CFE: A da naștere familiei lui Dumnezeu

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: pr. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 168
A da naștere familiei lui Dumnezeu înseamnă
să îl porți în inimă și pe fratele care lipsește
Text de bază: Lc 15,1-10

Dragi prieteni,

Să încercăm să trăim intens bucuria de a avea în mijlocul nostru o persoană specială: pe Isus care ne vorbește, pe Isus care dorește să ne vorbească. Dorim să spunem acest lucru cu toată credința noastră: Isuse, Tu ești în mijlocul nostru; ești în mijlocul nostru și dorești să ne vorbești. Vorbește-ne, Doamne, căci noi te ascultăm din Evanghelia după Lc 15,1-10:

1 Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de El ca să-l asculte. 2 Fariseii și cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”. 3Atunci le-a spus această parabolă: 4 „Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierdută până când o găsește? 5 Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se 6 și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini, spunându-le: ‘Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!’ 7 Vă spun că, tot așa, va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire. 8 Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde [una dintre] ele, nu aprinde lumina și mătură casa și caută cu grijă până o găsește? 9 Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele, spunându-le: ‘Bucurați-vă împreună cu mine pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem!’ 10 Tot așa, vă spun, va fi [mai mare] bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește„.

Noi afirmăm cu tărie că ceea ce am ascultat este Cuvântul lui Isus. Este un Cuvânt important, un Cuvânt care ne vorbește despre cine îl bucură pe Dumnezeu, despre ceea ce îl bucură pe Dumnezeu. Ne vorbește despre modul în care Dumnezeu își privește familia: familia fiilor lui Dumnezeu. Să reluăm anumite expresii pe care Isus le folosește. Ceea ce unește cele două parabole pe care le-am ascultat este tocmai cuvântul „pierde”: „Care dintre voi, dacă-și pierde una dintre oițe, cine dintre voi dacă pierde o drahmă…” Sensul pierderii cuiva: acesta este aspectul de la care vom pleca în meditația noastră. A simți că cineva lipsește.

„A pierde” indică sentimentul de a ne lipsi ceva important, înseamnă să simți un gol, să simți că ai rămas fără ceva, fără cineva. Înseamnă să simți lipsa unei persoane dintr-o familie, lipsa unui fiu. Sau poată că tatăl, mama, fratele nu sunt cu noi. Sau o rudenie sau un prieten care ar fi trebuit să fie cu noi în acea superbă seară – el a cărui prezență ar fi fost cea mai importantă – lipsește. Avem acea senzație de a fi pierdut ceva, pe cineva. Și în această situație ar trebui să ne deschidem inimile și să ne întrebăm: Avem noi oare senzația că cineva lipsește din familia fiilor lui Dumnezeu, din familia noastră, din Comunitate noastră familială, din comunitatea noastră parohială?

Cine trebuie să aibă această senzație că cineva lipsește? Doar Isus? El, care în acest moment este prezent în mijlocul nostru, simte că cineva lipsește. Simți lipsa acelei rudenii, a acelui coleg de muncă care îți stă alături? Sau a vecinului de alături, ori a acelei persoane pe care o întâlnești la magazin? Simți lipsa acelei persoane care stă lângă tine la coafor? Simți lipsa acelui prieten sau a acelei prietene cu care vorbești deseori la telefon? Și aici nu vorbim de faptul că lipsește de la CFE! Comunitate familială nu este Biserica, nu trebuie să o confundăm cu Biserica: este o mică biserică! Îmi lipsește deoarece nu îl cunoaște pe Isus. Nu a descoperit frumusețea Bunului Păstor, nu a descoperit bucuria de a face parte dintr-o familie.

Isus, prezent în mijlocul nostru, simte lipsa acestor persoane. Simte lipsa! Acest Isus merge în căutarea lor. Și nu doar atât; Isus ne cere nouă: „Caută alături de Mine. Caută cu Mine. Eu vreau să îl caut pe acel frate al tău, pe acel prieten al tău, pe acea soră a ta, pe acea vecină a ta sau pe acel coleg! Eu vreau să îi caut! Eu vreau ca, prin intermediul tău, să le spun un cuvânt acestor persoane. Eu vreau ca, prin intermediul tău, să mă apropii de acea persoană, să fiu amabil cu ea. Nu te îngrijora, nu este necesar să vorbești despre Mine. Dar dacă îți întinzi mâna pentru a saluta, e de fapt mâna Mea care se întinde pentru a saluta. Dacă privirile vi se întâlnesc, privirea Mea este cea care o întâlnește pe a sa. Dacă îți grăbești pasul pentru a-l ajunge, Eu îmi grăbesc pasul pentru a-l ajunge. Nu vorbi despre Mine, deoarece iubirea ta este a Mea. Apropierea pe care o manifești este a Mea. Vino cu Mine în căutarea lor! Eu vin cu tine în căutarea lor!”

Căutarea este prima dintre acțiuni, este primul dintre gesturile care exprimă consecința faptului de a simți pierderea. Dacă simt lipsa cuiva, merg în căutarea lui. Dacă în timpul acestei întâlniri mă identific cu Isus care simte lipsa cuiva, încep căutarea împreună cu El. Observați verbele care urmează? Există un „a lăsa” din partea păstorului; a lăsa cele 99 de oițe. A lăsa persoanele cu care ne simțim bine. A le lăsa nu înseamnă să le neglijezi și să le uiți! Înseamnă să nu transform aceste persoane în mijlocul meu de a mă închide, de a nu evolua: „Mi-e atât de bine cu voi încât nu mă mai gândesc la nimeni altcineva! Mă simt atât de bine cu voi… De ce să mă mai gândesc la altcineva…? Ne simțim atât de bine la CFE… De ce să ne mai gândim și la ceilalți din parohie…? La ce ne folosesc nouă, celor din CFE, frumoasele inițiative ale parohiei? Cine dorește, să vină la noi…!”

„A căuta…” Cine a avut senzația de a fi pierdut ceva, pe cineva, caută! Și „a căuta” implică să lași ceva în urmă. Să las în urmă persoanele alături de care mă simt bine. Înseamnă să nu pun pe primul loc persoanele cu care mă simt bine! Presupune să ai inima îndreptată către cei care nu îl cunosc pe Isus. Înseamnă să mergi în căutare. Păstorul merge în căutarea oiței pierdute, se mișcă, pune în practică o multitudine de inițiative – merge. Sau femeia care a pierdut drahma face curățenie în casă, creează condiții propice pentru a găsi moneda. A merge pentru a găsi… A crea condiții pentru a găsi. Înseamnă să ne mișcăm, să înfăptuim diverse inițiative pentru ca acest lucru să se întâmple.

Mai este un alt aspect care, după părerea mea, este interesant. Ați observat cum începe acest fragment din Evangheliei: „Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de El ca să-l asculte”. Persoana care vorbește este Isus, care se face ascultat, deoarece modul Său de a pune problema este politicos, drăguț, apropiat și afectuos. „Fariseii și cărturarii însă murmurau, spunând: ‘Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei’. Isus, ca un bun evreu, face gesturi care încalcă normele societății din care provine, gesturi străine obișnuințelor vremii. Și noi trebuie să facem gesturi care sunt în afara obiceiurilor și obișnuințelor. „Acelei persoane nu i-am telefonat niciodată. Nu am salutat-o niciodată pe acea persoană. Nu m-a interesat și de aceea nu m-am oprit niciodată să vorbesc cu acel vecin. Nu am invitat niciodată la o cafea acea familie care locuiește aproape de mine. Nu mi-am invitat colegul de muncă la bar să bem o cafea împreună. Cine știe la ce s-ar gândi dacă aș face-o!?”

Trebuie să facem gesturi care nu se înscriu între obișnuințele noastre. Să îi lăsăm pe alții să se întrebe: „Oare cum de a ieșit la pizza cu acea familie? De obicei merge cu alții la pizza”. De câte ori ați ieșit la pizza cu o familie pe care o cunoașteți de curând, o familie care locuiește lângă casa voastră? Sau cu o familie căreia rar îi călcați pragul? Sau cu un coleg de muncă cu care nici măcar nu visați să ieșiți în oraș? E necesar să facem gesturi care nu se încadrează între obiceiurile noastre – dar însuflețiți de ce, dragi prieteni? Însufleți de acel sentiment al lui Isus care suferă când cineva lipsește. Împinși de dorința de a-L căuta pe Isus. Încercați să vă gândiți cum ar sta, împreună cu voi, o familie în timp ce voi trăiți din această năzuință de a-L căuta pe Isus! Voi ca familie lansați o invitație sau mergeți la o pizza cu cineva care nu se așteaptă, doar pentru a fi politicos, afectuos, apropiat și bun. Gândiți-vă ce mulțumit ar fi Isus.

Este necesar să precizăm imediat că, în mulți dintre voi, acum, se sălășluiește o grabă nesănătoasă. Pentru mulți dintre voi a evangheliza, a merge să cauți oița cea pierdută, înseamnă: „Merg să îi spun să vină în CFE. Merg să îi spun să participe la o întâlnire. Merg să îi spun să ia parte la un seminar”. NU, nu, nu!!! Primul pas este întotdeauna rugăciunea. După ce am individualizat persoane concrete – nu vă mulțumiți cu acțiuni generale – apoi se trece la rugăciune și apoi la acțiune. Ai putea să îmi spui: „Eu caut!” Și eu te-aș ruga să încerci să îmi spui pe cine, la cine te-ai gândit? Aș dori să vă întreb pe fiecare în parte: „Tu pentru cine te rogi? Primul, al doilea și al treilea…” Dacă nu poți să dai un răspuns concret înseamnă că fugi după cai verzi pe pereți!!! Te iei după născociri! Ești comod! Spune-mi trei persoane pentru care te rogi! Spune-mi pentru cine suferi că lipsește când Isus îl cheamă? Dacă nu suferi, cum vrei să te rogi!? Și dacă nu te rogi, ce crezi că vei căuta?

Evanghelizarea nu este un lucru de doi bani! Alegem persoane concrete și apoi ne rugăm! Cât de mult vă grăbiți să invitați la seminarii și la CFE… Trebuie să ne rugăm îngenunchind! Dacă nu, sunteți de partea organizării și nu de partea inimii lui Isus! Voi doriți să vă organizați, pentru ca a voastră comunitate să crească! Nu vreți convertiri! Eu trebuie să mă rog! Spune-mi câte rozarii ai recitat pentru acea persoană pe care ai invitat-o în Comunitate? Sau de câte ori ai făcut adorație pentru ea? De câte ori, dimineața, mergând cu mașina, te-ai rugat pentru ea cinci, zece minute? Sunt extrem de convins – și vreau să o spun cu tărie tuturor Comunităților – că dacă demersul nostru de evanghelizare se desfășoară lent e pentru că la multe persoane rugăciunea întârzie să se intensifice! Nu pentru că am terminat lista persoanelor pe care am fi putut să le invităm! Ci pentru că s-a rărit rugăciunea!

Dragi prieteni, în timp ce ne rugăm și după ce ne-am rugat nu ne-apucăm să invităm în Comunitate! Începem să construim un raport, consolidăm o prietenie de-a lungul mai multor luni, de-a lungul a șase luni… Se construiește un raport uman, se merge la o pizza, se stă împreună, se așteaptă trei luni, șase luni… Acum am fi cules roadele evanghelizării dacă acum trei sau șase luni, careva dintre voi ar fi ieșit să mănânce o pizza sau ar fi invitat pe cineva la o cafea sau ar fi încercat să fie prietenos cu careva! În schimb noi ce facem? Individualizăm o persoană căreia îi spunem să vină la un seminar sau la o întâlnire a CFE. E GREȘIT! Repet! E necesar să individualizăm persoane concrete, apoi să ne rugăm, să ne rugăm, să ne rugăm, apoi să construim un raport uman bazat pe încredere. De ce să vină la un seminar acea persoană care te-a văzut o dată, de două ori, care încă nu are încredere în tine? Înainte de toate e necesar să construiești un raport uman pentru un an, doi, trei…

Și încă munca nu s-a sfârșit… Scoateți din voi seminarul pe care îi purtați în inimă, comunitatea pe care o purtați în suflet. Adică primul pas nu este acela de a intra în CFE ci e acela de a mărturisi cum mi s-a schimbat viața! Acesta este seminarul meu! Fiecare dintre voi purtați înlăuntrul vostru fie un seminar fie o frumoasă experiență a unei CFE. Trebuie să se spună ce lucru frumos a făcut în mine Domnul! Adică trebuie să se dea mărturie. Să se împărtășească propria mărturie. Și astfel timpul trece… Ultimul cartuș, ultimul și cel din urmă este acela de a-l invita la biserică sau în CFE. Înainte de toate, trebuie consolidată prietenia! Isus și-a dăruit Trupul din iubire înainte de a spune: „Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia! Vestiți Evanghelia în numele Meu!” Apostolii au mâncat Trupul lui Cristos din iubire! Cei pe care îi Evanghelizați au mâncat ceva din voi din iubire? Atunci, da, evanghelizarea va merge, deoarece au gustat din trupul vostru dimensiunea iubirii pe care le-o purtați. Abia atunci vor veni la seminarii și în CFE!

Și acum concluzia: „… va fi [mai mare] bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește„. Bucuria lui Dumnezeu… a trăi iubirea lui Dumnezeu, a construi bucuria lui Dumnezeu… Gândiți-vă ce lucru măreț! Înseamnă că în Dumnezeu există și durere. Este un aspect pe care nu aș dori să îl tratez în acest moment dar, totuși, e necesar să fie discutat. Oare poate să existe iubire fără suferință? Desigur, noi când ne gândim la suferință, ne gândim la ceva negativ. În Dumnezeu există un tip de suferință fără aspectul ei negativ. Dar există un „a suferi”! Dacă în Evanghelie Isus ne spune că există „mai multă bucurie”, însemnă că există și un moment în care e mai puțină bucurie. Înseamnă că în Dumnezeu există o bucurie care poate să crească. Înseamnă că Dumnezeu nu e atât de fericit încât să nu îi pese dacă unul se convertește sau nu. Înseamnă că există o bucurie! Felicitări acelora dintre voi care i-au oferit ceva mai multă bucurie lui Dumnezeu.

toată seria aici (ca fişiere Word)



Posted in Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *