Maica Bisericii

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Corrado Maggioni
Traducere: pr. Mihai Pătrașcu
Sursa: L'Osservatore Romano, 18 mai 2018

Comemorarea liturgică celebrată pentru prima dată luni după Rusalii

Fiică sau mamă a Bisericii? În jurul acestei dileme aparente se declină legătura mistică dintre Maria şi Biserică, în Cristos. Mistică, deoarece precum în alte mistere ale credinţei şi aici este valabilă conjuncţia et. Lumina cristologică explică ceea ce este în mod natural despărţit. Legăturile dintre Maria şi Biserică se înţeleg dacă sunt admirate din perspective diferite. Şi pentru Cristos Maria este fiică şi mamă, aşa cum cântă Dante Alighieri unind oximoronele „Fecioară mamă, fiică a fiului tău, umilă şi înaltă mai mult decât orice creatură” (cf. Paradisul, 33,1-21). În mod asemănător, putem s-o numim şi pe Maria „fiică a fiicei tale”, adică a Bisericii.

Dacă legătura filială cu Maria a fost simţită de credincioşii din primele generaţii creştine, comemorarea liturgică a maternităţii sale ecleziale s-a format în ani recenţi, până la înscrierea sa în Calendarul roman general în lunea după Rusalii, dispusă de papa Francisc cu decretul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor din 11 februarie 2018 publicat în L’Osservatore Romano din 4 martie 2018. Decretul sintetizează motivul şi drumul receptării în lex orandi a maternităţii spirituale a Mariei, care nu este accent devoţional ci realitate care impregnează viaţa Maicii Domnului şi misiunea sa în economia mântuirii (cf. Lumen gentium62); exprimă asta prefaţa de la liturghia de Maria Ecclesiae Matrecare, în lumina lecturilor biblice, o aminteşte la Buna Vestire, sub cruce, la Rusalii şi în condiţia de ridicată la cer care însoţeşte cu iubire maternă pelerinajul Bisericii. Aşadar nu este o altă celebrare de devoţiune, cât mai ales comemorativă a prezenţei materne a Mariei în viaţa Bisericii.

Ultimele voinţe ale lui Cristos pe cruce sunt explicite: „Iată fiul tău, iată mama ta” (In 19,25-27). În discipolul iubit se recunosc toţi posibilii discipoli ai lui Isus, chemaţi de Învăţător să devină moştenitori ai iubirii sale faţă de însăşi Mama sa. Este învăţătură veche, atestată de Sacramentarium Veronense în prefaţa pentru sărbătoarea sfântului Ioan evanghelistul: et eum in cruce Dominus constitutus vicarium sui matri virgini filium subrogaret (nr. 1276).

De altfel, conform In 19,25-34, moartea lui Isus coincide cu naşterea Bisericii: după încredinţarea mamei discipolului şi a acestuia mamei, Isus „îşi dă duhul” în vederea naşterii Bisericii: de fapt, „din coasta lui Cristos dormind pe cruce s-a născut sacramentul admirabil al întregii Biserici” (Sacrosanctum concilium, 5). Ceea ce Cristos explică în ora crucii era adumbrit în ora zămislirii sale din Fecioară, plină de Duh Sfânt. Sfântul Augustin a fost cel care a intuit că sânul Fecioarei a fost început de germen eclezial, „pentru că a cooperat cu iubirea sa la naşterea credincioşilor în Biserică, ei ca sunt mădularele acelui cap” (De sancta virginitate, 6: cf. Lumen gentium 53). Şi Fap 1,24 adaugă o pietricică: în ora Rusaliilor, Maria era prezentă matern în comunitatea apostolică, imagine a ekklesia din orice timp şi loc.

Ştiind că pot conta ca pe propria mamă, credincioşii au invocat-o mereu pe Maria în încercări, aşa cum atestă rugăciuni, imnuri şi cunoscuta iconografie a Mater misericordiae care dă refugiu sub mantia sa poporului lui Dumnezeu (ca în fresca de la „Santa Maria Maggiore” din Assisi, din 1380, sau în cea din Sfânta Peşteră din Subiaco), uneori reprezentată cu migdala Pruncului pe sân, conjugând maternitatea divină cu cea eclezială (de exemplu, în pictura lui Giovanni Antonio da Pesaro, din 1462). În scriitorii ecleziastici se poate găsi şi apelativul mater ecclesiae, cunoscut explicit din magisteriul lui Benedict al XIV-lea (cf. bula Gloriosae Dominae, 27 septembrie 1748) şi Leon al XIII-lea (cf. Adiutricem populi Christiani, în „Acta Sanctae Sedis” 36, 1895-1896, pag. 130).

Dacă conţinutul titlului este întemeiat pe Evanghelie, recunoaşterea sa a fost stabilită de Paul al VI-lea la 21 noiembrie 1964. Conciliul al II-lea din Vatican a evidenţiat legătura dintre Maria şi Biserică în termenii imago, typus, exemplar (cf. Sacrosanctum concilium 103; Lumen gentium 53, 60-65), totuşi fără a-i recunoaşte pe cel de mater ecclesiae, deşi atestă că „Biserica catolică o venerează cu afect filial ca mamă preaiubită” (Lumen gentium 53; cf. 61).

Titlul mater ecclesiae a fost obiect de discuţii înainte şi în timpul conciliului; împotriva părerii comisiei doctrinale, Paul al VI-lea, întărit de multele cereri ale episcopilor, a decis să continue în propunerea sa „şi a dat poruncă substitutului de la Secretariatul de Stat, mons. Dell’Acqua, de a se pregăti declararea Mariei Maică a Bisericii de inserat în discursul său din Conciliu”, aşa cum scrie Vincenzo Carbone. Astfel, promulgând Lumen gentium la încheierea celei de-a treia sesiuni a Conciliului al II-lea din Vatican, pentru a satisface un auspiciu pe care, amintit de el însuşi la sfârşitul sesiunii precedente, foarte mulţi şi-l însuşiseră, a declarat-o pe Sfânta Fecioară Maria „Maica Bisericii, adică a întregului popor creştin, atât a credincioşilor cât şi a păstorilor, care o numesc Mamă preaiubită” („Acta Apostolicae Sedis” 56, 1964, pag. 1015). Aşa cum la Efes titlul de theotókos a luminat misterul lui Cristos, tot aşa la Conciliul al II-lea din Vatican cel de mater ecclesiae lumina misterul Bisericii, în Cristos. După declaraţie Paul al VI-lea adăuga aceste cuvinte: „Vrem ca de acum înainte cu acest titlu preadulce Mama lui Dumnezeu să fie şi mai cinstită şi invocată de întregul popor creştin”.

Un prim semn a fost folosirea lui ecclesiae mater în eucologia din Missale Romanum (1970), în post communionem din solemnitatea Născătoarei de Dumnezeu; alt semn a fost locuţiunea mater beata ecclesiae în noua doxologie din imnul de la Laudes din 8 septembrie în Liturgia horarum (1971). Ca răspuns la cereri, a fost permisă o liturghie votivă a Maicii Bisericii ordinului Slujitorilor Mariei în 1966, revizuită după aceea în Propriuil ordinului din 1971; altă liturghie a fost permisă diecezelor din Polonia în 1971 pentru a celebra sărbătoarea Maicii Bisericii în lunea de după Rusalii. Pe baza acestor două liturghii, cu lecturi proprii, Sfânta Congregaţie pentru Cultul Divin a compus o liturghie votivă de sancta Maria ecclesiae matre, răspândită pentru anul sfânt 1975 (cf. „Notitiae” 9, 1973, pag. 382-383). Această liturghie indica diferite lecturi: Gen3,9-15.20 (mater viventium); Ps 86,1-7; Fap 1,12-14 (erant perseverantes in oratione cum Maria, matre Iesu); două cântări la evanghelie, între care (din tradiţia liturgică a Slujitorilor Mariei) O felix Virgo; trei evanghelii: Lc 1,26-38 (Filius altissimi vocabitur et regnabit in domo Iacob in aeternum); In 2,1-11 (Erat mater Iesu ibi. Et crediderunt in eum discipuli eius), In 19,25-34 sau 25-27 (Ecce filius tuus. Ecce mater tua). Era şi o prefaţă proprie, citată de Paul al VI-lea la nota 6 din proemio de la Marialis cultus (2 februarie 1974). Această liturghie a intrat printre votive în editio altera a lui Missale Romanum (1975); pentru ea, în Ordo lectionum missae(1981), la nr. 1002, se indicau texte de la Comunul Sfintei Fecioare Maria (faţă de 1973, diferite pentru psalmul responsorial, aleluia şi evanghelia): Gen 3,9-15.20 sau Fap 1,12-14; Idt 13,18-19; In19,25-27.

Ioan Paul al II-lea a dat facultate conferinţelor episcopale să adauge invocaţia Mater ecclesiae în Litania lauretană (cf. „Notitiae” 16, 1980, pag. 159). În Collectio missarum de beata Maria Virgine(1987), trei formulare sunt intitulate B.M.V. Imago et Mater Ecclesiae. Celebrarea „Maicii Bisericii” se extindea: a fost înscrisă în ziua de luni după Rusalii în calendarele din Argentina şi Mozambic; la 8 mai în Propriul din Sicilia; la 11 octombrie în Propriul bazilicii „Sfântul Petru”, ca şi a familiei monfortane.

Din acest an, comemorarea Maicii Bisericii va fi celebrată universal în ritul roman lunea după Rusalii. Motivul zilei este luminat de Fap1,14 care explicăm modul în care Biserica merge în timp stimulată de Duh, sub conducerea maternă a Mariei. Textele pentru celebrare, publicate ataşat la decret, fac trimitere la liturghia votivă de beata Maria ecclesiae matre din Missale Romanum, cu lecturi proprii luate dintre cele indicate în 1973 (cf. L’Osservatore Romanodin 4 martie 2018, pag. 4-5, şi succesiva Notificare din 24 martie 2018, în L’Osservatore Romano din 28 martie 2018, pag. 7): Gen3,9-15.20 (mater omnium viventium), în legătură tipologică cu In19,27 (ecce mater tua): sub cruce Maria devine nouza Evă, mama celor vii în Cristos; în alternativă Fap 1,12-14. După cântarea elocventă la evanghelie care conjugă misterele maternităţii Mariei: O felix Virgo, quae Dominum genuisti; o beata Mater Ecclesiae, quae in nobis foves Spiritum filii tui Iesu Christi, se ascultă pericopa din In 19,25-34 (ecce filius tuus, ecce mater tua), care include cuvintele tradidit spiritum şi efudit sanguis et aqua, simbol al sacramentelor Bisericii, născute din coasta lui Cristos, noul Adam, cu cooperarea noii mame a celor vii.

Pentru oficiul divin, imnurile ad officium lectionis şi ad laudes matutinas sunt luate din Liturgia horarum (Sanctae Mariae in sabbato: sunt versiunea latină a rugăciunii lui Dante către Fecioară), cu strofa doxologică a imnului de la laudele din 8 septembrie, al cărui ultim vers afirmă: mater beata ecclesiae. Ca imn ad vesperas este indicată o compoziţie din secolul al XV-lea care începe cu versul Virgo, mater ecclesiae (cf. Analecta hymnica, 23, 57, nr. 82), încheiată de strofa doxologică citată, sau în alternativ Ave maris stella.

Lectio altera oferă un text din discursul lui Paul al VI-lea pentru proclamarea Maicii Bisericii (Acta Apostolicae Sedis 56, 1964, pag. 1015-1016), urmat de Responsorium compoziţie nouă, inspirat din Lc 1,35, în care se uneşte, în virtutea aceluiaşi Duh, maternitatea divină şi eclezială a Mariei: Spíritus Sanctus supervénit in Maríam: * Virtus Altíssimi obumbrávit eam. Iterum eam passiónis Fílii sui sóciam, ut redemptórum Matrem replévit: * Virtus Altíssimi. În sfârşit, din Fap 1,14 se inspiră antifonul ad Benedictus şi la In19,26-27 cel ad Magnificat.

Dacă maternitatea eclezială a Mariei este un motiv care apare imediat în tradiţia bimilenară a lui lex orandi a Bisericii, noua comemorare îi dă valoarea meritată.

traducere apărută inițial pe Ercis.ro

Posted in Fără categorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *