TT: Vocaţiile la căsătorie şi celibat se întăresc şi se sprijină reciproc (VI.4)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org

Capitolul VI.
Celibatul şi fecioria

Secţiunea 4.
Vocaţiile la căsătorie şi celibat se întăresc şi se sprijină reciproc

Ambele vocaţii sunt expresii ale iubirii. Amândouă sunt înrădăcinate în descoperirea semnificaţiei nupţiale a trupului, adică descoperirea faptului că fiinţele umane sunt chemate să iubească imitând Preasfânta Treime şi să îşi exprime această iubire în şi prin trupurile lor. Persoana căsătorită îşi exprimă iubirea în comuniunea familială, iar celibul sau fecioara o fac în comuniunea Bisericii care este, desigur, unirea lui Cristos cu fiecare membru al Bisericii şi cu Biserica întreagă. Vocaţia la căsătorie şi vocaţia la celibat sau la starea de feciorie se întăresc şi se sprijină reciproc. Celibatul şi fecioria sunt indicatorul iubirii pe care toţi bărbaţii şi femeile i-o datorează lui Dumnezeu pentru toate darurile Lui pentru noi, în special pentru darul Lui către noi în Creaţie, când ne-a creat după chipul şi asemănarea Lui şi ne-a chemat să iubim aşa cum iubeşte El. Celibatul şi fecioria de asemenea dau mărturie despre adevăratul destin al persoanelor umane în unitatea lor trup-suflet: cerul. Cei care sunt căsătoriţi dau mărturie despre intenţia Creatorului când i-a făcut „bărbat şi femeie”. Familiile dau viaţă la noi persoane umane, şi prin această cooperare la actul creator al lui Dumnezeu dau mărturie despre darul continuu de viaţă/iubire (acestea sunt o singură realitate deoarece viaţa face întotdeauna parte din iubire) al lui Dumnezeu făcut omenirii. Fără amintirea constantă a darului lui Dumnezeu de viaţă/iubire, cum ar putea celibii şi fecioarele să îşi susţină vocaţia lor: vocaţia care le aminteşte tuturor de darul lui Dumnezeu către noi în Creaţie? Şi, evident, familiile privesc spre adevăratul destin al omenirii, deoarece părinţii ştiu că chemarea lor fundamentală este de a se ajuta unul pe altul şi pe copiii lor să ajungă la slava trup-persoană în cer după învierea trupului.

Întreaga logică a vocaţiei la căsătorie şi a vocaţiei la celibat şi feciorie pentru împărăţia cerurilor exclude orice idee că celibatul sau fecioria sunt în vreun fel o critică implicită la adresa uniuni maritale. Dimpotrivă. Vocaţia la celibat sau feciorie este aleasă tocmai pe baza semnificaţiei nupţiale a trupului. De fapt, vocaţia de a rămâne necăsătoriţi pentru împărăţia cerurilor este o susţinere a semnificaţiei nupţiale a trupului, adică o susţinere a faptului că masculinitatea şi feminitatea noastră sunt destinate a fi un dar pentru o altă persoană. Ar fi de asemenea o greşeală să îi vedem pe celibi şi pe fecioare ca trăind într-o stare creştină perfectă şi pe cei căsătoriţi ca trăind într-o stare imperfectă, ca şi când Biserica ar fi împărţită în două ranguri şi fecioarele şi celibii ar fi cei mai slăviţi membri ai Bisericii.

Învăţătura lui Cristos despre feciorie şi celibat i-a şocat pe Apostoli. În convingerile religioase ale Poporului Ales al Vechiului Testament, căsătoria era o stare sacră şi sfântă. În promisiunea lui Dumnezeu către Avraam de a-l face „tată a mulţime de popoare” [20], căsătoria şi procreaţia au devenit mijloacele prin care va fi împlinită această promisiune divină. După cum scria Papa Ioan Paul al II-lea, „În Vechiul Testament, tradiţia căsătoriei, ca un izvor de rodnicie şi procreaţie cu privire la descendenţi, a fost o stare privilegiată din punct de vedere religios: şi privilegiată chiar de Revelaţie” [21]. Această susţinere divină a căsătoriei prin legământul cu Avraam a fost construită pe şi a dezvoltat invitaţia divină anterioară adresată întregii rase umane în primul capitol al Genezei, „creşteţi şi vă înmulţiţi” [22]. Chiar şi înainte de învăţătura înaltă a lui Cristos despre căsătorie, Apostolii au considerat căsătoria o stare înaltă dorită de Dumnezeu chiar în zorii Creaţiei şi în mod specific susţinută de Dumnezeu pentru poporul evreu ca mijlocul pentru împlinirea legământului pe care El l-a făcut cu ei prin patriarhul Avraam.

Auzindu-l pe Cristos recomandând fecioria şi celibatul pentru împărăţia cerurilor, adică pentru Dumnezeu, Apostolii au fost uimiţi! Căsătoria şi procreaţia era mijloacele pentru a construi Împărăţia lui Dumnezeu în conformitate cu promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam. A-l face pe Avraam tată a mulţime de popoare prin procreaţie şi expansiunea împărăţiei evreieşti constituia împlinirea legământului dintre Avraam şi Dumnezeu. În minţile Apostolilor şi potrivit întregii tradiţii a Vechiului Testament, construirea şi răspândirea Împărăţiei evreieşti era totuna cu construirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Acest concept a fost unul dintre motivele pentru care Apostolilor şi discipolilor lui Cristos le era greu să înţeleagă că Împărăţia Lui nu era din această lume. Căsătoria şi procreaţia au fost identificate cu legământul şi cu binecuvântările lui Dumnezeu asupra Poporului ales. Desigur, acest statut teologic al căsătoriei şi al procreaţiei a constituit unul dintre motivele pentru care infertilitatea era văzută ca exprimând nemulţumirea lui Dumnezeu.

Cum puteau Apostolii care au auzit învăţătura lui Cristos despre fecioria şi celibatul pentru împărăţia cerurilor să accepte ceea ce învăţa El? A pune această întrebare înseamnă a pune o întreagă serie de întrebări legate de aceasta, de exemplu, cum puteau ei să accepte învăţătura Lui despre Euharistie când le-a spus că trebuie să mănânce trupul Lui şi să bea sângele Lui [23]? Apostolii nu l-au părăsit în această ocazie, aşa cum au făcut-o mulţi alţii, pentru că El avea „cuvintele vieţii celei veşnice” [24]. Cu alte cuvinte, au acceptat ceea ce a spus Cristos pentru că El era Revelarea Tatălui şi ştiau acest lucru prin darul Duhului Sfânt: „nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” [25]. Ei s-au încredinţat pe ei înşişi Domnului şi au crezut ceea ce a învăţat El. În mod similar, în problema fecioriei şi a celibatului pentru împărăţia cerurilor, au acceptat ceea i-a învăţat pentru că EL a spus toate acestea şi pentru că El trăia ceea ce spunea: era necăsătorit. Mărturia Domnului şi propria lui viaţă de celibat erau singurele motive pe care le aveau pentru a accepta această învăţătură.

Note:

[20] Vezi Geneză 17,4.

[21] Vezi nr. 74, Teologia trupului, 17 martie 1982: „Vocaţia la abstinenţă în această viaţă pământească”, L’Osservatore Romano (ediţia în limba engleză), vol. 15, nr. 12.

[22] Vezi Geneză 1,28.

[23] Vezi Ioan 6,54.

[24] Vezi Ioan 6,68.

[25] Vezi Matei 16,17.



Posted in Teologie and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *