CFE: Prosternându-se L-au adorat

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 173
Prosternându-se L-au adorat
Text de bază: Mt 2,1-12

Dragi prieteni,

Avem bucuria de a ști că Isus este în mijlocul nostru și că dorește să ne vorbească. El dorește să ne vorbească ca de la inimă la inimă, cu ardoare, în intimitate. Prezența lui Isus în mijlocul nostru nu este una formală, ci este una vie și puternică. Este o prezență care dorește să ne implice pe fiecare dintre noi, cei prezenți aici. Pentru a reuși să conștientizăm ceva din ceea ce Isus dorește să ne spună, să ne punem în raza lungimii de undă a Nașterii Domnului, pe care tocmai am celebrat-o, ajutați fiind cu Cuvântul pe care l-am citit în ziua de Crăciun din Evanghelia după Matei 2,1-12:

” 1 După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la Ierusalim niște magi din Răsărit 2 și întrebau, spunând: ‘Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua Lui la răsărit și am venit să-l adorăm’. 3 Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. 4 Adunându-i pe toți arhiereii și cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. 5 Ei i-au spus: ‘În Betleemul Iudeii, căci așa este scris de profet: 6 «Și tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cea mai mică dintre cetățile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieși stăpânitorul care va păstori poporul Meu, Israel»’ 7 Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua. 8 Și, trimițându-i la Betleem, le-a spus: ‘Mergeți și informați-vă cu exactitate despre copil și, când îl veți fi găsit, făceți-mi cunoscut și mie ca să merg și eu să-l ador!’ 9 După ce l-au ascultat pe rege, au plecat și iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra [locului] unde era copilul. 10 Când au văzut steaua, au fost cuprinși de o bucurie foarte mare. 11 Și, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, Mama Lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat și, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie și smirnă. 12 După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat pe alt drum în țara lor”.

Am ales acest fragment evanghelic tocmai pentru a ne ajuta să continuăm acea credință specifică Nașterii Domnului pe care o celebrăm și o trăim în aceste zile. A fost un dar special faptul de a putea să fim ajutați ca și comunitate, împreună cu toată Biserica, să fim din ce în ce mai conștienți că Dumnezeu locuiește în mijlocul nostru. Fiul lui Dumnezeu a venit să locuiască în permanență în mijlocul nostru. Gândiți-vă la câte Crăciunuri am trăit împreună în acești ani… Toți am trăit deja multe sărbători ale Nașterii Domnului. Oare cât s-a întipărit în noi conștiința faptului că Fiul lui Dumnezeu este în mijlocul nostru? Că nu suntem chemați să căutăm altundeva, ceva sau pe cineva, care să ne vorbească despre Dumnezeu. E Isus Domnul Cel care ne învață că pentru a ajunge la divinitatea Sa suntem invitați să-I îmbrățișăm umanitatea. Doar îmbrățișându-I umanitatea, prezența Sa, pe Isus din Nazaret, putem să intrăm în misterul Preasfintei Treimi.

Nu există o altă cale pentru a ajunge la Dumnezeu decât cea a lui Isus, a umanității Sale. El continuă să fie prezent în mijlocul nostru: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor”. Este o prezență pe care nu o mai putem recunoaște fizic, ci o prezență spirituală, la fel de puternică și actuală. De această prezență trebuie să ne dăm seama. Crăciunul vine pentru ca noi să ne dăm seama că Cuvântul Întrupat al lui Dumnezeu este prezent în mijlocul nostru cu Trupul Său înviat. Un Trup care nu mai este legat de timp și de spațiu, ci un Trup înviat care este în afara timpului și a spațiului. A continua în viața noastră sărbătoarea Nașterii Domnului înseamnă să continuăm să îl recunoaștem pe Isus prezent în mijlocul nostru.

Ne rușinăm puțin, deoarece considerăm dificilă alegerea locului și a modului în care să-L recunoaștem pe Isus viu în mijlocul nostru. Să pornim de la momentul concret pe care în trăim. Să recunoaștem prezența lui Isus viu aici, în această Comunitate. Vedeți că ne este mai comod să-L recunoaștem pe Isus într-o statuetă din iesle, într-o icoană… Dar credința noastră constă în a-L recunoaște prezent aici, la această întâlnire. Îl recunoaștem deoarece El ne-a oferit certitudinea prin acest Cuvânt: „Unde doi sau trei se unesc în numele Meu…” Certitudine care ne este dată de faptul că aici există un Sacrament al Căsătoriei care, dincolo de modul în care îl trăiesc soții, este o prezență vie a lui Isus. Este un Sacrament al lui Isus. La fel se poate spune despre preot, despre Isus prezent în Cuvântul Său. Când este proclamat Cuvântul Său, El este Cel care vorbește.

Atenție! Aceasta nu înseamnă că Isus este prezent în interiorul Bibliei! Adică dacă mângâi Biblia îl mângâi pe Isus. Nu e așa! Isus este viu, prezent, atunci când Cuvântul Său este proclamat, vestit. Cât timp Cuvântul este închis într-o carte, într-o arhivă, într-o cutie, Isus nu vorbește. Dar dacă iau în mână acel Cuvânt și îl citesc, Isus este cel care îmi vorbește. Ascultând Cuvântul, știu că Isus este cel care îmi vorbește. Mai știm că Isus este prezent în fiecare apropiat. Cât de departe suntem de a-L recunoaște în aproapele… Dar știm că Cuvântul lui Isus nu se pretează la ambiguități! „Ceea ce i-ați făcut oricăruia dintre frații Mei, Mie Mi-ați făcut!” De câte ori îl întâlnim pe Isus pe stradă și nu ne dăm seama! De câte ori riscăm să trăim întâlnirea în Comunitatea familială fără a ne da seama! De câte ori am putea să auzim proclamarea Cuvântului, a Evangheliei, fără să ne dăm seamă că Isus este cel care ne vorbește! Suntem cufundați în Isus, în prezența Sa. El ne împresoară cu iubirea Sa, cu Cuvântul Său, cu afecțiunea Sa.

Suntem chemați să-L descoperim în această simplitate pe care El a ales-o. Să-i vedem pe magi… Acești regi care au venit din răsărit, acești cercetători care, în ciuda științei pe care o stăpâneau, au înțeles că Dumnezeu putea să se manifeste într-un mod diferit, în acea simplitate a unui copil. Eu pot să fac multe lucruri pentru Dumnezeu: monumente, biserici, ornamente sau procesiuni; dar în ce constă credința mea? În a ști să mă închin la acea părticică de Pâine care este Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele lui Cristos. În a ști să-L recunosc pe Isus într-o anumită persoană, în a ști să-L recunosc pe Isus prezent în sărăcia unei Comunități. Mă gândesc aici la unele CFE mai mici, de trei, patru, cinci persoane prezente într-o seară pentru că lipsește cineva. Aici Isus este prezent la fel ca într-o mare Comunitate!

Când vom descoperi oare că Isus este înveșmântat în simplitate?! Că simplitatea lui Isus L-a adus până aproape de dispariția din fața ochilor noștri… A ajuns până la a-și pierde aproape toate semnele prezenței în Sfânta Pâine Euharistică. Spuneți-mi semnele prezenței lui Dumnezeu în Sfânta Pâine! A ajuns până aici… Și noi cum am putea să nu învățăm să-L descoperim în simplitatea diferitelor Sale prezențe: Isus în aproapele, Isus prezent în cuplul de soți, în ciuda modului în care trăiesc! Mă scuzați că o tot repet, dar noi suntem prea condiționați de mintea noastră! Credem că Isus este prezent doar în soții sfinți! E adevărat că în ei se manifestă, dar Isus este prezent chiar și în soții care își doresc răul. Ce mare lucru! Isus este prezent în preot! Nu în acel preot care îmi este simpatic ci în toți preoții. Isus este prezent în aproapele, în Cuvânt.

Provocarea noastră este să îl recunoaștem în simplitate, să-L recunoaștem asemenea magilor. Observați cum îl recunosc magii: ca fiind Domnul! „Prosternându-se L-au adorat!” Simt oare, și de aceea îmi vine să o spun, că Isus este Domnul meu? Sunt dispus să-I ascult cuvintele, plecându-mi capul, pentru că El este Domnul meu? Sunt în stare să-L recunosc ca pe acela care are dreptul să comande? Și mai mult, sunt fericit că El comandă în viața mea, că mi-a luat viața în mâinile Sale, că El îmi conduce viața? Oare câți dintre noi se lasă conduși doar de Domnul…? În alegerile pe care le facem, în sarcinile pe care le avem, în modul de a iubi? A ne lăsa conduși de Domnul înseamnă a-L recunoaște în simplitate ca Domn!

De aici ne dăm seama că noi, creștini, trebuie să avem în noi înșine o extraordinară smerenie pentru a-L recunoaște pe Isus ca Domn! Cine dintre noi știe multe, cine se consideră prea bun, cine insistă prea mult asupra propriei persoane, cine dintre noi se mărește pe sine s-ar putea să nu fie atât de smerit să recunoască faptul că Isus este aici! Ne trebuie multă smerenie pentru a recunoaște că Isus este aici. Trebuie să te recunoști sărac pentru a-L recunoaște pe Isus prezent în aproapele. Trebuie să te recunoști foarte simplu și smerit pentru a-L recunoaște pe Isus în fiecare cuplu de soți, sau în preotul care nu îmi este simpatic! Câtă smerenie! Este de fapt smerenia magilor în fața acelui copil culcat în iesle! După o călătorie lungă, cu multe greutăți, purtând cu ei daruri regești, ei înșiși având o identitate regală, vin și se închină în fața unui copil. A-L recunoaște pe Isus ca Domn presupune să ai în inimă o extraordinară smerenie!

În măsura în care îl recunoaștem pe Isus ca Domn, va țâșni, va izvorî și dorința de a-L vesti, de a-L predica. Isus este cel care ne scrutează inimile, El este cel care ni se face familiar, intim, mai mult decât oricine altcineva. Intim în gândurile noastre, în suferințele noastre și în singurătatea noastră. El este cheia pentru a putea depăși acea greutate, pentru a purta acea cruce… Un astfel de Domn este Isus! Un Isus dispus să se plece chiar și în acest moment pentru a-mi spăla picioarele… O, da! Pe acest Domn doresc să-L vestesc, să-L predic!

Ca o ultimă reflecție, permiteți-mi doar încă câteva cuvinte. Chiar și noi putem să fim steaua care poate să-l conducă pe cineva la Isus pornind din depărtări. Pornind cu răbdarea celui care începe să se roage punând o persoană în lista inimii. Apoi se pleacă pentru a o sluji cu răbdare un timp, fără a-i adresa invitații timpurii, premature sau presante! Înainte de toate este nevoie de rugăciune, răbdare, apropiere și prietenie. Cu ardoare trebuie să ne dorim să ajungem, să ne dorim să conducem aceste persoane, acești magi, acești regi ai propriei persoane să se închine în fața Copilului. Eu devin o tainică și tăcută stea. Mă rog pentru ei, punându-i în lista inimii, le slujesc, aștept, iar mă rog și iar slujesc. Iar mă rog și apoi vorbesc. Iar mă rog și apoi zidesc un raport uman intens. Și astfel, încetul cu încetul, Domnul deschide persoanele la dialog pentru ca în cele din urmă să ajungem la țelul nostru. Casele noastre se vor transforma fiecare într-un Betleem.

Da, acea stea poate să strălucească și deasupra unei simple case. Și tu, simplă casă, bucătăria unei simple case de pe străzile noastre, bucătăria unei case sărăcăcioase, încăperea cea mai simplă, deasupra aceleia se va opri steaua. Aici, în aceste locuri, Isus se face Prunc mic și simplu. Acolo, în simplitatea acelei CFE unde nu există nimic extraordinar, nici o persoană ieșită din comun, este prezent Isus, Isus este viu. O frumusețe de nepătruns, steaua se oprește asupra fiecăreia dintre casele voastre unde există CFE. Voi sunteți steaua care îi conduce pe alții la această peșteră din Betleem, la această casă mică, simplă, săracă; dar aici este peștera din Betleem, aici este Isus. „Prosternându-se L-au adorat!”, și exact acest lucru facem și noi acum.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Posted in Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *