TT: Uniunea maritală este una de supunere reciprocă (VII.2)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Richard M. Hogan
Traducere: Oana Capan
Sursa: www.nfpoutreach.org

Capitolul VII.
Căsătoria

Secţiunea 2.
Uniunea maritală este una de supunere reciprocă

Înainte de îndemnul lui către soţii, Sf. Paul foloseşte exact acelaşi limbaj pentru soţi şi pentru soţii. El scrie în versetul 21 că atât soţii cât şi soţiile trebuie „să fie supuşi unii altora în frica lui Cristos” [6]. În mod evident, „supunerea” se aplică atât la soţi cât şi la soţii, nu doar la soţii. După remarca generală din versetul 21, urmează versetul 22 adresat soţiilor, şi apoi în versetul 25 Apostolul se adresează soţilor spunându-le: „iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea” [7].

„Frica” de Cristos nu este o teamă copleşitoare, ci mai degrabă un respect plin de admiraţie pentru sfinţenie. Cristos este Dumnezeu Fiul făcut om. În El, s-a revelat Dumnezeu. În El, Dumnezeu a vizitat poporul Său. Aşa cum Petru, Iacob şi Ioan au fost impresionaţi la Schimbarea la Faţă, şi noi trebuie să fim întotdeauna impresionaţi în faţa uimitorului sfânt mister al Întrupării. Deoarece fiecare dintre soţi este într-o căsătorie „un alt Cristos” (Paul vorbeşte aici de căsătoria dintre botezaţi), ei trebuie să vadă unul în celălalt misterul lui Cristos. Singura atitudine adecvată în faţa acestui mister este frica şi aşadar o supunere reciprocă pe care amândoi trebuie să i-o acorde lui Cristos. După cum scria Papa: „Misterul lui Cristos, pătrunzând în inimile lor, producând în ei acea sfântă ‘frică de Cristos’ (şi anume evlavie), trebuie să îi conducă la a fi supuşi unul altuia” [8]. Nu poate aşadar exista nici o dominare a unuia asupra celuilalt.

De fapt, Papa Ioan Paul al II-lea a văzut în versetul 21 o explicaţie parţială a instrucţiunilor Sf. Paul către soţii din versetul 22. Un alt aspect al explicaţiei reiese atunci când Sf. Paul scrie că soţii trebuie „să-şi iubească soţiile” [9]. „Iubirea exclude orice fel de supunere prin care soţia ar putea deveni o slugă sau o sclavă a soţului, un obiect al stăpânirii unilaterale. Iubirea îl face pe soţ deopotrivă supus soţiei, şi în consecinţă supus Domnului Însuşi, aşa cum este soţia faţă de soţ. Comunitatea sau unitatea pe care ei trebuie să o stabilească în căsătorie este constituită prin dăruirea reciprocă de sine, care este de asemenea o supunere reciprocă” [10].

Iubirea este de la Dumnezeu. De fapt, Îl numim cu această activitate pentru că aceasta ESTE CEEA CE FACE EL. Această iubire a fost revelată de Cristos, în special prin pătimirea şi moartea Sa. Analizând pătimirea lui Cristos, putem vedea cinci elemente: 1. o decizie (nu voia Mea, ci voia Ta să se facă), 2. bazată pe cunoaşterea în minte (răscumpărarea era necesară, din cauza păcatului strămoşesc şi a tuturor celorlalte păcate ale rasei umane, pentru ca să se poată împlini ceea ce Dumnezeu a dorit pentru noi „de la început”); 3. Cristos a decis să se dăruiască pe Sine (ce ar fi putut da mai mult Cristos decât ceea de a dat pe cruce?); 4. darul Lui este permanent (El este întotdeauna Răscumpărătorul nostru care poartă rănile morţii Sale); 5. şi darul Lui este dătător de viaţă (ne dă viaţa harului).

Suntem creaţi după imaginea lui Dumnezeu pentru a iubi aşa cum iubeşte El. Iubirea noastră trebuie să aibă aceste cinci caracteristici sau nu este iubire. Iubirea noastră trebuie să fie aşadar rezultatul unei uniuni a voinţelor. Cei care iubesc pe cineva îi spun acelei persoane: „Mă dăruiesc ţie. Voiesc ceea ce voieşti tu. Aleg ceea ce alegi tu”. Acest dar este făcut în deplină libertate pentru că cel care iubeşte VREA să se dăruiască pe sine celuilalt. Dacă nu este făcut în deplină libertate, nu este un dar şi în consecinţă nu este iubire. Constrângerea nu are ce căuta într-o relaţie de iubire. Soţii şi soţiile, în momentul în care rostesc jurămintele lor – în momentul ceremoniei căsătoriei – în mod liber, în cunoştinţă deplină de cauză, aleg să se dăruiască pe sine unul altuia. Ei aleg de fapt să spună unul altuia: Aleg ceea ce alegi tu. Doresc să fac ceea ce ceri tu. Doresc să îţi fiu „supus” ţie – şi vice-versa. Aşadar, uniunea maritală este una de dăruire reciprocă, de „supunere” reciprocă.

Note:

[6] Vezi Efeseni 5,21.

[7] Vezi Efeseni 5,25.

[8] Vezi nr. 89, Teologia trupului, 11 august 1982: „Frica de Cristos – baza relaţiei dintre soţi”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 15, nn. 33-34.

[9] Vezi Efeseni 5,25 şi 28.

[10] Vezi nr. 89, Teologia trupului, 11 august 1982: „Frica de Cristos – baza relaţiei dintre soţi”, L’Osservatore Romano (ediţia în engleză), vol. 15, nn. 33-34.



Posted in Teologie and tagged .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *