Numele lui Dumnezeu

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Elizabeth Klein
Traducere: Radu și Oana Capan
Sursa: God: What Every Catholic Should Know

Cap. 2 din cartea „God” (Dumnezeu), semnată de Elizabeth Klein și apărută în octombrie 2019 la Ignatius Press.

Dacă vrem să înțelegem ce vrea să spună un creștin prin cuvântul „Dumnezeu”, cel mai bun loc pentru a începe este Biblia. Putem auzi despre o persoană de la alții, putem aduna informații despre cineva din diverse surse, dar nu am spune că cunoaștem o persoană decât dacă vorbește cu noi. În acest sens, Biblia este locul unde îl întâlnim pe Dumnezeu și propriile Sale cuvinte despre El însuși, unde putem să îl auzim vorbindu-ne și, prin urmare, să îl cunoaștem. Unul dintre cele mai dramatice momente din Biblie când Dumnezeu ne spune ceva despre El însuși se găsește în Exod 3, unde Moise are tupeul să îl întrebe pe Dumnezeu care îi este numele.

Moise, în acel moment, trăia ca păstor în ținutul Madianului. Într-o zi, în timp ce își vedea de sarcinile lui și își îngrijea oile, a observat ceva ciudat – un tufiș care era aprins și totuși nu era consumat de foc – și s-a îndreptat spre acel loc pentru a afla ce poate fi acest semn. Pe când se apropia de tufiș, glasul lui Dumnezeu i-a spus să își scoată sandalele din picioare, căci stă pe pământ sfânt. Apoi Dumnezeu a continuat prezentându-se ca Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob, spunându-i lui Moise că a fost ales să își scoată poporul din sclavia Egiptului. Moise nu a fost la început mulțumit de planul lui Dumnezeu. A protestat că nu este pe măsura sarcinii și că nimeni nu va crede că a fost însărcinat cu această misiune chiar de Dumnezeu. Moise i-a cerut apoi lui Dumnezeu o dovadă, o atestare divină, pentru a le putea spune israeliților cine este Cel care l-a trimis. Ce răspunde Dumnezeu?

„Dumnezeu i-a zis lui Moise: ‘EU SUNT CEL CARE SUNT’. Și a adăugat: ‘Așa să le spui fiilor lui Israel: «EU SUNT m-a trimis la voi»’. Dumnezeu i-a mai zis lui Moise: ‘Așa să le spui fiilor lui Israel: «Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la voi. Acesta este numele Meu pentru veșnicie, aceasta este amintirea Mea din generație în generație».'” (Exod 3,14-15)

Pentru mine, acest episod este punctul perfect de pornire în căutarea noastră pentru a dobândi o anumită înțelegere a lui Dumnezeu. Să urmăm exemplul lui Moise și să ne abatem o clipă de la preocupările noastre de zi cu zi și să ne lăsăm atrași de strălucirea lui Dumnezeu. Și ce punct mai bun pentru a începe să îl înțelegem pe Dumnezeu decât „cartea de vizită” folosită chiar de El? „Eu sunt cel care sunt.”

Ce înseamnă acest nume? Orice ar însemna, alungă imediat orice gând despre Dumnezeu ca un bătrân din cer, căci nici cel mai în vârstă dintre oameni nu ar avea un astfel de nume. În tradiția creștină, acest nume a fost luat nu doar ca un nume adevărat, prin care îl putem invoca pe Dumnezeu, ci și ca Dumnezeu care ne dezvăluie natura Sa într-un mod inteligibil pentru noi. Amintiți-vă că cuvântul „natură” se referă la ceea ce este Dumnezeu, la esența lui Dumnezeu și la ceea ce poate face. Numele „Eu sunt cel care sunt” sau pur și simplu „Eu sunt” ne spune că Dumnezeu nu e o ființă vie printre multele ființe, nici o formă de existență în univers care poate fi numărată împreună cu altele, ci că Dumnezeu este. Dumnezeu este însăși viața, Dumnezeu există prin El însuși și nu prin puterea altuia, și fără Dumnezeu nu poate exista nimic altceva.

Dumnezeu nu se schimbă și nu trece de la a face un lucru la altul. Dumnezeul tufișului aprins este „Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare” (Iacob 1,17). Sau, așa cum se spune în Evrei despre Cristos, Dumnezeu este „același ieri și astăzi și în veci” (13,8). Un termen filosofic folosit pentru a surprinde unele dintre aceste idei despre Dumnezeu este cuvântul „transcendent” – înseamnă că Dumnezeu nu este un lucru sau o persoană din lume, ci este complet diferit de lume, deasupra și dincolo de ea. Dumnezeu nu este imens, căci El nu ocupă nimic ca spațiu. Dumnezeu nu este bătrân, căci nu este supus trecerii timpului. Timpul și spațiul sunt dimensiuni ale lumii create, pe care Dumnezeu le depășește, pentru că este transcendent. Dumnezeu este, veșnic prezent și existent.

Am putea să dăm aprobator din cap și să credem că am înțeles acest fapt privitor la Dumnezeu. Desigur, odată ce am început să reflectăm la acestea, poate părea evident că Dumnezeu este dincolo de toate și că nu este restricționat de spațiu sau timp. Dar nu ar trebui să ne grăbim să presupunem că dintr-o reflecție intelectuală am înțeles întregul sens al acestui nume. Israeliții pare că s-au luptat considerabil cu această idee, considerând frecvent că Dumnezeul lor este doar un zeu între mulți, unul care, deși foarte puternic, s-ar putea să nu fie cel mai vrednic de a i te închina (sau, cel puțin, nu cel la care este cel mai ușor să i te închini).

Din acest motiv, profetul Iona a putut să spună între altele: „mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul” (Iona 1,9), în timp ce încerca, în același timp, să scape tocmai de acel Dumnezeu într-o barcă, pe mare. Iona pare să înțeleagă că Dumnezeul lui nu este un element din univers, ci Creatorul lui, dar cu toate acestea nu acționează pe măsură! Și noi, deși știm că Dumnezeu este dincolo de orice din această lume, putem acționa ca și cum l-am cunoaște ca pe buzunarul nostru, în timp ce, de fapt, nu îl vom înțelege complet până când nu îl vom vedea față către față.

Vom continua să vorbim despre implicațiile existenței lui Dumnezeu în următoarele trei capitole, dar, deocamdată, să revenim la discursul ținut de Dumnezeu în fața lui Moise și la un alt adevăr de bază revelat despre natura lui Dumnezeu: numele lui Dumnezeu ne dezvăluie nu numai că El este mai presus de toate, ci și că este prezent pentru și în toate.

Dacă dezvăluirea numelui lui Dumnezeu demolează orice noțiune falsă despre Dumnezeu ca fiind un bătrân, ar trebui să demoleze în egală măsură orice idee despre Dumnezeu ca un ceasornicar distant sau o forță impersonală. Dumnezeu își dezvăluie numele Său real unui anumit om, într-o anumită locație. „Eu sunt” al lui Dumnezeu nu este, în primul rând, o afirmație filozofică, ci descrie acțiunile lui Dumnezeu din relatarea Exodului.

În ebraică, numele lui Dumnezeu ar putea fi la fel de bine la timpul viitor, și astfel ar putea fi tradus în română ca „Eu voi fi cel care voi fi”. Într-un fel, numele lui Dumnezeu sună ca o glumă pentru Moise. Moise i-a cerut lui Dumnezeu numele Său, astfel încât să aibă o garanție că va reuși cu israeliții aflați în Egipt, iar Dumnezeu îi răspunde că numele Său este „Cel care va fi cu tine”!

De fapt, Moise a dorit să știe: „Cine va fi acolo cu mine în Egipt?”, și la această întrebare Dumnezeu îi răspunde: „Eu sunt”. Lui Moise i se spune prin acest nume – „Eu sunt” – nu doar că Dumnezeu este atotputernic, izvorul existenței și așa mai departe, ci și că îl are cu adevărat pe Dumnezeu ca aliat al său. Dumnezeu va fi cu el în orice situație. De aceea, Dumnezeu adaugă o amintire din trecut la promisiunea Sa pentru viitor: Moise trebuie să le spună oamenilor că „Eu sunt” este Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob, și să se asigure că ei își vor aminti numele Lui de-a lungul tuturor generațiilor.

Unul dinspre aspectele despre Dumnezeu despre care am discutat anterior, și anume că Dumnezeu nu se schimbă, nu îl face impersonal sau îndepărtat, ci de încredere și prezent. Este adevărat că Dumnezeu nu este ceva din univers, dar numele lui Dumnezeu ne mai spune și că este prezent în tot ce este în univers, și nu prezent ca un sentiment difuz sau ca o forță atotcuprinzătoare, ci este prezent ca un participant și ca o cauză. Din istoria Exodului, știm că Dumnezeu a făcut cunoscută oamenilor această prezență și această iubire în timp și spațiu. El nu este doar Dumnezeul cosmosului, ci Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob. Cuvântul folosit uneori pentru a descrie această calitate a lui Dumnezeu este „imanent” (nu trebuie confundat cu „iminent”). Imanent înseamnă chiar aici, prezent, cu noi.

Ca în cazul transcendenței lui Dumnezeu, imanența lui Dumnezeu poate părea destul de evidentă odată ce am identificat-o. Desigur, Dumnezeu este prezent pretutindeni și știm că Biblia vorbește frecvent despre acțiunea intimă a lui Dumnezeu în istoria lumii. Dar, încă o dată, acest fapt despre Dumnezeu este unul cu care trebuie să ne confruntăm din nou și din nou pentru a începe să îl înțelegem și să trăim conform lui. Este ceva ce vom ști cu siguranță doar prin ascultarea cuvintelor Bibliei și prin rugăciune, căci putem ști teoretic că Dumnezeu acționează în istorie, dar nu putem ști că El acționează în viețile noastre decât prin experiență.

Nu este nimic mai înțelept decât rugăciunea pentru a ne ajuta să înțelegem caracterul imediat al lui Dumnezeu și dorința Sa de a lucra în lume și în noi. De exemplu, deși frustrat de o suferință profundă, în dialogul cu Dumnezeu Iob este capabil să exprime grija lui Dumnezeu pentru el, faptul că Dumnezeu nu este un creator distant al lumii, ci propriul creator al lui Iob: „M-ai îmbrăcat cu piele și carne, m-ai țesut cu oase și nervi. Mi-ai dat viață și bunăvoință și vizitarea Ta mi-a păstrat duhul” (10,11-12). Tot așa, deseori în Psalmi – care sunt în sine rugăciuni – vedem cum autorul biblic reflectează la faptul uimitor că Dumnezeul universului este și Dumnezeul fiecărui individ:

„Doamne, Tu mă cercetezi și mă cunoști;
știi când mă așez și când mă scol;
pătrunzi de departe intențiile mele;
fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu îți scapă;
toate cărările mele îți sunt cunoscute.
Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,
Tu, Doamne, îl cunoști în întregime.
Tu mă învălui din față și din spate
și mâna Ta stă întinsă asupra mea.
Minunată este pentru mine cunoașterea Ta,
prea înaltă ca să o pot înțelege.” (Psalmul 139,1-6)

Psalmistul se minunează de Dumnezeul universului, care știe toate lucrurile, și îl laudă pe Dumnezeu nu doar pentru că știe ce este de știut despre univers, ci pentru că Dumnezeu cunoaște fiecare persoană și ce este în inimile noastre. În consecință, să urmăm sfaturile din 1Petru, care surprinde răspunsul nostru adecvat la măreția lui Dumnezeu și la atenția Sa pentru noi, în ciuda micimii noastre: „Așadar, smeriți-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca El să vă înalțe la timpul potrivit! Încredințați-i Lui toată îngrijorarea voastră, căci El se îngrijește de voi!”(1Petru 5,6-7). Dumnezeu este cu siguranță un Dumnezeu al imaginii de ansamblu, dar aceasta nu îl împiedică în nici un fel să fie și un Dumnezeu al imaginilor mici – pentru că El este, El este în toate lucrurile mari și mici, El este cauza tuturor lucrurilor mari și mici.

Un alt pasaj biblic minunat care demonstrează că Dumnezeu este atât în cele mari cât și în cele mici vine din viziunea profetului Ilie din 1Regi. În acest pasaj, Ilie a fugit de Izabela, temându-se pentru propria viață, și postise patruzeci de zile și patruzeci de nopți când a ajuns la Muntele Horeb. Acolo Dumnezeu și-a făcut cunoscută prezența în fața lui Ilie:

„Atunci a fost un vânt mare și puternic, să rupă munții și să despice stâncile în fața Domnului; dar nu era în vânt Domnul. După vânt a fost un cutremur de pământ; dar nu era în cutremur Domnul. După cutremur a fost un foc; dar nu era în foc Domnul. După foc a fost un sunet de liniște adâncă.” (1Regi 19,11-12)

Aici, Ilie vede semne extraordinare ale puterii lui Dumnezeu – un vânt teribil, un cutremur și un foc – dar Domnul transcende toate acestea. Dumnezeu este creatorul și stăpânul acestor elemente ale lumii. Dar, după toate aceste înfricoșătoare afișări ale puterii Sale, Domnul îi vorbește lui Ilie nu tunând dintr-un nor, ci într-un „sunet de liniște adâncă”. Cu acest glas liniștit, blând, Dumnezeu îi poruncește lui Ilie să se întoarcă în Israel și să continue să acționeze ca profetul de care poporul lui Dumnezeu are disperată nevoie. Dumnezeu, cu alte cuvinte, are un plan pentru poporul Său (și pentru întreaga lume), dar totuși acționează printr-un glas blând, vorbindu-i în pustiu unui om înspăimântat.

Prin studierea numelui lui Dumnezeu și prin înțelegerea transcendenței și imanenței lui Dumnezeu, putem vedea deci sarcina așezată în fața noastră în această carte în miniatură: să înțelegem felul în care Dumnezeul universului, care este mai presus de toate, este și Domnul care ne iubește și vine la noi personal. În acest fel, putem ajunge să apreciem măreția lui Dumnezeu, dar și apropierea Lui față de toate făpturile Sale.

Posted in Cateheză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *