CFE: Cum am făcut Eu cu tine așa să faci și tu cu ceilalți

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 14 mai 2018.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Renzo Bonetti
Traducere: diac. Mirel-Mihai Demian
Sursa: MisteroGrande.org

Cateheza 159
Cum am făcut Eu cu tine așa să faci și tu cu ceilalți
Text de bază: Mt 18,21-35

Dragi prieteni,

Suntem din nou aici, pentru a asculta Cuvântul Domnului. Suntem aici pentru a asculta un Cuvânt prețios, diferit de alte cuvinte. Un Cuvânt care ne descoperă secretul vieții; un Cuvânt care trece dincolo de frontiera morții, de bariera cimitirului; un Cuvânt care ne oferă în dar o viață care durează pentru totdeauna. Dorim să ascultăm acest Cuvânt din Evanghelia lui Matei 18,21-35:

21 Atunci, Petru, apropiindu-se, i-a zis: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greșește împotriva mea? De șapte ori?” 22 Isus i-a spus: „Nu-ți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte. 23 De aceea, împărăția cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. 24 Când a început să ceară [conturile], i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanți. 25 Întrucât nu avea să-i restituie, stăpânul a poruncit să fie vânduți el, soția, copiii și tot ce avea și să achite [datoria]. 26 Atunci, servitorul s-a prosternat în fața lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine și-ți voi restitui totul!» 27 Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece și i-a iertat datoria.28
Dar ieșind, servitorul acela l-a găsit pe unul care era servitor împreună cu el și care îi datora o sută de dinari. Înșfăcându-l, îl strângea [de gât] spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi ești dator!» 29 Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora, zicându-i: «Ai răbdare cu mine și îți voi restitui!» 30 Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers și l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria.31
Văzând deci ceilalți servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, i-au povestit stăpânului lor toate cele întâmplate. 32 Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ți-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. 33 Nu trebuia să te înduri și tu de cel care este servitor ca și tine așa cum eu m-am îndurat de tine?» 34 Și, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria.35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimă”.

Acest fragment din Evanghelie transmite un mesaj foarte puternic care ne răscolește ființa. Este un cuvânt puternic, plin de iubire, pe care Isus dorește să ni-l dăruiască. Aproape că ar dori să ne spună: „Trebuie să ajungeți să iubiți în acest mod; precum Eu vă iubesc pe voi!” Dar acum să încercăm să găsim cheia de lectură a acestei parabole! Disproporția care există în viața servitorului nemilostiv între ceea ce a primit și ceea ce a dăruit – cred că ar putea să fie fraza care să ne facă să înțelegem, care ar putea să ne lumineze în ceea ce privește tot ceea ce Domnul a dorit să ne transmită prin această pericopă.

Suntem chemați să transpunem în micimea orizontului nostru existențial ceea ce Domnul face pentru întreaga lume. Acesta este lucrul pe care Domnul ni-l cere. Să privim cu atenție această disproporție! Cât de mult a primit acest servitor! Avea de plătit o datorie extrem de mare! O datorie enormă, iar această datorie este iertată, trecută cu vederea! El, care ar fi putut să facă un gest similar cu o datorie mult, mult mai mică, nu a făcut-o. În aceasta constă disproporția! Lui îi este iertată o datorie imensă iar el nu iartă o datorie foarte mică! Aceasta este cheia de lectură – disproporția!

Prin intermediul acestei disproporții care există în viața acelui om, Isus dorește să ne transmită o învățătură. Ați ascultat acea expresie finală foarte puternică: „Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimă„. Dacă Domnul face astfel, și noi suntem chemați să facem la nivelul nostru ceea ce Domnul face la o scară mult mai mare pentru noi. Atenție, nu este vorba doar de datorii de iertat, de oferit iertare, ci este vorba de iubire dăruită în virtutea iubirii nemărginite pe care am primit-o de la Dumnezeu. Nu putem să ne scuzăm spunând: „Acela a făcut… Celălalt nu merită…!” Nu este vorba doar de a ierta o datorie! Domnul ne invită să privim iertarea în oglinda a cât am primit noi! Cât am fost noi iertați! Acesta este punctul de plecare.

Această disproporție ne face să găsim cheia, izvorul iertării! De câte ori m-a iertat Dumnezeu Tatăl? Câte dezlegări de păcate am primit în dar până azi în scaunul de Spovadă? De câte ori, în taina inimii mele, am nutrit gânduri de ură, de refuz, de agresiune sau de violență în ceea ce îi privește pe alții? Și pentru toate acestea am fost iertat! De câte ori, în inima mea, am ofensat diverse persoane – și am fost iertat! De câte ori nu mi-am îndeplinit în totalitate îndatoririle, slujirile, sau nu am iubit îndeajuns și am fost iertat? Cât de multă iertare mi-a oferit Domnul din ziua primei mele Mărturisiri și Împărtășanii solemne!

Pornind de la câte dezlegări am primit, trebuie să privesc la persoanele pe care nu vreau să le iert! Cât de mare e datoria pe care eu o am la Dumnezeu? El mi-a dăruit o iubire infinită! Să ne gândim de câte ori Dumnezeu s-a unit cu mine, s-a unit cu trupul meu în Sfânta Cuminecătură! De câte ori L-am trădat, L-am uitat! Am acționat ca și cum El nu ar fi existat! În ciuda tuturor acestor acțiuni am fost iertat! În această imensă iertare sunt invitat să găsesc motivul pentru care să iert.

De câte ori Domnul mi-a dăruit Cuvântul Său plin de dragoste! Să ne gândim la câte Evanghelii, la câte predici am ascultat. De câte ori mi-a dăruit Cuvântul Său plin de iubire și de câte ori eu nu l-am luat în considerare! Dar dacă mie mi se întâmplă ca cineva să nu se țină de cuvânt, acea persoană a terminat-o cu mine! De câte ori am ascultat acest Cuvânt al Domnului și i-am spus „Da”, „Amin”, „Mărire Ție, Doamne, mărire Ție”, dar am acționat ca și cum acest Cuvânt nu mi s-ar fi adresat. Dar dacă o persoană nu mă ascultă îmi este greu să o iert.

Acesta este izvorul capacității noastre de a putea și de a dori să iertăm: faptul de a fi primit mult! E ca și cum Isus ne-ar spune în acest moment: „Cum am făcut Eu cu tine, cum fac Eu cu tine, așa să faci și tu cu ceilalți!” Iată de ce Pavel, în Scrisoarea către Romani (13,8a), spune: „Să nu datorați nimic nimănui, decât să vă iubiți unii pe alții”. Avem datoria iubirii reciproce! Acum înțelegeți că nu poate să ajungă atitudinea care să ne facă să spunem: „Eu nu am nimic cu nimeni!” Nu este suficient să fim așa! Aceasta este atitudinea mortului! Cel mort nu are nimic cu nimeni! Cel viu nu este chemat să nu aibă nimic împotriva nimănui! Creștinul viu este chemat să îi iubească pe toți!

Înțelegeți care e diferența între cele două atitudini? Între a nu avea nimic împotriva nimănui, crezând că suntem OK ca și creștini, și a-i iubi pe toți. Isus ne spune să ne iubim aproapele ca pe noi înșine; ne mai spune că tot ceea ce am făcut fraților, Lui i-am făcut! În acest context, mai este suficient să spun că nu am nimic cu nimeni? Iată de ce v-am spus că aceasta este de fapt atitudinea mortului! Impulsul de a ierta este dat de faptul de a fi conștienți că am primit mult! Isus ne spune să ne iubim unii pe alții precum El ne-a iubit! Discursul se schimbă și ne dăm seama că nu este vorba de iertarea datoriilor ci de iubire datorată!

Primul mod de a trăi această iertate este între noi, între voi, membri ai CFE! Comunitățile familiale, mai bine zis persoanele care fac parte din acestea, nu sunt perfecte! Țin neapărat să afirm cu tărie acest lucru! De aceea, mă seacă când cineva vorbește despre CFE ca și cum ar fi comunitățile celor mai buni, celor mai aproape de sfințenie! Discursul merge până la a afirma: „Cei din CFE ar trebui să facă… cei din CFE ar trebui să spună… ar trebui să decidă… ar trebui să se implice în…”. Din CFE fac parte săracii lui Dumnezeu!!! Și eu vă predic fiind sărac al lui Dumnezeu!!! Nu pentru că sunt bogat, nu pentru că mă pot îndreptății în fața lui Dumnezeu!!!

Niciunul dintre voi nu are dreptul să spună: „Eu sunt mai bun!”, deoarece am primit totul!!! Ce avem ce să nu fi primit? V-ați dat singuri viață, iubire, inteligență?! Cine dintre noi se poate justifica în așa fel încât să spună că are dreptul să existe, să judece?! Am doar dreptul să iubesc!!! CFE să rămână comunități de oameni săraci care îl caută doar pe Dumnezeu! Care se întâlnesc doar pentru că sunt săraci în căutarea Domnului! Cine e bogat, cine se poate îndreptăți singur, să rămână acasă! Cine e bogat și bun între voi să rămână acasă, deoarece Domnul nu are nimic să vă dăruiască! Cine se simte sărac, cine simte că are nevoie să fie susținut, cine simte că are nevoie de iertare, de milostivire, cine simte că dorește să experimenteze milostivirea, prezența lui Isus care iubește, aceștia să vină în CFE!

Mergeți pe drumuri și pe cărări și căutați-i pe cei săraci! Căutați-i pe cei care sunt în căutare. Căutați-i pe cei care au nevoie. Deschideți-le ușile celor care sunt în căutare și spuneți-le fiecăruia în parte: „Nu ești altceva decât sărac între săraci!” Cine este ultimul care a intrat în CFE să fie primul, să fie cel mai bogat, deoarece intră într-o comunitate de săraci care simt că au primit totul, toată iubirea! Doar cine experimentează această putere a iubirii poate să fie vestitor al credinței! Doar cine experimentează această milostivire poate să spună seara – simțindu-se obosit sau gol – „Merg la întâlnirea CFE nu pentru că am ceva bun sau frumos. Merg la CFE ducând cu mine sărăcia mea. Știu că Isus, prezent în mijlocul nostru chiar și astăzi, cu cinci pâini și doi pești satură o Comunitate! Să nu vă gândiți să aduceți la întâlnirile CFE lucruri mari.”

Este adevărat că Domnul face uneori lucruri mari! Dar în mod obișnuit face lucruri mari cu cei mici, cu cei săraci, prin intermediul semnelor mici. Ați putea să spuneți că ați șters o lacrimă. Am sărutat o persoană pe care nu o mai sărutasem de ani buni. Spuneți că ați ajutat o bătrânică să traverseze strada, sau că i-ați telefonat unei persoane căreia nu i-ați mai telefonat de mulți ani. Spuneți lucruri mici care să povestească iubirea, care să exprime iubirea pe care o simțiți pentru ceilalți. Doresc ca ale noastre CFE să se deschidă, să experimentăm cu o așa intensitate iubirea, puterea, viața, sau într-un cuvânt prezența lui Isus, încât în sufletele noastre să înflorească dorința ca a noastră casă să se deschidă.

De aceea, îi voi invita pe alții la mine acasă. Poate nu în Comunitate, dar măcar la cină, la o cafea, și abia după aceea voi invita acea persoană în Comunitate. O voi face să guste iubirea mea, gingășia îmbrățișării mele, și abia după aceea îi voi spune să vină în Comunitate. În primul rând îi voi dărui – să spunem așa – pregustarea iubirii mele, pentru ca apoi să guste din Marea Iubire care nutrește Comunitatea. Și astfel, Isus se întoarce în mijlocul nostru pentru a ne spune: „Cum am făcut Eu, cum fac Eu cu tine, așa să faci și tu cu ceilalți”. Uși deschise larg… și trupuri dăruite din iubire!

toată seria aici (ca fişiere Word)



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *