De ce apare Maria?

Autor: Irene Lagan Traducere: Radu Capan Sursa: Zenit, 3 septembrie 2008 Cartea lui MiravalleApariţiile mariane private slujesc la a aminti omenirii că Dumnezeu există şi la a oferi ocazia unei „examinări globale a conştiinţei”, consideră mariologul Mark Miravalle. Profesorul de teologie de la Universitatea Franciscană din Steubenville, Ohio, SUA, a participat luna aceasta la cel […]

Deschideți articolul

Papa Benedict ne conduce înapoi la esenţa creştinismului

Autor: Wlodzimierz Redzioch Traducere: Radu Capan Sursa: Inside the Vatican, aprilie 2008 – Eminenţă, al treilea an de pontificat al Papei Benedict al XVI-lea a ajuns la sfârşit. În aceşti trei ani, „Papa-teolog” a scris două enciclice: Deus Caritas Est şi Spe Salvi, pe lângă o importantă carte, Isus din Nazaret. În opinia Dvs., de […]

Deschideți articolul

Rolul femeii în Biserică – o invitaţie la reflecţie

Autor: Laura Lazu De multe ori constatăm că, în ciuda sublinierii rolului şi demnităţii femeii în contextul învăţăturii Magisteriului viu al Bisericii Catolice, credincioasele din România sunt puţin, mult prea puţin implicate în viaţa parohiilor şi diecezelor noastre. Pornind de la această constatare simplă, am decis să inaugurăm o serie de dialoguri pornind, într-o primă […]

Deschideți articolul

Kirche in Not şi noile provocări

Autor: Isabelle Cousturie Traducere: pr. Mihai Pătraşcu Sursa: Zenit, 10 aprilie 2008 Kirche in NotPierre-Marie Morel este secretar-general al Operei de drept pontifical Kirche in Not. A preluat funcţia sa la sediul internaţional al organismului, în Frankfurt, în ianuarie 2008, având anterior şi alte funcţiuni în importante companii internaţionale. „A pune Evanghelia în centrul propriei […]

Deschideți articolul

Focul evanghelic care a incendiat 182 de ţări

Autor: Matteo Liut; Giovanni Ruggiero Traducere: Oana Capan Sursa: Avvenire, 15 martie 2008 Radiografia unei mişcări Chiara LubichEste dificil, dacă nu imposibil, a delimita graniţele lumii care s-a născut din carisma Chiarei Lubich. Mişcarea Focolarelor este prezentă astăzi în 182 de naţiuni, cu 141.400 de membri şi peste două milioane de aderenţi şi simpatizanţi, dar […]

Deschideți articolul

Un secol de martiriu iezuit

Autor: – Traducere: Ecaterina Hanganu Sursa: CompanySJ.com Serviciul „JesuitUSA News” a comunicat la 7 Septembrie 1999 că situaţia politică în Timorul de Est a devenit foarte tensionată. Un număr mare de refugiaţi, încercând să scape de violenţa crescândă, au cerut adăpost în şcolile iezuite şi într-o reşedinţă din Dilli. Două zile mai târziu, aceeaşi sursă […]

Deschideți articolul

Inevitabil sfârşitul creştinismului în Occident? Nu!

Autor: Cardinalul Jean-Louis Tauran Traducere: pr. Mihai Pătraşcu Sursa: L`Osservatore Romano, 10 februarie 2008 La Roma, la Centrul cultural „Saint Louis de France” s-a desfăşurat zilele trecute o întâlnire despre viitorul creştinismului în Occident. Cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, a susţinut o intervenţie prezentată în continuare. Cardinalul Jean-Louis TauranCe viitor are […]

Deschideți articolul

Importanţa Lourdes-ului după 150 de ani

Autor: Isabelle Cousturie Traducere: Oana Capan Sursa: Zenit, 20 februarie 2008 Episcopul de Lourdes consideră că pelerinajele în Dieceza sa sunt ca promisiunile care nu înşeală niciodată. Afirmaţia a fost făcută de Episcopul Jacques Perrier de Tarbes şi Lourdes la 10 februarie, în ajunul sărbătorii Fecioarei de la Lourdes, în predica de la Liturghia celebrată […]

Deschideți articolul

A „reitalienizat” Papa german Curia Romană?

Autor: John Thavis Traducere: Radu Capan Sursa: Inside the Vatican, noiembrie 2007 Un Papă pro-italieni?Întrebarea a circulat mult timp prin Roma în urma unui val de numiri de italieni în funcţii înalte în Vatican. Consiliile Pontificale responsabile de comunicaţii, textele legislative şi cultură – până recent conduse de un american, un spaniol şi un francez […]

Deschideți articolul

Cardinalul Cottier despre cartea Papei

Autor: Francesco M. Valiante Traducere: pr. Mihai Pătraşcu Sursa: L`Osservatore Romano, 16 ianuarie 2008 Exemplare din cartea PapeiÎn opt luni s-au vândut peste două milioane de exemplare din cartea „Isus din Nazaret”, dar nu este ceea ce s-ar numi lectură uşoară sau populară. Vorbeşte despre Cristos, dar a fost scrisă şi pentru necreştini şi pentru […]

Deschideți articolul