De ce s-a întrupat Dumnezeu (II)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Elizabeth Klein
Traducere: Radu și Oana Capan
Sursa: God: What Every Catholic Should Know

Cap. 13 din cartea „God” (Dumnezeu), semnată de Elizabeth Klein și apărută în octombrie 2019 la Ignatius Press.

Un alt mod de a ne gândi la această reînnoire a chipului (atât interioară cât și exterioară) este să ne gândim la Cristos ca la Noul Adam. Sf. Paul îl descrie în mai multe locuri pe Cristos ca anulând fapta lui Adam, de exemplu în Scrisoarea către Romani: „Așadar, după cum prin greșeala unuia singur condamnarea a ajuns la toți oamenii, tot la fel, prin actul de dreptate al unuia singur a ajuns la toți oamenii justificarea care dă viață. Într-adevăr, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți” (Romani 5,18-19).

Cristos, născându-se ca om, a devenit noul Cap al neamului omenesc; El a recapitulat umanitatea (a „recapitula” însemnând a-i pune din nou cap, dar și a rezuma). Înainte de Cristos, rezumatul vieții umane a fost cel pe care ni l-a dat Adam: unul al eșecului și al mândriei. Așa cum spune Paul, eram sub condamnarea greșelii sale. Dar pentru că Cristos a trăit în toate privințele ca noi oamenii și totuși a fost fără păcat (cf Evrei 4,15), El a reînnoit și a redefinit ce poate fi o ființă umană. El a trăit ca adevăratul chip și adevărata asemănare a lui Dumnezeu. El a reușit acolo unde Adam a eșuat, fiind ascultător acolo unde Adam a fost neascultător. A murit pe „lemn”, în loc să fure de pe el.

Cristos, așadar, recapitulând neamul omenesc, a făcut posibil să fim din nou ceea ce trebuia să fim, și ne-a dăruit o umanitate reînnoită cu care să ne putem uni. De aceea suntem botezați: pentru ca să avem o a doua naștere din descendența Noului Adam, o naștere supranaturală care ne eliberează de condamnarea moștenită de la vechiul Adam. Devenim apoi moștenitori ai harului lui Cristos, harul de a deveni chipul perfect care este Cristos, chipul pe care ni l-a arătat și nouă în viața Sa pe pământ.

Reînnoind chipul, atât asumând natura noastră cât și învățându-ne, Cristos ne redă cunoașterea Tatălui. Reînnoirea chipului este în strânsă legătură cu reînnoirea minții noastre, pentru că a fi după chipul lui Dumnezeu înseamnă a-l putea cunoaște pe deplin, așa cum am discutat în capitolul 9. Sf. Paul ne îndeamnă: „Nu vă conformați lumii acesteia, ci schimbați-vă prin înnoirea minții” (Romani 12,2). Cristos ne învață așadar despre Tatăl prin învățătura Lui pământească și prin minunile Sale, în același timp întruchipând această cunoaștere perfectă prin faptul că a luat trup. El este o ființă umană care îl cunoaște și îl descoperă pe deplin pe Tatăl.

Această parte a misiunii lui Cristos este arătată în mod clar în special în Evanghelia lui Ioan: „Filip i-a spus: ‘Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns’. Isus i-a spus: ‘De atâta timp sunt cu voi, și tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe Mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poți spune: Arată-ni-l pe Tatăl? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care rămâne în Mine, face lucrările Sale” (Ioan 14,8-10).

În acest pasaj, Isus se identifică atât de puternic cu Tatăl încât spune că îl putem vedea pe Tatăl privindu-l pe El. Cunoașterea noastră poate fi reînnoită privindu-l pe Cristos, pentru că Cristos ni-l descoperă pe Dumnezeu și ne reînnoiește intelectul din interior, pentru ca să îl putem cunoaște din nou pe Dumnezeu. În însăși persoana Sa, Cristos vindecă ruptura dintre Dumnezeu și om, pentru că El este și una și alta. El face posibilă o relație veșnică cu Dumnezeu arătându-ne cine este Dumnezeu și arătându-ne cine putem fi noi.

Prin urmare, reînnoirea cunoașterii este, în principal, o reînnoire a cunoașterii iubirii lui Dumnezeu – a iubirii lui Dumnezeu pentru noi și a iubirii Sale care locuiește în noi. De această iubire se pare că s-au îndoit Adam și Eva în grădină, considerând că porunca lui Dumnezeu nu a fost din iubire, ci având o altă motivație, și această iubire a fost trădată de Adam și Eva, pedeapsa pentru păcatul lor fiind îndepărtarea din grădină și de prezența lui Dumnezeu (cf. Geneză 3,23) și relația distrusă dintre ei (cf. Geneză 3,16). În Cristos, prin revelația Lui, devin reale pentru noi nu doar informații despre natura lui Dumnezeu, ci însăși iubirea lui Dumnezeu vine lângă noi și ne devine tangibilă.

Când Dumnezeu coboară la nivelul nostru pentru ca noi să îl vedem, putem cunoaște cu certitudine iubirea lui Dumnezeu pentru noi și, de asemenea, cum să ne iubim unii pe alții. Și astfel, „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, Unicul Născut” (Ioan 3,16), dar și: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum Eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13,34).

A deveni o ființă umană, la urma urmelor, pare o idee destul de proastă în ceea ce îl privește pe Dumnezeu. Nu avem nimic ce să îi lipsească Lui, și există multe suferințe, greutăți și umilințe în această viață – la toate acestea Cristos a participat pe deplin. Dar nu exista un alt mod în care să poată fi comunicată iubirea lui Dumnezeu atât de puternic ca în ​​dorința Lui de a deveni sărac și slab, ca unul dintre noi. Aceasta ne dă speranță în Dumnezeu și speranță în propria noastră umanitate.

Cristos reînnoiește astfel chipul lui Dumnezeu în noi. El devine noul Cap al rasei noastre, ca Noul Adam, corectează natura noastră și ne învață prin simțurile noastre și, prin urmare, ne redă și cunoașterea lui Dumnezeu, pentru a-l putea iubi pe deplin, așa cum ne-a iubit El mai întâi. Dar în cele din urmă, a fi făcut după chipul lui Dumnezeu (așa cum am învățat anterior) înseamnă a putea participa la viața Preasfintei Treimi, și acesta este de asemenea scopul final al Întrupării.

Pentru a rezuma acest efect al unirii umanului cu divinul în Cristos, Atanasie a scris: „El s-a făcut om pentru ca noi să devenim Dumnezeu” („Despre Întruparea Cuvântului”, 54). Atanasie nu vrea să spună prin aceasta că devenim principiul transcendent care guvernează universul, sau că putem lua o „bucată” din natura divină pentru noi înșine, ci că putem trece printr-un proces de îndumnezeire – de a deveni cu adevărat ca Dumnezeu.

Atunci „vom fi asemenea Lui pentru că îl vom vedea așa cum este” (1Ioan 3,2), adică îl vom cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat și, prin urmare, vom deveni chipul Lui – așa cum am fost făcuți să fim. Deoarece Cristos este Dumnezeu și a devenit om, unindu-se cu noi în natura noastră omenească, atunci când, la rândul nostru, ne unim cu Cristos, și noi putem participa la viața divină – și această transformare este posibilă numai atunci când îl înțelegem pe Cristos așa cum este descris în definiția Conciliului din Calcedon: ca unul care este Dumnezeu adevărat și om adevărat.

Posted in Cateheză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *