Ar trebui să dorim să îl cunoaștem pe Dumnezeu

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Elizabeth Klein
Traducere: Radu și Oana Capan
Sursa: God: What Every Catholic Should Know

Cap. 1 din cartea „God” (Dumnezeu), semnată de Elizabeth Klein și apărută în octombrie 2019 la Ignatius Press.

Dat fiind titlul acestei cărți, probabil vă întrebați de ce este atât de scurt. Cum ar putea exista o scurtătură sau un ghid rapid pentru cunoașterea lui Dumnezeu? Oare nu este scopul vieții creștine să îl cunoaștem din ce în ce mai mult pe Dumnezeu? Este adevărat că nu putem ști niciodată totul despre Dumnezeu și că noi, creștini fiind, suntem mereu în căutarea unei cunoașteri mai bune a lui Dumnezeu. Totuși, această carte are un țel specific: în ea veți găsi un punct de plecare pentru a înțelege la ce vor să spună creștinii atunci când spun „Dumnezeu” și la Cine se referă ei atunci când folosesc acest nume. Poate ar trebui să fie evident la ce ne referim atunci când spunem acest cuvânt (Dumnezeu), fiind atât de central pentru credința noastră, dar întâlnim tot timpul concepții greșite despre semnificația lui. Și, dacă suntem sinceri, am putea admite că, undeva prin cotloanele minții noastre, avem o imagine a lui Dumnezeu ca un bătrân drăguț, ce stă cer.

Există, totuși, uneori o rezistență la a ne gândi despre Dumnezeu, mai ales într-un mod teologic sau filozofic. Am putea protesta că nu suntem suficient de deștepți pentru a face teologie și că a ști mai puține este mai bine decât a ști mai multe când vine vorba de a contempla divinul. S-ar putea chiar să credem că prea multă teologie ne împiedică de la a avea o credință simplă. De fapt, cu toții cunoaștem oameni cu o credință puternică, ce nu au deschis o singură carte de teologie în viața lor! Dar dacă Dumnezeu este perfect, minunat, întru totul bun, iubire în Sine – așa cum ne spune Biblia la 1Ioan 4,8 – ar fi într-adevăr ciudat dacă nu am dori să ne oferim tot sufletul lui Dumnezeu, inclusiv minții noastre.

Domnul însuși, atunci când i s-a cerut să exprime cea mai importantă poruncă, a răspuns: „Să îl iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta” (Marcu 12,30). Isus citează din Deuteronom 6,5, dar adaugă cuvintele „din tot cugetul tău”, făcându-ne clar că ar trebui să îl iubim pe Dumnezeu cu toată ființa și cu toate facultățile disponibile nouă, oamenilor. Ar fi un semn rău într-o căsătorie, nu?, dacă o soție i-ar spune soțului că, după ziua nunții, nu mai dorește să mai afle altceva despre el și că a știi prea multe despre el ar putea face să îl iubească mai puțin! Probabil ar sfârși prin a iubi imaginea mentală a soțului ei, mai degrabă decât persoana lui reală. La fel, ar trebui să dorim să îl iubim pe singurul și adevăratul Dumnezeu și nu pe Dumnezeul imaginației noastre. Și, din moment ce Dumnezeu este perfect, a cunoaște mai mult despre el nu poate decât să ne facă să îl iubim mai mult, nu mai puțin. Când ne mărturisim credința în Dumnezeu sau experimentăm o convertire la credință, acesta nu este pentru noi sfârșitul cunoașterii lui Dumnezeu, ci abia începutul.

Mai mult, este ușor de observat imediat faptul că o concepție neclară despre Dumnezeu ne poate afecta profund credința și capacitatea de a o comunica altor oameni. Să luăm exemplul lui Dumnezeu ca un bătrân: dacă ne gândim la Dumnezeu, chiar și undeva ascuns în mintea noastră, ca la o versiune uriașă a unei ființe umane, nu este de mirare că credința noastră în Dumnezeu este doar o versiune a credinței noastre în alte persoane. Și, am putea adăuga, putem înțelege de ce mulți oameni din jurul nostru îl resping din start pe Dumnezeu, căci îl judecă după standardele comportamentului și limitărilor umane și, prin urmare, îl văd pe Dumnezeu ca pe o invenție a imaginației umane.

A te gândi la Dumnezeu ca la o ființă umană, a cărei putere, iubire și dimensiune au fost pur și simplu înmulțite cu un număr foarte mare este doar un exemplu al modului în care am putea gândi despre Dumnezeu într-un mod greșit. S-ar putea să ne gândim la Dumnezeu ca la o forță difuză a bunătății și a fericirii în lume, despre care putem spune foarte puțin în termeni exacți. Sau am putea crede că Dumnezeu este aproximativ echivalent cu Big Bang-ul, că El este „Ceva” ce pune lumea în mișcare, dar rămâne la distanță de ea. În aceste cazuri, Dumnezeul Bibliei este un basm, iar religia nu are cu adevărat nimic de-a face cu noi sau cu viața noastră de zi cu zi. Toate aceste moduri de a gândi despre Dumnezeu (chiar dacă le-am exagerat) reprezintă idei pe care le-am întâlnit sau pe care chiar le-am întreținut în mintea noastră, într-o măsură mai mare sau mai mică.

Dacă vrem să îl iubim pe Dumnezeu, să îl slujim pe Dumnezeu și să îl facem pe Dumnezeu centrul vieții noastre, ar fi bine să clarificăm această întrebare atât cât putem: Cine este Dumnezeu? Ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul creștin? Pentru a reveni la analogia căsătoriei: când două persoane intenționează să se căsătorească, petrec timp pentru a se cunoaște reciproc înainte de a se angaja să își trăiască viața împreună. Nici mireasa nici mirele nu se lasă descurajați de faptul că o persoană nu poate cunoaște complet o altă persoană. Prin urmare, dacă dorim să ne petrecem eternitatea cu Dumnezeu, ar trebui și să petrecem un timp pentru a cunoaște câte ceva despre El. Să nu ne descurajeze faptul că Dumnezeu este dincolo de ce putem noi cunoaște total.

Prin urmare, această carte va începe prin a întreba ce înțelegem noi atunci când spunem „Dumnezeu”. Cine spune Dumnezeu în Biblie că este și la ce ne referim noi atunci când folosim cuvinte pentru a-l descrie pe Dumnezeu: cuvinte precum „atotștiutor” (omniscient), „atotputernic” (omnipotent), „infinit”, „veșnic” și altele asemenea? Încercând să ne înțelegem cuvintele, vom progresa puțin mai mult în a ști ce înseamnă cuvântul „Dumnezeu”. Termenul care este adesea folosit pentru a face referire la ceea ce este Dumnezeu este cuvântul „natură”. Vom deci lua în considerare mai întâi natura lui Dumnezeu și de ce contează pentru credința noastră. Vom discuta apoi despre doctrina Treimii, afirmația specifică creștinilor că Dumnezeu este trei-în-unu. Când un catolic își mărturisește credința în Dumnezeu, o face în Dumnezeu ca Treime: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. A ajunge să îl cunoști pe Dumnezeu ca Treime este esențial pentru a înțelege la Cine se referă cuvântul „Dumnezeu”. După ce vom înțelege ce este Dumnezeu (natura Lui) și Cine este Dumnezeu (Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt), ne vom îndrepta atenția spre Întrupare – adică vom vorbi despre ce înseamnă că Dumnezeu a devenit o ființă umană în Isus Cristos. Doar prin Cristos îl putem întâlni pe Dumnezeu în trup și, prin urmare, să înțelegem destinul omenirii și speranța noastră pentru cer.

Sperăm că această carte vă va servi ca ocazie de a-l iubi pe Dumnezeu cu mintea Dvs și de a vă echipa pentru a putea explica altora elemente esențiale ale credinței. Sunt multe aspecte bogate ale credinței noastre creștine, dar în comparație cu Dumnezeu însuși acestea nu sunt nimic. Din acest motiv, în Crez, primul lucru pe care îl mărturisim este credința în Dumnezeu („Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernic…”). Sau, după cum spune Catehismul Bisericii Catolice, „misterul Preasfintei Treimi este misterul central al credinței și al vieții creștine. Este misterul lui Dumnezeu în Sine însuși. El este deci izvorul tuturor celorlalte mistere ale credinței, lumina care le luminează.” (nr. 234)

Posted in Cateheză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *