CFE: Limba e mai ucigătoare decât o sabie

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 3 mai 2018.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 158
Limba e mai ucigătoare decât o sabie
Text de bază: Iac 3,2-12

Dragi prieteni,

Suntem din nou aici, pentru a asculta Cuvântul Domnului. Cuvântul Său, care întotdeauna dorește să ne reînnoiască, să ne facă să creștem; un Cuvânt care ne atinge și în limitele sau dificultățile noastre, în greșelile noastre și în păcatul nostru. Totuși, acest Cuvânt ne este dăruit pentru a crește, pentru a ne asemăna din ce în ce mai mult cu El. Să ascultăm sfatul pe care Isus Domnul ni-l dăruiește în cadrul acestei întâlniri privitor la folosirea cuvântului, a limbii. Cuvântul Domnului îl luăm din Scrisoarea lui Iacob 3,2-12:

1 Frații mei, să nu fie mulți dintre voi care devin învățători, știind că noi vom avea o judecată mai aspră. 2 Căci toți greșim în multe privințe. Dacă cineva nu greșește prin cuvânt, este un om desăvârșit, capabil să-și înfrâneze tot trupul. 3 Dacă punem frâul în gura cailor, ca să ne asculte, le conducem tot trupul. 4 Iată, chiar și corăbiile, deși sunt așa de mari și purtate de vânturi puternice, sunt conduse de o cârmă foarte mică, după cum vrea cel care le conduce.5 Tot așa și limba: este un organ mic, dar se poate făli cu lucruri mari. Iată că un foc mic poate să aprindă o pădure mare!
6 Și limba este foc, o lume a nelegiuirii. Limba este printre membrele noastre aceea care pângărește tot trupul și aprinde cursul existenței după ce a fost aprinsă de Gheenă. 7 Căci orice specie de animale, de păsări, de reptile și [animale] de mare poate fi domesticită și chiar au fost domesticite de oameni, 8 dar limba nimeni dintre oameni nu poate s-o domesticească: ea este un rău nepotolit, plină de otravă ucigătoare. 9 Cu ea îl binecuvântăm pe Domnul și pe Tatăl și tot cu ea îi blestemăm pe oamenii făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. 10 Din aceeași gură iese și binecuvântarea, și blestemul. Nu trebuie să fie astfel, frații mei! 11 Oare poate izvorul să reverse din aceeași vână apă dulce și amară? 12 Frații mei, oare poate smochinul să facă măsline și vița-de-vie smochine? Nici [izvorul] sărat nu poate produce apă dulce.

Aceste cuvinte sunt foarte puternice și de aceea ar merita o reflecție lungă; dar să ne oprim la acea expresie foarte clară, în care ni se spune că: „Din aceeași gură iese și binecuvântarea, și blestemul”. Cu aceeași limbă putem să binecuvântăm – adică să vorbim de bine – sau să blestemăm – adică să vorbim de rău. Putem să spunem că limba, cuvântarea noastră este prima acțiune, prima manifestare care face vizibil ceea ce avem în inimă. Inima se manifestă prin intermediul limbii.

Da, dragi prieteni, inima se manifestă prin intermediul limbii. Dacă în inimă sălășluiește binele, din gura noastră va ieși binecuvântare. Dacă în inima noastră rezidă resentimentele, răul, asprimea, va ieși blestemul, răul. Dacă în inimă îl avem pe Spiritul Sfânt, cuvântarea noastră nu este altceva decât o acțiune a Spiritului. Dacă în inimă nu-L avem pe Spiritul Sfânt, ci avem ca stăpână răutatea, vom scoate pe gură răutăți.

Dar să analizăm cele două cuvinte. A binecuvânta: adică a cuvânta de bine, a zice de bine, înseamnă a-L lăuda pe Domnul, a dărui cuvinte de iertare, cuvinte de împăcare, cuvinte pline de iubire, de caritate. În prima Scrisoare către Corinteni 13,4-7 citim: iubirea crede totul, speră totul, suportă totul, iubirea este răbdătoare, iubirea este binevoitoare… Acest lucru nu înseamnă că iubirea este oarbă. Iubirea vede și lucrurile greșite, dar în fața acestora răspunde prin cuvinte pline de bunătate, de iertare, de împăcare, de răbdare. Acest lucru înseamnă a binecuvânta, a cuvânta de bine.

Pe de altă parte este și blestemul. Traducerea exactă din original ar fi „a vorbi de rău”. De aceea e atât de puternic acel cuvânt pe care l-am ascultat. Cum ar putea Domnul să primească rugăciunea noastră de laudă sau de mijlocire dacă vorbim de rău și îi dorim răul unui fiu al Său făcut după chipul și asemănarea Sa? Dar să ascultăm Cuvântul Domnului acolo unde ne spune: „Cu ea îl binecuvântăm pe Domnul și pe Tatăl și tot cu ea îi blestemăm pe oamenii făcuți după asemănarea lui Dumnezeu”. Cum putem să îl lăudăm sau să îi cerem un dar în rugăciunea de mijlocire lui Dumnezeu Tatăl, și cu aceeași limbă să blestemăm, să vorbim de rău un fiu al aceluiași Tată?

Cât rău face vorbirea de rău! A vorbi de rău până la calomnie cât rău face! Folosind un limbaj modern, aș putea să spun că vorbirea de rău este „internetul” folosit de diavol. Demonul nu folosește computerul ci se folosește de limbile care vorbesc de rău pentru a face ca răutatea lui să se împrăștie. Cât și cum riscăm să fim instrumente în mâinile diavolului prin faptul că facem să circule răutatea sa! Aceasta nu conduce la iertare ci ne face să judecăm, ne conduce la divizare, la separare. Problema cea mai mare este că se vorbește de rău bazându-se pe acel omniprezent „am auzit, se spune în jur că” – bârfind. Prin bârfă nu fac altceva decât să împrumut ceea ce alții au vorbit de rău.

Încercați să observați cum devenim instrumente ale celui viclean pentru a răspândi răul. Vă amintiți acel episod din viața Sfântului Filip Neri în care o persoană a mers să se spovedească mărturisind păcatul vorbirii de rău a celor din jur? Sfântul a ascultat acea persoană, i-a dat dezlegarea și i-a dat ca și canon să ia o găină și să o jumulească de-a lungul străzilor și aleilor pe care le străbate în Roma. După aceea a rugat acea persoană să se întoarcă la el. Acea femeie, care îl stima mult pe Sfântul Filip pentru sfințenia sa de preot și pentru măreția inimii sale de părinte spiritual, a pornit de-a lungul străzilor satului de la periferia Romei jumulind găina. Apoi s-a întors la sfânt.

Atunci, acesta a rugat-o să meargă să culeagă toate penele pe care le-a jumulit. I-a spus să facă același drum încercând să culeagă toate penele care erau pe găină. Femeia i-a răspuns că e imposibil să le culeagă. Iar sfântul, concluzionând, i-a spus că asemenea este și cu vorbirea de rău: este imposibil să repari răul pe care îl faci prin vorbirea de rău. De fiecare dată când vorbești de rău, tu nu știi unde sfârșește și cât se multiplică acel rău pe care tu îl propagi. Tu ai devenit unealta celui viclean.

Trebuie să recunoaștem că vorbirea de rău, judecata aproapelui, este „cancerul” parohiei noastre și al societății civile în care trăim. Este un fel de „cancer” care ne-a cuprins pe toți. Riscăm în fiecare clipă să vorbim de rău. Am putea să ne scuzăm spunând că ceea ce spunem rău despre o persoană este adevărat, putem să avem certitudinea adevărului pe care îl deținem, putem să spunem că nu ne bazăm pe bârfe. Am putea să ne întrebăm cum am putea să tăcem dacă știm că o persoană a făcut un lucru rău și cunoaștem personal răul pe care l-a făcut?!

Am putea să îl lăsăm pe Isus să ne sugereze ceea ce am putea să facem, așa cum o face în Evanghelia lui Matei 18,15-17. Ascultați ce se spune. Isus este cel care vorbește: 15 Dacă fratele tău greșește împotriva ta, mergi și mustră-l numai între patru ochi! Dacă te ascultă, l-ai câștigat pe fratele tău. 16 Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi ‘pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declarația a doi sau trei martori‘! 17 Dacă refuză să-i asculte și pe ei, spune-l Bisericii! Iar dacă refuză să asculte și de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și un vameș!”

Ați văzut etapele prin care trebuie să trecem: în primul rând se vorbește personal cu persoana în cauză, conștientizând-o că a comis o greșeală și că trebuie să vorbească cu cineva despre ceea ce a făcut. Acesta este primul pas. Doar după ce i-ai vorbit și acea persoană nu ascultă ești îndreptățit să aduci cu tine doi sau trei martori și abia după aceea ți se spune că trebui să o abandonezi, să o lași baltă.

Și noi suntem martorii acestor lucruri. Oare câte lucruri auzim că se vorbesc despre noi pe la spate? Vorbesc aici și despre mine! De câte ori nu aud că sunt vorbit de rău dar nimeni nu are curajul să îmi spună ceea ce dorește în față, fără să mă bârfească! Ar putea să îmi spună: „Dragă părinte, părerea mea este că tu greșești în această situație”. Așa ar trebui să procedăm, nu să ne bazăm pe „am auzit că, se spune că”! „Am văzut cu ochii mei greșeala ta! Explică-mi, de ce ai acționat așa?” Multor persoane li se întâmplă același lucru! De aceea, în aceste situații nu reușim nici măcar să ne apărăm sau să ne justificăm sau să dăm explicații.

Apoi, să știți, nu ajunge să îți ceri scuze atunci când greșești… Cât rău se face astfel… Cât rău riscăm să ne facem unii altora! Chiar și în interiorul Comunităților familiale avem de-a face cu judecăți, suspiciuni… E adevărat că rareori, nu vă tulburați, dar sunt asemenea cazuri chiar și în interiorul Comunităților familiale. Cum putem să vorbim de rău pe acel fiu al Dumnezeului pe care eu îl rog să îmi dăruiască… Mă rog la Dumnezeu să îmi dăruiască un har pentru fiii mei, dar eu vorbesc de rău pe un alt fiu al lui Dumnezeu. Cum aș putea să fiu ascultat? Îl laud pe Dumnezeu și în același timp îl vorbesc de rău pe un fiu al lui Dumnezeu. Cum aș putea să fiu ascultat?

Cum poți să faci parte dintr-o comunitate care dorește să evanghelizeze, care dorește să ducă vestea cea bună, și în același timp să vorbești de rău pe aproapele? Ați putea să îmi explicați cum e posibil acest lucru? Este de neconceput ca unul care face parte din Comunitățile familiale de evanghelizare să-și permită luxul de a vorbi de rău pe cineva! Tu i-ai oferit gura ta lui Isus pentru a binecuvânta, pentru a dărui Vestea cea Bună! Oferă măcar vestea iertării, a bunătății și a răbdării! Cum putem să concepem că putem să vestim Evanghelia și în același timp să vorbim de rău?

A vorbi de rău echivalează cu a predica evanghelia diavolului care constă în separare, divizare, în a purta pică, în a te contrapune fratelui; și totul făcut pe ascuns! Diavolului iubește falsitatea și faptul de a ne ascunde! Iubește faptul de a da bine, faptul că ne închinăm frumos unii în fața altora dar în același timp în ascuns împărțim pumni! Aceasta este lucrarea diavolului! Dacă eu cunosc Cuvântul lui Isus atunci trebuie să văd cum aș putea să mă asemăn din ce în ce mai mult cu Isus? Dacă cineva greșește sau eu greșesc, să privim modul în care Isus se raportează la cel care greșește, și astfel să încercăm să facem cum El face.

Cum se comportă Isus cu cel care greșește? Isus îl cunoștea bine pe Zaheu: cât a înșelat, cu câtă falsitatea își ținea gestiunea, cât a profitat și de cei săraci… Dar atunci când trece pe lângă el pe drum îi spune: „Zaheu coboară, vin să mănânc în casa ta!” Este foarte frumoasă această scenă: Isus care îl cunoștea pe Zaheu păcătosul, înșelătorul, cu gingășia unui tată sau a unei mame spune: „Zaheu, vin să mănânc astăzi în casa ta!”

Sau cum se comportă Isus cu femeia adulteră? Când toți o acuză, când toți au văzut, sunt aici ca martori ai greșelii – chiar și în fața acestui fapt evident – Isus, prinzând-o de mână, îi spune: „Femeie, nici eu nu te condamn!” În anumite situații, unde ies la iveală critici, uneori nejustificate, trebuie măcar să avem curajul să spunem: „Nici eu nu vreau să îl condamn!” Trebuie să avem curajul să spunem: „Cine este fără de păcat să arunce primul piatra!” Cum se comportă cu femeia care îi spală picioarele, care era de fapt o cunoscută prostituată? Isus îi spune: „Ți-a fost iertat mult pentru că mult ai iubit!”

Doamne dă-mi har să binecuvântez, să vorbesc de bine pe toți și acolo unde nu văd binele dă-mi harul unui cuvânt iertător, al unui cuvânt înțelegător, al unui cuvânt de îndreptățire; acolo unde mi se pare că văd răul, dă-mi, Doamne, Cuvântul Tău, Cuvântul iertării: Doamne, învață-mă să vorbesc cum Tu vorbești, învață-mă să-i iubesc pe alții precum Tu îi iubești!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *