CFE: O mică sămânță ce va genera un mare arbore

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 166
O mică sămânță ce va genera un mare arbore
Text de bază: Mc 4,26-32

Dragi prieteni,

Suntem din nou aici pentru a asculta Cuvântul lui Isus. Un Cuvânt care ne caută întotdeauna, pentru a încerca să ne facă inima noastră asemenea cu Inima Sa. Și face aceasta deoarece dorește ca, în cele din urmă, să ne dăruim în totalitate ființa, așa cum a făcut El. Și acum să ascultăm însuși Cuvântul Său din Evanghelia lui Marcu 4,26-32:

26 Și spunea: „Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța în pământ 27 și fie că doarme, fie că se scoală, noaptea și ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum. 28 Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic. 29 Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera, pentru că a venit timpul secerișului”. 30 Apoi le-a spus: „Cu ce să asemănăm împărăția lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? 31 Este ca un grăunte de muștar care, atunci când este semănat în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ, 32 dar, după ce a fost semănat, crește și devine mai mare decât toate legumele și face ramuri mari așa încât păsările cerului pot locui la umbra lui”.

Acest fragment evanghelic, prin intermediul căruia Isus încearcă să le vorbească discipolilor Săi, este unul foarte simplu. S-ar părea că dorește să descrie, cu ajutorul unei scurte povestioare, modul în care funcționează Împărăția lui Dumnezeu. O mică sămânță, o foarte mică sămânță, dar care poate da naștere unui mare arbore; atât de mare încât poate să adăpostească păsările cerului, un arbore la umbra căruia păsările cerului pot să își găsească odihna, pot să stea liniștite și pot să își facă cuibul. Să pornim tocmai de la acest concept al micii semințe. „Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța în pământ…” , și ceva mai în colo: „Cu ce să asemănăm împărăția lui Dumnezeu sau prin ce parabolă să o reprezentăm? Este ca un grăunte de muștar…”, ca o mică sămânță.

Observăm că aceste parabole sunt parcă filmul dinamicii istoriei mântuirii, a Împărăției lui Dumnezeu. Să începem cu Buna Vestire, umanitatea, Imperiul Roman, marile împărății care existau în acele vremuri în diferitele părți ale lumii… Îngerul îi apare Mariei într-un oraș uitat de lume; totul este mic, totul este simplu. În acest context, acea femeie, Maria, spune un mic „Da”. Astfel, prin lucrarea Spiritului Sfânt în sânul Mariei, este generat Fiul lui Dumnezeu, Isus. Această caracteristică a „micii semințe” nu se pierde în cele ce urmează. Este de ajuns să ne gândim la Nașterea Domnului. Betleemul era de asemenea un loc uitat de lume, necunoscut pentru mulți, nu beneficia de nicio formă de comoditate. Nașterea Domnului nu avea nimic special, doar niște gesturi mici, simple, acele gesturi specifice nașterii unui prunc.

În cele ce urmează, Isus, în viața Sa publică, este confundat cu multe alte persoane: este neînțeles. Este unul dintre atâția care se cred Mesia, care vor aduce mântuirea poporului ales și eliberarea de sub stăpânirea romană. O mică sămânță… una atât de mică încât poate fi zdrobită. Luați aminte la acest Isus care acceptă jignirile, umilirile, până într-acolo încât va fi dus pe Golgota… unul dintre atâția crucificați de atunci. O altă mică sămânță este alegerea instituirii Euharistiei: alegerea Sa de a fi prezent într-o bucățică de pâine. Gândiți-vă apoi la alegerea apostolilor. Nu a ales persoane care să aibă o pregătire specială, sau care să fi fost culți, ori care să fi făcut parte din ceva organisme de putere. A ales păstori… mici semințe.

De ce e atât de specială această mică sămânță? Această caracteristică specială ne este descrisă în primul fragment pe care l-am citit. „Un om care aruncă sămânța în pământ și fie că doarme, fie că se scoală, noaptea și ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum „. Această sămânță are în ea însăși viața, are în ea însăși capacitatea de a da produce viața, de a genera noutatea, de a da la o parte din jurul său pământul pentru ca astfel să răsară. Are capacitatea să frângă scoarța pământului pentru a-și arăta micul răsad verde. O mică sămânță care nu poate să fie oprită deoarece în ea însăși are impulsul de a crește, impulsul de a se mișca. Tocmai această noutate arată cum acea mică sămânță: acel „Da” al Mariei, Nașterea lui Isus la Betleem, acea Sfântă Pâine, aceste mici lucruri sunt pline de viață.

Îmi aduc aminte de o imagine din Bazilica Sfântul Pentru care mi s-a întipărit în inimă. Priveam biserica, era plină de oameni, splendoarea mozaicurilor, a statuilor, a acelor forme mărețe, acele tavane extraordinare… și apoi am privit Euharistia, atât de mică încât poate să fie împrăștiată. Acea mică sămânță care nu este nici măcar vizibilă. Dacă televiziunea nu focalizează camera pe acea părticică de Pâine expusă, ea dispare din fața ochilor tuturor privitorilor. Euharistia… o mică sămânța care în ea însăși are viața. Aceasta este Împărăția lui Dumnezeu: o mică sămânță. Noi nu avem altceva de făcut decât să culegem aceste semințe, să privim aceste semințe, să vedem unde sunt aceste semințe. Și cred că nu trebuie să mergem departe pentru a le găsi.

O sămânță este Cuvântul, este acea intuiție pe care Domnul ți-o sădește în inimă, este ceea ce îți spune în acest moment, este sugestia ce derivă dintr-un gest, dintr-un act de iertare. Înainte de toate, dacă tu urmezi acest Cuvânt, Cuvântul lui Isus, vei observa că acesta este o sămânță care aduce rod. Este o sămânță care nu rămâne înăuntrul inimii fără să crească. Vă rog să fiți atenți la un aspect, la un moment din viața noastră în Comunitate. După ce am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu comentat, ni se cere să împărtășim, să oferim ecoul a ceea ce am ascultat, răspunzând la întrebarea: „Ce mi-a spus mie Isus?” Acesta este momentul în care individualizăm sămânța.

E logic că, într-un sfert de oră de ascultat, se spun multe lucruri: unele pot să ne placă, altele mai puțin, unele le putem înțelege altele nu. Aș putea să fiu obosit și astfel nu aș fi capabil să înțeleg pe deplin Cuvântul; dar poate să fie acel Cuvânt pe care auzindu-l îmi dau seama că este pentru mine. Acel Cuvânt care declanșează relația, acel Cuvânt pe care simt că Isus vrea să mi-l spună mie, un cuvințel poate nebăgat în seamă de cel care predică. Dar eu împărtășesc acel cuvințel deoarece, pentru mine, reprezintă sămânța. Dacă eu o primesc în ființa mea, dacă eu împărtășesc ecoul, dacă eu duc acasă acest Cuvânt, dacă îl păstrez în inimă, acel Cuvânt va aduce rod. Acel Cuvânt este micuța sămânță pe care Isus a sădit-o în inima mea.

Gândiți-vă de câte ori Isus, duminica la Liturghie, în Comunitățile Familiale sau în alte circumstanțe a pus sămânța în inimile noastre. Micuță, precisă dar perfectă pentru a răsări în inima mea. Micuța sămânță este acel Cuvânt despre care mi-am dat seama că este pentru mine personal. Mi se potrivea pentru că mi se înecaseră corăbiile, deoarece nu mă credeam capabil să fac nimic, nu mă simțeam implicat sau eram obosit. Isus mă face să înțeleg un lucru mic, un Cuvânt simplu, un fragment, acel fragment are în el viața. Dacă îl las să prindă rădăcini în inimă, acel Cuvânt va rodi prin ecoul pe care îl împărtășesc cu frații.

Să vedem ce produce acest Cuvânt. Produce gesturi, rugăciune, un comportament diferit, un semn de iertare sau un gest de ospitalitate în plus. Aduce cu sine o reîntoarcere acasă cu mai multă seninătate, produce disponibilitate pentru a o lua de la început și mă face să fiu mai atent cu o anumită persoană. Îmi dă capacitatea de a da naștere la raporturi mai intense, mai profunde și mai umane cu persoanele pe care le întâlnesc… acest Cuvânt aduce rod.

Ne spune Evanghelia: „sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum„, dar crește și aduce rod. Aceasta este puterea Cuvântului lui Dumnezeu, puterea Împărăției, aceea de a produce viață înlăuntrul ființei noastre. Să ne încredem în acest Cuvânt, să vedem, să-L întrebăm: „Isuse, care este sămânța pe care mi-o așezi în inimă în această seară?” Poate este încrederea în Cuvânt: „Doamne Isuse, poate ar fi cazul să te iau în serios când vorbești! Să îmi dau seama cu mai multă claritate care este Cuvântul pe care astăzi mi-l adresezi”.

Mergând mai departe cu analiza celei de a doua parabole, observăm că sămânța este identificată cu grăuntele de muștar. Acesta, după ce este semănat, crește și devine mai mare decât toate legumele și zarzavaturile din grădină. Va avea ramuri atât de mari încât păsările se vor putea adăposti la umbra sa. Dacă ascultăm Cuvântul, acel Cuvânt simplu, mica sămânță, micul gest, încetul cu încetul, viața noastră, relațiile noastre, vor crește în așa fel încât și noi vom deveni capabili să îi primim și pe alții. Și astfel, rețeaua noastră relațională – prietenii, apropiații, rudele și cunoscuții – se transformă într-una pozitivă.

De acum în colo nu vom mai vorbi de un arbore genealogic ci vom vorbi despre arborele vieții mele. Acesta devine capabil să păzească la umbra sa secretele, apucăturile, fricile, cererile de a da un sfat sau cele de a fi aproape de cineva. Totul prin puterea acelei semințe care mă ajută să fiu prezent, să fiu aproape de ceilalți. Viața mea, pânza mea de relații, rețeaua mea relațională alcătuită din rude, prieteni, vecini, cunoscuți, colegi de muncă, toți cei care sunt în jurul meu, pot să devină posibilități de a înnoda relații din ce în ce mai profunde. Astfel, păsările cerului se vor putea odihni la umbra ramurilor arborelui relațional al vieții mele.

Chiar și casa mea să fie asemenea unui arbore între ramurile căruia cineva ar putea să găsească odihnă sau adăpost. Acțiunile mele, umbletul meu, fuga mea zilnică să indice prezența unui arbore la umbra căruia întâlnești ospitalitatea, un zâmbet și pe cineva care să-ți stea aproape. Gândiți-vă la cum ar putea să se reconstruiască relațiile, la cum am putea să dăm consistență relațiilor noastre, la cum am putea să înlăturăm răceala sau sobrietatea sau rigiditatea cu care, deseori, îi ținem pe ceilalți departe. Și tocmai în interiorul acestor relații predicarea Cuvântului Evangheliei și mărturisirea credinței pot să izvorască.

Doar când avem răbdarea și umilința să oferim o ramură pe care să se odihnească, umbră care să protejeze, am putea să spunem cuiva: „Vino cu mine!” Iată de ce fiecare arbore, fiecare dintre noi suntem câte o mică sămânță, putem să fim câte un mic semn că Cuvântul Domnului primit în inimile noastre aduce roade. Dar acest Cuvânt, în interiorul nostru, ne face să devenim un mare arbore, până într-acolo încât multe persoane ar putea cel puțin să recunoască frumusețea a ceea ce Dumnezeu realizează în fiecare dintre noi. De asemenea, fiecare dintre noi, prin intermediul acestei simple mărturii, devine o vestire vie a credinței și a ospitalității pentru frați.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Posted in Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *