞTE VIAŢA, UNELE, ŞI CHIAR NUMEROASE ŞI ÎNSEMNATE, POT EXISTA ŞI ÎN AFARA GRANIŢELOR VIZIBILE ALE BISERICII CATOLICE: cuvântul scris al lui Dumnezeu, viaţa harului, credinţa, speranţa şi iubirea, alte daruri interioare ale Duhului Sfânt, şi elemente vizibile: toate acestea, care vin de la Cristos şi duc la el, aparţin de drept Bisericii unice a lui Cristos.

    De asemenea, numeroase acţiuni sacre ale religiei creştine sunt săvârşite de fraţii despărţiţi de noi, iar acestea, în diferite feluri, după diversele condiţii ale fiecărei BISERICI SAU COMUNITĂŢI, pot, fără îndoială, să dea naştere în mod efectiv vieţii harului şi trebuie socotite capabile de a deschide intrarea în comuniunea mântuirii. PRIN URMARE, ACESTE BISERICI ŞI COMUNITĂŢI DESPĂRŢITE, DEŞI SOCOTIM CĂ SUFERĂ DE CARENŢE, NU SUNT NICIDECUM LIPSITE DE SEMNIFICAŢIE ŞI DE VALOARE ÎN MISTERUL MÂNTUIRII. DUHUL LUI CRISTOS NU REFUZĂ SĂ LE FOLOSEASCĂ DREPT MIJLOACE DE MÂNTUIRE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *